miercuri, 26 mai 2010
marți, 25 mai 2010
Lacrimi ...
Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat de de vina, dar el e mereu una dintre lacrimi...
luni, 24 mai 2010
Dragoste pentru toată viaţa
Cred cu tărie că există dragoste pentru toată viaţa.
Atunci când ai inima prea-plină de dragoste, oferi fără să aştepţi ceva în schimb. Şi tot ce dai, se întoarce la tine înzecit. Aşa că, tot ce trebuie să facem pentru a fi iubiţi, este să iubim necondiţionat tot ce este în jurul nostru.
Nu întotdeauna am gândit aşa, însă de când Cineva de sus mi-a deschis ochii pe acest drum, viaţa mea s-a schimbat mult, toate lucrurile merg din plin, şi vor rămâne aşa atâta vreme cât iubesc. Deci secretul este să iubeşti la nesfârşit. Cred că dragostea este o stare dumnezeiască şi că nu toată lumea o întâlneşte, că aceia care reuşesc să se ridice la această stare sunt oameni binecuvântaţi. Nu toată lumea poate avea această fericire. Ce m-a facut să gândesc aşa este citirea şi recitirea Jurnalului Fericirii de Nicolae Steinhardt.
Cât despre dragostea de-o viaţă, asta înseamnă respect reciproc, generozitatea de a oferi din prea-plinul tău, o foarte bună comunicare clasică dar şi spirituală, mentală, sufletească, pentru că nu trebuie să ne limităm doar la contactul fizic dintre doi oameni. Trebuie să construim continuu, să ne îngrijim relaţia, să dăruim, pentru că, nu întâmplător, dintre miliarde de posibilităţi, Dumnezeu ne alege să ne întâlnim mai devreme sau mai târziu sufletul pereche.
Ca să iubeşti o persoană, trebuie să o alegi în fiecare zi, cu calităţi, cu defecte, să nu vrei să o schimbi, să nu vrei să o domini, să o manipulezi. Aşa, doar aşa poţi s-o ai pentru toată viaţa.
Atunci când ai inima prea-plină de dragoste, oferi fără să aştepţi ceva în schimb. Şi tot ce dai, se întoarce la tine înzecit. Aşa că, tot ce trebuie să facem pentru a fi iubiţi, este să iubim necondiţionat tot ce este în jurul nostru.
Nu întotdeauna am gândit aşa, însă de când Cineva de sus mi-a deschis ochii pe acest drum, viaţa mea s-a schimbat mult, toate lucrurile merg din plin, şi vor rămâne aşa atâta vreme cât iubesc. Deci secretul este să iubeşti la nesfârşit. Cred că dragostea este o stare dumnezeiască şi că nu toată lumea o întâlneşte, că aceia care reuşesc să se ridice la această stare sunt oameni binecuvântaţi. Nu toată lumea poate avea această fericire. Ce m-a facut să gândesc aşa este citirea şi recitirea Jurnalului Fericirii de Nicolae Steinhardt.
Cât despre dragostea de-o viaţă, asta înseamnă respect reciproc, generozitatea de a oferi din prea-plinul tău, o foarte bună comunicare clasică dar şi spirituală, mentală, sufletească, pentru că nu trebuie să ne limităm doar la contactul fizic dintre doi oameni. Trebuie să construim continuu, să ne îngrijim relaţia, să dăruim, pentru că, nu întâmplător, dintre miliarde de posibilităţi, Dumnezeu ne alege să ne întâlnim mai devreme sau mai târziu sufletul pereche.
Ca să iubeşti o persoană, trebuie să o alegi în fiecare zi, cu calităţi, cu defecte, să nu vrei să o schimbi, să nu vrei să o domini, să o manipulezi. Aşa, doar aşa poţi s-o ai pentru toată viaţa.
luni, 17 mai 2010
Prieteni
"Să ai un prieten în familie, unul în ţară, unul în lume şi unul în Cer. Mai mulţi numai Dumnezeu poate avea." - Grigore Vieru
duminică, 16 mai 2010
O dimineaţă prin Aiud
Vineri am fost prin Aiud, judeţul Alba.
N-am avut prea mult timp la dispoziţie pentru că am fost acolo cu scopuri precise, limitate în timp şi spaţiu, însă am reuşit să imortalizez câteva repere prin care se identifică acest oraş din inima Transilvaniei: cetatea Aiudului, vestita închisoare, Catedrala Ortodoxă, Biblioteca Municipală, statutul de "oraş al artelor" căpătat de municipiul Aiud dar şi o casă care mi-a atras atenţia, situată pe culmea dealului din capătul străzii închisorii...
Mi-am amintit cu drag de anii de studenţie, când făceam ieşiri la cabana unui prieten în Cheile Vălişoarei şi de Ştefan Popa Popa's, artistul care a descoperit şi a îndrumat reale talente româneşti pe culmile succesului artistic.
miercuri, 12 mai 2010
Jos băsescu şi Guvernul boc!
Deşteaptă-te, române!
de Andrei Mureşanu
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.
N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.
N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.
de Andrei Mureşanu
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.
N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.
N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.
luni, 10 mai 2010
"Vaci afumate" :))
Ăsta o fi laptele de la "vacile afumate"? :))
Şi, ca să mă înţelegeţi, o să vă spun o poveste. Demult, mai mult de 10 ani în urmă, când circulam cu trenul pe ruta Tîrgu Mureş - Războieni, ne-am nimerit lângă o doamnă cu un puşti. Trecând pe lângă colectivul dintr-un sat, am văzut nişte vaci pătate (cred că de aici le-a venit acestora de la Monor ideea acestui ambalaj nou). Văzându-le, intrigat, copilul a exclamat: "Mămică, astea îs vaci afumate?"
Şi pentru că puţin mai înainte am postat nişte poze cu vite făcute pe drumul către Făgăraş, mi-e teamă că şi copiii zilelor acestora confundă bivolii tot cu nişte "vaci afumate". Şi că veni vorba de bivoli, vă recomand să încercaţi telemeaua de bivoliţă de la Napolact. Este absolut delicioasă!
Şi, ca să mă înţelegeţi, o să vă spun o poveste. Demult, mai mult de 10 ani în urmă, când circulam cu trenul pe ruta Tîrgu Mureş - Războieni, ne-am nimerit lângă o doamnă cu un puşti. Trecând pe lângă colectivul dintr-un sat, am văzut nişte vaci pătate (cred că de aici le-a venit acestora de la Monor ideea acestui ambalaj nou). Văzându-le, intrigat, copilul a exclamat: "Mămică, astea îs vaci afumate?"
Şi pentru că puţin mai înainte am postat nişte poze cu vite făcute pe drumul către Făgăraş, mi-e teamă că şi copiii zilelor acestora confundă bivolii tot cu nişte "vaci afumate". Şi că veni vorba de bivoli, vă recomand să încercaţi telemeaua de bivoliţă de la Napolact. Este absolut delicioasă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
