duminică, 19 aprilie 2015

Lăpușna - în sălbăticie

Astăzi Mami a pus degetul pe hartă și a nimerit: Lăpușna. Undeva de la Reghin în sus, pe Valea Gurghiului. 

La drum, cu Europa FM, tocmai aflăm că berzele s-au întors la noi și că sunt monitorizate atent. Într-adevăr sunt montate niște camere video către cuiburi. Nu numai la Dumbrăvioara s-au întors berzele ci și prin alte sate din zonă.


După ce facem dreapta, înainte de a intra în Reghin, la un moment dat se face o pajiște cu mulți arbori seculari. Îmi amintesc de o poveste-pildă de la terminarea liceului: "Nu fiți o trestie la o margine de lac, fiți un stejar falnic pe coama unui deal! Dacă vine o furtună și pleacă trestia la pământ nimeni nu observă. Dacă vine o furtună și doboară stejarul, toată lumea va zice: ce stejar falnic, sigur a fost doborât de o furtună foarte puternică."


.

Ne gândim la destinația finală Lăpușna, crezând că e o stațiune. Ajungem la capăt de drum. E o mănăstire. Mănăstirea Lăpușna. Tipic maramureșean. Înăuntru o slujbă de botez la finalul căreia călugărul ne povestește că biserica a fost strămutată din satul Comori, comuna Gurghiu. Biserica datează la fel ca și cele maramureșene de la anii 1600-1700 și până la 1937 a fost biserica satului Comori. Regele Carol al II-lea a cumpărat biserica de lemn și a demontat-o bucată cu bucată și a adus-o la Lăpușna cu ajutorul carelor trase de boi, așezând-o în apropierea Castelului Regal de vânătoare de pe malul pârâului Secuieu, aproape de vărsarea acestuia în râul Gurghiu. Este pictată înăuntru pe lemn de către Toader Popovici (Toader Zugravul). Înăuntru lumina este dată doar de candelabrele cu lumânari de ceară și candele cu ulei. Mi-a mers la suflet această micuță și liniștitoare mănăstire. Sper să revin acolo la un moment dat.




La întoarcere, cu mai multă liniște în noi, vedem unele lucruri pe care la dus nu le-am observat: o cădere de apă ca o cascadă în miniatură, multe punți peste râul Gurghiu, bodega din satul de odinioară, cu masă și scaune din bușteni.






Pe tot cursul râului doar o pensiune de 3 margarete, Ovidiu & Paula, www.ovidiu-paula.ro cu gazde foarte primitoare și cu niște trofee frumoase imediat la intrare. Sus de tot, la Castelul Regal am înțeles că se poate beneficia de cazare și masă dar nu am fost. Poate într-o altă incursiune.









Vis-a-vis de pensiune o căbănuță faină, să-i zicem Cabana Vulturul. 

Frumoasă ieșirea de azi, chiar dacă a fost vremea cam rece, o bună parte din drum am mers chiar prin ninsoare, s-au împletit 3 anotimpuri: toamnă, iarnă și primăvară.



vineri, 17 aprilie 2015

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Vinerea din Săptămâna Luminată - Izvorul Tămăduirii
În fiecare an, în prima săptămână după Paști, mai numită și Săptămâna Luminată, în ziua de Vineri, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Se spune că sărbătoarea este închinată Maicii Domnului, dorind să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. 
Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.
După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: "Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău".
preluat de pe www.crestinortodox.ro
Este pentru prima dată când am participat la slujba asta la Mănăstirea Recea de lângă Tg, Mureș.



duminică, 1 martie 2015

Mărțișorul Napolact

Am tot scris pe blog despre ideile frumoase de marketing ale celor de la Milka, cum ei au lansat pe piață ediții limitate de ciocolată cu ocazia Valentine’s Day...

A venit acum rândul să îmi exprim admirația pentru o idee absolut fantastică a colegilor mei din echipa de marketing, care s-au gândit să atașeze un mărțișor-șnur pe sticlele de Lapte Napolact, tocmai pentru a sărbători prima zi de Martie împreună cu gospodinele fidele acestui produs.  Gândurile noastre ca și companie au fost transmise simbolic femeilor care cumpără azi din magazine, eu cred că gestul acesta simplu și pur s-ar traduce în cuvinte cam așa: Mărțișorul Napolact să vă aducă o Primăvară Frumoasă!




vineri, 13 februarie 2015

Happy MILKA Valentine's

Pentru că "I love Milka" nu pot să nu-i urmăresc în acțiunile lor pe piață, atât zi de zi, cât mai mult, la momente speciale în care pot să ajungă mult mai repede la inimile noastre.

Anul trecut de Valentine's Day, Milka ne-a surprins plăcut cu o ediție de colecție despre care am scris atunci pe blog. Erau ciocolatele HUG, KISS, LOVE atât de sugestive pentru sărbătoarea iubirii.

Nici anul acesta nu s-au lăsat și iată că de Valentine's dragostea plutește iar în lumea Milka cu inimioare și aripi de îngerași (sau mai degrabă de fluturași? de la îndrăgosteală... luați-o cum vreți).

Și pentru că I love (și) marketing, nu pot să nu admir ingeniozitatea celor din echipa Milka, au niște idei foarte inspirate și cred cu mare succes pe piață, chiar dacă sunt ediții limitate. Nu neapărat ca volume de vânzări cât mai mult, ca răsplată a consumatorilor pentru fidelitatea lor, ca un motiv de bucurie și răsfăț.  

Aș combina un pic Milka cu un slogan vechi și foarte reușit pentru un iaurt de mult ieșit de pe piață, și aș spune acum așa:

MILKA - Păstrează gustul dragostei !





miercuri, 4 februarie 2015

Încă o aniversare, 38 de ani...

Cum mă simt la 38 de ani? În primul rând foarte împăcată cu mine, cu tot ce a însemnat viața mea până acum. Statutul meu de femeie singură, liberă, îl recomand femeilor care se ambiționează să facă parte din cupluri nefericite. Când ești singur ai suficient de mult timp ca să te poți descoperi și înțelege. Să te cunoști bine e foarte important și pentru momentul în care vei fi cu cineva. Anumite lucruri despre tine le afli doar când ești doar tu cu tine. Trebuie să contezi pentru tine și să te respecți. Îmi place să cred că sunt o persoană rațională, care știe foarte bine să discearnă ce face în viață pentru că așa simte sau pentru a bifa un rol de dragul societății. Am primit reproșuri legat de subiectul "Nu-ți faci și tu un copil?". Nu cred că prezența unui copil este prioritară în viața mea, are foarte mare legătură cu ce pot oferi unui copil și nu doar de dragul de a-l avea. Dacă voi ajunge la un moment în care aș simți că viața mea nu mai are sens fară un copil, voi înfia unul dacă voi avea un bărbat alături. Din păcate bărbații pe care i-am cunoscut până acum au fost mai mult decât ok, dar au fost într-o perioadă în care nu ne-am sincronizat, fie din cauza unuia, fie a altuia, fie a ambilor. Chiar dacă am încetat demult să îl caut pe ăla înalt, frumos, deștept, amuzant, loial și bogat, tot am un ideal care îmi încețoșează mintea. Idealul relației. Din acest motiv încerc să încadrez diferite persoane într-un șablon în care nu se potrivește decât fantezia mea. Și atunci, da, e greu să găsesc pe cineva. Am învățat că nimic nu trebuie și că nu pot să intru într-o oarecare relație doar ca să fiu în rândul lumii.... În concluzie, atâta timp cât în interiorul meu e pace, e în regulă, nu mă interesează prejudecățile societății...
 
Deci la 38 de ani: echilibru, pace, liniște, mulțumire, împăcare și dorința de a întâlni pe cineva interesant care să mă completeze pe ici, pe colo ...