Se afișează postările cu eticheta Câmpul Cetăţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Câmpul Cetăţii. Afișați toate postările

duminică, 30 septembrie 2012

Baloanele de la Câmpul Cetăţii

Câmpul Cetăţii este o mică localitate în apropiere de Sovata, renumită prin iazuri naturale în care trăiesc păstrăvi şi unde, spre deliciul amatorilor de peşte, aceştia au posibilitatea de a şi-i pescui chiar ei din baltă şi a-i duce la restaurant pentru a fi pregătiţi.
De 6 ani încoace, toamna, la Câmpul Cetăţii se organizează un festival al baloanelor cu aer cald, al deltaplanelor şi parapantelor cu motor. În anul acesta am ajuns şi eu la acest eveniment şi deşi îmi doresc foarte mult să zbor cu balonul, doar am văzut parada pentru că zborul este foarte scump.
Rămân cu amintirea baloanelor frumos colorate care se înalţă spre cer doar dimineaţa foarte devreme şi seara, atunci când curenţii de aer sunt favorabili acestui tip de agrement şi cu speranţa că poate la un moment dat, visul meu de a cutreiera văzduhul cu un balon va deveni realitate.