Se afișează postările cu eticheta FrieslandCampina România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FrieslandCampina România. Afișați toate postările

marți, 8 octombrie 2013

Povestea unor medalioane

A fost în 2007... ultima campanie de marketing pe care am facut-o pentru Milli, campania "Gama cu panglică" având drept simbol "Silueta umană"... o poveste foarte frumoasă care mi-a fost dat să o trăiesc în cariera profesională...

Îmi amintesc cum am avut curaj să înfrunt propunerile agenției și să influențez radical decizia pe linie de campanie BTL! Așa am ajuns să facem, după părerea mea, cea mai frumoasă campanie în care am fost implicată personal. O campanie cu premii constând în magneți de frigider, eșarfe din mătase și medalioane de aur, toate cu simbolul siluetei umane.

Au fost atunci 1,5 kg aur în medalioane personalizate, deci o șarjă limitată, iar medalioanele au ajuns în toată țara, la cei mai fideli, sper, cumpărători de lactate Milli.



Satisfacția să fi lucrat pentru Milli este enormă! La fel ca și sloganul de la vremea respectivă!

Îmi doresc din toată inima să mi se ofere din nou o șansă să promovez așa cum știu eu mai bine Milli și celelalte branduri pe care le iubesc.

Milli, la fel de natural ca și grija!

duminică, 11 decembrie 2011

Cu colegii, la sfârşit de an 2011

Dacă cineva m-ar întreba ce sunt colegii pentru mine, i-aş răspunde foarte simplu şi sincer: colegii sunt a doua familie, una mai numeroasă. După 12 ani de când am intrat în această mare familie a lăptarilor, am ajuns să-i iubesc şi în mijlocul lor să mă simt bine. Chiar dacă din exterior sunt tentaţii, odată ce aparţii la un grup, îţi vine greu să te desprinzi, să laşi totul baltă şi să începi altceva, de aceea, rămân la ideea că omul sfinţeşte locul şi adevăratul capital al unei companii sunt oamenii.

Ca să argumentez afirmaţia de mai înainte, o să scriu aici că la petrecerea de sfârşit de an pe care am avut-o anul ăsta la un restaurant mic şi cochet din oraş (Restaurantul Tezaur), s-au alăturat vechi colegi care au plecat din companie, s-au alăturat cel mai probabil din motivul că iubesc oamenii pe care i-au lăsat în urmă, dar dintr-un motiv sau altul au părăsit echipa.

Aşa că, din mulţimea de fotografii făcute cu această ocazie, am ales câteva pe care să le pun aici, tocmai ca peste ani, când voi privi înapoi, să-mi amintesc cu placere de noi cei de acum.























































joi, 2 iunie 2011

Copilăria, paradisul pierdut

Am retrăit bucuria copilăriei ieri, 1 Iunie - Ziua Copiilor, în Cetatea Medievală din Tg. Mureş, datorită unei acţiuni organizate de Poşta Română în parteneriat cu FrieslandCampina România, manifestaţie destinată celor mici de ziua lor.

Programul a fost unul complex, cu dansuri populare şi cântece specifice vârstei, cu teatru de păpuşi în aer liber, cu jocuri şi concursuri în care copilaşii s-au implicat activ, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Am fost foarte impresionată de inocenţa specifică vârstei, de felul în care copiii sunt educaţi să se comporte încă de mici şi chiar pot să spun că ne-au dat o lecţie de conduită, prin grija pe care au arătat-o pentru frumos, în cadrul în care s-a desfăşurat evenimentul. Mai concret, după ce copiii au consumat iaurturi şi dulciuri oferite lor de firma la care lucrez, au lăsat în urma lor o curăţenie exemplară, ceea ce adulţii uită de multe ori în manifestaţiile din oraş, chiar daca Tg. Mureş-ul este unul dintre cele mai curate oraşe din ţară.

Chiar dacă prezenţa mea la eveniment a fost mai mult o sarcină de serviciu, am reuşit să retrăiesc bucuria de a fi copil, mă bucur că am putut aduce celor mici o rază de lumină pe chipul lor blând şi sper că ieri şi voi aţi fost măcar puţin copii. Nu vreau să cred că, odată cu trecerea anilor, ne pierdem dreptul la copilărie, că uităm să fim copii în anumite situaţii de viaţă, pentru că, avem datoria de a ne trăi toate vârstele intr-una singură.