- Ce-ar fi să-i scrii lui Dumnezeu, Oscar?
- Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
- Nu te-ai mai simți atât de singur.
- Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?
- Fă-l să existe.
- De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.
- Și ce să-i scriu?
- Spune-i ce gândești. Gânduri pe care nu le mai spui nimănui, care te apasă, îți rămân în minte și-ți îngreuiază sufletul, te blochează, iau locul ideilor noi și te fac să putrezești. Dacă nu vorbești cu nimeni, o să devii un depozit de gânduri vechi și împuțite.
- OK.
- Și să știi, lui Dumnezeu poți să-i ceri ceva în fiecare zi. Dar atenție! Câte un singur lucru.
- Dumnezeu ăsta al tău nu-i bun de nimic, Tanti Roz. Aladin putea să-i ceară duhului din lampa fermecată trei lucruri.
- O dorință pe zi e mai bine decât trei toată viața, nu?
- OK. Atunci pot să-i comand orice? Jucării, bomboane, o mașină...
- Nu, Oscar. Dumnezeu nu e Moș Crăciun. Nu poți să-i ceri decât lucruri care țin de suflet.
- Dă-mi un pupic.
Asta cu pupicii chiar e o treabă de fete, un fel de nevoie pe care-o simt ele mereu. Peggy mi-a întins obrazul și trebuie să recunosc că și mie mi-a plăcut mult când am pupat-o.
- Noapte bună, Peggy.
- Noapte bună, Oscar.
...de fapt, fiecare ne gândeam de mult la celălalt.
- Ce faci acum, Oscar?
- Dar tu, Peggy?
E incredibil câte avem în comun, aceleași idei, aceleași întrebări.
- Vrei să dormi cu mine?
Fetele astea sunt ceva de speriat. Mie mi-ar fi luat ore, poate săptămâni, poate luni întregi să scot pe gură o frază ca asta, întâi s-o rumeg bine în minte, și-abia apoi s-o spun cu voce tare. Și ea mi-o trântește cât se poate de firesc, de simplu.
- OK.
M-am băgat în patul ei. Stăteam puțin cam înghesuiți, dar a fost o noapte extraordinară.
- Cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un "poate". Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive.
- Dragă Doamne-Doamne, m-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.
Și-atunci, ți-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat.
Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, c-ai făcut asta pentru mine. Mi se părea că mă ții de mână și că mă duci în miezul misterului, ca să-l contemplu. Îți mulțumesc.
- Dragă Doamne-Doamne, am încercat să le explic părinților mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viața veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii un rafinat, un artist.
fragmente din romanul Oscar și Tanti Roz - Eric-Emmanuel Schmitt
Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările
marți, 28 august 2018
duminică, 8 aprilie 2018
Zborul pescărușului
Cei mai mulți pescăruși nu caută să învețe decât elementele de bază ale zborului - cum să ajungă de pe mal până la hrană și înapoi. Pentru cei mai mulți pescăruși, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruș zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, Pescărușului Jonathan Livingston îi plăcea să zboare.
Întuneric! Pescărușii nu zboară niciodată pe întuneric!
În ziua aceea, nu și-a pierdut vremea în conversații cu alți pescăruși, ci a zburat fără întrerupere până după apusul soarelui. A descoperit lupingul, tonoul lent, tonoul strâns, vria inversă, buntul pescărușului, roata.
Viața are o altă semnificație acum! În locul zborului nostru istovitor până la bărcile de pescari și înapoi, iată adevărata noimă a vieții! Ne putem ridica noi înșine din ignoranță, putem deveni noi înșine ființe ale perfecțiunii, inteligenței și talentului. Putem fi liberi! Putem să explorăm! Zborul!
Când ateriză, pescărușii erau adunați în Consiliu; parcă se adunaseră mai demult. De fapt, așteptau.
- Pescărușul Jonathan Livingston! În Centru!
Cuvintele Bătrânului vibrau de o adâncă solemnitate. În centru însemna fie ocară, fie onoare. Când se alegeau cei mai importanți conducători ai pescărușilor, aceștia erau chemați în Centru pentru Onoare. Cu siguranță, se gândi el, Breackfast Flock a urmărit Recordul meu de azi-dimineață! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau să fiu conducător. Vreau doar să le împărtășesc experiența mea, să le arăt orizonturile care ni se deschid nouă, pescărușilor. Păși în față.
- Pescăruș Jonathan Livingston, spuse Bătrânul, în Centru pentru Ocară, în văzul tuturor pescărușilor. - ... pentru cumplita sa nesăbuință, intona vocea solemnă, pentru violarea demnității și tradițiilor neamului pescărușilor...
A fi chemat în centru pentru ocară însemna alungarea din obște și exilarea pe Stâncile Îndepărtate.
- ... într-o zi, Pescăruș Jonathan Livingston, vei înțelege că orice nesăbuință e fără rost. Viața este necunoscutul și incognoscibilul; noi am fost aduși pe lume ca să mâncăm și să supraviețuim cât mai mult.
Un pescăruș n-are dreptul să replice în fața Consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi:
- Nesăbuință? Fraților! Strigă el. Oare un pescăruș care descoperă și urmează un sens în viață, un țel mai înalt, este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obținem pește; acum rațiunea vieții noastre e alta - să ne desăvârșim, să explorăm, să fim liberi! Mai dați-mi o șansă, lăsați-mă să vă arăt ce am descoperit...
Stolul era parcă de piatră.
- Frăția noastră a încetat! au intonat pescărușii într-un singur glas și, astupându-și solemn urechile, i-au întors spatele.
Pescărușul Jonathan și-a petrecut restul zilelor singur, zburând dincolo de Stâncile Îndepărtate. Singura lui suferință nu era singurătatea, ci faptul că ceilalți pescăruși nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aștepta; nu voiau să deschidă ochii și să vadă.
În fiecare zi se desăvârșea mai mult. Deprinsese, de pildă, că picajul aerodinamic de mare iuțeală îl făcea să ajungă la peștele rar și gustos care se găsea în bancuri, la zece picioare adâncime: nu mai avea nevoie de pescari și de resturile de pâine pentru a supraviețui. Deprinsese să doarmă în văzduh, plutind noaptea pe vântul care bătea dinspre țărm, acoperind o sută de mile de la apusul până la răsăritul soarelui. Grație aceluiași control interior, zbura prin pâcla deasă a mării și se ridica deasupra ei spre zările clare, orbitoare... în timp ce toți ceilalți pescăruși adăstau pe Pământ, umiliți de ceață și ploaie. Deprinsese să înainteze mult peste uscat, călare pe vântul puternic, și să se hrănească acolo cu insecte delicate.
Ceea ce visase cândva pentru Stol câștiga acum doar pentru el; își desăvârșea zborul și nu regreta prețul pe care-l plătise. Pescărușul Jonathan descoperea că pescărușii trăiesc atât de puțin din cauza plictiselii, fricii și mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viața lui urma să fie lungă și frumoasă.
Iată și paradisul, se gândea el și zâmbea. Nu prea se cuvine să critici paradisul tocmai când te îndrepți spre el. Pe măsură ce se-nălța de la Pământ, pe deasupra norilor, vedea cum propriul său trup începea să strălucească. Era tot un trup de pescăruș, dar care începea acum să zboare mult mai bine ca-nainte. Penele i se făcuseră albe și strălucitoare, iar aripile-i erau netede și fără cusur, ca niște foi de argint șlefuit.
Plutea deasupra mării, spre un țărm crestat. Priveliști noi, gânduri noi, întrebări noi. De ce atât de puțini pescăruși? Paradisul ar trebui să fie înțesat de pescăruși. Și oare de ce sunt atât de obosit, dintr-o dată?! În Paradis pescărușii n-ar trebui să se simtă obosiți și nici să doarmă niciodată.
În zilele următoare, Jonathan a văzut că și acolo avea de învățat la fel de multe lucruri despre zbor ca și în lumea pe care o lăsase în urmă. Cu o deosebire. Aici, pescărușii gândeau ca și el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru în viață era să năzuiască să se atingă desăvârșirea în ceea ce le plăcea mai mult: zborul.
- Unde sunt ceilalți, Sullivan? De ce nu suntem mai mulți aici? Acolo de unde am venit, erau mii și mii de pescăruși.
- Singurul răspuns pe care ți-l pot da, Jonathan, este că păsări ca tine sunt una la un milion. Cei mai mulți dintre noi au atins foarte greu acest prag. Noi am trecut dintr-o lume într-alta și, deși aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uitam imediat de unde am venit, ne era indiferent încotro mergem, trăim clipa. Bănuiești prin câte vieți am trecut până să ne dăm seama că viața înseamnă mai mult decât hrană, luptă și putere în Stol? O mie de vieți, Jon, zece mii! Și apoi, încă o sută de vieți până am început să ne dăm seama că există perfecțiune, și încă o sută până ne-am dat seama că scopul nostru în viață este să atingem acea desăvârșire și s-o dezvăluim celorlalți.
- Dacă vrei, putem începe să învățăm cum să învingem timpul, spuse Chiang, până vei ajunge să zbori în trecut și viitor. Atunci vei fi în stare să înveți lucrul cel mai greu, cel mai serios și cel mai plăcut. Vei fi în stare să pornești în sus și să cunoști ce înseamnă bunătatea și dragostea.
Dar a venit și ziua când Chiang dispăru. Vorbise liniștit cu ei, îndemnându-i să nu renunțe la învățătură, la exercițiu, la efortul de a înțelege cât mai mult din principiul invizibil, dar perfect al vieții. Apoi, în timp ce vorbea, penele i se făcură treptat atât de strălucitoare, că nici un pescăruș nu putu să-l mai privească.
- Jonathan, acestea i-au fost ultimele cuvinte, nu uita să te desăvârșești în iubire.
Zilele treceau și Jonathan își dădea seama că se gândea tot mai des la locul de unde venise, la Pământ. Dacă pe vremea când trăia acolo ar fi știut măcar o fărâmă din câte știa acum, viața ar fi avut o altă semnificație. Stătea pe nisip și se întreba dacă există vreun pescăruș, acolo, pe Pământ, care încearcă să evadeze din limitele sale, să vadă sensul zborului, dincolo de folosirea acestuia ca pe un simplu mijloc pentru a ciugului o firimitură dintr-o barcă de pescar. Și cu cât își exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ. Pentru că, în ciuda trecutului său singuratic, Pescărușul Jonathan era sortit să fie dascăl. Își manifesta iubirea, împărtășind cunoștințele lui, oricărui pescăruș care dorea să cunoască adevărul.
Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe.
Oare ce exersăm în fiecare zi? Dacă prietenia noastră depinde de spațiu și timp, atunci în ziua în care vom învinge în sfârșit spațiul și timpul ne vom fi distrus și propria noastră frăție. Dacă învingem spațiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul rămânem numai cu Acum. Și, între Aici și Acum, oare nu crezi că ne-am putea vedea din când în când unul pe altul?
- Întregul vostru trup, de la o aripă la alta, le spunea altă dată Jonathan, nu este altceva decât gândul vostru, într-o formă vizibilă. Dacă spargeți lanțurile în care vă este ferecat trupul...
- Suntem liberi să mergem unde vrem și să fim ceea ce suntem.
Trupul nostru nu e altceva decât gândirea însăși!...
- Jonathan, îți amintești că mi-ai spus odată, demult, că cine își iubește stolul îndeajuns se întoarce la el și-l ajută să se desăvârșească?
- Da, sigur.
- Nu înțeleg cum poți iubi un cârd de păsări care tocmai au încercat să te ucidă.
- Dar, Fletcher, nu asta iubești la ei! Nu iubești ura și răutatea. Trebuie să te străduiești să vezi adevăratul pescăruș, partea bună din fiecare. Trebuie să-i ajuți și pe ei s-o vadă în ei înșiși. Asta înțeleg eu prin dragoste. E grozav când înțelegi asta.
- Sărmane Fletch, să nu crezi ce-ți spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile. Privește cu gândul, descoperă ceea ce știi deja și vei vedea cum trebuie să zbori.
- Pentru început, spuse el apăsat, trebuie să înțelegeți că un pescăruș este ideea nelimitată a libertății, imaginea Marelui Pescăruș, iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuși.
Un pescăruș care vrea să-și desăvârșească zborul nu cunoaște limite.
- Cum se numește miracolul vieții? Marele-Pescăruș-Jonathan-Fie-i-Numele-Sfânt a spus că zborul...
- Viața nu-i un miracol, Elev Oficial. E o mare plictiseală. Marele tău Pescăruș Jonathan e o poveste veche, un basm de adormit copiii, pe care-l ascultă cei care sunt atât de slabi, încât nu pot să facă față vieții așa cum este ea. Imaginează-ți numai: un pescăruș care să zboare cu două sute de mile pe oră! Am încercat, dar nu am putut să depășesc cincizeci, și asta în picaj, și fără control. Există legi ale zborului care nu pot fi depășite, și, dacă nu mă crezi, încearcă! Chiar crezi în adâncul sufletului tău că marele tău Pescăruș Jonathan a zburat cu două sute de mile pe oră?
- Chiar și mai mult, spuse Elevul Oficial cu deplină credință. Și i-a învățat și pe alții să o facă.
- Da, ăsta este basmul de care vorbeam. Arată-mi că poți să zbori atât de repede, și-ți voi da ascultare.
Imaginația este asemenea unui suflet străvechi, care se face auzit în sinea noastră. Ne vorbește despre o lume strălucitoare și despre bucuriile și tristețea, deznădejdea și triumful ființelor care o populează.
Poveștile nu ascultă de reguli și principii, ci se ivesc din misterul care ne alimentează imaginația.
Povestea știa ceea ce eu încercam să refuz: regulile și ritualul vor ucide încetul cu încetul libertatea de a trăi cum vrem. Timpul s-a scurs, aproape o jumătate de secol. Secolul XXI, încorsetat de autoritate și de ritual, poate să înăbușe libertatea. Nu înțelegi? Lumea va deveni mai sigură, dar nu mai liberă.
Pescărușul Jonathan Livingston - Richard Bach
Întuneric! Pescărușii nu zboară niciodată pe întuneric!
În ziua aceea, nu și-a pierdut vremea în conversații cu alți pescăruși, ci a zburat fără întrerupere până după apusul soarelui. A descoperit lupingul, tonoul lent, tonoul strâns, vria inversă, buntul pescărușului, roata.
Viața are o altă semnificație acum! În locul zborului nostru istovitor până la bărcile de pescari și înapoi, iată adevărata noimă a vieții! Ne putem ridica noi înșine din ignoranță, putem deveni noi înșine ființe ale perfecțiunii, inteligenței și talentului. Putem fi liberi! Putem să explorăm! Zborul!
Când ateriză, pescărușii erau adunați în Consiliu; parcă se adunaseră mai demult. De fapt, așteptau.
- Pescărușul Jonathan Livingston! În Centru!
Cuvintele Bătrânului vibrau de o adâncă solemnitate. În centru însemna fie ocară, fie onoare. Când se alegeau cei mai importanți conducători ai pescărușilor, aceștia erau chemați în Centru pentru Onoare. Cu siguranță, se gândi el, Breackfast Flock a urmărit Recordul meu de azi-dimineață! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau să fiu conducător. Vreau doar să le împărtășesc experiența mea, să le arăt orizonturile care ni se deschid nouă, pescărușilor. Păși în față.
- Pescăruș Jonathan Livingston, spuse Bătrânul, în Centru pentru Ocară, în văzul tuturor pescărușilor. - ... pentru cumplita sa nesăbuință, intona vocea solemnă, pentru violarea demnității și tradițiilor neamului pescărușilor...
A fi chemat în centru pentru ocară însemna alungarea din obște și exilarea pe Stâncile Îndepărtate.
- ... într-o zi, Pescăruș Jonathan Livingston, vei înțelege că orice nesăbuință e fără rost. Viața este necunoscutul și incognoscibilul; noi am fost aduși pe lume ca să mâncăm și să supraviețuim cât mai mult.
Un pescăruș n-are dreptul să replice în fața Consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi:
- Nesăbuință? Fraților! Strigă el. Oare un pescăruș care descoperă și urmează un sens în viață, un țel mai înalt, este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obținem pește; acum rațiunea vieții noastre e alta - să ne desăvârșim, să explorăm, să fim liberi! Mai dați-mi o șansă, lăsați-mă să vă arăt ce am descoperit...
Stolul era parcă de piatră.
- Frăția noastră a încetat! au intonat pescărușii într-un singur glas și, astupându-și solemn urechile, i-au întors spatele.
Pescărușul Jonathan și-a petrecut restul zilelor singur, zburând dincolo de Stâncile Îndepărtate. Singura lui suferință nu era singurătatea, ci faptul că ceilalți pescăruși nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aștepta; nu voiau să deschidă ochii și să vadă.
În fiecare zi se desăvârșea mai mult. Deprinsese, de pildă, că picajul aerodinamic de mare iuțeală îl făcea să ajungă la peștele rar și gustos care se găsea în bancuri, la zece picioare adâncime: nu mai avea nevoie de pescari și de resturile de pâine pentru a supraviețui. Deprinsese să doarmă în văzduh, plutind noaptea pe vântul care bătea dinspre țărm, acoperind o sută de mile de la apusul până la răsăritul soarelui. Grație aceluiași control interior, zbura prin pâcla deasă a mării și se ridica deasupra ei spre zările clare, orbitoare... în timp ce toți ceilalți pescăruși adăstau pe Pământ, umiliți de ceață și ploaie. Deprinsese să înainteze mult peste uscat, călare pe vântul puternic, și să se hrănească acolo cu insecte delicate.
Ceea ce visase cândva pentru Stol câștiga acum doar pentru el; își desăvârșea zborul și nu regreta prețul pe care-l plătise. Pescărușul Jonathan descoperea că pescărușii trăiesc atât de puțin din cauza plictiselii, fricii și mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viața lui urma să fie lungă și frumoasă.
Iată și paradisul, se gândea el și zâmbea. Nu prea se cuvine să critici paradisul tocmai când te îndrepți spre el. Pe măsură ce se-nălța de la Pământ, pe deasupra norilor, vedea cum propriul său trup începea să strălucească. Era tot un trup de pescăruș, dar care începea acum să zboare mult mai bine ca-nainte. Penele i se făcuseră albe și strălucitoare, iar aripile-i erau netede și fără cusur, ca niște foi de argint șlefuit.
Plutea deasupra mării, spre un țărm crestat. Priveliști noi, gânduri noi, întrebări noi. De ce atât de puțini pescăruși? Paradisul ar trebui să fie înțesat de pescăruși. Și oare de ce sunt atât de obosit, dintr-o dată?! În Paradis pescărușii n-ar trebui să se simtă obosiți și nici să doarmă niciodată.
În zilele următoare, Jonathan a văzut că și acolo avea de învățat la fel de multe lucruri despre zbor ca și în lumea pe care o lăsase în urmă. Cu o deosebire. Aici, pescărușii gândeau ca și el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru în viață era să năzuiască să se atingă desăvârșirea în ceea ce le plăcea mai mult: zborul.
- Unde sunt ceilalți, Sullivan? De ce nu suntem mai mulți aici? Acolo de unde am venit, erau mii și mii de pescăruși.
- Singurul răspuns pe care ți-l pot da, Jonathan, este că păsări ca tine sunt una la un milion. Cei mai mulți dintre noi au atins foarte greu acest prag. Noi am trecut dintr-o lume într-alta și, deși aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uitam imediat de unde am venit, ne era indiferent încotro mergem, trăim clipa. Bănuiești prin câte vieți am trecut până să ne dăm seama că viața înseamnă mai mult decât hrană, luptă și putere în Stol? O mie de vieți, Jon, zece mii! Și apoi, încă o sută de vieți până am început să ne dăm seama că există perfecțiune, și încă o sută până ne-am dat seama că scopul nostru în viață este să atingem acea desăvârșire și s-o dezvăluim celorlalți.
- Dacă vrei, putem începe să învățăm cum să învingem timpul, spuse Chiang, până vei ajunge să zbori în trecut și viitor. Atunci vei fi în stare să înveți lucrul cel mai greu, cel mai serios și cel mai plăcut. Vei fi în stare să pornești în sus și să cunoști ce înseamnă bunătatea și dragostea.
Dar a venit și ziua când Chiang dispăru. Vorbise liniștit cu ei, îndemnându-i să nu renunțe la învățătură, la exercițiu, la efortul de a înțelege cât mai mult din principiul invizibil, dar perfect al vieții. Apoi, în timp ce vorbea, penele i se făcură treptat atât de strălucitoare, că nici un pescăruș nu putu să-l mai privească.
- Jonathan, acestea i-au fost ultimele cuvinte, nu uita să te desăvârșești în iubire.
Zilele treceau și Jonathan își dădea seama că se gândea tot mai des la locul de unde venise, la Pământ. Dacă pe vremea când trăia acolo ar fi știut măcar o fărâmă din câte știa acum, viața ar fi avut o altă semnificație. Stătea pe nisip și se întreba dacă există vreun pescăruș, acolo, pe Pământ, care încearcă să evadeze din limitele sale, să vadă sensul zborului, dincolo de folosirea acestuia ca pe un simplu mijloc pentru a ciugului o firimitură dintr-o barcă de pescar. Și cu cât își exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ. Pentru că, în ciuda trecutului său singuratic, Pescărușul Jonathan era sortit să fie dascăl. Își manifesta iubirea, împărtășind cunoștințele lui, oricărui pescăruș care dorea să cunoască adevărul.
Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe.
Oare ce exersăm în fiecare zi? Dacă prietenia noastră depinde de spațiu și timp, atunci în ziua în care vom învinge în sfârșit spațiul și timpul ne vom fi distrus și propria noastră frăție. Dacă învingem spațiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul rămânem numai cu Acum. Și, între Aici și Acum, oare nu crezi că ne-am putea vedea din când în când unul pe altul?
- Întregul vostru trup, de la o aripă la alta, le spunea altă dată Jonathan, nu este altceva decât gândul vostru, într-o formă vizibilă. Dacă spargeți lanțurile în care vă este ferecat trupul...
- Suntem liberi să mergem unde vrem și să fim ceea ce suntem.
Trupul nostru nu e altceva decât gândirea însăși!...
- Jonathan, îți amintești că mi-ai spus odată, demult, că cine își iubește stolul îndeajuns se întoarce la el și-l ajută să se desăvârșească?
- Da, sigur.
- Nu înțeleg cum poți iubi un cârd de păsări care tocmai au încercat să te ucidă.
- Dar, Fletcher, nu asta iubești la ei! Nu iubești ura și răutatea. Trebuie să te străduiești să vezi adevăratul pescăruș, partea bună din fiecare. Trebuie să-i ajuți și pe ei s-o vadă în ei înșiși. Asta înțeleg eu prin dragoste. E grozav când înțelegi asta.
- Sărmane Fletch, să nu crezi ce-ți spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile. Privește cu gândul, descoperă ceea ce știi deja și vei vedea cum trebuie să zbori.
- Pentru început, spuse el apăsat, trebuie să înțelegeți că un pescăruș este ideea nelimitată a libertății, imaginea Marelui Pescăruș, iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuși.
Un pescăruș care vrea să-și desăvârșească zborul nu cunoaște limite.
- Cum se numește miracolul vieții? Marele-Pescăruș-Jonathan-Fie-i-Numele-Sfânt a spus că zborul...
- Viața nu-i un miracol, Elev Oficial. E o mare plictiseală. Marele tău Pescăruș Jonathan e o poveste veche, un basm de adormit copiii, pe care-l ascultă cei care sunt atât de slabi, încât nu pot să facă față vieții așa cum este ea. Imaginează-ți numai: un pescăruș care să zboare cu două sute de mile pe oră! Am încercat, dar nu am putut să depășesc cincizeci, și asta în picaj, și fără control. Există legi ale zborului care nu pot fi depășite, și, dacă nu mă crezi, încearcă! Chiar crezi în adâncul sufletului tău că marele tău Pescăruș Jonathan a zburat cu două sute de mile pe oră?
- Chiar și mai mult, spuse Elevul Oficial cu deplină credință. Și i-a învățat și pe alții să o facă.
- Da, ăsta este basmul de care vorbeam. Arată-mi că poți să zbori atât de repede, și-ți voi da ascultare.
Imaginația este asemenea unui suflet străvechi, care se face auzit în sinea noastră. Ne vorbește despre o lume strălucitoare și despre bucuriile și tristețea, deznădejdea și triumful ființelor care o populează.
Poveștile nu ascultă de reguli și principii, ci se ivesc din misterul care ne alimentează imaginația.
Povestea știa ceea ce eu încercam să refuz: regulile și ritualul vor ucide încetul cu încetul libertatea de a trăi cum vrem. Timpul s-a scurs, aproape o jumătate de secol. Secolul XXI, încorsetat de autoritate și de ritual, poate să înăbușe libertatea. Nu înțelegi? Lumea va deveni mai sigură, dar nu mai liberă.
Pescărușul Jonathan Livingston - Richard Bach
miercuri, 3 ianuarie 2018
Împreună
"Îndrăgostește-te, pierde-ți capul, bucură-te mult - se numește viață! Iubirea, în definitiv, este o joacă a sufletelor." Sursa: Jurnalul unui Adam, https://thediaryofadam.com
"De împreună să aveți parte în 2018 !!!" Sursa: Catchy, http://www.catchy.ro/
"De împreună să aveți parte în 2018 !!!" Sursa: Catchy, http://www.catchy.ro/
luni, 1 mai 2017
Dacă nu știi ce să faci, nu face nimic!
"Dacă funcționează, continuă.
Dacă nu funcționează, oprește-te.
Dacă nu știi ce să faci, nu face nimic!" - Dr. Melvin Konner
Dacă nu funcționează, oprește-te.
Dacă nu știi ce să faci, nu face nimic!" - Dr. Melvin Konner
duminică, 13 iulie 2014
Două sentimente
"Există două stări care pe mine nu m-au deranjat niciodată: invidia şi gelozia. N-am o problemă cu asta. Dacă unui om i se întâmplă un lucru bun, cu atât mai bine, nu îl invidiez, ci mă bucur pentru el. Cu gelozia nu mi-am pierdut timpul. Dacă e vorba să nu am încredere în cineva, nu încep o relaţie."
Raluca Zamfirescu, în Revista Tango - Marea Dragoste
Raluca Zamfirescu, în Revista Tango - Marea Dragoste
miercuri, 18 iunie 2014
Lupta inimii cu mintea
"Mereu am considerat că există căi ale minţii şi căi ale inimii; acestea au nevoie să se sprijine unele pe celelalte. Şi dacă se întâmplă ca mintea să nu fie în acord cu inima, atunci mintea este cea care greşeşte. Acordul sau dezacordul său nu contează. Ceea ce contează este ca inima ta să se simtă în largul ei, în pace, în tăcere, în armonie, la ea acasă.
Suntem educaţi pentru minte, deci mintea noastră ştie să se exprime. Dar nimeni nu observă inima. De fapt, este împinsă deoparte de toată lumea pentru că nu-şi găseşte utilitatea în piaţă, nu-şi are locul în lumea ambiţiilor, a politicii, a afacerilor.
Dar, pentru mine, situaţia este exact invers: mintea nu foloseşte la nimic. Inima ştie cel mai bine.
Toate se întâmplă, doar că inima ta trebuie să fie pregătită să le primească. Toate vin, dar dacă inima ta este închisă... legile secrete ale vieţii sunt construite în aşa fel încât nici măcar nu se va bate la poarta inimii tale.
Existenţa ştie cum să aştepte; poate aştepta o eternitate. Totul depinde de tine. Totul este pregătit să se întâmple în orice moment. Deschide doar toate uşile, toate ferestrele, pentru ca existenţa să se reverse în tine din toate părţile. Nu există alt Dumnezeu în afară de existenţă, nu există alt paradis decât propria ta fiinţă. Când existenţa se revarsă în fiinţa ta, atunci a pătruns în tine paradisul - sau tu ai intrat în paradis, sunt doar două moduri diferite de a exprima acelaşi lucru. Dar nu uita: nu se aşteaptă nimic de la tine."
Destin, libertate şi suflet, Care este semnificaţia vieţii? - OSHO
Suntem educaţi pentru minte, deci mintea noastră ştie să se exprime. Dar nimeni nu observă inima. De fapt, este împinsă deoparte de toată lumea pentru că nu-şi găseşte utilitatea în piaţă, nu-şi are locul în lumea ambiţiilor, a politicii, a afacerilor.
Dar, pentru mine, situaţia este exact invers: mintea nu foloseşte la nimic. Inima ştie cel mai bine.
Toate se întâmplă, doar că inima ta trebuie să fie pregătită să le primească. Toate vin, dar dacă inima ta este închisă... legile secrete ale vieţii sunt construite în aşa fel încât nici măcar nu se va bate la poarta inimii tale.
Existenţa ştie cum să aştepte; poate aştepta o eternitate. Totul depinde de tine. Totul este pregătit să se întâmple în orice moment. Deschide doar toate uşile, toate ferestrele, pentru ca existenţa să se reverse în tine din toate părţile. Nu există alt Dumnezeu în afară de existenţă, nu există alt paradis decât propria ta fiinţă. Când existenţa se revarsă în fiinţa ta, atunci a pătruns în tine paradisul - sau tu ai intrat în paradis, sunt doar două moduri diferite de a exprima acelaşi lucru. Dar nu uita: nu se aşteaptă nimic de la tine."
Destin, libertate şi suflet, Care este semnificaţia vieţii? - OSHO
luni, 11 noiembrie 2013
Dacă cred, dacă nu cred
De obicei urmăresc pe Antena2 emisiunile Florentinei Fântânaru, Dincolo de aparențe. Ieri a fost invitată creatoarea de modă Rita Mureșan, tema emisiunii fiind una spirituală. La final, invitata a citat:
“Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu
există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu
adevărat, atunci am totul de pierdut.” - Blaize Pascal
sâmbătă, 19 octombrie 2013
Apusurile de soare
"Ah, micuţule prinţ, ţi-am înţeles astfel, încetul cu încetul, mica viaţă melancolică. Multă vreme n-ai avut altă distracţie decât plăcerea apusurilor de soare. Am aflat acest amănunt nou în a patra zi, dimineaţa, atunci când mi-ai spus:
- Îmi plac mult apusurile de soare. Hai să mergem să vedem un apus de soare...
- Dar trebuie să aşteptăm...
- Ce să aşteptăm?
- Să aşteptăm ca soarele să apună.
Ai părut la început foarte mirat, iar apoi ai râs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
- Mă cred tot la mine acasă!
Într-adevăr. Când e amiază în Statele Unite, soarele, toată lumea ştie asta, apune în Franţa. Ar fi de ajuns să poţi ajunge într-un minut în Franţa pentru a asista la apusul soarelui. Din păcate, Franţa e mult prea departe. Însă, pe mica ta planetă, îţi era de ajuns să-ţi muţi scaunul câţiva paşi. Şi priveai amurgul de fiecare dată când îţi făcea plăcere...
- Într-o zi, am văzut soarele apunând de patruzeci şi trei de ori! Iar un pic mai târziu ai adăugat: Ştii... când eşti aşa de trist, îţi plac apusurile de soare...
- În ziua celor patruzeci şi trei de apusuri erai aşadar atât de trist?
Însă micul prinţ nu-mi răspunse."
fragment din Micul prinţ, Antoine de Saint-Exupery
apus de soare de pe micuţa planetă Tg. Mureş, la 1Noiembrie 2010
- Îmi plac mult apusurile de soare. Hai să mergem să vedem un apus de soare...
- Dar trebuie să aşteptăm...
- Ce să aşteptăm?
- Să aşteptăm ca soarele să apună.
Ai părut la început foarte mirat, iar apoi ai râs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:
- Mă cred tot la mine acasă!
Într-adevăr. Când e amiază în Statele Unite, soarele, toată lumea ştie asta, apune în Franţa. Ar fi de ajuns să poţi ajunge într-un minut în Franţa pentru a asista la apusul soarelui. Din păcate, Franţa e mult prea departe. Însă, pe mica ta planetă, îţi era de ajuns să-ţi muţi scaunul câţiva paşi. Şi priveai amurgul de fiecare dată când îţi făcea plăcere...
- Într-o zi, am văzut soarele apunând de patruzeci şi trei de ori! Iar un pic mai târziu ai adăugat: Ştii... când eşti aşa de trist, îţi plac apusurile de soare...
- În ziua celor patruzeci şi trei de apusuri erai aşadar atât de trist?
Însă micul prinţ nu-mi răspunse."
fragment din Micul prinţ, Antoine de Saint-Exupery
apus de soare de pe micuţa planetă Tg. Mureş, la 1Noiembrie 2010
sâmbătă, 12 octombrie 2013
Aripi
"Ce au frumos porumbeii?
Mă fascinează zborul lor, mai ales cel compact şi rapid, de toamnă. Dragostea pentru casă, pereche şi pui.
Ce au oamenii mai frumos decât porumbeii?
Aripile. Ştiu că sună ciudat, dar când şi le deschid, oamenii au aripi mai frumoase decât porumbeii!"
fragment dintr-un interviu cu Nelu Barbu (fost prezentator de meteo la Antena 3), Revista Tango
Mă fascinează zborul lor, mai ales cel compact şi rapid, de toamnă. Dragostea pentru casă, pereche şi pui.
Ce au oamenii mai frumos decât porumbeii?
Aripile. Ştiu că sună ciudat, dar când şi le deschid, oamenii au aripi mai frumoase decât porumbeii!"
fragment dintr-un interviu cu Nelu Barbu (fost prezentator de meteo la Antena 3), Revista Tango
joi, 26 septembrie 2013
Sfârşitul stelelor
"În jurul Pământului, Dumnezeu a înfăşurat un pergament de stele. Stă în spatele lui şi învârte flaşneta mileniilor. Iar stelele se desfăşoară în faţa noastră. Se nasc, mor şi călătoresc.
Oamenilor li s-a dat moartea pentru că nu au putut înţelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fără sfârşit. De aceea, moartea ne linişteşte într-un fel. Împăcarea cu ideea morţii este mai degrabă liniştea ce derivă din finit. Dacă am fi înţeles infinitul, am fi trăit veşnic.
Dumnezeu stă ascuns în spatele stelelor şi proiectează imagini pentru fiecare dintre noi. Un înger s-a dus ieri la Dumnezeu şi l-a întrebat:
- Doamne, pot să văd şi eu filmul lui Tudor Chirilă?
Filmele noastre, milioane de filme proiectate de Dumnezeu şi vizionate în avanpremieră de îngeri.
În spatele stelelor se află Dumnezeu. Stelele şi universul au un sfârşit. Sfârşitul este Dumnezeu. Şi Dumnezeu este nesfârşit..."
preluat de pe tudorchirila.blogspot.com; Exerciţii de echilibru - Tudor Chirilă
Oamenilor li s-a dat moartea pentru că nu au putut înţelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fără sfârşit. De aceea, moartea ne linişteşte într-un fel. Împăcarea cu ideea morţii este mai degrabă liniştea ce derivă din finit. Dacă am fi înţeles infinitul, am fi trăit veşnic.
Dumnezeu stă ascuns în spatele stelelor şi proiectează imagini pentru fiecare dintre noi. Un înger s-a dus ieri la Dumnezeu şi l-a întrebat:
- Doamne, pot să văd şi eu filmul lui Tudor Chirilă?
Filmele noastre, milioane de filme proiectate de Dumnezeu şi vizionate în avanpremieră de îngeri.
În spatele stelelor se află Dumnezeu. Stelele şi universul au un sfârşit. Sfârşitul este Dumnezeu. Şi Dumnezeu este nesfârşit..."
preluat de pe tudorchirila.blogspot.com; Exerciţii de echilibru - Tudor Chirilă
duminică, 18 august 2013
De mână cu Dumnezeu
"Când eşti mic, Dumnezeu se plimbă cu tine de mână prin lume. Îl ţii strâns. La un moment dat vă opriţi într-un loc cu multă lume şi culori. Dumnezeu îţi spune că lipseşte puţin şi revine. Te roagă să-l aştepţi în locul unde v-aţi oprit. Apoi pleacă. Tu aştepţi puţin în loc, dar lumea şi culorile te atrag către un bâlci cu căluşei.
Te plimbi, te uiţi, te învârţi, apoi vrei să te întorci la locul în care te-a lăsat Dumnezeu. Nu mai reuşeşti. E multă lume şi nu ştii exact de unde ai plecat. Din acel moment îl vei tot căuta. Ştii că nu te-a părăsit, dar nu îi mai poţi fi atât de aproape. Unii oameni nu părăsesc locul şi Dumnezeu se întoarce, îi ia de mână şi merg împreună mai departe...
Ceilalţi..."
preluat de pe tudorchirila.blogspot.com; Exerciţii de echilibru - Tudor Chirilă
Te plimbi, te uiţi, te învârţi, apoi vrei să te întorci la locul în care te-a lăsat Dumnezeu. Nu mai reuşeşti. E multă lume şi nu ştii exact de unde ai plecat. Din acel moment îl vei tot căuta. Ştii că nu te-a părăsit, dar nu îi mai poţi fi atât de aproape. Unii oameni nu părăsesc locul şi Dumnezeu se întoarce, îi ia de mână şi merg împreună mai departe...
Ceilalţi..."
preluat de pe tudorchirila.blogspot.com; Exerciţii de echilibru - Tudor Chirilă
duminică, 31 martie 2013
Alchimistul - Paulo Coelho
"Lucrurile simple sunt cele mai grele, și numai înțelepții reușesc să le vază.";
"Cu prietenii pe care și-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleași fețe mereu, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră, încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu ești așa cum vor ei, se supără. Pentru că toți stiu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar de cum trebuie să-și trăiască propriile lor vieți.";
"Toți oamenii, la adolescență, știu care este Legenda lor Personală. În acest moment al vieții totul este limpede, totul este posibil și oamenii nu se tem să viseze și să dorească tot ce le-ar plăcea să facă în viață. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forță misterioasă încearcă, încet, încet să dovedească faptul că Legenda Personală este imposibil de realizat. Aceste forțe par mârșave, dar în realitate te învață cum să-ți realizezi Legenda Personală. Îți pregătesc spiritul și voința, pentru că pe lumea asta există un mare adevăr: oricine ai fi și orice ai face, când dorești ceva cu adevărat, vrei pentru că această dorință s-a născut în sufletul Universului. Este misiunea ta pe Pământ. Împlinirea Legendei Personale este singura îndatorire a oamenilor. Totul este un singur lucru. Și când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale.";
"e bine să înveți că totul în viață are un preț";
"uneori e bine să lași lucrurile cum sunt";
"pentru ea, toate zilele erau la fel, și când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viața lor de câte ori soarele traversează bolta.";
"Flăcăul începu să invidieze libertatea vântului și intui că putea fi ca el. Nimic nu-l împiedica, în afară de el însuși.";
"Nu poți avea încredere într-un om dacă nu-i cunoști casa.";
"uneori lucrurile se schimbă în viață cât ai clipi, înainte ca omul să se poată obișnui cu ideea.";
"Sunt și eu ca toți ceilalți oameni: văd lumea așa cum vreau eu să fie, nu așa cum este.";
"Există un limbaj care se află dincolo de cuvinte. Dacă învăț să deslușesc acest limbaj fără cuvinte, o să descifrez lumea.";
"Încearcă să știi totdeauna ce vrei.";
"Nu vreau să mă schimb fiindcă nu știu cum să mă schimb. Sunt deja foarte obișnuit cu mine însumi.";
"Nu renunța niciodată la visurile tale.";
"oile îl învățaseră un lucru mult mai important: că există un limbaj pe lume pe care îl înțelegeau toți și pe care flăcăul îl folosise în tot acel timp ca să facă să prospere prăvălia. Era limbajul entuziasmului, al lucrurilor făcute cu dragoste și voință, în căutarea unui lucru pe care-l doreai sau în care credeai.";
"Și asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, și numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai și numai momentul în care trăim.";
"a înțeles că cea mai importantă și înțeleaptă parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceea care făcea ca toți pământenii să-și înțeleagă inimile. Și asta se chema Iubire, un lucru mai vechi decât oamenii și decât însuși deșertul, care totuși răsărea mereu cu aceeași forță oriunde două perechi de ochi se întâlneau cum se întâlniseră acelea două în fața fântânii.";
"Vreau ca și bărbatul meu să umble liber ca vântul care vălurește dunele.";
"Și nu vei înțelege că Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-și urmeze Legenda Personală. Iar când se întâmplă asta, este pentru că nu era Iubirea Adevărată, aceea care vorbește Limbajul Lumii.";
"Iubești pentru că iubești. Nu există nici un motiv pentru ca să iubești";
"Nu există decât un singur fel de a învăța. Prin acțiune."
"Nu ai nevoie să înțelegi deșertul: este de ajuns să privești un simplu grăunte de nisip și vei vedea în el toate minunile Creației.";
"Inimii mele îi este frică de suferință. Spune-i că frica de suferință este mai rea decât suferința însăși. Și că nici o inimă nu a suferit când a plecat în căutarea visurilor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu și cu Veșnicia.";
"Când ne aflăm în fața marilor comori, nu le vedem niciodată. Și știi de ce? Pentru că oamenii nu cred în comori.";
"Ochii dezvăluie puterea sufletului.";
"Nu lăsa să se vadă că ți-e frică. Sunt oameni curajoși și-i disprețuiesc pe lași. Nu te lăsa pradă disperării. Asta te împiedică să vorbești cu inima ta.";
"Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodata. Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară.";
"Indiferent ce face, orice om de pe acest Pământ joacă un rol principal în Istoria lumii. Şi, fireşte, nu ştie acest lucru."
"a întâlnit o femeie a deşertului care l-a făcut să înţeleagă că Iubirea nu-l va abate niciodată pe un om de la Legenda lui Personală."
"La ce mai folosesc banii dacă tot trebuie să mori? Rareori banul e capabil să scape pe cineva de la moarte."
ALCHIMISTUL - Paulo Coelho
Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.
"Cu prietenii pe care și-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleași fețe mereu, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viața ta. Și dacă fac parte din viața noastră, încep să vrea să ne-o și schimbe. Dacă nu ești așa cum vor ei, se supără. Pentru că toți stiu exact cum trebuie să trăim noi. Și niciodată n-au habar de cum trebuie să-și trăiască propriile lor vieți.";
"Toți oamenii, la adolescență, știu care este Legenda lor Personală. În acest moment al vieții totul este limpede, totul este posibil și oamenii nu se tem să viseze și să dorească tot ce le-ar plăcea să facă în viață. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forță misterioasă încearcă, încet, încet să dovedească faptul că Legenda Personală este imposibil de realizat. Aceste forțe par mârșave, dar în realitate te învață cum să-ți realizezi Legenda Personală. Îți pregătesc spiritul și voința, pentru că pe lumea asta există un mare adevăr: oricine ai fi și orice ai face, când dorești ceva cu adevărat, vrei pentru că această dorință s-a născut în sufletul Universului. Este misiunea ta pe Pământ. Împlinirea Legendei Personale este singura îndatorire a oamenilor. Totul este un singur lucru. Și când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale.";
"e bine să înveți că totul în viață are un preț";
"uneori e bine să lași lucrurile cum sunt";
"pentru ea, toate zilele erau la fel, și când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viața lor de câte ori soarele traversează bolta.";
"Flăcăul începu să invidieze libertatea vântului și intui că putea fi ca el. Nimic nu-l împiedica, în afară de el însuși.";
"Nu poți avea încredere într-un om dacă nu-i cunoști casa.";
"uneori lucrurile se schimbă în viață cât ai clipi, înainte ca omul să se poată obișnui cu ideea.";
"Sunt și eu ca toți ceilalți oameni: văd lumea așa cum vreau eu să fie, nu așa cum este.";
"Există un limbaj care se află dincolo de cuvinte. Dacă învăț să deslușesc acest limbaj fără cuvinte, o să descifrez lumea.";
"Încearcă să știi totdeauna ce vrei.";
"Nu vreau să mă schimb fiindcă nu știu cum să mă schimb. Sunt deja foarte obișnuit cu mine însumi.";
"Nu renunța niciodată la visurile tale.";
"oile îl învățaseră un lucru mult mai important: că există un limbaj pe lume pe care îl înțelegeau toți și pe care flăcăul îl folosise în tot acel timp ca să facă să prospere prăvălia. Era limbajul entuziasmului, al lucrurilor făcute cu dragoste și voință, în căutarea unui lucru pe care-l doreai sau în care credeai.";
"Și asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, și numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai și numai momentul în care trăim.";
"a înțeles că cea mai importantă și înțeleaptă parte a Limbajului pe care-l vorbea lumea era aceea care făcea ca toți pământenii să-și înțeleagă inimile. Și asta se chema Iubire, un lucru mai vechi decât oamenii și decât însuși deșertul, care totuși răsărea mereu cu aceeași forță oriunde două perechi de ochi se întâlneau cum se întâlniseră acelea două în fața fântânii.";
"Vreau ca și bărbatul meu să umble liber ca vântul care vălurește dunele.";
"Și nu vei înțelege că Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-și urmeze Legenda Personală. Iar când se întâmplă asta, este pentru că nu era Iubirea Adevărată, aceea care vorbește Limbajul Lumii.";
"Iubești pentru că iubești. Nu există nici un motiv pentru ca să iubești";
"Nu există decât un singur fel de a învăța. Prin acțiune."
"Nu ai nevoie să înțelegi deșertul: este de ajuns să privești un simplu grăunte de nisip și vei vedea în el toate minunile Creației.";
"Inimii mele îi este frică de suferință. Spune-i că frica de suferință este mai rea decât suferința însăși. Și că nici o inimă nu a suferit când a plecat în căutarea visurilor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu și cu Veșnicia.";
"Când ne aflăm în fața marilor comori, nu le vedem niciodată. Și știi de ce? Pentru că oamenii nu cred în comori.";
"Ochii dezvăluie puterea sufletului.";
"Nu lăsa să se vadă că ți-e frică. Sunt oameni curajoși și-i disprețuiesc pe lași. Nu te lăsa pradă disperării. Asta te împiedică să vorbești cu inima ta.";
"Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodata. Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară.";
"Indiferent ce face, orice om de pe acest Pământ joacă un rol principal în Istoria lumii. Şi, fireşte, nu ştie acest lucru."
"a întâlnit o femeie a deşertului care l-a făcut să înţeleagă că Iubirea nu-l va abate niciodată pe un om de la Legenda lui Personală."
"La ce mai folosesc banii dacă tot trebuie să mori? Rareori banul e capabil să scape pe cineva de la moarte."
ALCHIMISTUL - Paulo Coelho
Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.
sâmbătă, 16 martie 2013
Iubirea - Lumină, vis şi însingurare
"Iubirea, ca şi poezia, ţine de Dumnezeu, de lumină, de vis, de însingurare." - Constantin Preda
miercuri, 20 februarie 2013
S-a îndrăgostit...
De pe Facebook adunate: "S-a îndrăgostit cum se îndrăgostesc toate femeile inteligente; ca o proastă. "
duminică, 25 noiembrie 2012
"Dragoste" şi "dragoste adevărată"
Am citit un interviu cu o turcoaică stabilită în România, Esin Ugurtay, femeie de afaceri.
La întrebarea: "Cât de importantă e dragostea, e important să iubeşti, ca să te simţi împlinită?" a răspuns aşa: "Nu am un răspuns simplu la această întrebare pentru că noi, turcii, avem două cuvinte diferite care descriu dragostea. Nu poate fi tradus, e vorba de "dragoste (ask)" şi "dragoste adevărată (sevgi)". Dragostea simplă înseamnă pasiune, cea adevărată - compasiune şi tandreţe. Dragostea înseamnă să-ţi hrăneşti ego-ul, dragostea adevărată hrăneşte sufletul. Dragostea îţi cere tot timpul, dragostea adevărată te face să dăruieşti.".
La întrebarea: "Cât de importantă e dragostea, e important să iubeşti, ca să te simţi împlinită?" a răspuns aşa: "Nu am un răspuns simplu la această întrebare pentru că noi, turcii, avem două cuvinte diferite care descriu dragostea. Nu poate fi tradus, e vorba de "dragoste (ask)" şi "dragoste adevărată (sevgi)". Dragostea simplă înseamnă pasiune, cea adevărată - compasiune şi tandreţe. Dragostea înseamnă să-ţi hrăneşti ego-ul, dragostea adevărată hrăneşte sufletul. Dragostea îţi cere tot timpul, dragostea adevărată te face să dăruieşti.".
luni, 7 mai 2012
Regula de doi, simplă
"Al tău, a mea. Îmbrăţişez, oftezi. Sărut, gemi. Plâng, mângâi. Ţip, taci. Nu vorbesc, ţipi. Ascult, cânţi. Îngân, murmuri. Clipesc, tremuri. Doresc, te oferi. Aprind, explodezi.
Indiferent, clocotitoare. Zâmbesc, sclipire în irişi. Râd, sari neastâmpărată. Dorm, priveşti. Visez, păzeşti. Miros, pluteşti. Sorb, curgi. Păşesc, admiri. Cad în adoraţie, te preumbli. Gol în stomac, te insinuezi. Plec, ţi-e teama. Zbor, mă aştepţi.
Mi-e dor, te răscoleşti. Revin, mă bănuieşti. Te vreau, mă primeşti. Pătrund, te înalţi. Fumez, m-ai iertat. Încep, termini. Alerg, mă potoleşti. Stau, mă porneşti. Mi-e lene, îmi faci poftă. Uit, îmi aduci aminte.
Ignor, mă trezeşti. Urăsc, mă plezneşti. Trăiesc, speri. Te vezi prin mine, mă înmulţesc prin tine. Simplific, complici. Stric, repari. Distrug, rabzi. Mă frămânţi, n-ai chef.
Mă îngrijorezi, nu exişti. Mă dori, ai fost. Mă omori încet, n-ai fost nicicând plecată. Sunt complet, eşti jumătate până la întreg. Te iubesc, străluceşti. Suspin, treci. Mă liniştesc, apui. Număr orele, vezi infinitul. Toată viaţa, dincolo de moarte.
Sunt tânar, îmbătrânesc. Te ţin de mână, vrei toată inima. Regret, zâmbeşti. Aştept, trăieşti. Închid ochii, mă iubeşti. Am trăit o viaţă, abia acum începe. Am fost două păreri, acum trăim."
-Mihai Morar -
luni, 9 aprilie 2012
Suferința din Săptămâna Patimilor
1. Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să-L bată.2. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.3. Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!“ Şi-I dădeau palme.4. Pilat a ieşit iarăş afară, şi a zis Iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.“5. Isus a ieşit deci afară, purtînd cununa de spini şi haina de purpură. „Iată omul!“ le-a zis Pilat.6. Cînd L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!“ „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L“, le-a zis Pilat,„căci eu nu găsesc nicio vină în El.“7. Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.“8. Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică.9. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?“ Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns.10. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!“11. „N-ai avea nicio putere asupra Mea“, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus: De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.“12. De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.“13. Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre“, iar evreieşte: „Gabata.“14. Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!“15. Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“ „Să răstignesc pe Împăratul vostru?“ le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decît pe Cezarul!“16. Atunci L-a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească.
Icoana aceasta, în accepțiunea mea, zugrăvește cel mai fidel descrierea lui Isus înainte de a fi dat în mâinile Iudeilor. Câtă seninătate în fața morții, câtă liniște sufletească și pace...
Și pentru că suferința mamei la vederea Fiului răstignit pe cruce nu poate fi exprimată mai profund decât ... într-o lacrimă 
am ales aceste două imagini sugestive pentru ca toți cei dragi mie, privindu-le, să aibă o săptămână întărită în credință, (cred că Săptămâna Patimilor este cea mai frumoasă din an), iar Paștile să fie pentru toți prilej de bucurie și încredere nemărginită în Dumnezeu și Înviere.
luni, 26 martie 2012
Pentru fetele care...
"Un cântec despre ''primăvara'' unei fete. Pentru fetele care nu aleg calea uşoară. Pentru fetele mândre. Pentru fetele care preferă să fie singure ''de una singură'' decât ''singură în doi''. Pentru fetele care sting lumina în clădirile de sticlă şi oţel. Pentru fetele care nu se trezesc dimineaţa ca să plece acasă, ci la muncă. Pentru fetele care-şi vând creierul pe câteva sute de euro, nu trupul... pe o geantă. Pentru fetele care au leasing-ul maşinii pe numele lor. Pentru fetele care nu trăiesc închise într-o Grădina Zoo, ci trăiesc libere. Pentru fetele care nu fug pe Pamânt, ci aleargă spre Paradis. Pentru fetele care plâng când nu le vede nimeni. Pentru fetele care ştiu că după iarna grea vine întotdeauna primăvara. Pentru fetele cu suflet de vioară." - aşa sună o dedicaţie a lui Mihai Morar pe Facebook. Imi place.
marți, 28 februarie 2012
Despre uitare
"Între două pauze de lectură, uiți deja ce ai citit înainte, spune Kundera. Dar, mai rău, adaugă el, lectura este o uitare continuă pentru că uiți, cu fiecare întoarcere de pagină, pagina pe care tocmai ai părăsit-o. Ceea ce se reține este un vag rezumat indispensabil continuității actului lecturii, iar peste ani, din toată cartea nu se păstrează "mai mult de câteva frânturi". Cu peste un secol în urmă, Jules Renard vorbise în termeni încă și mai drastici. Pe 28 august 1889, el notează: "Te-apucă disperarea: să citești totul, și să nu reții nimic! Pentru că nu reținem nimic. Zadarnic ne căznim: totul ne scapă. Ici-colo, mai rămân câteva petice, încă fragile, ca urmele de fum care indică trecerea unui tren."
De ce citim, atunci? Unde se duc miile și miile de pagini peste care ți-ai trecut ochii și care ți-au traversat, zadarnic pare-se, mintea? Dar s-ar putea ca memoria asta șubredă să fie un formidabil instrument de măcinat, care să macine așa cum macină stomacul pentru întregul organism hrana introdusă în gură și care, transformându-se în elementele primare ale procesului metabolic, asigură întreținerea vieții. S-ar putea ca, de îndată ce au fost înghițite, zecile de mii de pagini să fie "desfigurate" până la uitare, transformate într-un bol alimentar al spiritului și digerate până nu mai rămâne "nimic" din ele, nimic recognoscibil, nimic decât proteinele, lipidele și glucidele spiritului, fără de care viața lui nobilă și creativă n-ar mai fi cu putință. E bine, așadar, să avem ce uita." - Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut
De ce citim, atunci? Unde se duc miile și miile de pagini peste care ți-ai trecut ochii și care ți-au traversat, zadarnic pare-se, mintea? Dar s-ar putea ca memoria asta șubredă să fie un formidabil instrument de măcinat, care să macine așa cum macină stomacul pentru întregul organism hrana introdusă în gură și care, transformându-se în elementele primare ale procesului metabolic, asigură întreținerea vieții. S-ar putea ca, de îndată ce au fost înghițite, zecile de mii de pagini să fie "desfigurate" până la uitare, transformate într-un bol alimentar al spiritului și digerate până nu mai rămâne "nimic" din ele, nimic recognoscibil, nimic decât proteinele, lipidele și glucidele spiritului, fără de care viața lui nobilă și creativă n-ar mai fi cu putință. E bine, așadar, să avem ce uita." - Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut
miercuri, 15 februarie 2012
Dacă ai pierdut ceva...
Exemplu de tehnică de consolare la Meister Eckhart în Liber benedictus: dacă ai pierdut ceva, bucură-te cu gândul la ce ţi-a rămas şi, în al doilea rând, gândeşte-te la cei care au pierdut mai mult sau la cei care ar fi fericiţi să aibă cât ţi-a mai rămas ţie după pierderea suferită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
