marți, 4 septembrie 2012

Aproape de cer

Am ajuns iarăşi, după mulţi ani de când am urcat deasupra norilor în Bucegi, la o altitudine la fel de mare dar de această dată în Munţii Parâng, la 2228 m, Vârful Păpuşa. Mi-am propus încă de anul trecut să merg pe Transalpina şi visul meu s-a realizat.
Transalpina este mult, mult mai frumoasă decât Transfăgărăşanul!
Şi pentru că mi-a plăcut mult la Rânca, staţiunea care s-a născut datorită Transalpinei, sper ca odată, cândva, iarna, să ajung acolo şi să văd imensitatea aceea de brazi împodobiţi în mantie albă, să aud cum scârţâie zăpada sub bocanci şi cum trosnesc lemnele în foc seara, până în miez de noapte.

Pentru că până anul acesta nu ştiam că există două Sarmizegetuse în România, mi-am împlinit dorinţa de a le vedea pe amândouă, una Sarmizegetusa Ulpia Traiana, vechea capitală a Daciei Romane, pe drumul dintre Haţeg şi Caransebeş iar cealaltă în inima munţilor, după ce te străduieşti să străbaţi un drum forestier de 20-25 km până să ţi se dezvăluie ea, absolut fascinanta Sarmizegetusa Regia, capitala vechii Dacii.

Şi pentru ca să fie încântarea spirituală completată cu o perlă a creştinătăţii românești, am ajuns şi la Mănăstirea Prislop, locul unde se odihneşte Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Pentru a ajunge la mormântul Părintelui, se urcă prin pădure de la mănăstire până se ajunge pe o pajişte în vârful căreia este cimitirul. Ce m-a impresionat încă de cum am intrat pe pajişte, a fost mirosul izbitor al florilor, miros care se simţea foarte puternic deşi era aer liber. Mormântul Părintelui Arsenie Boca, este simplu, identic cu restul mormintelor din cimitir şi totuşi unic, plin de flori şi înconjurat cu crini regali albi, iar crucea la care se închină lumea venită din toate colţurile ţării este încrustată la fel de simpu: "Arsenie Ieromonahul".




































miercuri, 15 august 2012

Azi nu primesc urări!

Azi este o mare sărbătoare creştină, Adormirea Maicii Domnului sau cum i se mai spune, Sfântă Maria Mare.

De cum nici nu m-am trezit am şi primit urări, eu fiind o "derivată" de la Maria (Marinela) sau sa-i spunem mai bine o prescurtare (Mari)? Ultima variantă mi-e mai dragă!

Nu ştiu alţii pe unde şi-au petrecut copilăria dar pe mine bunica mea, Maria şi ea, m-a învăţat încă de mică faptul că sărbătoarea asta nu e cu urări, cu felicitari, pentru că e adormire, moarte.

Aşa că toţi care "aţi comis-o" azi, vă aştept pe 8 Septembrie!

sâmbătă, 21 iulie 2012

Care Sighişoară medievală?

Sighişoara medievală nu mai e medievală!

Am vrut să merg astăzi la festival şi am făcut-o, dar a fost o mare dezamăgire pentru mine. Poate pentru că am rămas cu amintirea festivalului de acum 15 ani, când tot ce se întâmpla în Sighişoara în zilele de festival avea un aer boem, greu de descris în cuvinte. Acum nu mai sunt rock-eri care vin să asculte muzică în pieţele cetăţii, pentru ca nu mai este muzică! Nu se mai doarme pe jos, pe iarbă sau pe bănci, aşa cum se întâmpla odată, nu mai vezi tineri cu rucsacii în spate, căutând cazare pentru zilele de festival. Nu mai este nimic din ce a fost frumos cu ani în urmă! Doar câte o domniţă rătăcită şi un trubadur care m-a oprit să-mi recite Shakespeare. In rest, nişte hand-made-uri mai mult sau mai putin reuşite, pe care le-am surprins în câteva fotografii.

Cred că, pe bună dreptate strig către toţi cei care sunt implicaţi în organizarea acestui festival: "De ce ne-aţi furat medievalul şi atmosfera boemă din aceste zile la Sighişoara? De ce aţi omorât folk-ul împletit cu rock, şi care aducea atâţia oameni faini la Sighişoara?" Daţi timpul înapoi şi vedeţi cât de frumos era atunci, chiar dacă se lăsa cu o băută! Atât de puţină lume faţă de cum era cu ani în urmă! Păcat! Tinerii s-au îndepărtat de cetatea aceasta atât de frumoasă şi care duce cu ea în timp distracţii vechi, ştiute de noi cei săriţi de 30 de ani.































luni, 9 iulie 2012

Spice de grâu copt

În drumurile mele din astă vară am tot întâlnit lanuri de floarea soarelui pe care în trecut le-am mai fotografiat pentru că îmi plac la nebunie dar de mulţi, mulţi ani nu am intrat într-un lan de grâu copt. Acum m-am oprit pentru câteva minute şi în răcoarea serii am stat şi am mirosit grâul. Oare câţi dintre voi vă amintiţi acest miros? Pentru că, da, grâul copt are un miros extraordinar care-mi aminteşte de copilărie.