duminică, 1 mai 2011

Tenisul - sportul alb

Dintre toate sporturile, prefer tenisul. Este un sport elegant şi care implică un control psihic desăvârşit. Până acum nu am reuşit să văd decât partide televizate. Am avut o tentativă acum 2 ani, la Sibiu la Cupa Davis, însă ne-am trezit cam târziu şi nu am mai găsit bilete (vorbesc la plural pentru că mama este mai împătimită cu tenisul decât mine, şi am fi mers împreună).

Anul acesta însă, am reuşit să mergem la Cluj la turneul BCR Tenis Partener, fiind invitate de prietenul meu Ovidiu Păunescu, el având meciuri la simplu şi la dublu în acest turneu. Aşa că, vineri am avut o zi liberă în care mi-a făcut mare plăcere să văd un meci live, mai ales că juca cineva cunoscut şi am fost cu sufletul alături de el.

Un meci frumos, spectaculos, în care s-au confruntat două generaţii cu două stiluri de joc total diferite. Chiar dacă a pierdut, Ovi este la înălţime prin stilul său de joc, prin naturaleţea cu care se mişcă pe teren şi prin pasiunea pe care o pune în joc.

Nu cred că sunt în măsură să dau lecţii, însă, îmi amintesc cu drag despre un team-building la care am participat şi la care am învăţat o lecţie de viaţă. Programul team-buildingului se desfăşura în etape în care câştigam piese ale unui puzzle. Imaginea finală era alcătuită din nişte munţi care se reflectau într-un lac, imaginii fiindu-i ataşat un citat din Confucius, citat de care îmi amintesc de multe ori când trec prin greutăţi sau situaţii neplăcute de-a lungul vieţii. Aşa că, Ovi, "Să fi învingător nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când cazi!". Felicitări pentru succesul la dublu.

















luni, 25 aprilie 2011

Paştile la Ciunga

Ca în fiecare an, am făcut Paştile la Ciunga, la bunică-mea.

A fost o vreme super mişto în toate aceste zile de sărbătoare. Vineri seara, când ne-am întors de la biserică, au curs din cer câţiva stropi de ploaie, care cică semnifică lacrimile lui Dumnezeu după Fiul Său Isus. Nopatea de Înviere a fost una caldă şi plină de încărcătură emoţională. În mica biserică din vale, aşa numim biserica unde predică Popa Brie, s-a auzit foarte frumos Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!

Cel mai frumos lucru acum la Ciunga, mai mult decât în orice alt loc, pentru că este locul de care ne leagă totul, pentru că acolo este "iarba verde de acasă", e natura. Pun mai jos câteva poze care le-am facut în această mini-vacanţă bine-meritată, cu speranţa că vă vor încânta şi vouă privirea.
poză artistică
balansoarul din grădină, loc de relaxare şi admiraţie a naturii
coşul cu ouă vopsite în foi de ceapă şi unse cu slănină pentru luciu
nu mă uita
mărul de vară care izbucneşte în floare
pomişorul plantat anul trecut şi care s-a încăpăţânat să şi înflorească
păpădiile care sunt în floare acum şi râd în soare
o păpădie care "s-a maturizat" prea devreme
florile de păr, al căror miros l-aş transpune într-un parfum să-l simt tot anul
vişinul de lângă bucătărie, nins de flori

joi, 21 aprilie 2011

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

Sfânta Evanghelie după Ioan - Capitolul 20

19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

joi, 14 aprilie 2011

Norocul - un răsfăţ

"norocul nu ne răsfaţă atât de des şi dacă vine e cazul să profităm, nu să fugim după următorul tren" - Soeren Kierkegaard