miercuri, 27 mai 2015

Un alt început

Am scris la postarea trecută de pe blog că are numărul 300.

Au trecut mai mult de 6 ani de când țin cu pasiune și perseverență acest blog pe care, așa cum am mai scris aici, îl numesc „colțișorul meu de frumos”. Am adunat pe acest blog tot felul de lucruri ce m-au fascinat și pe care am ales să le păstrez în lumea virtualului pentru că mă reprezintă într-un fel sau altul. Găsiți aici de la povești de călătorie, la poze, muzică, reclame, citate și alte chestii frumoase...

Pentru că prima postare de pe blog se numea Începuturi... („Pluteşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va inventa într-adins ca să-ţi răsplătească ţie îndrăzneala. – Regina Isabela către Cristofor Columb”), acum că am ajuns la 300 de postări, am senzația că s-a încheiat un ciclu numerologic, (și nu numai), și că urmează, cum ar zice Compact, “Un alt început”…

M-am gândit să asociez acest nou început cu un răsărit de soare, fotografie pe care am făcut-o demult, în urmă cu aproape 20 de ani, în ziua de 5 Septembrie 1998, dimineața foarte devreme, în Costinești... Calitatea imaginii nu este chiar una "the best", la vremea respectivă aveam un aparat Kodak cu film și nu aveam avantajele de astăzi în ceea ce privește tehnologia, dar am avut un ochi bun (pe atunci vedeam lumea fără ochelari și priveam prin orificiul acela mic al aparatului foto, nu pe un display) și am prins un peisaj din categoria: Păstrează clipa!


joi, 7 mai 2015

În tihnă, la Napolact

Mă tot gândeam ce o să scriu pe blog la postarea asta, este postarea cu numărul 300 și vroiam să fie ceva mai special. 
 
Îmi era în gând să fie ceva legat de trecut, Costinești în anul 1999... amintiri, motivat cumva de faptul că citisem pe internet că anul ăsta de 1 Mai a fost pustiu pe acolo și că ... au rămas doar amintirile...
 
Dar am primit zilele trecute o provocare de la colegii mei de la Marketing, și anume, să descriem un moment de TIHNĂ. După ce le-am arătat doar lor, colegilor din companie, ce înseamnă tihna cu adevărat pentru mine, în această postare poate să vadă toată lumea cum îi Tihna în Ardeal la Napolact (în Tg. Mureș).
 
Și pentru că "Mama mea e cea mai bună", ne-a făcut niște plăcinte cu iaurt, cu brânză și cu ceapă și iaca azi am luat micul dejun cu câțiva colegi.
 
Cei care îmi citiți blogul, luați-vă momente de tihnă atunci când simtiți nevoia! Adevăratele momente de tihnă sunt în natură, cu familia, cu prietenii, cu colegii...