Marinela Botezan

Pleacă

2012-02-08T19:09:00.000+02:00

Clepsidra

2012-02-05T08:05:00.003+02:00

Cel mai subtil obiect de tortură: clepsidra.

La 35 de ani...

2012-02-04T08:20:00.000+02:00

... fericită...

Din categoria reclame mişto

2012-01-30T18:48:00.001+02:00

Ce faci, dulceaţă?

2012-01-22T17:18:00.001+02:00

O seară de basm

2012-01-19T17:51:00.010+02:00

Dintr-o provocare, (Bianca şi Lidia sunt vinovate), marţi seara am urcat la Platoul Corneşti. Seara de dinainte a nins şi mi-am zis că trebuie să fie frumos. Pe când am ajuns acolo, au început să cadă fulgi. Am făcut o plimbare-tur şi am făcut nişte fotografii foarte frumoase. Păcat că ninsoarea nu se vede şi în fotografii la fel de fascinant cum cădea live. Cred că deja este suficient de cunoscut în oraş faptul că patinoarul s-a mutat la Platou şi ce m-a mai surprins este Căsuţa din pădure de care nu ştiam deşi am văzut în vară lucrându-se la construcţia ei. Abia aştept să merg la un ceai fierbinte la Căsuţă, sper să avem o iarnă frumoasă în continuare şi să ne bucurăm din plin de ea.

Regina şi prinţesa

2012-01-17T10:40:00.002+02:00

"Un bărbat care îşi tratează soţia ca pe o prinţesă este dovada vie a faptului că el a fost crescut de o regină." - anonim

Tot respectul, Domnule Doctor Raed Arafat!

2012-01-13T09:02:00.009+02:00

Seara zilei de ieri 12 Ianuarie 2012 a fost o seară pe care nu o voi uita toată viaţa. Am dat o lectie de demnitate şi am primit o lecţie de umilinţă.

Am participat şi eu la manifestaţia de la Tg. Mureş în semn de solidaritate cu situaţia reforma sănătăţii-SMURD-Raed Arafat. Ca să vadă cât mai multă lume ce s-a întâmplat practic în aceste câteva ore, o să dau nişte amănunte: iniţial manifestaţia a început la Ceasul Cu Flori din centrul oraşului, s-au afişat pancarte, s-au strigat lozinci pro SMURD-Raed Arafat şi anti băsescu şi guvernarea actuală. Între timp s-a strâns lume mai multă, undeva la 3000-3500 de persoane. Cred că asta a fost cea mai mare manifestaţie socio-politică după ce a fost în Decembrie '89 la Tg. Mureş.

Apoi oamenii s-au încolonat şi au purces pe carosabil şi au înconjurat centrul. Circulaţia s-a blocat şi cum mergeam noi spre Catedrala Mare, am văzut că şi-au făcut apariţia şi forţele de ordine. Mă gândeam că după Catedrală o să ne întoarcem iar la Ceasul Cu Flori, însă puhoiul de oameni au luat-o spre SMURD. O parte dintre manifestanţi s-au oprit înaintea Catedralei, gândindu-se la fel ca şi mine şi practic au luat plasă, rămânând de coloană. Am mers aşa mult drum şi la Serpentina Mică jandarmeria ne-a direcţionat spre Cornişa şi de aici am luat-o spre spital. Tot drumul s-a strigat! Lumea era vie! Avea aerul acela de curaj, demnitate şi dorinţă pentru o viaţă normală.

Ajunşi la SMURD practic am fost într-un punct îngust, pentru că la întoarcere ne-am trezit că suntem mai puţini decât jandarmii. Am simţit-o ca pe o tactică de război bine gândită. Deşi era un miting spontan, la întoarcere forţele de ordine ne-au determinat să mergem pe trotuar. Şi ca ilarul să fie şi mai mare, ei, jandarmii mergeau pe stradă, blocând în acest fel circulaţia pe sensul de mers. Am avut astfel sentimentul acesta de scârbă, parcă am fi fost nişte deţinuţi, ne mai lipseau lanţurile la picioare. Ne-am întors în acest fel la Ceas, de unde fiecare a luat-o spre casa sa.

Am ţinut în mod special să scriu asta pe blog, nu pentru mine, eu aici pe blog scriu lucruri de care vreau să-mi amintesc, asta îmi voi aminti oricum, chiar şi fără să scriu aici, dar pentru ca voi cei care veţi citi, să conştientizaţi cât suntem de păziţi ca să nu ne manifestăm, să tăcem, să acceptăm această dictatură mizerabilă.

Şi ca să fiu foarte concisă privind punctul meu de vedere privind acest scandal, scriu ca fotografia imediat următoare din grupul celor de mai jos este cea mai reprezentativa pentru a-mi exprima sentimentele. RESPECT RAED ARAFAT, SĂ-ŢI FIE RUŞINE traian băsescu!

Voi face cât se poate de cunoscută povestea aceasta, deşi nu-mi este obiceiul să-mi împart blogul cu altcineva decât cu prietenii, însă de această dată îl voi share-ui pe Facebook, pentru că acolo am văzut că lumea este implicată în situaţie şi interesată de ce se întâmplă, şi mai mult decât atât voi trimite link-ul Doamnei Dana Rusu şi Domnului Radu Tudor de la Antena3, ca să vadă cât mai multă lume din ţara asta cât este de important să avem atitudine.

Ne îngenunchează pe zi ce trece, dar să avem curajul să revenim la verticalitate! Să mai avem un dram de demnitate în noi!

Starea de vrajă

2012-01-10T18:18:00.002+02:00

"Fericirea depinde de putinţa fiecăruia dintre noi de a intra în starea de vrajă." - Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut

Educaţia şi cultura

2012-01-09T11:09:00.004+02:00

"Cred că pe oameni nu îi desparte neapărat vârsta, ci educaţia şi cultura." - Iarina Demian

în emisiunea "Dincolo de aparenţe" - cu Tudor Chirilă şi Iarina Demian, emisiune de pe Antena2 pe care am văzut-o prin share Vama pe Facebook. Şi să mai zici că "dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti".

Flowers in december

2012-01-07T11:17:00.005+02:00

M-am tot gândit în perioada de sărbători la minunăţiile acestea mărunte care ne umplu de bucurie în perioada Crăciunului: minunatele noastre colinde, zăpada care ne bucură de fiecare dată de Crăciun, mirosul cozonacilor de casă, lemnele care trosnesc în şemineu şi dau o căldură specială, bradul de iarnă şi de ce nu, florile care ne înveselesc zilele acestea friguroase.

Una dintre ele este floarea aceasta a Crăciunului care ne încântă sărbătorile de iarnă. Poate că nu este numai o întâmplare faptul că ea înfloreşte doar în anumite locuri. Eu am la birou şi acasă câte o floare din aceasta, însă niciodată nu au înflorit, pe când cea a bunicii mele face flori în fiecare an de Crăciun.

Crăciuniţa noastră într-o rază de lumină caldă de Decembrie.

Fenomenul downshifting sau "dincolo" de top management

2012-01-04T10:49:00.004+02:00

Fenomenul downshifting sau "dincolo" de top management

Aurora Liiceanu Ph.D - Institutul Naţional de Criminologie.
Interviu realizat de Eugen Dumbravă

Despre noi se spune că suntem o societate de supravieţuire, o societate premodernă, că avem comportamente de ev mediu, că la noi violenţa este mare, dar are expresii nemoderne sau premoderne. Nu mă refer la cruzime, ci la modul în care operezi sau treci la act. În ceea ce priveşte fenomenul de downshifting, nu cred că a aparut încă la noi. De ce nu cred?Downshifting-ul se referă la etica muncii, la valorile individului şi felul în care el îşi bugetează ca timp viaţa şi la sensul pe care îl dă vieţii în raport cu motivaţiile lui, cu aspiraţiile lui.

Downshifting-ul s-a născut din acest refuz al societăţii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialistă) de a nu te înregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Din punct de vedere psihologic, înţeleg că downshifting-ul înseamnă renunţarea la motivaţia extrinsecă şi axarea pe motivaţia intrinsecă, acel refuz de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază este că, de fapt, calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material - nu iţi trebuie atât de mulţi bani ca să poţi să fi fericit, mulţumit în viaţă - ci de faptul că poţi profita, să zicem inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru că noi suntem, după părerea mea, o societate care am demarat după '90 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din această perspectivă, un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să îşi dorească o maşină mai bună, o să fie cum se spune, victima societăţii de consum într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce este mai scump şi o să o facă ostentativ şi în mod excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate, pentru a spori confortul vieţii, dar şi calitatea ei.

Eugen Dumbrava: Ce factori credeţi că favorizează tranziţia aceasta la ei, de la acele valori centrate pe formă şi nu pe conţinut, la cele de fond?

Aurora Liiceanu: Eu cred că nivelul de la care pornesc ei este mult mai înalt decât al nostru. Adică ei nu au o populaţie care supravieţuieşte ca la noi şi această condiţie bazală, minimă, pentru a trăi relativ decent, este realizată cam la toate categoriile sociale. Faptul că există oameni care stau pe stradă, sau care refuză să intre în alt tip de înregimentare, în această ordine a vieţii, ţine şi de o patologie socială, care este legată de postmodernism, nu ţine de sărăcie, pentru că, în străinătate, abundenţa de lucruri materiale face să existe o anumită saţietate. Cu alte cuvinte, cu două perechi de blugi şi cu zece maiouri poţi traversa o vară. Noi cred că suntem într-o perioadă în care a început să se vadă această adicţie de shopping, care ţine de centrarea pe materialism, prin manipularea - sau şi prin manipularea - dată de publicitate, care îndeamnă necritic către consumerism.

Asta nu înseamnă că la ei nu există aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi ceea ce este interesant este apariţia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viaţă. La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, cum am mai spus, este vorba de invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat, câte vile şi-a luat, cum e vila etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidiaţi pentru bunăstarea lor materială excesivă, pe care ei o corelează cu reuşita socială sau cu reuşita existenţială. Numărul, cantitatea contează - şi preţul.

În general, downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: există şi alte laturi ale vieţii care sunt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi bani: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc. Această încărcare, acest burnout (combustie internă), sau săritul siguranţelor împinge individual către o limită psihologică a disponibilităţii individului, a mobilizării lui.

Societatea noastră este mult mai inegală decât a lor, la noi avem un amestec între tradiţionalism şi conformism. Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita să trăiască. Pentru ca să ilustrez acest lucru, am găsit un text foarte critic, în care un specialist în marketing se referă la ce se întâmplă la noi in România: "am văzut fete care, atunci când s-au angajat în agenţie, erau ca nişte mere sănătoase din care îţi venea să muşti cu poftă; astăzi sunt nişte scovergi iradiate de computer şi nu m-ar mira să aflu că uterul li s-a uscat şi că nu vor mai fi niciodată în stare să fie mame. Oricum, ar găsi cu greu un bărbat la ora la care pleacă de la birou şi dacă ar apela la soluţia cea mai la îndemână, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul că stresul cauzează sterilitate masculină. Probabil că, la ora la care scriu aceste rânduri, ele se află tot la birou (în vreme ce ei îşi trag în cap cu sortimente de tărie combinate cu beri) bibilind un mediaplan, sau pregătind press release-ul unui client isteric şi mitocan, care nici măcar nu ştie să spună "mulţumesc". Pentru simplul motiv că "doar te plătesc, nu?" (prefaţa la cartea lui Beigbeder, 2004).

"În nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate". Am citat acest lucru pentru prima parte, pentru că sunt segmente ale populaţiei, care sunt extraordinar de incompatibile cu alte segmente. Discrepanţele în societatea românească, nu numai materiale, ci şi de mentalitate sunt extraordinare şi, din această perspectivă, noi nu mai vorbim acum de oameni tineri, de oameni în vârstă, ci de culture organizaţionale. Sunt lumi şi lumi: fetele de la bănci, baieţii de la bănci, vânzătoarele din mall, fetele din publicitate, sau cele din media.

E interesant că mai mult este afectată partea feminină, pentru că, dacă înainte exista acest stereotip - când ai o fată, este bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost totdeauna feminizat, pentru că iţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe acasă şi să ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie să ţină şi o casă), astăzi, este ciudat pentru că nu se mai întâmplă, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni-, iar cele care mai există se duc mai degrabă la grădiniţe particulare,pentru bani mai mulţi. Deci, majoritatea intră în jurnalism şi în marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile şi de dinamice, la care salariile pot fi substanţiale, dar dacă stai să te gândeşti mai atent, îţi dai seama că, de fapt, sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dai pe acasă.

De ce a apărut downshifting-ul? Pentru că este vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se zice că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii aceia cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devină, la rândul lui, consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest, nu numai o adicţie, un semnal de alarmă pentru părinţi, pentru că imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critică a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viaţă, plasarea într-un câmp al învăţării de calitate, al creşterii personale, practic imposibilă în condiţiile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri, (aflate la noi în plină modă). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Ţineţi minte că, în '90, atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea limbajului de nomenclatură a muncii - orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care, câteodată, nu mai aduc bani, dar care psihologic motivează individul şi îl fac ca să accepte sa lucreze mai mult, uneori fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologică, folosită foarte mult în manipulare. Atâta vreme s-a spus că nu este bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, acum se reia ceva care seamănă foarte mult cu comunismul. Dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care, uneori, poate fi petrecut cu colegii de la slujbă în continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se întâmplă la noi şi oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sărit cu atâta grabă în această poveste care este realmente gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului. Psihologii s-au gândit foarte bine, creşte numărul de divorţuri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end, deoarece toate aceste reuniuni (teambuildinguri) se fac de obicei în afară, se cheltuie foarte mulţi bani, te incintă că este un hotel scump, dar trebuie să răspunzi la întrebarea ce se întâmplă cu familia, pe care nu poţi să o neglijezi.

ED: Totuşi aceşti oameni, managerii de top, iau nişte decizii de a se întoarce puţin la ceva anterior, la un stadiu pe care ei l-au depăşit prin formare, prin socializare, prin performanţă.

AL: Decizia de întoarcere ţine foarte mult de individ. Aceste decizii nu sunt luate de oamenii medii, care sunt la baza ierarhiei, le iau persoanele care sunt în top, care sunt cel mai mult consumaţi de munca lor şi care adoptă, fără să conştientizeze suficient, un comportament similar cu cel al hoţului: mai fur o dată şi după aceea mă opresc, dar pâna la urmă te prinde, pentru că trebuie să ştii când să te opreşti.

Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Aceasta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în această cursă, pentru că nu mai vede nici o alta alegere. Când ai foarte mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, sau când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (cu cele doua componente: materială şi spirituală) e vitală.

Partea spirituală nu se poate face în supravieţuire. Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Vedem în filme poliţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează foarte mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu este vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţie fericită, echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional, faţă de cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky, singuri, în camere destul de modeste. Este vorba de a-ţi regândi existenţa şi de a vedea ce priorităţi trebuie să ai, în raport cu o existenţă în care să nu uiţi că există şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta sau stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi înca nu este posibil - suntem înca morţi după vitrine.

ED: Da, suntem încă în adolescenţa vieţii dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce este în vest. Voiam să vă mai întreb ceva, legat de alternativele conceptului de downshifting. Ce altceva mai oferă downshifting-ul, în afară de această orientare către sine, către relaţii, ce alte variante îţi mai oferă, pentru că o dată cu restructurarea valorilor nu vei mai avea aceleaşi percepţii vis-a-vis de sentimentul de proprietate? Practic se schimbă totul.

AL: Cred că downshifting-ul aduce o mai bună convieţuire între "a fi" şi "a face", pentru că se zice că occidentul este centrat pe "a face", fără simţ critic, iar ceilalţi sunt pe "a fi", fără simţ critic (se zice că în India există obezitate spirituală, iar în America există obezitate materială). Totuşi, în civilizaţie există nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poţi dormi pe stradă, nu poţi trăi în halul în care se trăieşte în ţările cu obezitate spirituală. Nu suntem în stare să luăm ce e bun dintr-un loc şi ce e bun din celălalt loc şi să facem o sinteză care să fie superioară fiecăreia din cele două forme, să nu trăim în extreme.

Retina îşi pierde sensibilitatea atâta vreme cât nu mai exersează alt peisaj decât cănile de cafea, aparatele de făcut cafele şi monitorul computerului. De altfel, şi lectura s-a pierdut tot din acest motiv şi cred că se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se măreşte nevoia aceasta isterică de alternanţă, de schimbare, pe care o propune modernitatea în detrimentul capacităţii de concentrare. Filmele de acţiune induc un ritm alert al vieţii, care se răsfrânge asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţi oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Ei uită că obiectul nu are numai funcţia de obiect, ci că el reprezintă un capital de memorie identitară. De aceea îşi iau oamenii amintiri când fac turism, nu îşi cumpără obiectul, ci îşi cumpără semnificantul.

Un anumit tip de cultură a relaţiei se pierde, având în vedere că, într-un film, suntem interşanjabili, oamenii nu se mai fixează în relaţii de lungă durată, suntem ca într-o mişcare browniană, toţi oamenii sunt frumoşi, frumuseţea se vinde, această cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu pâna la urmă.

Această necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, cu Britney Spears) şi dependenţa de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care sigur modifică structura personalităţii. Nevoia excesivă de imitare - modelele celebrităţii -, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitatea socială, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificări care se propun şi care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea - a apărea pe sticlă - este o oportunitate foarte căutată pentru că vizibilitatea socială poate avea efecte pozitive: găseşti o slujbă, îţi faci relaţii, te poti cupla, poţi să faci aranjamente, te poţi "marketa" etc.

Downshiftingul este şi un refuz al formei fără conţinut. Astăzi, industria schimbării, a denaturării, sau a renaturării chirugia estetica, de pildă - e la modă, pentru că inegalitatea prin natură era singurul lucru care făcea ca oamenii să fie diferiţi, cel puţin din punct de vedere fizic. Acum, dacă se pierde acest lucru -cum este şi firesc - posibila explicaţie ar fi că nu putea să se nască decât într-o epocă în care s-a lansat transplantul şi clonarea. Cineva spunea într-un interviu că "toţi oamenii vor fi foarte diferiţi, foarte frumoşi, la fel". Nu este decât o schimbare a formei, conţinutul nu contează. Imaginea este totul.

La această idee a valorilor, ca problema epocii noastre se ajunge prin identitate, suntem în pline provocări ale identităţii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grupă faci parte, ori nici postmodernitatea nu trebuie luată cum este, lucru valabil şi pentru modernitate. Revenind la această chestiune, vreau să spun că avem foarte multă informaţie, câmpul de alegeri este uriaş, dar ne lipseşte discernământul şi ne lipsesc criteriile. De ce este bine aşa şi de ce nu este bine aşa? Dacă, înainte, opoziţia dintre bine şi rău avea o demarcaţie clară, existau percepte religioase - aşa e bine, aşa nu e bine -, astăzi nimeni nu iţi spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele.

ED: Estimaţi că vor exista nişte apropieri între marile companii şi fenomenul downshifting, pentru a împiedica exodul de capital uman către această deschidere a vieţii?

AL: Nu ştiu, mă gândeam că exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua şi apropia, l-ar transforma într-un profit, în sensul că nimic din ce răsare ca germene de interes nu rămâne ascuns. Aici cred că există un pericol, pentru că sunt de acord că s-a născut transplantul. Apar, însă, şi forme patologice ale unei intenţii bune de la început. De altfel, în cartea lui Beigbeder, chiar acest lucru se spune: că te refugiezi pe o insulă şi acolo se reia acest ciclu, în sensul că începi să te plictiseşti să ai numai natura, să mănânci, să stai degeaba, să ai mulţi prieteni şi intri într-un alt tip de nevroză.

ED: Vorbim de o limită a downshiftingulul, dacă mergi către extrema aceasta, te paşte ruperea totală de lume.

AL: Haideţi să luăm fenomenul "hippies", care să zicem că nu poţi să îl vezi ca un downshifting, însă într-un fel de avangardă, poţi să îl vezi dacă forţăm puţin lucrurile. Refuz şcoala, refuz căldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bântuie din când în când şi pe care se bazează şi evadarea către ţară, către rustic. Dar ce s-a observat pâna la urmă? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu să îţi asumi ceva cu totul nou. Cred că ne trebuie elemente dintr-un sistem de valori, sau dintr-o postură şi altele din altă postură, pentru ca împreună să nu se contrazică şi să nu sfâşie individul în profunzimea lui, pentru că, până la urmă, suntem convinşi şi de beneficiile socialului. Aveam un prieten pe vremuri, care avea o casă la ţară - ca să vedeţi un downshifting avangardist - şi vroia să se mute complet la ţară. Era pictor. Dar era prea târziu, era deja schimbat de oraş, nu avea capacitatea de a recunoaşte, să spună "nu mai sunt în stare" să-mi schimb stilul de viaţă... E groaznic să recunoşti că ai pierdut ceva. Revenea în oraş, dar din cu totul alte motive, cum ar fi că îl caută lumea, în orice caz cauza nu era plasată în el, ci în afara lui.
Ideea este că stilul de viaţă a devenit o problemă, a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat, se spunea despre femei: te măriţi repede, faci repede un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi, la 28 ani, cu un copil mare, îţi începi viaţa. Poţi face o facultate, esti încă tânără şi poţi să îţi reiei o altă viaţă. Se poate şi invers, îţi începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 de ani, când eşti pe ultima sută de metri, faci un copil. Acum la noi se poartă adopţia, anumite categorii, din varii motive s-au gândit să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi fiind şi mai eliberate de maternitate, adoptă copilul, ca o formă de a compensa frustrările. Pe de altă parte, copilul devine o formă de lux, pot să îmi permit un copil în condiţiile astea, nu că îl fac, sau îl iau şi îl cresc, pentru că eu fac banii, eu i-am făcut şi nu depind de nimeni. Este o acţiune voluntar – monoparentală, la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este că stilul de viaţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că, dacă o luăm filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să îi găseşti o justificare.

ED: Adică, întâi trăieşti părticica aceea de viaţă şi după aceea îţi mai trebuie alţi 15 ani să o explici.

AL: Exact. În orice caz, omenirea este extrem de pestriţă şi există foarte multe formule care ţi se propun ca fezabile. Când am zis de subdiviziuni, m-am referit, de exemplu, la căsătorie. Vrei relaţii seriale fidele, sau vrei hopuri, urcuşuri şi coborâşuri, încet încet, ai făcut o investiţie în cineva, sau mergi în această idee de relaţii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod când ţi se spunea cum trebuie să faci. Era clar că era înspre binele tău să pre-iei un model. Acum eşti pus în faţa multor modele, submodele sau contramodele şi trebuie să alegi ce vrei. Ideea este că viaţa nu are sens, că trebuie să îi dai tu un sens. Înainte, avea un sens în sine, acum trebuie să îi găseşti tu sensul, ceea ce reprezintă o întreprindere destul de dificilă. Uneori am vazut că acest lucru poate fi şi una dintre explicaţiile sinuciderii la tinerii care nu găsesc acest sens. Cel care să-ţi spună că merită sau că este o datorie să trăieşti. Generaţiile mai vechi nici nu şi-au pus problema, trăiau pur şi simplu.

ED: În privinţa mediului românesc spuneaţi că downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteţi face o estimare, în privinţa a ceea ce ar mai trebui să treacă peste noi, ce ar trebui să mai învăţăm, pentru a ajunge în ipostaza de a marşa către acest fenomen?

AL: Cred că ar trebui să fie mai multă bunăstare materială, pentru că reflexia faţă de propria viaţă, în termeni mai evoluaţi, nu se face decât în momentul în care ai asigurate condiţii de viaţă decente. Nu neg că oamenii care sunt foarte săraci nu îşi pun probleme de ce sunt în halul ăsta de săraci şi de ce viaţa este atât de amară, dar o fac în alţi termeni decât cei care au tot ce le trebuie, sau, în orice caz, sunt mulţumiţi şi îşi pun problema ce fac cu viaţa lor. Primii trebuie să lupte ca să trăiască, iar ceilalţi trebuie să dea un sens vieţii. Este o mare diferenţă.

Când am citit despre downshifting, pot să vă spun că mi-a venit în cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: Un om stă pe malul mării şi cineva vine şi îi spune să îi prindă nişte peşte, iar el îi spune că nu, pentru că stă pur şi simplu şi contemplă marea. Acesta îi spune: îţi dau bani şi nu o să mai ai barca asta prăpădită, o să îţi iei una mai bună. Tot nu vroia. Acesta începe să îi arate care sunt avantajele: dacă prinzi peşte mai mult cu barca cea bună o să poţi să îţi iei un vapor şi dacă îţi iei un vapor o să îţi poţi face o fabrică de conserve de peşte şi o să lucreze alţii pentru tine şi tu nu o să faci nimic. La care omul răspunde: « Şi acum ce fac? »

Probabil că acel om avea o casă deasupra capului, vremea era destul de ospitalieră cu el, peşte putea să îşi prindă dacă îi era foame şi nu îşi dorea să intre în această cursă. Pentru mine, este clar că este un "shift", o schimbare, de la motivaţiile extrinseci, la cele intrinseci.

ED: Consideraţi că oamenii care au beneficiat de provocările downshifting-ului într-o anumită porţiune a vieţii lor vor fi capabili să genereze alte valori pentru societate decât cele la care au apelat iniţial, adică vor putea să genereze valori postmoderne? Dacă da, în ce sens?

AL: Cred că da, în sensul că poate să arate faptul că avea de mic mai multe motivaţii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist între principiul plăcerii şi principiul realităţii, te face ca oricând să te poţi opri şi să ai ce face, să nu rămâi gol. Hobby-ul, cum se zice în sociologie, răspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul plăcerii şi principiul realităţii: există principiul realităţii, trebuie să faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie să îţi rămână ceva care, să răspundă unor nevoi personale, să-ţi dea satisfacţii. Este de dorit să îţi rămâna permanent nişte lucruri pe care vrei să le faci.Trebuie să ştii ce să faci după aceea. Sunt foarte mulţi oameni care se plictisesc, care nu îşi dau seama că ar putea fi folosiţi, iar societatea nu îi foloseşte, ei devin resurse umane care se irosesc.

Dar la noi există acest curent - dacă nu-ţi dă bani să nu faci. Aici remarc o deosebire faţă de lucrurile bune pe care le-am descoperit în străinătate, că mai poţi fi util, că mai poţi să te duci undeva, socializarea în orice caz este un fapt pozitiv, nu poţi să te retragi din lume.

Este nevoie, în această viaţă, de relaţii, ori pentru aceasta trebuie să înţelegi că, uneori, ţi se face un bine, că lucrurile nu sunt alba-neagra, ca să poţi să spui că te duci să te ocupi de nişte copii părăsiţi, sau de natură, dar dacă nu îmi dai nici un ban, mai bine stau acasă. E foarte greşit, pentru că foarte mulţi oameni intră în depresie, tocmai pentru că nu sunt relaţionaţi, sau nu-şi găsesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ în societatea românească. Sigur că există oameni săraci care trebuie să alerge după bani şi nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care ar putea să facă ceva, dar care preferă să stea pasivi.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viaţă, pâna la urmă, stilul vieţii se schimbă total, dar pe de altă parte el nu putea să apară la noi în societate, la noi este prematur să admitem o asemenea evoluţie. Nu neg însă că sunt oameni care ar putea să facă downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că fie sunt definitiv pierduţi, fie că nu au alte resurse, fie nu au nici o motivaţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informaţia, etc, nu există.

În încheiere, aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite şi aşa mai departe, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea fac cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit, adică munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci când eşti concentrat pe ceva şi nu mai vezi nimic în jur.

La mulţi ani, 2012 !!!

2011-12-18T16:22:00.006+02:00

Duminică, cu o săptămână înainte de Crăciun şi cu două înainte de Anul Nou ... ascult colinde tradiţionale interpretate de artiste populare din Tg. Mureş , colinde înregistrate pe o casetă cu bandă.

Foarte, foarte frumoase aceste colinde.

Mă bucur de atmosfera caldă creată în casă de brăduţul împodobit încă de la începutul lui Decembrie şi mă gândesc ... la vacanţăăăăăăă !!!

Dacă privesc în urmă la anul care se încheie îndată, aş spune că Dumnezeu a avut grijă să am din toate câte ceva, dragostea familiei, apropierea celor câţiva prieteni dragi şi sănătatea pe care cu toţii ne-o dorim, unii mai mult decât lucrurile materiale sau banii.

M-am gândit să pun un ultim post pe blog în acest an, pentru voi cei care din prietenie, curiozitate sau ştiu eu din ce alt motiv, daţi click pe link-ul afisat la adresa mea de messenger, pentru a-mi citi blogul, post în care să vă urez să petreceţi Sărbătorile de Crăciun şi An Nou în pace şi linişte sufletească alături de cei dragi vouă.

Şi pentru că aseară am fost la un concert de colinde cu Hruşcă, aş vrea să vă transmit şi vouă mesajul lui de final: "Faceţi-vă cete de colindători şi mergeţi în seara de Crăciun să vă colindaţi părinţii şi bunicii, este cel mai frumos şi mai plăcut lucru la Dumnezeu, în seara în care Micul Prunc Isus s-a născut în ieslea cea rece a vitelor, pentru a mântui lumea!"

Crăciun Fericit!

La mulţi ani, 2012 !!!

Cu colegii, la sfârşit de an 2011

2011-12-11T16:33:00.032+02:00

Dacă cineva m-ar întreba ce sunt colegii pentru mine, i-aş răspunde foarte simplu şi sincer: colegii sunt a doua familie, una mai numeroasă. După 12 ani de când am intrat în această mare familie a lăptarilor, am ajuns să-i iubesc şi în mijlocul lor să mă simt bine. Chiar dacă din exterior sunt tentaţii, odată ce aparţii la un grup, îţi vine greu să te desprinzi, să laşi totul baltă şi să începi altceva, de aceea, rămân la ideea că omul sfinţeşte locul şi adevăratul capital al unei companii sunt oamenii.

Ca să argumentez afirmaţia de mai înainte, o să scriu aici că la petrecerea de sfârşit de an pe care am avut-o anul ăsta la un restaurant mic şi cochet din oraş (Restaurantul Tezaur), s-au alăturat vechi colegi care au plecat din companie, s-au alăturat cel mai probabil din motivul că iubesc oamenii pe care i-au lăsat în urmă, dar dintr-un motiv sau altul au părăsit echipa.

Aşa că, din mulţimea de fotografii făcute cu această ocazie, am ales câteva pe care să le pun aici, tocmai ca peste ani, când voi privi înapoi, să-mi amintesc cu placere de noi cei de acum.

Oraşul în mii de luminiţe colorate

2011-12-05T19:49:00.017+02:00

Tîrgu Mureş-ul s-a îmbrăcat în seara aceasta în mii de luminiţe albe, aurii, roşii, albastre.

Ăsta este darul pe care Moş Niculaie ni l-a adus în ajun de sărbătoarea lui, un oraş împodobit frumos, care aşteaptă sărbătorile de iarnă în haină luminoasă.

Şi ne-a mai adus un mini-concert de colinde cântate foarte frumos de Fuego. Ce m-a impresionat este căldura şi naturaleţea artistului, l-am văzut de aproape şi i se citea pe chip lumina şi drăgălaşenia; îl mai văzusem câteva clipe acum ceva ani, întâmplător, în Cluj la un local, însă acum mi s-a părut mult mai cald în ciuda ploii care s-a lăsat peste oraş la ceas de seară.

Anul acesta pot spune, oraşul are cel mai elegant brad, împodobit în luminiţe argintii şi roşii şi nişte ornamente luminoase absolut superbe. Un motiv în plus să ieşim serile din acasă şi să ne bucurăm de frumuseţea oraşului.

Cântec de iarnă - Galbenă gutuie

2011-12-03T19:51:00.002+02:00

La vreme de iarnă

2011-11-27T17:32:00.014+02:00

Despre dragoste, cu Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa

2011-11-21T13:36:00.007+02:00

"Fără Dumnezeu, orice iubire moare"

- Timişorean la origine, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice a Universităţii de Vest, în prezent e călugăr şi preot la Mănăstirea Oaşa, unde pictează şi minunate icoane, pline de aur şi har. Dar aurul cu adevărat preţios al tânărului părinte e înălţimea sa duhovnicească deosebită, care transpare şi în textul pe care îl publicăm. Un îndreptar de viaţă şi de iubire adevărată.

"Iubirea e fundamentul fiinţei noastre"
- Drumul spre Oaşa e bătut de sute de tineri care vin să se spovedească. Simţiţi, oare, prin destăinuirile lor, că ceva s-a schimbat în felul în care se raportează la dragoste?
- Aş spune că noi, monahii, cunoaştem mult mai bine lumea decât se cunoaşte ea însăşi, pentru că noi n-o vedem din exterior, ci din interior. În sensul acesta, părerea mea este că tinerii de azi au mare potenţial sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu ştiu cu adevărat ce e iubirea. O confundă cu îndrăgostirea. Şi nici nu ştiu să o trăiască. Văd filme şi trăiesc după clişee. Visează toţi o iubire mare, ca-n filme. O iubire dată de-a gata, cu un partener fără cusur, care să-i înţeleagă orice ar fi. Şi nu pricep de ce lor nu li se întâmplă la fel. Dar iubirile astea din cărţi şi filme sunt utopice, nu se verifică real. Ceea ce se simte însă la toţi cei care vin să se spovedească este o căutare neobosită, nevoia de a trăi o iubire profundă, perfectă. Foamea asta de iubire există în toţi.

- De ce avem atâta nevoie să ne împlinim într-o dragoste mare?
- Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fără să-ţi dai seama. Chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi cumva, straniu, de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, că acolo, în iubire, e adevărul. Cauţi iubirea toată viaţa, ai nevoie de ea chiar şi atunci când te prefaci că nu mai ai, o trăieşti greşit, o trăieşti strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduieşti mereu să o înţelegi, pentru că simţi că acolo e împlinirea şi fericirea. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire. Dumnezeu a creat totul după chipul şi după asemănarea Lui, după tiparul Lui, al relaţiei treimii. Dumnezeu e o relaţie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creaţi ca oameni să participăm la bucuria relaţiei din Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Să trăim iubirea. Să fim împreună. De aceea se spune că raiul e comuniunea cu toţi, iar iadul e neputinţa de a mai iubi.

- Deşi îl avem pe Dumnezeu, simţim totuşi că fără celălalt nu suntem compleţi. E nevoie de un altul, ca să fim fericiţi?
- Dumnezeu i-a făcut pe oameni incompleţi, tocmai ca să aibă nevoie unul de altul. Dacă ne-ar fi făcut perfecţi, ne-am fi fost suficienţi singuri. Sigur, există oameni care dăruiesc mai mult, oameni care dau mai puţin, dar nu trebuie să ne oprim la relaţia cu un singur om, trebuie să învăţăm să iubim pe toată lumea, să câştigăm un rod din relaţia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viaţă. Orice om e un dar potenţial pentru noi, cu care ne putem îmbogăţi.

- Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor, şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea?
- Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurată degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din păcate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea...
- Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat. Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel ca celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt.

- Cum ar trebui să iubim, părinte? Unde greşim, de tot ajungem să o luăm de la capăt?
- Nu ştim să ne dăruim. Nu avem exerciţiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcţia propriilor dorinţe, îi învaţă să se iubească întâi de toate pe ei, să-şi urmărească propria împlinire. Şi dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveşte fericirii proprii. Am o carieră, am o casă, am şi o iubită! Dar nu iubim cu adevărat decât atunci când facem acest exerciţiu al ieşirii din sine şi când începem să ne exersăm în dăruire, să ne antrenăm puterea de iubire. Să iubeşti înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândeşti cum poti tu să-l ajuţi pe celălalt, cum poţi să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihneşti, cum să-l scuteşti de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i găteşti o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveţi să trăieşti prin celălalt şi pentru celălalt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi. Intenţiile, gândurile în sine nu au nici o valoare în absenţa lor. E plină lumea de ele. Făcând gesturi te şi verifici pe tine, dacă poţi cu adevărat să iubeşti. Am citit de curând într-o carte cum un deţinut politic ţăran, închis la bătrâneţe, primea de la băbuţa lui scrisori, în care ea punea şi câte o floare presată. Asta înseamnă iubirea. Şi chiar mai mult. Să dăruieşti atunci când eşti epuizat, când nu mai ai nici o forţă. Nu există scuză să nu dăruieşti. Dacă dai din prisos, când ţi-e bine şi-ţi vine uşor, nu are valoare. Atunci când nu mai poţi şi vrei totuşi să faci ceva pentru celălalt, izbucnesc în tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primeşti forţă de la Dumnezeu şi ajungi să faci mai mult decât credeai că eşti capabil. Să te dăruieşti atunci când nu mai poţi te leagă cu adevărat de celălalt şi-l face şi pe celălalt să se deschidă, să dăruiască la rândul lui. În iubire, trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Şi atunci, ca în Evanghelie, nimicul se transformă, şi pâinea şi peştii ajung tuturor.

- Până unde te poţi dărui pe tine, fără ca asta să te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine să te opreşti, dacă celălalt nu-ţi răspunde la fel...
- Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenţă faţă de celălalt, nu e sclavie. Nu ţi se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine şi mă îmbogăţesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniţi de alţii. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbaţii, sunt chinuite, dar le e frică să-şi asume un drum, de dragul siguranţei. Au parte de o suferinţă absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii şi atunci preferă doar să execute. Dar aşa nu vor evolua niciodată.

"Când Dumnezeu iţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire"
- Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundam îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu iţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totuşi se defineşste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenta asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

- Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?
- Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l trăieşti pe celălalt, să-l întelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

- Ar trebui atunci să cultivăm toleranţa în dragoste?
- Ar trebui să facem exerciţiul alterităţii, nu al toleranţei. Toleranţa e un fel de îngăduinţă faţă de ceva ce ţie nu-ţi convine, presupui că celălalt are nişte defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranţa presupune mândria. Or, într-o relaţie de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, trebuie să-ţi ceri ţie să-l suporţi pe celalalt. În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe tine în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu e să te înfrumuseţeze pe tine, să te facă să te simţi mai frumos şi mai bun. Iubirea trăită drept schimbă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor îl face şi pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl schimbă în bine. Părintele Teofil Părăian spunea că dragostea niciodată nu calculează şi dragostea totdeauna calculează. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruieşte, ca să-i atragă atenţia celuilalt uite, câte am făcut pentru tine, acum dă-mi şi tu la fel. Şi în acelaşi timp calculează mereu cât primeşte, ca să poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată.

- Cîteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent şi nu-ţi întoarce nici o fărâma de dragoste. Cum ştii care e omul pentru care merită să dai tot?
- În ordinea firească, important e să nu te implici într-o relaţie până nu eşti sigur de ea. Potenţialul de afecţiune, de iubire, trebuie păstrat până găseşti o persoană cu care te potriveşti cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate şi se jertfeşte până la capăt, reuşeşte să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubeşte mai puţin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relaţii care erau în pragul eşecului şi au ajuns chiar mai puternice şi mai profunde ca înainte. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze crizele. Întrebarea mai are însă şi o capcană. Dacă te opreşti la om, rişti să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu şi pe Dumnezeu, găseşti în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ţi mai fie teamă că ai putea pierde. Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeu din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

"Dacă nu se ajunge la cununie, înseamnă că Dumnezeu e scos afară din ecuaţie"
- Şi atunci care e rostul căsniciei?
-Relaţia, căsnicia sunt doar un cadru în care noi ne manifestăm, ne desăvârşim. Ne exersăm iubirea, această capacitate de a ieşi din noi înşine, de a deveni transparenţi, ca Dumnezeu să se poată manifesta deplin în noi, iar noi să ajungem la acea pătrundere reciprocă între oameni, să putem iubi tot mai mult. Numai dacă ne exersăm deschiderea, devenim nişte vase largi care pot primi mult mai mult decât pe celălalt. Şi atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toţi oamenii, întreaga natură şi toate animalele, pot cuprinde în inima mea toată creaţia lui Dumnezeu. Exersând comuniunea în doi ne pregătim pentru comuniunea cu toţi, care va fi în Împărăţia Cerurilor.

- Există suflete pereche? Oameni alături de care totul devine mult mai uşor?
- Există, dar mai multe. Nu există un singur om cu care să-ţi fie scris să fii împreună. Există însă mai multe persoane în lumea asta cu care relaţionezi foarte bine. Faptul că ai întâlnit una şi, din neştiinţă, iubirea s-a cheltuit, nu înseamnă că vei rămâne toată viaţa singur. Aşa cum faptul că ai întâlnit un suflet pereche nu garantează că iubirea va dura, dacă nu lucrezi virtuţile ei. Fără potrivire, nu e posibilă dragostea. Dar potrivirea e doar o scânteie. Ea nu garantează veşnicia sentimentului. Nu meriţi ceva pentru care n-ai muncit! (râde). Din contră, se întâmplă des ca tocmai aceste iubiri să se cheltuie mai repede, pentru că totul e perfect şi nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienţă, pentru că celălalt corespunde perfect nevoilor mele şi eu nevoilor lui, şi atunci fiecare se iubeşte pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Aşa se nasc gelozia si posesivitatea?
- Gelozia e iubirea de sine prin celălalt. Dacă eşti gelos, nu-l iubeşti pe celălalt cu adevărat, ci consideri că celălalt e dreptul tău şi cineva atentează la el. Ţi-e frică să nu vină cineva să ţi-l fure. Dar nici un om nu are dreptul să îl confişte pe celălalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii şi suferinţe care-ţi fură ochii şi-ţi întunecă mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante în felul lor, sunt foarte simţuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multă suferinţă, te desfiinţează ca persoană. Tu crezi că te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevărată, dumnezeiasca, afirmă, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare şi n-are ceaţă.

- Astăzi, tot mai mulţi oameni aleg o formă liberă de iubire. Nu se mai căsătoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc împreună, dar cu toate acestea, se iubesc şi trăiesc în armonie. E greşit că procedează aşa?
- Iubirea care nu implică responsabilitate şi sacrificiu nu e iubire adevărată. E iubire conjuncturală, care nu ajunge la maturitate. De fapt, în cazul lor nici nu se ajunge cu adevărat la iubire, ei rămân în faza de îndrăgostire. Dacă nu se ajunge la cununie, înseamnă că Dumnezeu e scos afară din ecuaţie. Şi fără harul dumnezeiesc, omul e finit şi dragostea lui ţine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire în care să nu aibă nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Vor să ia ceva ce se obţine uşor şi să se păstreze mereu liberi, în cazul că apare ceva mai ofertant.
- Când trăieşti o iubire nefericită, te gândeşti adesea că ar putea exista cineva care să te iubească mai mult, să te înţeleagă mai bine...
- Modul ăsta de a vedea lucrurile e o consecinţă a gândirii tehniciste. Un produs se uzează moral, în momentul în care apare o versiune îmbunătăţită a lui. (râde) Adică iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie să aprofundăm, să săpăm în relaţia respectivă, pentru a ajunge la noi şi noi adâncimi, chiar dacă apar oportunităţi de relaţii mai bune, chiar dacă cunoaştem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie să schimbăm persoana. N-avem voie să începem mii de drumuri, pentru că nu mai ajungem niciodată la capăt. Nu poţi să te remodelezi la infinit după alte tipare de femei sau bărbaţi, pentru că te toceşti ca piesa, ajungi să nu mai ai nici un profil. Tu crezi că ai căpătat experienţă, că ţi-ai îmbogăţit modul de a fi, având foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai ştii cine eşti cu adevărat. În iubire, ca şi în profesie, e foarte important să fii statornic. Nu te poţi face trei ani medic, apoi încă trei actor şi după alţi trei să te pregăteşti să devii fotbalist. Trebuie să mergi mai departe. Pentru că impasul la care ajungi într-o relaţie e al tău, în primul rând, nu al celuilalt. Dumnezeu ţi l-a rânduit ţie, ca să te depăşeşti, ca să evoluezi. Schimbând persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub altă formă, oricine ar fi lângă tine.

"Nimic nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii"
- De ce e atât de importantă fidelitatea? Cunosc persoane care spun că-şi iubesc partenerii, deşi îi mai înşală din când în când, şi că asta nu are nici o importanţă, atâta timp cât nu sunt sentimente la mijloc.
- Se mint singuri. Infidelitatea e o formă de consum. E foarte urât să-i consumi pe ceilalţi, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fără fidelitate, nu poţi ajunge la nivele mai profunde. Numai aşa poţi evolua. Or, dacă îţi permiţi alternative, înseamnă că nu eşti dispus să înfrunţi blocajul, că vrei să îl ocoleşti. Dacă îţi refuzi alternativa, atunci nu mai eziţi, depăşeşti criza şi vezi şi ce potenţial zace în tine şi în celălalt. Şi eşti mai câştigat şi mai bogat ca înainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinată şi foarte profundă, care nu mai stă doar în îndrăgostirea trupeasca. Efortul puţin înseamnă devenire puţină, înseamnă să fugi de împlinirea de sine. Vedeţi, nimic nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Înviere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că în creaţie toate se cer după cruce. Aşa se manifestă iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru că asta e condiţia noastră căzută, consecinţa căderii în păcat. Nu ni se dă nimic, dacă nu jertfim ceva. Şi iubirea e o jertfă. Jertfeşti sinele tău, ca să-ţi apropii sinele celuilalt. E o renunţare la tine. Sacrificiul dă profunzime oricărei relaţii. E cel care fixează iubirea. Să te îndrăgosteşti e uşor, dar să iubeşti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de înviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevărată! Nu se poate fără. Fără cruce, e calea uşoară, comodă. Neştiind să suferim cu bucurie, să umplem suferinţa de rost, fugim, de fapt, de viaţă. Şi tot ce primim e de mâna a doua. Toate bucuriile şi iubirile sunt diluate. Tot ce trăim e searbăd.

- De ce suferinţele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?
- Pentru că omul, iubind, se deschide şi devine profund. Şi atunci încasează loviturile direct în profunzimea fiinţei. Dacă iubirea a fost cu Dumnezeu şi celălalt pleacă totuşi, Dumnezeu nu rămâne dator. Vine El şi umple golul, pentru că tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci şi pe Dumnezeu din el. Poţi fi destrămat cu adevărat după o despărţire, doar dacă nu-L ai pe Dumnezeu. Dacă ai iubit strâmb, dacă ai fost posedat de celălalt.

- Uneori, după o mare iubire, nu mai avem curaj să mergem mai departe, să ne mai deschidem sufletul încă o dată. Cum putem vindeca rănile lăsate de o suferinţă din dragoste?
- Părintele Teofil Părăian spunea că suferinţa e o mare taină. Degeaba ţi-o explici teoretic, inima continuă să doară. Şi orice sfat din afară rămâne tot în afară. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de răni, dacă consideră. Dar unele dintre ele nici nu trebuie să se vindece. Se întâmplă uneori ca inima ta să poată purta infinit de multe răni deschise. Capacitatea de suferinţă a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie să devenim atât de obsedaţi să se închidă rana, să uităm tot. Un eşec în dragoste nu trebuie să ne infirmizeze afectiv. Poţi să duci o altă relaţie şi cu o rană în inimă.Şi cu mai multe răni în inimă. Dumnezeu îţi dă oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie să mergi înainte, să ai curajul să te deschizi din nou, să încasezi din nou. N-ai voie să te opreşti.

"Fericirea se munceşte în fiecare zi"
- Unora parcă le sunt date numai suferinţe, toată viaţa...
- Trebuie să înţelegi că e ca un joc între tine şi Dumnezeu. În suferinţă se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine. Şi atunci începi să găseşti un rost fiecărei suferinţe. Fără Dumnezeu, totul sfârşeşte într-un mare absurd. Şi cea mai mică suferinţă te doboară. Nu mai întelegi nimic şi ajungi să-ţi pui capăt zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinţă e umplută de sens şi e mereu urmată de bucurie. Trebuie să nu uiţi niciodată că Dumnezeu te iubeşte şi te pune la încercare. Te încearcă, pentru că vrea să-ţi dea ceva. Dar cu un preţ! Trebuie să meriţi darul, să te ridici spiritual la nivelul la care îl poţi primi. Nivelul următor al jocului. Oricum, darul e întotdeauna cu mult mai mare decât suferinţa pe care o treci ca să ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate dărui liber, că atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinţa, nu ne-ar mai lăsa să înflorim liber. Dumnezeu, când ne iubeşte, ne pune la încercare, ca pe argint în topitoare. Pentru că vrea să scoată din noi esenţa cea mai pură.

- Ce ar trebui să facem ca să fim fericiţi?
- Trebuie să pornim în căutarea adevărului iubirii, cu toate forţele noastre. Să nu ne angajăm steril, de suprafaţă, ci să ne dăruim total, tuturor oamenilor şi, prin ei, lui Dumnezeu. Şi să o facem pe viaţă. Fericirea adevărată există. Şi există aici, pe pământ. Ea nu e decât o cale pe care înaintăm. Doar în măsura în care ştim să dăruim, o să şi primim. Pentru că Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne şi răsplăteşte cu asupra de măsură. Se joacă cu noi, ne face să vrem mai mult, să ne dorim mai mult, să devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleaşcă, o încremenire care pică pe tine. O fericire statică ne-ar strivi sub o plictiseală cumplită. Fericirea se munceşte, se câştigă în fiecare zi. E un urcuş continuu, o dinamică ce se adaptează permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Lord of the dance

2011-11-11T19:21:00.012+02:00

Am auzit anul trecut pentru prima dată despre ei: Lord of the dance. Primisem un mail cu un spectacol de-al lor care m-a impresionat foarte mult. Mama uitându-se a exclamat: "îţi dai seama, să-i vezi pe viu!".

Şi uite că s-a ivit şi această ocazie, aseară la Tg. Mureş, într-un spectacol absolut fascinant. Atâta pasiune în dansul lor, atâta trăire... O împletire de dans, muzică şi culoare cum nu a văzut oraşul de prea multe ori. Cu toate că prestaţia a fost la superlativ, m-am întristat la final, când dansatorii nu au primit nici măcar un ornament de flori din partea autorităţilor, noi care ne mândrim cu denumirea de "oraşul florilor". Nu-i aşa că a fost ruşinos Domnule Primar?

Am făcut nişte fotografii şi filmuleţe pentru amintire, chestiile acestea simple care ne bucură sufletul sunt tot ce-i mai frumos în viaţă. Bucuraţi-vă de astfel de momente cât de des aveţi ocazia, gustaţi frumosul, încărcaţi-vă de energie pozitivă din astfel de lucruri...

Învăţăturile unui călugăr

2011-11-09T09:13:00.007+02:00

L-am întrebat cum se produc vindecările, ce se întâmplă când cineva vine la el.
”Eu, omul, nu mă gândesc că aş avea ceva de făcut, eu mă deschid şi las Sfântul Duh să curgă prin mine. Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine, ce problemă are, îi simt doar sufletul cât de greu îi este şi apoi mă rog. Atât fac- mă rog împreună cu el. Şi îi spun că este o mare bucurie atunci când doi se strâng în numele Lui că atunci şi El este cu noi. Pentru mine este o binecuvântare când cineva îmi deschide uşa chiliei. Eu nu privesc omul intrând la mine, ci pe Dumnezeu în om pătrunzând în chilie.
La sfârşit simt cum omul este mai uşor, mai senin. Eu nu trebuie să ştiu ce greutate purta el, Dumnezeu ştie, îmi păstrez doar sufletul deschis şi mă rog din toată inima mea. Deci totul este rugăciunea noastră către Dumnezeu, uneori îi ţin mâinile în ale mele, alteori le pun pe creştetul capului. Uneori simt că este nevoie să mai vină, alteori ştiu că lucrarea s-a făcut. Şi miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în Dumnezeu.”

L-am întrebat de ce într-o mulţime agitată, tensionată, nervoasă îmi era mai greu să mă rog şi mi-a răspuns :
“Atât timp cât îl priveşti pe Dumnezeu ca fiind în afara ta, o să şi găseşti motive tot în afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum îl priveşti tu pe Dumnezeu. Dacă ai credinţa nestrămutată că El este în tine, realizezi că nimeni nu poate sta între tine şi Dumnezeu. Ca să te rogi cobori în tine, închizi ochii şi în inima ta o să găseşti liniştea. Acolo te aşteaptă Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide şi prin gândurile tale îl lasă pe El să se manifeste în tine, sau tot mintea este cea care te împiedică. Mintea ţese labirinturi şi uneori se pierde în propria ei ţesătură. Dacă laşi iubirea din inima ta să îţi scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale îşi găsesc singure drumul către Cer.”

L-am întrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca să ajungă să ia Lumină:
”Te lupţi să ajungi mai aproape de Dumnezeu când ai o teamă în tine, o nelinişte, o îndoială în ceea ce priveşte relaţia ta cu Dumnezeu. Atunci întotdeauna găseşti că mai ai ceva de făcut, nu ai făcut destul, mai există încă şi acel ceva o să îţi aducă apropierea, şi cauţi şi cauţi neîncetat. Dar dacă te opreşti din zbucium, din frământare, din căutare, îţi dai voie să îl descoperi în tine. Poţi trăi o întreagă viaţă preocupat să îl cauţi în afara ta, dar nu cauţi unde trebuie. Lupta exterioară este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiraţia lor, năzuinţa lor, căutarea lor, şi acela e modul în care o reflectă.”

L-am întrebat cum după ore petrecute în picioare, într-o poziţie în care nu puteai nici să te întorci, el nu dădea nici un semn de oboseală şi nu numai aceasta, în jurul lui oamenii erau foarte liniştiţi, calmi. Răspândea o vibraţie de pace în jur care linştea mulţimea.
“Oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vieţii. Pacea, liniştea, se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva”.
Şi m-a întrebat: ”ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtată de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci te deschideai prin inimă. Oboseşti când cauţi cu mintea, inima nu te oboseşte vreodată. Şi mintea caută neîncetat, mereu găseşte altceva de care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea.
Deci lupta nu este între noi şi cei din jur, sau întâmplările din viaţă, ci este între noi şi noi, acea luptă interioară este cea care epuizează.”

L-am întrebat cum poţi să ieşi din această zbatere, pendulare:
“Nu trebuie să te zbaţi ca să ieşi, pentru că te afunzi şi mai rău. Şi vine o vreme când înţelegi că nu e necesar să te zbaţi, că totul se întâmplă de la sine, înţelegi că viaţa curge lin, nu este o strădanie. Lupta are loc până când se coboară această înţelegere, această pace. Nu fugi după Dumnezeu, stai liniştit şi lasă-l să se exprime prin tine”.

L-am întrebat cum a ajuns el la această stare de pace, în opinia mea de iluminare, şi mi-a spus că s-a rugat către Dumnezeu să îl lumineze ca să poată dărui la cei din jur, dintr-o credinţă fermă că cererea sa este auzită şi îndeplinită, şi apoi s-a lăsat purtat de valurile vieţii, s-a deschis şi i-au venit rugăciunile pe care le simţea cu sufletul. Nu s-a îndoit nici un moment şi rugămintea sa la Dumnezeu era să îi dea acest har de a dărui atât timp cât trăieşte pe acest pământ. Aceasta considera ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăţia inimii.

I-am spus că, în opinia mea, biserica s-a îndepărtat de credincioşi, a pierdut legătura, şi într-un fel a întrerupt legătura între Cer şi Pământ, în condiţiile în care ei aveau puterea să o consolideze.
“Biserica este o instituţie alcătuită tot din oameni. Şi omul s-a îndepărtat de aproapele său. Şi aceasta din teamă. Teama de a nu se pierde învăţăturile, de a le păstra nealterate, din frica aceasta şi-au concentrat atenţia doar pe învăţătură şi au uitat de ce este mai important- cei cărora li s-a adresat Christos prin învăţăturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a ieşit în lume. Dar şi în Biserică sunt oameni şi oameni.
Ce poţi face tu ca om este să studiezi Cuvântul Întemeietorului, să îl simţi, să citeşti şi să alegi acele rugăciuni pe care le simţi cu Sufletul, pentru că dacă doar le rosteşti fără suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugăciune omul se înalţă, prin Cuvânt care este faptă, prin gând şi prin trăire. Acestea trei trebuie să meargă împreună ca să te înalţe. Nu e datoria noastră să îi judecăm pe semenii noştri, aşa scrie şi în cărţi să nu judecăm, noi folosim piatra de temelie, învăţătura şi ne găsim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus că este foarte important să ascult tăcerea.
”Caută tăcerea, nu urmări şirul cuvintelor mele, ascultă-l pe Dumnezeu în tăcerea mea.”
Şi de câte ori se oprea din vorbit, stăteam cu ochii închişi şi auzeam, simţeam sunetul unui fâlfâit de aripi, şi vedeam ca un glob imens de lumină deasupra capului lui.

Această fiinţă se adresa cu un respect deosebit pentru toţi cei din jur, cu veneraţie, l-am întrebat ce simte el când vorbeşte cu un om:
“Eu când vorbesc cu un om, îl privesc pe Sfântul Duh în el. Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca şi cum ai fi lipsit de respect în faţa tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient să îl vezi pe Dumnezeu într-un înger sau în Fiul Său, uită-te în jur şi descoperă-l aici.
Rosteşte fiecare cuvânt cu respect, rar, nu te grăbi să vorbeşti. Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfânt, şi când vorbeşti cu un om, vorbeşte rar şi cu respect, ştiind că în acel moment Duhul Sfânt se manifestă prin tine în lume. Lasă ca fiecare cuvânt să vină din sufletul tău, simte-l înainte să îl rosteşti, doar aşa el va atinge sufletul celui căruia i te adresezi. Ceea ce spui tu dacă este lipsit de lumina sufletului tău va trece într-un cotlon al minţii, şi mintea va uita, dacă ceea ce rosteşti vine din suflet, acel om va păstra în sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet să îi dăruiesc ceva, nu ştiam ce, mă frământam, şi mi-a răspuns la întrebarea mea nespusă spunându-mi să fac asupra lui semnul crucii şi să îl binecuvântez. Mă gândeam cum pot eu omul să fac acest gest asupra lui aflat parcă în această lume dar neaparţinând ei şi mi-a explicat: ”când faci ceva cu toată inima laşi puterea celestă a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului ci cu cea a Duhului, şi în faţa Sa toti suntem egali.”

Fiinţele iluminate păşesc printre noi, neştiuţi, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viaţa noastră.

Femeia, taina lui Dumnezeu

2011-11-08T20:08:00.003+02:00

"Femeia este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii." - IPS Calinic

Cea mai frumoasă definiţie a dragostei

2011-11-03T20:29:00.003+02:00

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

CNP-ul incompetenţei

2011-10-28T11:37:00.005+03:00

Aseară, când m-am pomenit la uşă cu operatorul de sondaje care s-a întors să declarăm CNP-ul în cadrul recensământului 2011, am constatat încă o dată că incompetenţa în România este "la mama ei acasă".

Venise omul prima oară pentru a culege datele, era doar mama acasă şi nu a delcarat CNP-urile. Fiecare cu principiile sale, însă nu văd CNP-ul o secretomanie, din moment ce este înregistrat în atâtea baze de date de la instituţii din România. Dar să pui oamenii aceştia să refacă traseele pentru a culege CNP-urile de la cei care nu le-au declarat, mi s-a părut o absurditate.

Atâtea evidenţe există la poliţie, la primării, în bănci etc. Nu sunt în stare cei de la statistică să concateneze un nume cu un CNP din bazele alea de date, dacă tot au nevoie de CNP?

Ruşine celor de la INSSE că vă bateţi joc de operatori, sunt convinsă că cei care au luat hotarârea obligativităţii CNP-urilor ulterior începerii recensământului habar nu au ce muncă este asta de a culege date din teren, cât de prost platită este la cât timp ia şi mai ales acolo unde se face după pas statistic, când problema s-ar fi putut rezolva din câteva click-uri.

Dance with me

2011-10-21T21:38:00.001+03:00

Să-ţi doreşti ce ai deja

2011-09-28T18:40:00.002+03:00

Fericirea ... e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja. - Sf. Augustin

Un fluture

2011-09-18T19:28:00.000+03:00

Ce este bunătatea?

2011-09-08T16:51:00.002+03:00

"Ce este bunătatea? O frumuseţe pe care o poţi privi doar cu sufletul." - Al. Vlahuţă

Oameni

2011-08-31T17:11:00.004+03:00

Omul a şoptit: Doamne vorbeşte-mi!
Şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.

Aşa că omul a strigat: Doamne vorbeşte-mi!
Şi bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit în jurul său şi a spus: Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!
Şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.

Şi omul a strigat: Doamne, arată-mi o minune!
Şi o viaţă s-a născut, dar omul nu a ştiut.

Aşa că omul a strigat în disperare: Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat şi l-a atins pe om. Însă omul a dat cu mâna alungând fluturele, şi şi-a văzut mai departe de drum.

Simplitate

2011-08-23T17:31:00.001+03:00

Sloganul care mi-a plăcut cel mai mult la Cosmote: "Simplitatea rămâne cel mai sofisticat lucru."

Lacrima Maicii Domnului

2011-08-18T17:41:00.002+03:00

parcă floarea aceasta a ştiut să verse o lacrimă exact de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

What can I do with my life without you?

2011-08-07T13:31:00.002+03:00

Perfecţiunea există în noi

2011-08-02T20:08:00.006+03:00

"Oamenii au încercat de-a lungul secolelor să păstreze starea de fericire perfectă prin tot soiul de mijloace exterioare - droguri, sex, putere, adrenalină, acumulare de lucruri drăguţe -, dar nu ţine. Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestirea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră - perfecţiunea noastră - există deja în noi. Dar, pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre. Kundalini shakti - energia divină supremă - ne va duce acolo." - Mănâncă, roagă-te, iubeşte, Elizabeth Gilbert

Cafea cu aromă de ... artă

2011-07-27T19:09:00.039+03:00

Pete de culoare

2011-07-25T20:06:00.017+03:00

Dragostea, ca o mare învolburată

2011-07-14T14:03:00.004+03:00

"Iubiţi-vă unul pe celălalt, dar nu vă faceţi din dragoste o încătuşare; mai bine să fie o mare învolburată între ţărmurile sufletelor voastre." - Kahlil Gibran

Viaţă

2011-07-04T18:30:00.002+03:00

"Culcă-ţi tâmpla pe inima femeii iubite şi vei înţelege că viaţa-i mai frumoasă decât eternitatea." - Fănuş Neagu

Marea iubire

2011-06-25T15:48:00.004+03:00

Într-o mare iubire
cuvintele nu-şi au rostul,
precum îşi pierde consistenţa,
orice atingere sau privire,
fiindcă toate acestea sunt
şi vor rămâne
numai în străfundurile sufletelor noastre.

Abia acum înţelegi
că într-o Mare Iubire
nu trupurile contează
şi nici cuvintele
care zboară peste clipe,
ci doar ceea ce rămâne
în spatele clipelor,
ceea ce le face pe acestea
să devină eterne.

Aceasta este ceva deasupra oricărei simţiri,
deasupra oricărui orgoliu,
deasupra fiecărui gând,
este mai mult decât perfecţiunea
din tine
sau cele mai măreţe năzuinţe,
din mine,
este mai mult decât Iluzia Vieţii tale,
este aidoma Destinului,
propria esenţă a Existenţei tale
în care se află etern
şi sufletul tău pereche
care eşti doar tu Îngerul Meu
care mă cauţi peste milenii de eternitate,
în această lume.

În iubire nu trebuie niciodată
să te îndoieşti
fiindcă nu poţi iubi
cu jumătăţi de măsură.
Nu! Niciodată, Marea Mea Dragoste,
niciodată în iubire
nu poate fi şi o zonă gri
decât acele pătrate de alb şi negru
aflate pe tabla de şah
a acestei Iluzii a Vieţii,
pe care o împărţim împreună,
prin Destin,
până când moartea ne va uni
prin eternitatea ei.

Orice alt suflet ai întâlni
şi ai susţine că îl iubeşti
va fi şi va rămâne mereu o minciună
care te va înstrăina de tine întreaga ta viaţă.
La fel se va întâmpla
şi cu acel suflet care va fi la fel
ca şi tine străin de sine
nefiind alături de sufletul său pereche.

Trăim într-o lume tristă
unde societatea
este din ce în ce mai străină de sine,
mai angoasată, mai bolnavă
tocmai fiindcă sufletele
nu-şi găsesc propriile sale perechi.
Să fie acest fenomen datorat Destinului?
Da, este datorat destinului
ce are sufletul de plumb pentru această lume.
În loc ca omenirea să fie bolnavă de iubire
este bolnavă de orice este străin
de sufletul omului
începând cu banii şi terminând
cu cele mai înjositoare experienţe ale naturii umane.
Orice om căruia îi este frică să iubească
cu întreaga lui fiinţă este un suflet rătăcit.

Noi nu suntem nimic altceva
decât iubire
şi în urma noastră nu rămâne nimic altceva
decât tot iubirea
pe care am lăsat-o acestei lumi
şi atât.
Restul se şterge
cu buretele deşertăciunii pe tabla uitării.
Asta suntem noi!
Iar cei care nu au trăit o Mare Iubire
înseamnă că nici nu s-au născut
vreodată pe acest tărâm.

Dor de Mozart

2011-06-23T21:01:00.001+03:00

Lucruri simple - Horia Brenciu

2011-06-21T19:07:00.002+03:00

Eleganţa crinilor albi

2011-06-16T22:24:00.005+03:00

Am primit de la bunică-mea nişte crini îmbobociţi. S-au deschis foarte frumos şi i-am pozat să-i vedeţi şi voi.

Dintre toate tipurile de crini pe care i-am văzut şi mirosit, aceştia din grădina bunicii îmi plac cel mai mult. În primul rând pentru că au un miros extraordinar şi în al doilea rând pentru că sunt de un alb imaculat.

Seara miros mult mai intens decât în timpul zilei, răspândind în apartament un miros puternic, dar în rondoul de flori vă închipuiţi ce misto trebuie sa fie, mai ceva ca într-o fabrică de parfumuri. Vă ziceam la un moment dat că îmi place mirosul florii de păr şi că, dacă aş putea, l-aş transpune într-un parfum, exact la fel aş face şi cu aceşti crini care te îmbată cu parfumul lor. Din păcate, încă nu m-au luat în studiu cei de la fabricile de parfumuri ca să producă după simţurile mele olfactive :)

Şi ce-o fi fericirea?

2011-06-14T13:38:00.004+03:00

"Fericirea nu constă în bani, în conturi, în case. Fericirea e liniştea şi împăcarea ta cu tine. Fericirea înseamnă credinţă în Dumnezeu, bunătate, apropierea de oameni. Fericirea înseamnă să te culci liniştit şi să te trezeşti liniştit." - Elena Gheorghe

acel CINEVA

2011-06-09T16:52:00.002+03:00

"... privind de departe nu-ţi poţi imagina că o femeie ca mine nu are un bărbat lângă ea. Asta a fost o problemă dintotdeauna, greu îţi poţi imagina că am stat ani în şir singură. Şi nu pentru că nu mi-am dorit pe cineva lângă mine, ci pentru că mi-am dorit pe acel CINEVA pe care să-l iubesc cu toată fiinţa şi care să mă iubească la fel. Dragoste binecuvântată mi-am dorit, nu deşertăciuni ale acestei lumi... Atâtea cupluri am văzut în jur care trăiesc vieţi serbede, aparent îndestulate, însă flămânde de ceea ce e cu adevărat hrană a sufletului: iubire, tandreţe, grijă, duioşie, bucurie, gratitudine, recunoştinţă către Dumnezeu pentru darurile primite..." - Daniela Nane, Revista Tango, iunie 2011

Roger Federer in a TV commercial

2011-06-05T21:33:00.003+03:00

Cireşe din livadă

2011-06-04T21:09:00.006+03:00

Prima recoltă de fructe din livada plantată anul trecut!

Doi cireşi au înflorit anul acesta şi chiar au făcut fructe, unul are două cireşe iar celălalt una.

Am făcut poze să ne amintim că în vara lui 2011 am mâncat pentru prima dată fructe din livadă.

Copilăria, paradisul pierdut

2011-06-02T17:03:00.013+03:00

Am retrăit bucuria copilăriei ieri, 1 Iunie - Ziua Copiilor, în Cetatea Medievală din Tg. Mureş, datorită unei acţiuni organizate de Poşta Română în parteneriat cu FrieslandCampina România, manifestaţie destinată celor mici de ziua lor.

Programul a fost unul complex, cu dansuri populare şi cântece specifice vârstei, cu teatru de păpuşi în aer liber, cu jocuri şi concursuri în care copilaşii s-au implicat activ, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Am fost foarte impresionată de inocenţa specifică vârstei, de felul în care copiii sunt educaţi să se comporte încă de mici şi chiar pot să spun că ne-au dat o lecţie de conduită, prin grija pe care au arătat-o pentru frumos, în cadrul în care s-a desfăşurat evenimentul. Mai concret, după ce copiii au consumat iaurturi şi dulciuri oferite lor de firma la care lucrez, au lăsat în urma lor o curăţenie exemplară, ceea ce adulţii uită de multe ori în manifestaţiile din oraş, chiar daca Tg. Mureş-ul este unul dintre cele mai curate oraşe din ţară.

Chiar dacă prezenţa mea la eveniment a fost mai mult o sarcină de serviciu, am reuşit să retrăiesc bucuria de a fi copil, mă bucur că am putut aduce celor mici o rază de lumină pe chipul lor blând şi sper că ieri şi voi aţi fost măcar puţin copii. Nu vreau să cred că, odată cu trecerea anilor, ne pierdem dreptul la copilărie, că uităm să fim copii în anumite situaţii de viaţă, pentru că, avem datoria de a ne trăi toate vârstele intr-una singură.

Lucruri de mult uitate

2011-05-22T18:34:00.018+03:00

Vă mai amintiţi clasoarele cu timbre?

Am dat peste ele în biblioteca de la bunica şi mi-am amintit de copilărie. Ţin minte că, majoritatea dintre noi, copii fiind, ne ocupam de colecţionarea de timbre. Ce-mi amintesc este că le cumpăram de la filatelia de lângă Librăria Eminescu din Tg. Mureş şi că, cel mai spectaculos în această practică erau aşa-numitele "schimburi de timbre". Pe şanţ la bunică-mea, la Ciunga, sau printre blocurile de pe Apicultorilor din Tg. Mureş, făceam un troc după valori numai de noi ştiute.

Ce diferenţe între generaţii, copiii din ziua de azi nu ar mai gusta din savoarea acestei preocupări, ei sunt mult mai acaparaţi de jocul pe calculator care îi prinde tot mai mult, furându-le copilăria.

Cei din generaţia mea, întoarceţi-vă în timp şi priviţi mai jos câteva fotografii din clasor.

Peroni - ultima reclamă

2011-05-18T21:18:00.001+03:00

Omul - o şansă

2011-05-17T20:12:00.004+03:00

"Omul nu este decât o şansă, dar este responsabilul infinit al acestei şanse." - Albert Camus

Festivalul Luminii

2011-05-15T08:45:00.020+03:00

Festivalul Luminii - spectacol de lumină şi întuneric, de imagine şi muzică şi mai ales de trăire emoţională a bucuriilor mărunte.

Aseară la Platoul Corneşti din Tg. Mureş, Organizaţia de Cercetaşi din oraş ne-au învăţat, pe cei care nu ştiam încă, să ne bucurăm de simplitate.

Ce au făcut ei, am interpretat ca fiind un efort de echipă, efort depus pe parcursul mai multor luni de muncă în atelierele de creaţie şi mai ales, finalizarea proiectului prin amplasarea şi aprinderea pe aleile de la Platou, a mai mult de 11.000 de "gulguţe", aşa au numit ei ornamentele confectionate cu multă migală din hârtie refolosibilă şi lumânărele introduse în aceste candele improvizate.

O seară feerică pe care cei mici ne-au oferit-o nouă celor mari, tocmai ca să ne amintim că viaţa este frumoasă, să învăţăm să ne îngrijim de sufletul nostru şi să-i oferim din când în când mici bucurii pe care noi, în vâltoarea vieţii, nu prea le mai acordăm multă atenţie.

Felicitări Cercetaşilor!

Lady

2011-05-06T10:59:00.003+03:00

Tenisul - sportul alb

2011-05-01T18:34:00.013+03:00

Dintre toate sporturile, prefer tenisul. Este un sport elegant şi care implică un control psihic desăvârşit. Până acum nu am reuşit să văd decât partide televizate. Am avut o tentativă acum 2 ani, la Sibiu la Cupa Davis, însă ne-am trezit cam târziu şi nu am mai găsit bilete (vorbesc la plural pentru că mama este mai împătimită cu tenisul decât mine, şi am fi mers împreună).

Anul acesta însă, am reuşit să mergem la Cluj la turneul BCR Tenis Partener, fiind invitate de prietenul meu Ovidiu Păunescu, el având meciuri la simplu şi la dublu în acest turneu. Aşa că, vineri am avut o zi liberă în care mi-a făcut mare plăcere să văd un meci live, mai ales că juca cineva cunoscut şi am fost cu sufletul alături de el.

Un meci frumos, spectaculos, în care s-au confruntat două generaţii cu două stiluri de joc total diferite. Chiar dacă a pierdut, Ovi este la înălţime prin stilul său de joc, prin naturaleţea cu care se mişcă pe teren şi prin pasiunea pe care o pune în joc.

Nu cred că sunt în măsură să dau lecţii, însă, îmi amintesc cu drag despre un team-building la care am participat şi la care am învăţat o lecţie de viaţă. Programul team-buildingului se desfăşura în etape în care câştigam piese ale unui puzzle. Imaginea finală era alcătuită din nişte munţi care se reflectau într-un lac, imaginii fiindu-i ataşat un citat din Confucius, citat de care îmi amintesc de multe ori când trec prin greutăţi sau situaţii neplăcute de-a lungul vieţii. Aşa că, Ovi, "Să fi învingător nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când cazi!". Felicitări pentru succesul la dublu.

Paştile la Ciunga

2011-04-25T19:16:00.032+03:00

Ca în fiecare an, am făcut Paştile la Ciunga, la bunică-mea.

A fost o vreme super mişto în toate aceste zile de sărbătoare. Vineri seara, când ne-am întors de la biserică, au curs din cer câţiva stropi de ploaie, care cică semnifică lacrimile lui Dumnezeu după Fiul Său Isus. Nopatea de Înviere a fost una caldă şi plină de încărcătură emoţională. În mica biserică din vale, aşa numim biserica unde predică Popa Brie, s-a auzit foarte frumos Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!

Cel mai frumos lucru acum la Ciunga, mai mult decât în orice alt loc, pentru că este locul de care ne leagă totul, pentru că acolo este "iarba verde de acasă", e natura. Pun mai jos câteva poze care le-am facut în această mini-vacanţă bine-meritată, cu speranţa că vă vor încânta şi vouă privirea.
poză artistică
balansoarul din grădină, loc de relaxare şi admiraţie a naturii
coşul cu ouă vopsite în foi de ceapă şi unse cu slănină pentru luciu
nu mă uita

mărul de vară care izbucneşte în floare

pomişorul plantat anul trecut şi care s-a încăpăţânat să şi înflorească
păpădiile care sunt în floare acum şi râd în soare
o păpădie care "s-a maturizat" prea devreme
florile de păr, al căror miros l-aş transpune într-un parfum să-l simt tot anul

vişinul de lângă bucătărie, nins de flori

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

2011-04-21T20:57:00.002+03:00

Sfânta Evanghelie după Ioan - Capitolul 20

19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

Norocul - un răsfăţ

2011-04-14T13:20:00.003+03:00

"norocul nu ne răsfaţă atât de des şi dacă vine e cazul să profităm, nu să fugim după următorul tren" - Soeren Kierkegaard

Un înger - Pepe

2011-04-09T16:44:00.000+03:00

La primavera

2011-04-04T19:35:00.008+03:00

Boom Dots - din categoria reclame mişto

2011-03-29T19:54:00.002+03:00

Week-end de primavară

2011-03-13T18:53:00.006+02:00

Am fost la Ciunga în week-end-ul acesta. A fost primul week-end în care soarele a încalzit cu putere în acest Martie. Deşi în rondoul de flori încă se mai vedeau urme de zăpadă, am zărit un pâlc de ghiocei care râdeau în soare.

Ne-am pregătit de primăvară în sensul că am scos de la adăpost masuţa de grădină şi băncuţele, am dezvelit balansoarul şi mama a tăiat via de pe curte. Ne-am jucat mult cu Codiţă care este deja mare şi are tot timpul chef de joacă. I-am facut o poză să-l vedeţi cât a crescut şi nu are încă un an.

Ne bucurăm de sosirea primăverii, mai ales că acum o să mergem mai des la ţară, acolo unde e linişte, aer curat şi bunica ne aşteaptă întotdeauna cu mare drag.

Frezii de Mărţişor

2011-02-28T20:15:00.001+02:00

De-ai fi tu salcie la mal...

2011-02-13T14:13:00.005+02:00

Hmmm, 14 februarie, Ziua Îndrăgostiţilor, tam-tam, inimioare roşii, bombonele, acadele si tot tacâmul... Aiurea... din punctul meu de vedere.

Citeam pe un site despre ce vor bărbaţii de Valentine's Day, ei bine, vor ... sex, în timp ce femeile vor romantism. Mă întreb ce-o fi în capul bărbaţilor care le fac iubitelor lor toate poftele în această zi pentru a ajunge în final la ceea ce-şi doresc ei şi pe de altă parte, la ce-o fi în capul femeilor care pretind toate aceste fandoseli aşa-zis romantice.

Rămân la ideea că, între doi oameni care se iubesc, nu e loc de "vrăjelile comerciale" care ne asaltează în perioada aceasta, tot ce poate fi mai frumos să se întâmple între ei, se întâmplă indiferent de zi, sărbătoare sau mai ştiu eu ce ocazie, pur şi simplu se întâmplă...

Am ales o melodie pe care, daca o să citiţi postarea, vă învit să o ascultaţi, este una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste care s-ar face persoanei iubite... indiferent de ocazie, o melodie mai veche a Mihaelei Mihai - De-ai fi tu salcie la mal...

Mister

2011-01-29T11:11:00.001+02:00

Dragostea nu e asemănarea dintre două persoane ci misterul dintre ele.

Gânduri si mai ales cuvinte

2011-01-20T21:51:00.004+02:00

Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele. - George Eliot

Oameni

2011-01-06T20:53:00.002+02:00

Dumnezeu nu vă dă oamenii pe care îi vreţi; El vă dă oamenii de care aveti nevoie... ca să vă ajute, să vă rănească, să vă părăsească, să vă iubească şi să vă transforme în persoana care aţi fost destinat să fiţi.

La mulţi ani!

2010-12-30T18:36:00.006+02:00

2010, un an cu de toate, cu bune şi mai puţin bune, an în care v-am cam arătat pe aici una alta...

Acum că ne apropiem de noaptea dintre ani, m-am gândit să pun un ultim post pe blog în anul acesta ca să vă mulţumesc celor care m-aţi citit, sper că nu am fost plictisitoare şi că mă veţi urmări şi pe viitor.

Tuturor vă spun să aveţi un An Nou plin de bucurii, sănătate multă şi să vă aducă 2011 tot ce vă doriţi!

Cu drag, un gând bun acum la început de an, un călduros LA MULŢI ANI! şi ... să curgă şampaniaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Râurel de ploaie - Paula Seling

2010-12-24T13:53:00.000+02:00

Picăturile de ploaie

2010-12-15T23:32:00.002+02:00

If you want to know how much I love you, try to catch the rain drops... the drops that you can catch, it is your love and the drops that you couldn't catch, that's my love for you...

Făt-Frumos din imaginaţia noastră

2010-12-12T11:39:00.003+02:00

"... Pentru că întotdeauna în viaţă te îndrăgosteşti de ceva ce nu există. Te îndrăgosteşti de imaginea pe care o construieşti tu vis-a-vis de partenerul tău. Tu proiectezi asupra lui visurile tale, valorile în care crezi, el îţi trimite nişte informaţii, stimuli - modul în care zâmbeşte, modul în care vorbeşte -, iar tu îl reconstruieşti pe baza acestor date, creezi un personaj. Iar în 99% din cazuri se dovedeşte a nu fi personajul real. Şi de aici rezultă toate stările astea de nemulţumire ..." - Monica Tatoiu

Cea mai bună religie

2010-12-11T09:15:00.002+02:00

Cea mai bună religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine, o persoană mai bună. - Dalai Lama

Doar aşa cum eşti...

2010-12-09T10:49:00.002+02:00

YouTube - Bruno Mars - Just The Way You Are [Official Video]

Din categoria reclame mişto

2010-12-08T11:17:00.000+02:00

Cântecul greierelui

2010-12-05T10:38:00.000+02:00

Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.

Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.

Grădina Raiului

2010-12-04T12:28:00.000+02:00

"Se uita în jos, la mare, încercând să-şi dea seama clar care-i situaţia şi nu-i ieşea. Cel mai rău lucru era ceea ce i se întâmplase lui Catherine. Apoi venea faptul că el începuse să ţină la cealaltă fată. Nu era nevoie să-şi facă cine ştie ce examen de conştiinţă ca să ştie că o iubea pe Catherine şi că nu-i bine să iubeşti două femei, că nimic bun nu poate ieşi din asta. Ce nu ştia încă era cât de groaznic se poate sfârşi totul. Ştia doar că a început. "Sunteţi deja înlănţuiţi toţi trei ca trei mecanisme care întorc împreună o roată", îşi spuse, şi-şi mai spuse că e vorba de o roată dezafectată sau în cel mai bun caz distrusă rău. Se aruncă în apa rece şi limpede, acolo unde nu-i era dor de nimeni, după care ieşi la suprafaţă, îşi scutură capul şi înotă şi mai departe ca data trecută, după care se întoarse şi înotă înapoi, spre plajă."

Grădina Raiului, Ernest Hemingway

Curcubeul

2010-12-02T16:51:00.000+02:00

Legământul lui Dumnezeu cu Noe

"Iată, Eu fac un legământ cu voi... că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiiască pământul."

"Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi. Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească o făptură.

Curcubeul va fi în nor; şi eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ."

Acesta este semnul legământului.

România în imagini

2010-12-01T10:33:00.000+02:00

crucea de la marginea satului - Şomartin

iarba verde de acasă

magnoliile din Tîrgu Mureş în fiecare primăvară

Învierea în fiecare an în Biserica de la Ciunga

cozonacii bunicii făcuţi în fiecare an de Paşti

tradiţia de a avea de Anul Nou vâsc deasupra uşii

apa cristalină de la un izvoraş din Cheile Râmeţiului

curtea interioară a Castelului Bran

Castelul Bran

balansoarul din grădina de la Ciunga

Transfăgărăşanul

Monumentul întregirii neamului (Poarta Sărutului)- Tg. Jiu - Brâncuşi

Masa apostolilor neamului (Masa Tăcerii)- Tg. Jiu - Brâncuşi

Coloana sacrificiului infinit (Coloana infinitului)- Tg. Jiu - Brâncuşi

icoană Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului

dantelă în piatră - Mănăstirea Curtea de Argeş

Barajul de la Vidraru

Bâlea Lac

Ţara Lăpuşului - Maramureş

Rohia - Mănăstirea unde mirosul de tămâie răzbate din ziduri

miros de fân proaspăt cosit

biserică din lemn de la 1600-1700 din Maramureş

copacii de pe aleea de la Platoul Corneşti - Tg. Mureş

culoarul Rucăr - Bran

ouăle vopsite în foi de ceapă, Paşti la Ciunga

curtea casei de la Ciunga

lanurile de floarea soarelui

cireşul din grădina de la Ciunga

muzica medievală pe străduţele din Sighişoara

costumele populare româneşti şi arta populară

vestitul Turn cu ceas din Cetatea Sighişoarei

familia

prieteni foarte vechi

prieteni buni

prieteni mai noi

Ciobănescul Mioritic

ieşirile în natură la sfârşit de săptămână

Vis vegetal

2010-11-25T22:18:00.000+02:00

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădini o zână bună
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

de Magda Isanos

Adaptare

2010-11-22T22:59:00.000+02:00

Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă. Ci să înveţi să dansezi în ploaie.

Viaţa între raţiune şi simţire

2010-11-16T22:11:00.000+02:00

"Înţelepţii se bucură de viaţă şi proştii încearcă s-o înţeleagă raţional." - Andreea Papp

Să nu uiţi Mari

2010-11-13T08:46:00.000+02:00

... de unde ai plecat, să nu-ţi uiţi părinţii, să nu-ţi vinzi casa părintească ...

Muzică românească

2010-11-11T09:03:00.000+02:00

De obicei sunt pe Kiss Fm. Ieri dimineaţă, dau drumul la radio. La servici am un radio mai puţin performant, fără afişaj electronic şi cu reglare manuală a posturilor. Aurelian Andreescu - Copacul. Zic, ce naiba, cine mi-a dereglat radioul? Următoarea melodie tot românească. În sinea mea, sigur nu sunt pe Kiss.

Apoi intră Huidu şi ne anunţă că CNA-ul a impus ca 40% din muzica difuzată pe posturi să fie românească. Jale mare printre cârcotaşi.

Hai nu vă mai plângeţi aşa, nu avem nici un post cu muzică exclusiv romănească, aşa că este ok sa difuzaţi şi muzica noastră printre toate schelăiturile care se repetă cu periodicitate de o oră -două. Numai noi românii ne ruşinăm de creaţiile noastre şi le dăm la o parte, pe când străinii sunt mândri de tot ce înseamnă naţional şi îşi fac posturi de radio special pentru a difuzara muzica autohtonă.

Eu sincer mă bucur pentru această decizie, mi-e dor sa ascult un Compact C, Laura Stoica (pe care aţi difuzat-o 3 zile la îngropare şi iar aţi uitat de muzica ei foarte misto), Mihaela Runceanu şi multe alte valori ale muzicii româneşti.

Nebunul de alb

2010-11-05T18:15:00.000+02:00

Frunze moarte

2010-11-01T19:49:00.000+02:00

Azi a fost o zi frumoasă de toamnă, şi din câte am urmărit pe net, va continua aşa toată săptămâna, cu toate că suntem în Brumar. Ce dacă dimineţile sunt friguroase, important este ca peste zi să fie frumos, să mai putem ieşi în natură.

Aşa că, încă de la amiază, mi-am propus să dau o fugă în locurile mele preferate pentru plimbare, mai precis în parcul de la Cetate şi pe aleea de la Platou care duce către zoo. Nu ştiu de ce, dar aceste două locuri de promenadă, îmi dau o senzaţie profundă de intimitate, datorită aspectului de "tunel" pe care îl dă amplasarea copacilor de o parte şi de cealaltă a aleilor. Este absolut senzaţional în toate anotimpurile dar mai ales iarna, când zăpada aşterne crengile copacilor îmbrăcându-i într-o mantie albă, pură. Destul de pustiu după-amiaza deşi coloritul frunzelor ne îmbie la plimbări romantice prin frunzele foşnind a toamnă aurie.

M-am plimbat, am făcut nişte poze şi cu trecerea asta la ora de iarnă m-a prins întunericul, aşa că m-am bucurat de un apus superb de soare.

Taxi - Cele două cuvinte

2010-10-31T18:38:00.000+02:00

În pat cu titulara, în gând cu rezerva

2010-10-31T10:54:00.000+02:00

Site-uri de socializare = locuri unde, atunci când te plictiseşti, îţi consumi timpul cu avantaj consumator sau în final se dovedeşte o pierdere de timp.

Sincer, nu sunt adepta colecţiei de prieteni pe reţelele de socializare, oameni pe care nu-i cunoşti, cu care nu ai schimbat în viaţa ta două vorbe, dar dacă ţi-au dat click te şi invită să le fi prieten. Total diferit de conceptul meu despre prietenie. Aşa că, prefer să mă "leg" în aceste reţele numai de oameni pe care îi cunosc sau care, în urma unei conversaţii, mi-au lăsat o impresie placută.

Poate eu sunt defectă şi n-am înţeles cum trebuie scopul acestor site-uri (care, d.p. meu d.v. ţintesc spre cât mai multe conturi on-line şi care să petreacă mult timp pe site), ideea e că până la urmă, prietenii adevăraţi sunt cei reali, care în cazul meu sunt puţini, dar pe care îi apreciez ca oameni în primul rând şi aceasta nu e puţin lucru.

Şi ca să vedeţi şi voi de ce m-am apucat să scriu aici despre subiectul ăsta, este ca să ma revolt pe bărbaţi, deşi cu siguranţă sunt şi femei care gândesc la fel. Cum adică să priveşti oamenii din viaţa ta ca pe jucătorii unui meci de fotbal? Fix aşa mi-a zis un tip, "ce are dacă am una şi caut una de rezervă, până găsesc o rezervă care să devină titulară, stau cu actuala...."

Off doamne, unde sunt oamenii de caracter care ştiu ce vor de la viaţă, care nu stau cu c... în două luntrii. În orice caz, dacă sunt pe aceste site-uri, sigur sunt greu de găsit, ca şi acul în carul cu fân. Aşa că, rămân la percepţia mea, puţini şi greu de găsit să fie şi buni...

Simplă - Nina Cassian

2010-10-24T18:31:00.000+03:00

Am visat că s-a îndrăgostit de mine
cineva - şi am vibrat
cînd s-a uitat adînc şi lung la mine
- şi nu era adevărat.

Cînd m-am trezit, mai simţeam pe obraz
arsura acelor priviri.
Dar în oglindă-am văzut pe obraz
două dîre de lacrimi subţiri.

Moda lansată de Cotroceni

2010-10-11T21:27:00.000+03:00

Octombrie

2010-10-10T13:30:00.000+03:00

Răvăşitul oilor - Bran

2010-10-03T12:57:00.000+03:00

Am citit pe net despre "Răvăşitul oilor" la Bran. Este o sărbătoare a oierilor din zona Rucăr - Bran care, atunci când coboară oile de la munte pentru iernat, sărbătoresc cu pastramă, brânză, must şi vin sezonul de oierit care acum se încheie.

Am luat-0 pe mami, ne-am urcat în maşină şi am pornit la drum. Trebuia să ne facem şi noi o idee despre acest festin şi nu ne pare rău. Am gustat pastrama şi bulzul tradiţional prăjit în foc. Delicatese. Şi nu se face să mergi la Bran fără să vizitezi Castelul lui Dracula. Am urcat şi la castel. Foarte mulţi turişti străini, românilor nu le mai ajung banii pentru a vizita aceste locuri minunate.

Câteva poze care le-am făcut, poate vă vor face ca măcar la anu' sa mergeţi la Festivalul brânzei şi pastramei de la Bran, care anul acesta a fost la a 6-a ediţie şi să vedeţi şi castelul Bran.

Festivalul sarmalelor - Praid

2010-09-26T21:00:00.000+03:00

Milan Kundera - despre dragoste

2010-09-22T20:12:00.000+03:00

Dragostea nu se manifestă prin dorinţa bărbatului de a face dragoste (această dorinţă se manifestă la un număr nesfârşit de femei), ci prin dorinţa somnului în doi (dorinţă ce se referă la o singură femeie).

Dimineţi de Septembrie

2010-09-14T16:32:00.000+03:00

9 Septembrie - Sfânta Ana

2010-09-09T20:21:00.000+03:00

Pe 9 Septembrie ortodoxismul sărbătoreşte pe Sfânta Ana şi pe Sfântul Ioachim, sfinţii părinţi ai Mariei, Maica Domnului nostru Isus Cristos.

M-am gândit ca în cinstea acestei Sfinte Ana să postez, la zi de sărbătoare, o imagine a unei icoane a ei pe care o am în casă, pictată pe lemn. Am cumpărat-o de la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, Maramureş şi este o reproducere în miniatură a iconostasului din biserică.

Citind Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt (cartea care mi-a schimbat viaţa şi pe care v-o recomand din toată inima), am căutat să vizitez Mănăstirea Rohia, locul unde călugărul Nicolae Steinhardt (evreu convertit la ortodoxism) şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Aşa că, în urmă cu 2 ani am vizitat Maramureşul, care este superb şi am ajuns şi la Rohia. Ce m-a impresionat acolo foarte tare era mirosul puternic de tămâie care se simţea în biserică, acest lucru nu-l mai simţisem în nici o biserică sau mănăstire, cu toate ca am vizitat destul de multe la viaţa mea. Aveam impresia că mirosul se emană din pereţi. Este foarte înălţător şi plin de dumnezeire.

Şi vă mai dau un imbold să mergeţi în Maramureş. Trebuie neapărat să vedeţi Ţara Lăpuşului cu toate bisericile ei de lemn (patrimoniu UNESCO) de la 1600-1700 care sunt de o rară frumuseţe şi care m-au impresionat profund, la fel ca această Mănăstire Rohia, ascunsă printre munţi şi păduri de brazi. Puteţi afla mai multe pe http://www.manastirea-rohia.ro/

Flori de piatră

2010-08-24T20:24:00.000+03:00

Am fost la Ciunga în week-end şi am văzut un rondou cu flori de piatră. De mult vroiam să fac o poză cu astfel de flori într-o localitate din drumul nostru, însă m-am trezit cam tarziu, pe când se ofiliseră. La Ciunga încă erau în floare. Soarele era la asfinţit şi lumina cădea foarte fain pe ele, asa ca am făcut o fotografie. Am dus şi eu acolo un plic de seminţe şi le-am pus însă nu au răsărit, deşi am respectat instrucţiunile de pe plic. Mă gândesc să "fur" de undeva câteva plăntuţe (ştiţi că florile ca să se prindă trebuie să le furi) să le pun în grădină, poate aşa ne vom putea bucura şi noi de acest colorit superb al florilor de piatră.

YouTube - La Roux - In for the Kill

2010-08-16T16:20:00.000+03:00

YouTube - La Roux - In for the Kill

Distracţii din Week-end

2010-08-12T22:09:00.000+03:00

Am ieşit în seara asta la o bericică în Week-end. Unde altundeva în Târgu Mureş, în miezul verii, dacă nu la Week-end. Aici e atmosferă de vacanţă, indiferent de zi. Am ajuns pe când lumea se retrăgea de la plajă şi baie. În cursul săptămânii este mai lejer, însă la sfârşit de săptămână se umple de turiştii de week-end din oraşele învecinate şi nu numai, am văzut maşini de CJ, BV, AB, BN. Cine vrea să se bucure de o baie pe cinste, alege luni seara pe răcoare, în această zi se schimbă apa din bazine. În plus, poţi alege un fotbal pe nocturnă, volei pe nisip sau o partidă de tenis de masă. Ca noutăţi de sezon, am remarcat îngheţata italienească sub formă de granule şi prăjitura olandeză cu miere şi caramel. Am facut şi nişte poze să vă fac poftă de o bere rece şi să vă zic să profitaţi încă o lună de plajă, baie şi muzică, cică sezonul se închide pe 15 Septembrie dar daca o ducem încă bine cu temperaturile, posibil să se mai prelungească două săptămâni.

Ursus Beer

2010-08-10T22:06:00.000+03:00

Sari

2010-08-01T21:05:00.000+03:00

Dance with the wolves

2010-07-29T21:08:00.000+03:00

Maidanezul dalmaţian

2010-07-22T20:33:00.000+03:00

În urmă cu 20 de ani, bunicul a adus acasă un căţeluş negru ca tuciul, pe care l-am botezat, după culoarea blăniţei, Negro. Mi-l amintesc şi acum cât era de jucăuş, cum sărea pe banca din curte şi cum îi era frică să mai coboare.

Căţelul acesta s-a ataşat foarte mult de noi şi de bunicu' mai ales. Când s-a stins el, am înţeles legătura puternică dintre om şi câine. La o lună după ce s-a dus bunicu', s-a dus şi Negro.

De atunci n-am mai avut câine la casă.

Insă, de câteva săptămâni, s-a întâmplat să ies din bloc şi să aud plâns de căţeluşi. Într-un geamantan, lângă bloc, cineva a părăsit 9 pui de câine. Unul dintre ei mi-a plăcut la nebunie, alb cu pete negre, un dalmaţian de maidan. L-am luat şi l-am dus la buni. Îl cheamă Codiţă. E tare drăgălaş, se gudură pe lângă noi, dar şi face pe nebunul, a prins deja să muşte şi buni i-a făcut o jordiţă cu care îl mai pune cu botul pe labe.

Mi-e teamă la gândul că va creşte şi tot ghemotocul acesta de căţeluş se va transforma într-un căţel adevărat, stăpân pe curtea de la ţară. Codiţă va fi un privilegiat, nu va cunoaşte lanţul, va zburda prin curte şi ne vom bucura de voioşia lui.

Ne cunoaştem

2010-07-20T18:11:00.000+03:00

Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.

Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot globul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.

de Marin Sorescu

Mădălina - Fata cu părul de foc

2010-07-14T21:27:00.000+03:00