Se afișează postările cu eticheta suflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suflet. Afișați toate postările

vineri, 13 iulie 2018

Cea mai frumoasă femeie din lume


Despre această "operă de artă" mi-am tot propus să scriu. O văd frecvent, se află undeva, puțin înainte de intrarea în Tg. Mureș din direcţia Alba-Cluj, în localitatea Ungheni, Mureș.

În imaginația multora, bănuiesc, este exprimarea "poetică" a sentimentului de iubire a unui bărbat foarte, foarte îndrăgostit...

În imaginația mea, văd în acest "mesaj" un moment de sinceritate al unei femei în întâlnirea cu ea însăși! De ce nu?! Cred că asta se întâmplă, la un moment dat, în viața fiecărei femei, undeva pe la maturitate, când ea se înțelege şi se acceptă, cu toate alegerile făcute până în momentul acestei "reflecții". În acest moment, ea știe foarte bine ce-și dorește și decide că va merge mai departe prin viață, cum altfel decât "frumos", pentru că nu anii din viața ei sunt acum importanți, ci viața din anii ei!

Sharon Stone a spus ceva foarte frumos, cumva o altă exprimare a ideii de mai sus: "Nu simt nevoia să-mi ascund vârsta. Nu vreau decât să fiu o femeie care arată, la vârsta ei, cât de bine este cu putință." 

Femeie, fii conștientă de frumusețea ta interioară pentru că asta se reflectă în exterior! Strălucirea din ochii tăi este un motiv care atrage priviri și naște zâmbete! Iar cine ajunge să-ți cunoască și sufletul... aș putea spune... a cunoscut ... cea mai frumoasă femeie din lume...

miercuri, 3 ianuarie 2018

Împreună

"Îndrăgostește-te, pierde-ți capul, bucură-te mult - se numește viață! Iubirea, în definitiv, este o joacă a sufletelor." Sursa: Jurnalul unui Adam, https://thediaryofadam.com

"De împreună să aveți parte în 2018 !!!" Sursa: Catchy, http://www.catchy.ro/

luni, 19 decembrie 2016

Santa Secret ... dar mai bine spus, Daruri de Crăciun

Despre Santa Secret am aflat în liceu... Îmi amintesc foarte bine cadoul primit atunci, era un Moș Crăciun care se atârna în brad și era foarte simpatic. Știu prea bine de la cine l-am primit, colegul care mi l-a dăruit a fost suficient de "inspirat" încât și-a scris numele pe brâul moșului. 

Cu mult timp înainte de acest Santa, am învățat că un cadou se face din toată inima, că ar trebui să dăruim ceva care ne place nouă în mod deosebit, că trebuie să desfacem cadoul de față cu persoana care ni l-a dăruit și să-i mulțumim și, mai ales, să nu ne descotorosim de un cadou primit dăruindu-l mai departe!

Un alt Santa foarte special a fost o cutie rotundă primită pentru a ține adunate într-un bol de sticlă toate nimicurile frumoase, câteva pietre mate pentru a-mi aduce aminte că există și obstacole peste care se poate trece, câteva pietre transparente pentru prietenii buni, un glob de sticlă pentru a-mi aduce aminte să împodobesc bradul cu familia, dulciuri pentru o persoană specială, lumânări pentru a apropia sufletele, gheață pentru a ne răcori când se încinge atmosfera, brăduți strălucitori pentru clipe cu magie și verzi - KAUSTIK tot anul!

Și cadoul de Santa Secret din acest an l-am simțit foarte special, potrivit mie, un glob pictat manual și lumânărele cu motive decorative în ton cu sărbătoarea Crăciunului la români și nu numai.

Însă Crăciunul nu este despre a aștepta să primim cadouri, Crăciunul este despre a dărui! 





Dar mai ales, Crăciunul este o stare de spirit! Bucurați-vă de nașterea Pruncului Sfânt pe paie între vite, în ieslea cea săracă, unde Sfânta Fecioară și-a găsit sălaș. Isus s-a născut în Seara de Crăciun iar magii mergând după steaua călăuzitoare, I-au dus daruri cu mare bucurie, care bucurie și la voi să fie, de la tinerețe pân' la bătrânețe!


vineri, 26 februarie 2016

Culorile iubirii














Ce culoare are iubirea dragul meu?
Întreabă primii fulgi de nea!
E albă, e imaculată,
Dar pe pământ ea nu rămâne-așa…

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Oranj, ca razele de soare;
Dar nu durează mult, se risipesc
Și răsăritul se pierde în uitare…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Verde, precum iarba primăverii,
Însă se pierde în arșița verii
Și nu mai e același verde crud.

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Albastru precum cerul,
Dar nu durează mult,
Se schimbă cu un nor, se schimbă cu un gând…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Iubirea are culoarea sufletului tău!


preluat de pe webcultura.ro; autor Monica Berglund

miercuri, 18 iunie 2014

Lupta inimii cu mintea

"Mereu am considerat că există căi ale minţii şi căi ale inimii; acestea au nevoie să se sprijine unele pe celelalte. Şi dacă se întâmplă ca mintea să nu fie în acord cu inima, atunci mintea este cea care greşeşte. Acordul sau dezacordul său nu contează. Ceea ce contează este ca inima ta să se simtă în largul ei, în pace, în tăcere, în armonie, la ea acasă.
Suntem educaţi pentru minte, deci mintea noastră ştie să se exprime. Dar nimeni nu observă inima. De fapt, este împinsă deoparte de toată lumea pentru că nu-şi găseşte utilitatea în piaţă, nu-şi are locul în lumea ambiţiilor, a politicii, a afacerilor.
Dar, pentru mine, situaţia este exact invers: mintea nu foloseşte la nimic. Inima ştie cel mai bine.
Toate se întâmplă, doar că inima ta trebuie să fie pregătită să le primească. Toate vin, dar dacă inima ta este închisă... legile secrete ale vieţii sunt construite în aşa fel încât nici măcar nu se va bate la poarta inimii tale.
Existenţa ştie cum să aştepte; poate aştepta o eternitate. Totul depinde de tine. Totul este pregătit să se întâmple în orice moment. Deschide doar toate uşile, toate ferestrele, pentru ca existenţa să se reverse în tine din toate părţile. Nu există alt Dumnezeu în afară de existenţă, nu există alt paradis decât propria ta fiinţă. Când existenţa se revarsă în fiinţa ta, atunci a pătruns în tine paradisul - sau tu ai intrat în paradis, sunt doar două moduri diferite de a exprima acelaşi lucru. Dar nu uita: nu se aşteaptă nimic de la tine."

Destin, libertate şi suflet, Care este semnificaţia vieţii? - OSHO

vineri, 30 mai 2014

Preţuieşte Viaţa

Nu am urmărit la TV nici o emisiune a Andreei Marin cu acest nume: Preţuieşte Viaţa. Habar nu am ce teme se dezbat acolo însă trebuie să recunosc că, văzând pe Facebook o postare care te invita la Tg. Mureş la un eveniment în caravană prin mai multe oraşe din ţară Preţuieşte Viaţa mi s-a părut atractivă denumirea şi am vrut să merg.

Deşi nu o simpatizez pe Andreea Marin, nu-mi pare rău că am mers. S-au discutat acolo tot felul de lucruri, de la tendinţa spre o alimentaţie sănătoasă, reîntoarcerea la natură în zilele acestea când totul este tehnologie, la violenţa domestică sau actele caritabile ale unei clinici din Turcia, care în parteneriat cu fundaţia Andreei Preţuieşte Viaţa, readuc bucuria unei vieţi normale unor oameni greu încercaţi de soartă.

Însă ceea ce-mi va rămâne multă vreme în minte de acum înainte este un exerciţiu de introspecţie pe care Andreea l-a propus celor din sală: "întindeţi-vă mâinile înainte, cu palmele orientate spre voi, mâinile apropiate. Priviţi-vă ca într-o oglindă în palme. Ce vedeţi? Este frumos sau urât ceea ce vedeţi acolo? Acum închideţi ochii şi căutaţi mai adânc, până în sufletul vostru. Ce vedeţi? Vă place ceea ce vedeţi sau nu? Acum închideţi palmele şi duceţi-le în dreptul inimii!...."

şi incă ceva: îndemnul Andreei ca în fiecare dimineaţă când ne trezim şi ne uităm în oglindă să ne privim în ochi şi să ne spunem: Preţuiesc Viaţa!








fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Andreei Marin

miercuri, 5 martie 2014

Take me away


5 Martie 2014 ... clepsidra... firele de nisip... un alt timp... o altă lume...

În fond, orice plecare înseamnă un nou drum deschis spre cunoaştere. Ea poate fi o îndepărtare în spaţiu şi/sau în timp, dublată de o apropiere în suflet.

A ta... Îmbrățișez... Zâmbesc... Visez... Mi-e dor... Sper... Te aștept.... De fapt, nu ești plecat...
 

duminică, 25 noiembrie 2012

"Dragoste" şi "dragoste adevărată"

Am citit un interviu cu o turcoaică stabilită în România, Esin Ugurtay, femeie de afaceri.
La întrebarea: "Cât de importantă e dragostea, e important să iubeşti, ca să te simţi împlinită?" a răspuns aşa: "Nu am un răspuns simplu la această întrebare pentru că noi, turcii, avem două cuvinte diferite care descriu dragostea. Nu poate fi tradus, e vorba de "dragoste (ask)" şi "dragoste adevărată (sevgi)". Dragostea simplă înseamnă pasiune, cea adevărată - compasiune şi tandreţe. Dragostea înseamnă să-ţi hrăneşti ego-ul, dragostea adevărată hrăneşte sufletul. Dragostea îţi cere tot timpul, dragostea adevărată te face să dăruieşti.".

joi, 8 septembrie 2011

Ce este bunătatea?

"Ce este bunătatea? O frumuseţe pe care o poţi privi doar cu sufletul." - Al. Vlahuţă