Niște copaci

Toate locurile au câte o poveste... știută sau mai puțin știută. Despre Turda, cred că majoritatea vor spune Salina Turda, punct de atracție turistică ce își merită pe deplin recunoașterea în plan internațional, sau Cheile Turzii și acestea senzaționale, atât privite din depărtare cât și traversate la pas. Mai sunt și alte obiective interesante de vizitat în Turda şi mi-am propus să fac asta cât mai curând.

Ce m-a impresionat în Turda este un parc cu castani aflat la ieșirea din oraș înspre Cluj. Îl remarci atât dacă treci orașul prin centru cât și dacă alegi varianta scurtă pentru o mai mare rapiditate în trafic. Parcul acesta a prins culoare foarte recent. Cel mai probabil, niște tineri cu imaginație au vopsit trunchiurile copacilor, dând un plus de viață unui spațiu de relaxare convențional. Am avut un moment de relaxare și încântare plimbându-mă prin acest parc. Fiecare copac-culoare îți transmite ceva, depinde în care te regăsești cel mai bine. Eu m-am găsit câte puțin în fiecare dintre ei, în culorile cu lumini și umbre de pe trunchiurile lor. 

Cum ar fi ca tot mai multe parcuri să fie astfel însuflețite?! Mie mi-ar plăcea! Pentru că fiecare culoare ne influențează într-un fel sau altul starea de spirit. Trăim înconjurați de culori, depinde de noi să le armonizăm! Fiecare avem un simț cromatic care ne definește ca oameni, ne individualizează și vorbește despre noi... 

Dintre toţi copacii de acolo, mi-am ales unul, ultimul din succesiunea de fotografii de mai jos, cel vopsit în turcoaz...

    

Viața ca un ... copac, sau, doi copaci ca ... viața?!

De multe ori, natura ne dă lecții. Trebuie doar să avem ochi să vedem și urechi să auzim. Cum la partea cu sonorizarea suprapusă imaginii stau foarte prost d.p.d.v. al abilităților tehnice, tot fotografia este cea care mă ajută să "păstrez clipe". Aceste poze-clipe sunt de fapt mult mai grăitoare, pentru că, vorba cuiva, "O poză face cât 1000 de cuvinte!"

Este aceasta o fotografie pe care aș traduce-o într-un cuvânt așa: "Viața". Îmi place să cred că această "unire" nu a fost mâna omului până la "punctul de întâlnire" și că Dumnezeu ne-a arătat prin această  lucrare a naturii menirea noastră pe această lume. 

Aș spune așa: investește în tine, completează pe cineva și fă ca tot ce ai obținut în plus să nu păstrezi numai pentru tine. Împărtășește! Este tot ce poți face mai bun în lumea aceasta...

Bobiţele albe de vâsc

Scriu această postare (ultima din 2013) referitoare la noroc, pentru a vă da un sfat tuturor celor care îmi citiţi blogul.

Tradiţia spune că în noaptea dintre ani să ai deasupra uşii vâsc, să-l pui acolo în ultima zi din an ca să întâmpini noul an cu el şi să-l păstrezi acolo tot anul. Multă lume spune că este aducător de noroc. Este o plantă pe care eu o pun deasupra uşii de la intrare doar pentru decor.

În urmă cu ceva vreme am citit un îndemn al Părintelui Cleopa să nu mai cerem în pomelnice noroc. Pentru că norocul este de la diavol şi nu este plăcut la Dumnezeu.

Aşa că, dragii mei, să uităm să ne gândim că vâscul este aducător de noroc, să-l privim pur şi simplu ca un simbol al Sărbătorilor de iarnă, ca o plantă decorativă, care deşi este un parazit, crescând pe copaci, este atât de frumos cu acele minunate bobiţe albe care îi împodobesc crenguţele.

Pentru anul care este tot mai aproape, vă doresc în primul rând sănătate, speranţă în bine, să fie să faceţi lucruri pe care nu le-aţi facut până acum pentru că vă vor bucura, să mergeţi în locuri pe care încă nu le-aţi văzut pentru că vă vor umple inima, să vă iubiti familia, prietenii pentru că ei sunt averea noastră în această lume şi să iubiţi în general pentru că sentimentul acesta este extraordinar şi dătător de bine. Şi să nu uitaţi că suntem asemeni unei oglinzi, reflectăm ceea ce suntem, aşa că fiţi pace, linişte, iubire şi veţi avea o viaţă frumoasă.

LA MULŢI ANI 2014 CU SĂNĂTATE ŞI LUMINĂ !!!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădini o zână bună
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

de Magda Isanos

Frunze moarte

Azi a fost o zi frumoasă de toamnă, şi din câte am urmărit pe net, va continua aşa toată săptămâna, cu toate că suntem în Brumar. Ce dacă dimineţile sunt friguroase, important este ca peste zi să fie frumos, să mai putem ieşi în natură.

Aşa că, încă de la amiază, mi-am propus să dau o fugă în locurile mele preferate pentru plimbare, mai precis în parcul de la Cetate şi pe aleea de la Platou care duce către zoo. Nu ştiu de ce, dar aceste două locuri de promenadă, îmi dau o senzaţie profundă de intimitate, datorită aspectului de "tunel" pe care îl dă amplasarea copacilor de o parte şi de cealaltă a aleilor. Este absolut senzaţional în toate anotimpurile dar mai ales iarna, când zăpada aşterne crengile copacilor îmbrăcându-i într-o mantie albă, pură. Destul de pustiu după-amiaza deşi coloritul frunzelor ne îmbie la plimbări romantice prin frunzele foşnind a toamnă aurie.

M-am plimbat, am făcut nişte poze şi cu trecerea asta la ora de iarnă m-a prins întunericul, aşa că m-am bucurat de un apus superb de soare.