Despre exerciții aviatice în zonă știam mai de mult pentru că se întâmplă ca avioanele și elicopterele să ajungă și deasupra orașului Ocna Mureș în zborul lor demonstrativ. Încă de anul trecut mi-am propus ca în acest an să particip la evenimentul care de câțiva ani se desfășoară la Baza 71 Aeriană de la Luna, cu ocazia Zilei Aviației, sărbătorită aici printr-un show aviatic în prima zi de Sâmbătă după Sf. Ilie, protectorul aviatorilor.
Am ajuns devreme însă din locul unde ne-am așezat nu am putut face fotografii foarte frumoase, așa că le-am luat pe acestea de pe Facebook pentru că sunt muuult mai relevante. Foto: Liviu Dnistran
Ce pot să spun este că am avut parte de 4 ore în care piloții ne-au încântat cu talentul și precizia lor în ceea ce înseamnă pilotajul. Au fost și simulări de luptă aeriene dar și terestre ceea ce a fost un adevărat deliciu pentru public iar ceva la fel de spectaculos a fost o întrecere între un MIG si un BMW de 1000cp care a rulat pe pistă cu o viteză năucitoare în mai putin de 30 de secunde, lăsând în urmă un miros puternic de cauciuc ars și inducându-ne o senzație foarte ciudată, pe care eu personal nu mi-as dori să o gust, poate doar un zbor cu MIG-ul ...
Luna 2018, revenim! Până atunci, precizie maximă și zboruri cu cer senin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu