Cum mă simt la 38 de ani? În primul rând foarte împăcată cu mine, cu tot ce a însemnat viața mea până acum. Statutul meu de femeie singură, liberă, îl recomand femeilor care se ambiționează să facă parte din cupluri nefericite. Când ești singur ai suficient de mult timp ca să te poți descoperi și înțelege. Să te cunoști bine e foarte important și pentru momentul în care vei fi cu cineva. Anumite lucruri despre tine le afli doar când ești doar tu cu tine. Trebuie să contezi pentru tine și să te respecți. Îmi place să cred că sunt o persoană rațională, care știe foarte bine să discearnă ce face în viață pentru că așa simte sau pentru a bifa un rol de dragul societății. Am primit reproșuri legat de subiectul "Nu-ți faci și tu un copil?". Nu cred că prezența unui copil este prioritară în viața mea, are foarte mare legătură cu ce pot oferi unui copil și nu doar de dragul de a-l avea. Dacă voi ajunge la un moment în care aș simți că viața mea nu mai are sens fară un copil, voi înfia unul dacă voi avea un bărbat alături. Din păcate bărbații pe care i-am cunoscut până acum au fost mai mult decât ok, dar au fost într-o perioadă în care nu ne-am sincronizat, fie din cauza unuia, fie a altuia, fie a ambilor. Chiar dacă am încetat demult să îl caut pe ăla înalt, frumos, deștept, amuzant, loial și bogat, tot am un ideal care îmi încețoșează mintea. Idealul relației. Din acest motiv încerc să încadrez diferite persoane într-un șablon în care nu se potrivește decât fantezia mea. Și atunci, da, e greu să găsesc pe cineva. Am învățat că nimic nu trebuie și că nu pot să intru într-o oarecare relație doar ca să fiu în rândul lumii.... În concluzie, atâta timp cât în interiorul meu e pace, e în regulă, nu mă interesează prejudecățile societății...
Deci la 38 de ani: echilibru, pace, liniște, mulțumire, împăcare și dorința de a întâlni pe cineva interesant care să mă completeze pe ici, pe colo ...
