Se afișează postările cu eticheta lumânări. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumânări. Afișați toate postările

luni, 19 decembrie 2016

Santa Secret ... dar mai bine spus, Daruri de Crăciun

Despre Santa Secret am aflat în liceu... Îmi amintesc foarte bine cadoul primit atunci, era un Moș Crăciun care se atârna în brad și era foarte simpatic. Știu prea bine de la cine l-am primit, colegul care mi l-a dăruit a fost suficient de "inspirat" încât și-a scris numele pe brâul moșului. 

Cu mult timp înainte de acest Santa, am învățat că un cadou se face din toată inima, că ar trebui să dăruim ceva care ne place nouă în mod deosebit, că trebuie să desfacem cadoul de față cu persoana care ni l-a dăruit și să-i mulțumim și, mai ales, să nu ne descotorosim de un cadou primit dăruindu-l mai departe!

Un alt Santa foarte special a fost o cutie rotundă primită pentru a ține adunate într-un bol de sticlă toate nimicurile frumoase, câteva pietre mate pentru a-mi aduce aminte că există și obstacole peste care se poate trece, câteva pietre transparente pentru prietenii buni, un glob de sticlă pentru a-mi aduce aminte să împodobesc bradul cu familia, dulciuri pentru o persoană specială, lumânări pentru a apropia sufletele, gheață pentru a ne răcori când se încinge atmosfera, brăduți strălucitori pentru clipe cu magie și verzi - KAUSTIK tot anul!

Și cadoul de Santa Secret din acest an l-am simțit foarte special, potrivit mie, un glob pictat manual și lumânărele cu motive decorative în ton cu sărbătoarea Crăciunului la români și nu numai.

Însă Crăciunul nu este despre a aștepta să primim cadouri, Crăciunul este despre a dărui! 





Dar mai ales, Crăciunul este o stare de spirit! Bucurați-vă de nașterea Pruncului Sfânt pe paie între vite, în ieslea cea săracă, unde Sfânta Fecioară și-a găsit sălaș. Isus s-a născut în Seara de Crăciun iar magii mergând după steaua călăuzitoare, I-au dus daruri cu mare bucurie, care bucurie și la voi să fie, de la tinerețe pân' la bătrânețe!


duminică, 19 aprilie 2015

Lăpușna - în sălbăticie

Astăzi Mami a pus degetul pe hartă și a nimerit: Lăpușna. Undeva de la Reghin în sus, pe Valea Gurghiului. 

La drum, cu Europa FM, tocmai aflăm că berzele s-au întors la noi și că sunt monitorizate atent. Într-adevăr sunt montate niște camere video către cuiburi. Nu numai la Dumbrăvioara s-au întors berzele ci și prin alte sate din zonă.


După ce facem dreapta, înainte de a intra în Reghin, la un moment dat se face o pajiște cu mulți arbori seculari. Îmi amintesc de o poveste-pildă de la terminarea liceului: "Nu fiți o trestie la o margine de lac, fiți un stejar falnic pe coama unui deal! Dacă vine o furtună și pleacă trestia la pământ nimeni nu observă. Dacă vine o furtună și doboară stejarul, toată lumea va zice: ce stejar falnic, sigur a fost doborât de o furtună foarte puternică."


.

Ne gândim la destinația finală Lăpușna, crezând că e o stațiune. Ajungem la capăt de drum. E o mănăstire. Mănăstirea Lăpușna. Tipic maramureșean. Înăuntru o slujbă de botez la finalul căreia călugărul ne povestește că biserica a fost strămutată din satul Comori, comuna Gurghiu. Biserica datează la fel ca și cele maramureșene de la anii 1600-1700 și până la 1937 a fost biserica satului Comori. Regele Carol al II-lea a cumpărat biserica de lemn și a demontat-o bucată cu bucată și a adus-o la Lăpușna cu ajutorul carelor trase de boi, așezând-o în apropierea Castelului Regal de vânătoare de pe malul pârâului Secuieu, aproape de vărsarea acestuia în râul Gurghiu. Este pictată înăuntru pe lemn de către Toader Popovici (Toader Zugravul). Înăuntru lumina este dată doar de candelabrele cu lumânari de ceară și candele cu ulei. Mi-a mers la suflet această micuță și liniștitoare mănăstire. Sper să revin acolo la un moment dat.




La întoarcere, cu mai multă liniște în noi, vedem unele lucruri pe care la dus nu le-am observat: o cădere de apă ca o cascadă în miniatură, multe punți peste râul Gurghiu, bodega din satul de odinioară, cu masă și scaune din bușteni.






Pe tot cursul râului doar o pensiune de 3 margarete, Ovidiu & Paula, www.ovidiu-paula.ro cu gazde foarte primitoare și cu niște trofee frumoase imediat la intrare. Sus de tot, la Castelul Regal am înțeles că se poate beneficia de cazare și masă dar nu am fost. Poate într-o altă incursiune.









Vis-a-vis de pensiune o căbănuță faină, să-i zicem Cabana Vulturul. 

Frumoasă ieșirea de azi, chiar dacă a fost vremea cam rece, o bună parte din drum am mers chiar prin ninsoare, s-au împletit 3 anotimpuri: toamnă, iarnă și primăvară.



vineri, 19 decembrie 2014

Magia Crăciunului

Magia Crăciunului ... şi în acest an, cu un frumos ornament de brad şi cu o figurină luminoasă pe care am pus-o pe geam, dar nu aşa cum se obişnuieşte, astfel ca luminiţele să se vadă de afară, ci orientată spre cameră, ca să ne bucurăm în fiecare seară de beculeţele colorate care pâlpâie atât de frumos în forma Bradului de Crăciun.

Dar mult mai frumos decât aceste ornamente, este ceea ce nu se vede aici, este căldura familiei care îşi are originea în dragoste, pace sufletească şi armonie între cei din casă! Şi pentru asta, vreau să spun: MULŢUMESC !




luni, 3 decembrie 2012

Pe vremuri...


... într-un mic sat, trăia un preot care avea în biserica sa un candelabru cu douăzeci şi patru de lumânări. An de an, în fiecare zi a lunii decembrie, până în Ajunul Crăciunului, preotul acesta aprindea câte o lumânare, pregătind astfel marea sărbătoare care urma.

Dorind să aducă puţină lumină şi linişte în casele lor, credincioşii din acel sătuc îşi împleteau câte o coroniţă de brad pe care o aşezau la loc de cinste. Fiind oameni săraci, ei aşezau în coroniţă doar patru lumânări, aprinzându-le pe rând, în fiecare duminică a lunii decembrie.

Când se aprindeau lumânările, toată familia se strângea în jurul coroniţei cântând colinde şi împărtăşindu-şi gânduri, spre curăţirea sufletului.

Şi în ziua de azi, oamenii din acest sătuc aşteaptă venirea Crăciunului, când casele lor se vor umple de lumină, astfel vestindu-se naşterea Domnului.