"Ah, micuţule prinţ, ţi-am înţeles astfel, încetul cu încetul, mica viaţă melancolică. Multă vreme n-ai avut altă distracţie decât plăcerea apusurilor de soare. Am aflat acest amănunt nou în a patra zi, dimineaţa, atunci când mi-ai spus:
- Îmi plac mult apusurile de soare. Hai să mergem să vedem un apus de soare...
- Dar trebuie să aşteptăm...
- Ce să aşteptăm?
- Să aşteptăm ca soarele să apună.
Ai părut la început foarte mirat, iar apoi ai râs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
- Mă cred tot la mine acasă!
Într-adevăr. Când e amiază în Statele Unite, soarele, toată lumea ştie asta, apune în Franţa. Ar fi de ajuns să poţi ajunge într-un minut în Franţa pentru a asista la apusul soarelui. Din păcate, Franţa e mult prea departe. Însă, pe mica ta planetă, îţi era de ajuns să-ţi muţi scaunul câţiva paşi. Şi priveai amurgul de fiecare dată când îţi făcea plăcere...
- Într-o zi, am văzut soarele apunând de patruzeci şi trei de ori! Iar un pic mai târziu ai adăugat: Ştii... când eşti aşa de trist, îţi plac apusurile de soare...
- În ziua celor patruzeci şi trei de apusuri erai aşadar atât de trist?
Însă micul prinţ nu-mi răspunse."
fragment din Micul prinţ, Antoine de Saint-Exupery
apus de soare de pe micuţa planetă Tg. Mureş, la 1Noiembrie 2010
Se afișează postările cu eticheta apus de soare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apus de soare. Afișați toate postările
sâmbătă, 19 octombrie 2013
Apusurile de soare
Etichete:
Antoine de Saint-Exupery,
apus de soare,
citate,
Micul prinţ,
planetă,
poveste,
poze,
tristeţe
luni, 1 noiembrie 2010
Frunze moarte
Azi a fost o zi frumoasă de toamnă, şi din câte am urmărit pe net, va continua aşa toată săptămâna, cu toate că suntem în Brumar. Ce dacă dimineţile sunt friguroase, important este ca peste zi să fie frumos, să mai putem ieşi în natură.
Aşa că, încă de la amiază, mi-am propus să dau o fugă în locurile mele preferate pentru plimbare, mai precis în parcul de la Cetate şi pe aleea de la Platou care duce către zoo. Nu ştiu de ce, dar aceste două locuri de promenadă, îmi dau o senzaţie profundă de intimitate, datorită aspectului de "tunel" pe care îl dă amplasarea copacilor de o parte şi de cealaltă a aleilor. Este absolut senzaţional în toate anotimpurile dar mai ales iarna, când zăpada aşterne crengile copacilor îmbrăcându-i într-o mantie albă, pură. Destul de pustiu după-amiaza deşi coloritul frunzelor ne îmbie la plimbări romantice prin frunzele foşnind a toamnă aurie.
M-am plimbat, am făcut nişte poze şi cu trecerea asta la ora de iarnă m-a prins întunericul, aşa că m-am bucurat de un apus superb de soare.
Etichete:
alei,
apus de soare,
copaci,
foşnet,
frunze,
Marinela Botezan,
toamnă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)