Viaţa e un dans în ploaie

O frumoasă declarație de dragoste

Scriitorii iubesc cu multă pasiune. Și scriu despre asta pagini întregi, fără să le fie teamă că își dezvăluie slăbiciunile lumești.
Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Nichita Stănescu și Liviu Rebreanu sunt doar câțiva dintre autorii care au închinat capitole și poezii întregi iubirii și persoanei iubite.

Liviu Rebreanu a lăsat, poate, cea mai frumoasă declarație de dragoste din istoria literaturii române. Acesta s-a îndrăgostit nebunește de Fanny Rădulescu, iar în 1912 i-a declarat iubirea în volumul „Mărturisire”, înainte să îi devină soție:

„Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâie o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe care le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!… Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuinţă de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârşit, că şi în iubire succesul e tot. Dorinţele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulţumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Astăzi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea.

Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”

Sfârşitul stelelor

"În jurul Pământului, Dumnezeu a înfăşurat un pergament de stele. Stă în spatele lui şi învârte flaşneta mileniilor. Iar stelele se desfăşoară în faţa noastră. Se nasc, mor şi călătoresc.

Oamenilor li s-a dat moartea pentru că nu au putut înţelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fără sfârşit. De aceea, moartea ne linişteşte într-un fel. Împăcarea cu ideea morţii este mai degrabă liniştea ce derivă din finit. Dacă am fi înţeles infinitul, am fi trăit veşnic.

Dumnezeu stă ascuns în spatele stelelor şi proiectează imagini pentru fiecare dintre noi. Un înger s-a dus ieri la Dumnezeu şi l-a întrebat:

- Doamne, pot să văd şi eu filmul lui Tudor Chirilă?

Filmele noastre, milioane de filme proiectate de Dumnezeu şi vizionate în avanpremieră de îngeri.

În spatele stelelor se află Dumnezeu. Stelele şi universul au un sfârşit. Sfârşitul este Dumnezeu. Şi Dumnezeu este nesfârşit..."


preluat de pe tudorchirila.blogspot.com; Exerciţii de echilibru - Tudor Chirilă

My Shoes

Pe vremuri...

... într-un mic sat, trăia un preot care avea în biserica sa un candelabru cu douăzeci şi patru de lumânări. An de an, în fiecare zi a lunii decembrie, până în Ajunul Crăciunului, preotul acesta aprindea câte o lumânare, pregătind astfel marea sărbătoare care urma.

Dorind să aducă puţină lumină şi linişte în casele lor, credincioşii din acel sătuc îşi împleteau câte o coroniţă de brad pe care o aşezau la loc de cinste. Fiind oameni săraci, ei aşezau în coroniţă doar patru lumânări, aprinzându-le pe rând, în fiecare duminică a lunii decembrie.

Când se aprindeau lumânările, toată familia se strângea în jurul coroniţei cântând colinde şi împărtăşindu-şi gânduri, spre curăţirea sufletului.

Şi în ziua de azi, oamenii din acest sătuc aşteaptă venirea Crăciunului, când casele lor se vor umple de lumină, astfel vestindu-se naşterea Domnului.

Regula de doi, simplă

"Al tău, a mea. Îmbrăţişez, oftezi. Sărut, gemi. Plâng, mângâi. Ţip, taci. Nu vorbesc, ţipi. Ascult, cânţi. Îngân, murmuri. Clipesc, tremuri. Doresc, te oferi. Aprind, explodezi.

Indiferent, clocotitoare. Zâmbesc, sclipire în irişi. Râd, sari neastâmpărată. Dorm, priveşti. Visez, păzeşti. Miros, pluteşti. Sorb, curgi. Păşesc, admiri. Cad în adoraţie, te preumbli. Gol în stomac, te insinuezi. Plec, ţi-e teama. Zbor, mă aştepţi.

Mi-e dor, te răscoleşti. Revin, mă bănuieşti. Te vreau, mă primeşti. Pătrund, te înalţi. Fumez, m-ai iertat. Încep, termini. Alerg, mă potoleşti. Stau, mă porneşti. Mi-e lene, îmi faci poftă. Uit, îmi aduci aminte.

Ignor, mă trezeşti. Urăsc, mă plezneşti. Trăiesc, speri. Te vezi prin mine, mă înmulţesc prin tine. Simplific, complici. Stric, repari. Distrug, rabzi. Mă frămânţi, n-ai chef.

Mă îngrijorezi, nu exişti. Mă dori, ai fost. Mă omori încet, n-ai fost nicicând plecată. Sunt complet, eşti jumătate până la întreg. Te iubesc, străluceşti. Suspin, treci. Mă liniştesc, apui. Număr orele, vezi infinitul. Toată viaţa, dincolo de moarte.

Sunt tânar, îmbătrânesc. Te ţin de mână, vrei toată inima. Regret, zâmbeşti. Aştept, trăieşti. Închid ochii, mă iubeşti. Am trăit o viaţă, abia acum începe. Am fost două păreri, acum trăim."

-Mihai Morar -

Regina şi prinţesa

"Un bărbat care îşi tratează soţia ca pe o prinţesă este dovada vie a faptului că el a fost crescut de o regină." - anonim

Gânduri si mai ales cuvinte

Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele. - George Eliot

Cântecul greierelui

Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.

Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.

Ţara telespectatorilor fericiţi

de citit şi mai ales de procesat

Gânduri frumoase

Când eşti supărat, adu-ţi aminte de clipele în care zâmbeai;
Când simţi că viaţa nu are nici un rost, gândeşte-te la cei ce mai au doar o zi de trăit;
Când simţi că vrei să mori, gândeşte-te că alţii ar da orice să trăiască...
Iubeşte-ţi viaţa, părinţii şi prietenii.
E cel mai de preţ lucru.

Wonder woman

Nu cred în conceptul de "wonder woman" care le face perfect pe toate, e clar că nu poţi şi că trebuie să-ţi stabileşti priorităţi. Cred că cel mai mult contează să ştii bine ce vrei, ce-ţi aduce recompensele cele mai importante pentru tine, astfel încât să-ţi faci viaţa frumoasă.

Întotdeauna mi-a plăcut să citesc (dacă ar fi să caut un hobby în viaţa mea, aş spune că cititul este acesta). A fost o perioadă în care citeam mult şi îmi foloseşte şi acum. Am făcut câteva şcoli în comparaţie cu trendul de astăzi: şcoala generală, liceul, facultatea de marketing şi un master în managementul afacerilor, câteva cursuri de comunicare şi leadership şi cel mai important lucru, nu am lipsit la cursurile predate de bunicii şi mama mea în "cei 7 ani de acasa". Toate astea îşi spun cuvântul în ceea ce sunt eu astăzi.

Dincolo de astea, sunt o persoană care se întreabă şi caută răspunsuri, care învaţă şi se adaptează la ea însăşi şi la lume.

Nu mă văd în ipostaza de femeie perfectă, în stare să le facă pe toate în acelaşi timp. Nu cred nici în îmbinarea simplă şi desăvârşită între dragoste şi carieră. Sunt două ipostaze în care nu am fost până acum, cea de soţie şi cea de mama. Dar pentru că îmi doresc din tot sufletul acest lucru, am redus motoarele jobului şi acord mai mult timp vieţii personale.

Dragostea e însemnată când există în viaţa mea. Când nu există, n-am nici o problemă. Nu resimt lipsa iubirii. Nu mă simt singură când nu am un partener, am o viaţă plină, am familie, am câţiva prieteni buni, am revistele şi cărţile mele. Nu caut dragostea cu orice preţ. Nici nu cred că se poate, dragostea vine pur şi simplu peste tine şi nu te întreabă dacă este momentul potrivit, dacă eşti pregătit, nici măcar dacă persoana cu pricina este aproape de vreun profil ideal pe care l-ai fi putut avea în minte. Iubirea vine şi pleacă atunci când vrea ea, eu nu-mi pot propune nici să iubesc, nici să nu mai iubesc, indiferent care este situaţia relaţiei în acel moment. Am înţeles că nu poţi comanda inimii, dar am învăţat să mă adaptez. Şi dacă inima o ia complet razna, am învăţat să iau ce este bun din relaţia respectivă, atât timp cât ea durează.