joi, 28 iunie 2018

Dans lent

Ai privit vreodată copiii
într-o "învârtitoare"?
Ai ascultat zgomotul ploii
când cade pe pământ?
Ai urmărit vreodată zborul neregulat
al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu durează mult.

Îţi trece fiecare zi în zbor?
Când zici "Cum te simţi?", "Ce mai faci?"
Asculţi răspunsul?
Când ziua se sfârşeşte,
te întinzi în pat,
cu sute de întrebări succesive
ce îţi trec prin cap?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu durează mult.

I-ai spus vreodată copilului tău,
O să facem mâine asta?
Fără să-ţi dai seama de dezamăgirea lui,
pentru că erai grăbit/ă?
Ai pierdut legătura cu o prietenie bună
ce apoi a încetat
pentru că tu nu aveai niciodată timp
Să suni şi să spui "Bună"?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu durează mult.

Când alergi aşa de repede pentru a ajunge undeva,
pierzi jumătate din plăcerea de a merge.
Când eşti preocupat/ă şi alergi toată ziua,
este ca şi un cadou niciodată deschis... Aruncat.
Viaţa nu este o cursă.
Să o iei mai încet...
Ascultă muzica
Înainte să se termine cântecul.




















poezia am găsit-o întâmplător în cutia mea cu "nimicuri frumoase"... autor: Clara Moşescu
roza este o amintire dragă de la o fostă colegă, Diana O.

duminică, 6 mai 2018

Tenisul, o mare iubire...

    Pe malul Someșului se scriu povești...

    O Lebădă Neagră - ca simbol al prețului celebrității

    2 bilete... - unul Special pentru Mama Mea ...

    Prima zi de meci - două jocuri foarte frumoase

    Fetele noastre frumoase




                 
    Echipa României - Florin, Simona, Sorana, Irina și Mihaela


    Hai, România!

    O festivitate de deschidere memorabilă


    Acolo sus, în zona cartoanelor albastre... 
    două locuri... ale noastre...

    FedCup România-Elveția începe cu meciul Simonei



    În game-ul acesta, punctul pentru 4 - 0, liniște totală... 
    cineva strigă din sală: "Hai, Simona!" (era... Mama)

    ... Simona plină de avânt...

    ... câștigă game-ul 4... (parcă ar fi auzit-o 
    pe Mama cum o încurajase înainte 
    să înceapă punctul)

    și câștigă și meciul! Bravo, Simona!




    Al doi-lea meci, și acesta la fel de frumos...


    meci câștigat de Irina. Bravo, Irina!

    Românii susțin echipa României.

    Finalul celei de-a doua zile, pare la fel de spectaculos 
    ca și festivitatea de deschidere... din păcate, biletele 
    noastre au fost doar pentru prima zi a competiției...


    Echipa României învinge Elveția cu 3 - 1 și se califică 
    în Grupa Mondială a FedCup. Bravo fetelor!

    "Florin Segărceanu alături de Martina Hingis, 
    Patty Schnyder și Timea Bacsinszky. Și asta la Cluj, 
    unde 9.000 de oameni au avut parte de un spectacol 
    sportiv de ținută și de un show unic probabil 
    în lumea tenisului." - spune Ovidiu Blag pe pagina sa 
    de Facebook, de unde am și preluat fotografia de mai jos

    Tenisul este ... despre...

   parte din fotografii au fost preluate de pe paginile de Facebook - România Fed Cup Team și Ovidiu Blag

duminică, 8 aprilie 2018

Zborul pescărușului

Cei mai mulți pescăruși nu caută să învețe decât elementele de bază ale zborului - cum să ajungă de pe mal până la hrană și înapoi. Pentru cei mai mulți pescăruși, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruș zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, Pescărușului Jonathan Livingston îi plăcea să zboare.

Întuneric! Pescărușii nu zboară niciodată pe întuneric!

În ziua aceea, nu și-a pierdut vremea în conversații cu alți pescăruși, ci a zburat fără întrerupere până după apusul soarelui. A descoperit lupingul, tonoul lent, tonoul strâns, vria inversă, buntul pescărușului, roata.

Viața are o altă semnificație acum! În locul zborului nostru istovitor până la bărcile de pescari și înapoi, iată adevărata noimă a vieții! Ne putem ridica noi înșine din ignoranță, putem deveni noi înșine ființe ale perfecțiunii, inteligenței și talentului. Putem fi liberi! Putem să explorăm! Zborul!

Când ateriză, pescărușii erau adunați în Consiliu; parcă se adunaseră mai demult. De fapt, așteptau.
- Pescărușul Jonathan Livingston! În Centru!
Cuvintele Bătrânului vibrau de o adâncă solemnitate. În centru însemna fie ocară, fie onoare. Când se alegeau cei mai importanți conducători ai pescărușilor, aceștia erau chemați în Centru pentru Onoare. Cu siguranță, se gândi el, Breackfast Flock a urmărit Recordul meu de azi-dimineață! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau să fiu conducător. Vreau doar să le împărtășesc experiența mea, să le arăt orizonturile care ni se deschid nouă, pescărușilor. Păși în față.
- Pescăruș Jonathan Livingston, spuse Bătrânul, în Centru pentru Ocară, în văzul tuturor pescărușilor. - ... pentru cumplita sa nesăbuință, intona vocea solemnă, pentru violarea demnității și tradițiilor neamului pescărușilor...
A fi chemat în centru pentru ocară însemna alungarea din obște și exilarea pe Stâncile Îndepărtate.
- ... într-o zi, Pescăruș Jonathan Livingston, vei înțelege că orice nesăbuință e fără rost. Viața este necunoscutul și incognoscibilul; noi am fost aduși pe lume ca să mâncăm  și să supraviețuim cât mai mult.
Un pescăruș n-are dreptul să replice în fața Consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi:
- Nesăbuință? Fraților! Strigă el. Oare un pescăruș care descoperă și urmează un sens în viață, un țel mai înalt, este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obținem pește; acum rațiunea vieții noastre e alta - să ne desăvârșim, să explorăm, să fim liberi! Mai dați-mi o șansă, lăsați-mă să vă arăt ce am descoperit...
Stolul era parcă de piatră.
- Frăția noastră a încetat! au intonat pescărușii într-un singur glas și, astupându-și solemn urechile, i-au întors spatele.

Pescărușul Jonathan și-a petrecut restul zilelor singur, zburând dincolo de Stâncile Îndepărtate. Singura lui suferință nu era singurătatea, ci faptul că ceilalți pescăruși nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aștepta; nu voiau  să deschidă ochii și să vadă.

În fiecare zi se desăvârșea mai mult. Deprinsese, de pildă, că picajul aerodinamic de mare iuțeală îl făcea să ajungă la peștele rar și gustos care se găsea în bancuri, la zece picioare adâncime: nu mai avea nevoie de pescari și de resturile de pâine pentru a supraviețui. Deprinsese să doarmă în văzduh, plutind noaptea pe vântul care bătea dinspre țărm, acoperind o sută de mile de la apusul până la răsăritul soarelui. Grație aceluiași control interior, zbura prin pâcla deasă a mării și se ridica deasupra ei spre zările clare, orbitoare... în timp ce toți ceilalți pescăruși adăstau pe Pământ, umiliți de ceață și ploaie. Deprinsese să înainteze mult peste uscat, călare pe vântul puternic, și să se hrănească acolo cu insecte delicate.

Ceea ce visase cândva pentru Stol câștiga acum doar pentru el; își desăvârșea zborul și nu regreta prețul pe care-l plătise. Pescărușul Jonathan descoperea că pescărușii trăiesc atât de puțin din cauza plictiselii, fricii și mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viața lui urma să fie lungă și frumoasă.

Iată și paradisul, se gândea el și zâmbea. Nu prea se cuvine să critici paradisul tocmai când te îndrepți spre el. Pe măsură ce se-nălța de la Pământ, pe deasupra norilor, vedea cum propriul său trup începea să strălucească. Era tot un trup de pescăruș, dar care începea acum  să zboare mult mai bine ca-nainte. Penele i se făcuseră albe și strălucitoare, iar aripile-i erau netede și fără cusur, ca niște foi de argint șlefuit.
Plutea deasupra mării, spre un țărm crestat. Priveliști noi, gânduri noi, întrebări noi. De ce atât de puțini pescăruși? Paradisul ar trebui să fie înțesat de pescăruși. Și oare de ce sunt atât de obosit, dintr-o dată?! În Paradis pescărușii n-ar trebui să se simtă obosiți și nici să doarmă niciodată.
În zilele următoare, Jonathan a văzut că și acolo avea de învățat la fel de multe lucruri despre zbor ca și în lumea pe care o lăsase în urmă. Cu o deosebire. Aici, pescărușii gândeau ca și el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru în viață era să năzuiască să se atingă desăvârșirea  în ceea ce le plăcea mai mult: zborul.

- Unde sunt ceilalți, Sullivan? De ce nu suntem mai mulți aici? Acolo de unde am venit, erau mii și mii de pescăruși.
- Singurul răspuns pe care ți-l pot da, Jonathan, este că păsări ca tine sunt una la un milion. Cei mai mulți dintre noi au atins foarte greu acest prag. Noi am trecut dintr-o lume într-alta și, deși aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uitam imediat de unde am venit, ne era indiferent încotro mergem, trăim clipa. Bănuiești prin câte vieți am trecut până să ne dăm seama că viața înseamnă mai mult decât hrană, luptă și putere în Stol? O mie de vieți, Jon, zece mii! Și apoi, încă o sută de vieți până am început să ne dăm seama că există perfecțiune, și încă o sută până ne-am dat seama că scopul nostru în viață este să atingem acea desăvârșire și s-o dezvăluim celorlalți.

- Dacă vrei, putem începe să învățăm cum să învingem timpul, spuse Chiang, până vei ajunge să zbori în trecut și viitor. Atunci vei fi în stare să înveți lucrul cel mai greu, cel mai serios și cel mai plăcut. Vei fi în stare să pornești în sus și să cunoști ce înseamnă bunătatea și dragostea.

Dar a venit și ziua când Chiang dispăru. Vorbise liniștit cu ei, îndemnându-i să nu renunțe la învățătură, la exercițiu, la efortul de a înțelege cât mai mult din principiul invizibil, dar perfect al vieții. Apoi, în timp ce vorbea, penele i se făcură treptat atât de strălucitoare, că nici un pescăruș nu putu să-l mai privească.
- Jonathan, acestea i-au fost ultimele cuvinte, nu uita să te desăvârșești în iubire.

Zilele treceau și Jonathan își dădea seama că se gândea tot mai des la locul de unde venise, la Pământ. Dacă pe vremea când trăia acolo ar fi știut măcar o fărâmă din câte știa acum, viața ar fi avut o altă semnificație. Stătea pe nisip și se întreba dacă există vreun pescăruș, acolo, pe Pământ, care încearcă să evadeze din limitele sale, să vadă sensul zborului, dincolo de folosirea acestuia ca pe un simplu mijloc pentru a ciugului o firimitură dintr-o barcă de pescar. Și cu cât își exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ. Pentru că, în ciuda trecutului său singuratic, Pescărușul Jonathan era sortit să fie dascăl. Își manifesta iubirea, împărtășind cunoștințele lui, oricărui pescăruș care dorea să cunoască adevărul.

Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe.

Oare ce exersăm în fiecare zi? Dacă prietenia noastră depinde de spațiu și timp, atunci în ziua în care vom învinge în sfârșit spațiul și timpul ne vom fi distrus și propria noastră frăție. Dacă învingem spațiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul rămânem numai cu Acum. Și, între Aici și Acum, oare nu crezi că ne-am putea vedea din când în când unul pe altul?

- Întregul vostru trup, de la o aripă la alta, le spunea altă dată Jonathan, nu este altceva decât gândul vostru, într-o formă vizibilă. Dacă spargeți lanțurile  în care vă este ferecat trupul...
- Suntem liberi să mergem unde vrem și să fim ceea ce suntem.

Trupul nostru nu e altceva decât gândirea însăși!...

- Jonathan, îți amintești că mi-ai spus odată, demult, că cine își iubește stolul îndeajuns se întoarce la el și-l ajută să se desăvârșească?
- Da, sigur.
- Nu înțeleg cum poți iubi un cârd de păsări care tocmai au încercat să te ucidă.
- Dar, Fletcher, nu asta iubești la ei! Nu iubești ura și răutatea. Trebuie să te străduiești să vezi adevăratul pescăruș, partea bună din fiecare. Trebuie să-i ajuți și pe ei s-o vadă în ei înșiși. Asta înțeleg eu prin dragoste. E grozav când înțelegi asta.

- Sărmane Fletch, să nu crezi ce-ți spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile. Privește cu gândul, descoperă ceea ce știi deja și vei vedea cum trebuie să zbori.

- Pentru început, spuse el apăsat, trebuie să înțelegeți că un pescăruș este ideea nelimitată a libertății, imaginea Marelui Pescăruș, iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuși.

Un pescăruș care vrea să-și desăvârșească zborul nu cunoaște limite.

- Cum se numește miracolul vieții? Marele-Pescăruș-Jonathan-Fie-i-Numele-Sfânt a spus că zborul...
- Viața nu-i un miracol, Elev Oficial. E o mare plictiseală. Marele tău Pescăruș Jonathan e o poveste veche, un basm de adormit copiii, pe care-l ascultă cei care sunt atât de slabi, încât nu pot să facă față vieții așa cum este ea. Imaginează-ți numai: un pescăruș care să zboare cu două sute de mile pe oră! Am încercat, dar nu am putut să depășesc cincizeci, și asta în picaj, și fără control. Există legi ale zborului care nu pot fi depășite, și, dacă nu mă crezi, încearcă! Chiar crezi în adâncul sufletului tău că marele tău Pescăruș Jonathan a zburat cu două sute de mile pe oră?
- Chiar și mai mult, spuse Elevul Oficial cu deplină credință. Și i-a învățat și pe alții să o facă.
- Da, ăsta este basmul de care vorbeam. Arată-mi că poți să zbori atât de repede, și-ți voi da ascultare.

Imaginația este asemenea unui suflet străvechi, care se face auzit în sinea noastră. Ne vorbește despre o lume strălucitoare și despre bucuriile și tristețea, deznădejdea și triumful ființelor care o populează.
Poveștile nu ascultă de reguli și principii, ci se ivesc din misterul care ne alimentează imaginația.
Povestea știa ceea ce eu încercam să refuz: regulile și ritualul vor ucide încetul cu încetul libertatea de a trăi cum vrem. Timpul s-a scurs, aproape o jumătate de secol. Secolul XXI, încorsetat de autoritate și de ritual, poate să înăbușe libertatea. Nu înțelegi? Lumea va deveni mai sigură, dar nu mai liberă.


Pescărușul Jonathan Livingston - Richard Bach

luni, 12 martie 2018

Un mărţişor din inimioare



Despre desenul acesta vreau să-mi amintesc aşa:
"- Te iubesc, Mari! Acesta este mărţisorul meu pentru tine! Cea din mijloc eşti tu iar cei de lângă tine suntem eu şi David!"
Îi zic: "- Maria dragă, ce gene frumoase mi-ai făcut!", la care ea începe să retuşeze desenul şi zice: "- Îmi fac şi mie gene, ca să ştii că asta sunt eu, iar lui David i-am făcut ochi şi limbă!"


joi, 8 martie 2018

Orice femeie...

„Orice femeie…”

„Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani ca să se poată muta…
Să își închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie…
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră…
Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerețe pe care va fi mulțumită să o lase în urmă…
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânețe…
Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de șurubelnițe, o mașină de găurit și un sutien negru, din dantelă…
Un prieten care o face mereu să râdă
Și unul care o lasă să plângă…
Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă bună de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei…
Opt farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin și o rețetă care îi va face
pe oaspeții ei să se simtă mândri…
Sentimentul de control asupa destinului său…
Orice femeie ar trebui să știe
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,
Cum să renunțe la un job,
Să se despartă de un iubit
Și să își confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Și când e timpul să plece…
Orice femeie ar trebui să știe
Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…
Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…
Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”

(Pamela Redmond Satran)

sâmbătă, 24 februarie 2018

Lângă crucea părăsită


La o margine de codru, pe-o colină însorită
Lângă potecuța-ngustă, stă o cruce părăsită
Răstignit în patru cuie, prăfuit de ani și vreme
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paște turma de mioare
Se oprește să se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:
" - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frică de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea?

Nu Ți-e foame, nu Ți-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu știu, mâine!

Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche dar e bună
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-Ți dau jos acea cunună
Și să-Ți scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns
Cum să fac, că-s mic, Hristoase și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete
Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,
Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece
N-am mai multe că aș vrea, să-Ți mai las să ai de schimb
Dar, ce văd? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred Hristoase, că-ntinzi mâna către mine
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ține!"
"- Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Și le-aștept să se întoarcă, să le mân către pășune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s
C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus
Și-ți voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte!"

Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,
Și-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui
Bine-cuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

Eliana Popa

luni, 19 februarie 2018

Magia parfumului

Legat de parfumuri, am găsit câteva referiri făcute de Raluca Vasile - parfumier certificat şi scent designer.
"Parfumul trebuie să vorbească despre tine, să îţi oglindească personalitatea şi să îţi ofere o profundă senzaţie de confort.
Cu un parfum natural nu vei mirosi niciodată ca altcineva, vei avea mereu o stare de bine, un tonus pozitiv, pentru că parfumurile au şi rol aromoterapeutic, fiind create din absoluturi şi esenţe de parfum certificate, rare, disponibile numai parfumierilor.
Reperul pentru un parfum cu adevărat natural este pelicula de ulei, absolutul de parfum, pe care acesta o formează, aspectul uşor tulbure la agitarea de dinaintea folosirii direct pe piele şi, bineînţeles, mirosul tare, special şi diferit, de esenţă naturală persistentă. Există diferenţe mari de miros pe piele faţă de cel din sticlă. Odată acceptat de minte, parfumul natural va fi foarte bine asimilat de corp iar chimia cu pielea îi va spori aromele în timp.
Parfumurile naturale sunt create artizanal, în atelierul de esenţe naturale, de aici şi unicitatea aromelor rezultate. Însă măiestria parfumierului în lucrul cu acordurile face diferenţa între un parfum banal şi unul care trezeşte stări şi amintiri puternice.
În parfumeria naturală, creatorii îşi permit luxul şi libertatea de a lucra cu esenţe rare, multe neputând fi replicate chimic în laborator, deci inaccesibile publicului în parfumurile comerciale.
Parfumurile naturale se pliază pe tipuri de personalităţi olfactive feminine cu note distincte: personalitatea seducătoare - iasomie, tuberoze; personalitatea rebelă - frezie, crin etc.
Parfumul personalizat are o piramidă olfactivă unică (note de top, mijloc şi bază) şi se conturează în funcţie de aromele care ne-au marcat până în prezent dar şi de aromele la care aspirăm. Aceste arome vor fi reunite şi armonizate într-un parfum cu adevărat natural, personalizat, unic.
Parfumurile-esenţă pot rezista pe piele şi până la trei zile.
Mirosul este simţul care ne leagă cel mai tare de memorie, de aceea orice miros naşte în noi amintiri, stări, trăiri neaşteptate.
Parfumul este sincer, vorbeşte lumii despre noi fără cuvinte, discret, dar mereu prezent şi de neuitat. Trezeşte senzaţii nebănuite, apropie şi desparte oameni într-o clipă...
Îmi place să spun că parfumul natural este chimia esenţelor celor mai profunde şi complexe şi, de aceea, parfumul personal, care ne place şi ne dă o stare de bine, este, de fapt, reflexia felului nostru de a fi."

Am mai citit și această povestioară de care îmi voi aminti multă vreme. George Chiriac, un tânăr care în urma unei intervenții chirurgicale și-a pierdut simțul olfactiv, observând că reacționează la mirosul detergentului și al parfumurilor, a început să-și antreneze nasul și să cumpere parfumuri în eprubetă. Student fiind în Franța, țara parfumurilor, petrecea ore în șir căutând noi arome și ascultând poveștile din spatele caselor de parfumuri celebre, spuse de oameni care se ocupau de parfumuri exclusive, rare. Asta l-a ajutat să-și recapete mirosul și să-l determine să facă o afirmație de-a dreptul memorabilă: "Parfumul e mai important decât rochia unei femei!" Cei mai mulți parfumieri folosesc formula clasică de creare a parfumului care are trei note. "Notele de vârf sunt cele mai volatile, mai puțin rezistente și, de fapt, cele care creează prima impresie. Mirosul lor durează 5-30 de minute. Notele de mijloc sau de inimă sunt cele care se simt după notele de vârf, ele pot dura și câteva ore. Notele de bază persistă cel mai mult, chiar și peste 24 de ore, în funcție de parfum, Ph, fixatori folosiți" explică tânărul. Notele unui parfum transmit un mesaj și adesea pot fi chiar mai importante decât ținuta purtată pentru că... "tu vei pleca, dar parfumul tău va rămâne..."

Legat de parfumuri, aş spune aşa: parfumul bărbatului să fie mirosul său natural, proaspăt; parfumul femeii din mine: parfumul pe note de flori albe de frezia, crin şi tuberoze... Restul este poveste, magie, încântare ...




Și nu pot să închei această postare fără să mă gândesc la ... Scent of a woman, filmul...