Ce să faci cu ... o umbrelă?

Am niște umbrele brand-uite, din acelea ne-pliabile și care sunt mai incomode. M-am gândit că am nevoie și de o umbrelă practică, una care să încapă în rucsac sau în poșetă și care să mă reprezinte. 

Am găsit asta:

Este mai mult decât folositoare! De ce? Pentru că, mai mult decât destinația ei de bază, aceea de a te feri de ploaie, designul ei (portativul muzical, florile) și ploaia care cade din cer, sunt o adevărată terapie prin muzică. Asta dacă ploaia este abundentă. Altfel, este mult mai mișto să "umblați prin ploaie". Vă propun să încercați!

Iată mai jos ce utilitate au găsit niște tîrgumureșeni umbrelelor. Mi-a plăcut mult ideea asta. Este vorba de o florărie care nu e poziționată pe o arteră intens circulată din oraș, ci este undeva pe strada Horea. Sunt sigură că au și alte idei frumoase de a-și atrage clienții.

Tot respectul, Domnule Doctor Raed Arafat!

Seara zilei de ieri 12 Ianuarie 2012 a fost o seară pe care nu o voi uita toată viaţa. Am dat o lectie de demnitate şi am primit o lecţie de umilinţă.

Am participat şi eu la manifestaţia de la Tg. Mureş în semn de solidaritate cu situaţia reforma sănătăţii-SMURD-Raed Arafat. Ca să vadă cât mai multă lume ce s-a întâmplat practic în aceste câteva ore, o să dau nişte amănunte: iniţial manifestaţia a început la Ceasul Cu Flori din centrul oraşului, s-au afişat pancarte, s-au strigat lozinci pro SMURD-Raed Arafat şi anti băsescu şi guvernarea actuală. Între timp s-a strâns lume mai multă, undeva la 3000-3500 de persoane. Cred că asta a fost cea mai mare manifestaţie socio-politică după ce a fost în Decembrie '89 la Tg. Mureş.

Apoi oamenii s-au încolonat şi au purces pe carosabil şi au înconjurat centrul. Circulaţia s-a blocat şi cum mergeam noi spre Catedrala Mare, am văzut că şi-au făcut apariţia şi forţele de ordine. Mă gândeam că după Catedrală o să ne întoarcem iar la Ceasul Cu Flori, însă puhoiul de oameni au luat-o spre SMURD. O parte dintre manifestanţi s-au oprit înaintea Catedralei, gândindu-se la fel ca şi mine şi practic au luat plasă, rămânând de coloană. Am mers aşa mult drum şi la Serpentina Mică jandarmeria ne-a direcţionat spre Cornişa şi de aici am luat-o spre spital. Tot drumul s-a strigat! Lumea era vie! Avea aerul acela de curaj, demnitate şi dorinţă pentru o viaţă normală.

Ajunşi la SMURD practic am fost într-un punct îngust, pentru că la întoarcere ne-am trezit că suntem mai puţini decât jandarmii. Am simţit-o ca pe o tactică de război bine gândită. Deşi era un miting spontan, la întoarcere forţele de ordine ne-au determinat să mergem pe trotuar. Şi ca ilarul să fie şi mai mare, ei, jandarmii mergeau pe stradă, blocând în acest fel circulaţia pe sensul de mers. Am avut astfel sentimentul acesta de scârbă, parcă am fi fost nişte deţinuţi, ne mai lipseau lanţurile la picioare. Ne-am întors în acest fel la Ceas, de unde fiecare a luat-o spre casa sa.

Am ţinut în mod special să scriu asta pe blog, nu pentru mine, eu aici pe blog scriu lucruri de care vreau să-mi amintesc, asta îmi voi aminti oricum, chiar şi fără să scriu aici, dar pentru ca voi cei care veţi citi, să conştientizaţi cât suntem de păziţi ca să nu ne manifestăm, să tăcem, să acceptăm această dictatură mizerabilă.

Şi ca să fiu foarte concisă privind punctul meu de vedere privind acest scandal, scriu ca fotografia imediat următoare din grupul celor de mai jos este cea mai reprezentativa pentru a-mi exprima sentimentele. RESPECT RAED ARAFAT, SĂ-ŢI FIE RUŞINE traian băsescu!

Voi face cât se poate de cunoscută povestea aceasta, deşi nu-mi este obiceiul să-mi împart blogul cu altcineva decât cu prietenii, însă de această dată îl voi share-ui pe Facebook, pentru că acolo am văzut că lumea este implicată în situaţie şi interesată de ce se întâmplă, şi mai mult decât atât voi trimite link-ul Doamnei Dana Rusu şi Domnului Radu Tudor de la Antena3, ca să vadă cât mai multă lume din ţara asta cât este de important să avem atitudine.

Ne îngenunchează pe zi ce trece, dar să avem curajul să revenim la verticalitate! Să mai avem un dram de demnitate în noi!

Cu colegii, la sfârşit de an 2011

Dacă cineva m-ar întreba ce sunt colegii pentru mine, i-aş răspunde foarte simplu şi sincer: colegii sunt a doua familie, una mai numeroasă. După 12 ani de când am intrat în această mare familie a lăptarilor, am ajuns să-i iubesc şi în mijlocul lor să mă simt bine. Chiar dacă din exterior sunt tentaţii, odată ce aparţii la un grup, îţi vine greu să te desprinzi, să laşi totul baltă şi să începi altceva, de aceea, rămân la ideea că omul sfinţeşte locul şi adevăratul capital al unei companii sunt oamenii.

Ca să argumentez afirmaţia de mai înainte, o să scriu aici că la petrecerea de sfârşit de an pe care am avut-o anul ăsta la un restaurant mic şi cochet din oraş (Restaurantul Tezaur), s-au alăturat vechi colegi care au plecat din companie, s-au alăturat cel mai probabil din motivul că iubesc oamenii pe care i-au lăsat în urmă, dar dintr-un motiv sau altul au părăsit echipa.

Aşa că, din mulţimea de fotografii făcute cu această ocazie, am ales câteva pe care să le pun aici, tocmai ca peste ani, când voi privi înapoi, să-mi amintesc cu placere de noi cei de acum.

Oraşul în mii de luminiţe colorate

Tîrgu Mureş-ul s-a îmbrăcat în seara aceasta în mii de luminiţe albe, aurii, roşii, albastre.

Ăsta este darul pe care Moş Niculaie ni l-a adus în ajun de sărbătoarea lui, un oraş împodobit frumos, care aşteaptă sărbătorile de iarnă în haină luminoasă.

Şi ne-a mai adus un mini-concert de colinde cântate foarte frumos de Fuego. Ce m-a impresionat este căldura şi naturaleţea artistului, l-am văzut de aproape şi i se citea pe chip lumina şi drăgălaşenia; îl mai văzusem câteva clipe acum ceva ani, întâmplător, în Cluj la un local, însă acum mi s-a părut mult mai cald în ciuda ploii care s-a lăsat peste oraş la ceas de seară.

Anul acesta pot spune, oraşul are cel mai elegant brad, împodobit în luminiţe argintii şi roşii şi nişte ornamente luminoase absolut superbe. Un motiv în plus să ieşim serile din acasă şi să ne bucurăm de frumuseţea oraşului.

Lord of the dance

Am auzit anul trecut pentru prima dată despre ei: Lord of the dance. Primisem un mail cu un spectacol de-al lor care m-a impresionat foarte mult. Mama uitându-se a exclamat: "îţi dai seama, să-i vezi pe viu!".

Şi uite că s-a ivit şi această ocazie, aseară la Tg. Mureş, într-un spectacol absolut fascinant. Atâta pasiune în dansul lor, atâta trăire... O împletire de dans, muzică şi culoare cum nu a văzut oraşul de prea multe ori. Cu toate că prestaţia a fost la superlativ, m-am întristat la final, când dansatorii nu au primit nici măcar un ornament de flori din partea autorităţilor, noi care ne mândrim cu denumirea de "oraşul florilor". Nu-i aşa că a fost ruşinos Domnule Primar?

Am făcut nişte fotografii şi filmuleţe pentru amintire, chestiile acestea simple care ne bucură sufletul sunt tot ce-i mai frumos în viaţă. Bucuraţi-vă de astfel de momente cât de des aveţi ocazia, gustaţi frumosul, încărcaţi-vă de energie pozitivă din astfel de lucruri...