Am pornit din casă cu gândul să fac o plimbare până la Platoul Corneşti. De pe geam nu am văzut ce nori negri şi deşi erau azi pe cerul oraşului. Totuşi nu m-am descurajat pentru că bătea un vânticel care, mi-am zis eu, o să ducă norii. Nu a fost aşa. Urcând pe strada Bradului, m-a prins ploaia fix în dreptul casei din imagine. Nu am observat-o niciodată în graba maşinii. Acum însă mi-a atras atenţia şi am aruncat o privire. Arhitectură modernă, altceva decât se obişnuieşte la noi. Şi îmi place. Pentru că ploaia cădea tot mai deasă, m-am adăpostit sub copacul din gard, un mesteacăn ale cărui frunze destul de dese mă protejau oarecum, dar nu era îndeajuns. Am ochit pe partea opusă un garaj care avea o boltă la intrare şi m-am mutat acolo. Cred că am stat o jumătate de oră până a trecut ploaia, timp în care nu m-am mai săturat să privesc casa. Nu cu jind, pentru că nu râvnesc. Doar cu gândul la cât de frumoase trebuie să fie dimineţile de vară pe terasa acestei case, sau în spatele acestor ferestre imense prin care pătrunde o mare de lumină, unde cu siguranţă cafeaua este povestită de doi oameni frumoşi, poate încă tineri şi care au un gust al frumosului mai aparte. Sau cine ştie...
