joi, 13 februarie 2014

HUG me, KISS me, LOVE me





Că tot postam anterior despre creativitate în marketing, cred că MILKA s-a pregătit cu ediţia aceasta limitată pentru Valentine's Day.

Şi chiar le-a ieşit mişto ideea.

So: HUG me, KISS me, LOVE me - I LOVE MILKA

sâmbătă, 1 februarie 2014

Dacă e februarie, miros freziile...



Ce pot să spun despre mine, cea care peste trei zile împlineşte 37 de ani?

Că iubesc marea, pescăruşii, cerul, norii, depărtările, muzica formaţiei Direcţia 5...
Că citesc cu regularitate o singură revistă, Tango, care mă încântă şi din care iau idei frumoase despre lume, oameni şi viaţă...
Că m-au marcat 3 cărţi citite şi anume: Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt, Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway şi Alchimistul, de Paulo Coelho...
Că am un motto în viaţă: "lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oamenilor complicaţi este o lume simplă..."
Că sunt sensibilă, mă emoţionează gesturile mărunte, dintre flori prefer frezia, mirosul ei îmi induce puritate, dacă aş putea, aş inventa un parfum numai pentru mine cu acest miros :)
Că iubesc viaţa şi chiar dacă am realizat moartea, mă încăpăţânez să trăiesc în prezent şi să mă bucur de toate nimicurile mărunte de zi cu zi...
Că sunt brand-uri, mă ataşez de ele până dispar de pe piaţă, îmi place să spun că trăiesc şi respir prin ele, dar că nu îmi este luată în considerare atitudinea faţă de ele tocmai pentru că am lucrat în marketing...
Că am cam tot ce şi-ar dori un om la vârsta mea, că sunt mândră că am realizat toate în mare parte prin efortul propriu, că am o familie care mă iubeşte şi care înseamnă totul pentru mine şi câţiva prieteni dragi pe care nu aş vrea să-i pierd...
Că sunt mulţumită de ce-mi oferă viaţa în prezent, că îmi mai doresc doar să fiu sănătoasă şi să pot să-mi mai îndeplinesc un vis: acela de a colinda prin lume...

Atât ... şi încă muuulte, multe...

Mari. Mari Botezan