Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările

vineri, 26 februarie 2016

Culorile iubirii














Ce culoare are iubirea dragul meu?
Întreabă primii fulgi de nea!
E albă, e imaculată,
Dar pe pământ ea nu rămâne-așa…

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Oranj, ca razele de soare;
Dar nu durează mult, se risipesc
Și răsăritul se pierde în uitare…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Verde, precum iarba primăverii,
Însă se pierde în arșița verii
Și nu mai e același verde crud.

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Albastru precum cerul,
Dar nu durează mult,
Se schimbă cu un nor, se schimbă cu un gând…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Iubirea are culoarea sufletului tău!


preluat de pe webcultura.ro; autor Monica Berglund

duminică, 1 martie 2015

Mărțișorul Napolact

Am tot scris pe blog despre ideile frumoase de marketing ale celor de la Milka, cum ei au lansat pe piață ediții limitate de ciocolată cu ocazia Valentine’s Day...

A venit acum rândul să îmi exprim admirația pentru o idee absolut fantastică a colegilor mei din echipa de marketing, care s-au gândit să atașeze un mărțișor-șnur pe sticlele de Lapte Napolact, tocmai pentru a sărbători prima zi de Martie împreună cu gospodinele fidele acestui produs.  Gândurile noastre ca și companie au fost transmise simbolic femeilor care cumpără azi din magazine, eu cred că gestul acesta simplu și pur s-ar traduce în cuvinte cam așa: Mărțișorul Napolact să vă aducă o Primăvară Frumoasă!




duminică, 28 aprilie 2013

Natura în culori splendide

Tg. Mureş, Primăvara 2013, plimbare într-o după-amiază de Aprilie, ploaie, arbust îmbobocit-înflorit înviorat cu picuri de ploaie, culoare splendidă pe care doar natura o poate oferi

duminică, 29 aprilie 2012

Culoarea splendidă a primăverii

Este şcoala la care am învăţat să scriu... Nu am mai avut ocazia să văd curtea plină de copii, aşa cum era în urmă cu aproape 30 de ani dar cu siguranţă nu mai este la fel ca atunci. Copiii din sat sunt tot mai puţini şi clasele comasate.. Ce urmăresc acolo la şcoala din sat, pentru că pot să ajung doar în week-enduri este faptul că în fiecare primăvară curtea este plină de culoare, în gard sunt meri pădureţi care sunt absolut senzaţionali când dau în floare. Aşa mai prinde viaţă şi şcoala din satul copilăriei mele..



duminică, 25 martie 2012

Crin de primăvară



Anul acesta crinul este cu cele mai multe flori din câte a făcut până acum: 10, rotund!

duminică, 13 martie 2011

Week-end de primavară

Am fost la Ciunga în week-end-ul acesta. A fost primul week-end în care soarele a încalzit cu putere în acest Martie. Deşi în rondoul de flori încă se mai vedeau urme de zăpadă, am zărit un pâlc de ghiocei care râdeau în soare.


Ne-am pregătit de primăvară în sensul că am scos de la adăpost masuţa de grădină şi băncuţele, am dezvelit balansoarul şi mama a tăiat via de pe curte. Ne-am jucat mult cu Codiţă care este deja mare şi are tot timpul chef de joacă. I-am facut o poză să-l vedeţi cât a crescut şi nu are încă un an.

Ne bucurăm de sosirea primăverii, mai ales că acum o să mergem mai des la ţară, acolo unde e linişte, aer curat şi bunica ne aşteaptă întotdeauna cu mare drag.

duminică, 30 mai 2010

Raiul e pe pământ












Am fost 3 zile la Ciunga, la bunica.

Este locul unde ne relaxăm din când în când, la sfârşit de săptămână. Grădina arată super-mişto, e toată înverzită. S-au prins toţi pomii pe care i-am plantat, la fel şi magnolia. Gazonul a fost tuns pentru prima oară în acest an iar lucerna este foarte mare, trebuie deja cosită să putem face stropirea pomilor.

Buni ne-a aşteptat cu un coşuleţ cu căpşuni culeşi din grădină. Deşi nu erau foarte copţi, aveau o aromă deosebită.

Pe lângă toate astea, au înflorit măceşii şi socul iar trandafirii sunt şi ei în floare. Am făcut câteva poze ca să vedeţi si voi că "raiul e pe pământ"!