Răbdare pentru mama mea

“O las pe mama să-mi spună despre toate dezastrele de care aude la televizor. O ascult vorbindu-mi despre toate problemele cu care se confruntă omenirea. Nu mă deranjează să mă pună la curent cu toate bolile rudelor noastre şi cu cine a mai murit în familia mai apropiată sau mai îndepărtată. Nu mă deranjează că nu face lucrurile aşa cum îmi place mie, iubesc mâncarea pe care o face ea chiar dacă nu foloseşte cele mai sănătoase ingrediente, îmi plac hainele ei chiar dacă nu sunt din material de cea mai bună calitate, înţeleg că închide caloriferele în camerele în care nu stă pentru că vrea să facă puţină economie, o ascult cu drag povestindu-mi despre tot ce vrea, ba chiar îi pun întrebări, ca să simtă că mă interesează detalii”.
Aşa mi-a spus, cu lacrimi în ochi, prietena mea Monica, unul dintre cei mai frumoşi oameni de pe planetă. Monica mea locuieşte în Scoţia, dar pentru câteva zile a venit în vacanţă la mine şi-a m-a surprins “certându-mi“ mama pentru că face economii la sacii de gunoi şi foloseşte pungile de la cumpărături. Mi s-a părut că eram oarecum îndreptăţită să o cert. Curăţase nişte vinete, vinetele au lăsat apă, apa s-a scurs în găleată, eu am vrut să duc punga la gunoi, am lăsat o dâră de apă de-a lungul bucătăriei, ocazie cu care mi-am amintit încă o dată cum ne zgârcim noi, românii, la tărâţe şi plătim mai mult pe făină. În maşină mă plângeam Monicăi despre cât de greu este să schimbăm obiceiurile părinţilor noştri. M-a ascultat cu răbdare, după care mi-a servit dintr-o suflare toată pledoaria de mai sus.
“Eşti fix ca soră-mea. Nici ea nu are răbdare cu ei. Eu nu o supăr pe mama cu nimic niciodată pentru că nu ştiu câte zile mai are de trăit şi vreau să mă bucur de fiecare întâlnire pe care o mai am cu ea. Crezi că-i mai schimbăm noi după 70 de ani în care au făcut lucrurile într-un fel? Şi-apoi, de ce am încerca să-i schimbăm?”
Sigur că nu i-am dat imediat dreptate, dar gândindu-mă mai târziu la ce mi-a spus, n-aveam cum să nu recunosc faptul că cele mai mari aşteptări le am de la oamenii cei mai apropiaţi mie: de la mama şi de la fiică-mea.
“- Cum sunteți? l-am întrebat într-o zi pe prietenul meu care se confrunta cu aceeași problemă legat de tatăl lui.
- E un drăguț. Are cele mai bune intenții. Nu vrea decât să mă ajute. Dar după o zi în care vorbesc cu o mie de nebuni, când ajung acasă și începe și el să-mi spună diverse probleme îmi pierd răbdarea”.
Dacă mai căutăm răbdare pentru copii şi mai găsim câte un pic, pentru părinţi ne rămâne din ce în ce mai puţină. Ei sunt cei care plătesc de regulă stresul nostru, nemulţumirile cotidiene, eşecurile, alegerile greşite, deciziile mai puţin inspirate. Monica mea are dreptate. O să încerc să fac abstracţie de toate obiceiurile mamei care nu se potrivesc cu obiceiurile mele şi o să încerc să mă bucur şi să o răsplătesc pentru toată grija pe care a avut-o şi pe care o are în continuare cu noi, pentru toată răbdarea şi toată dăruirea ei. Mi-e greu să-mi imaginez cum aş vrea să fiu eu tratată de copilul meu peste câţiva ani, dar voi face acest exerciţiu de imaginaţie şi voi acţiona în consecinţă. Ceea ce vă doresc şi vouă.

preluat de pe: www.catchy.ro, un articol de Mirela Retegan

Răi, buni, și mai buni

M-a impresionat foarte mult o fetiță de 12 ani care s-a născut fără mâini și care, cu ajutorul picioarelor, cântă la pian, scrie, picteaza. Modul ei de a privi optimist viața se reflectă în autograful dat lui Mihai Morar, la emisiunea Răi da Buni: "Pentru cei răi care vor deveni buni și pentru cei buni care vor deveni și mai buni!"

O casă, ce casă! Casa "See you!"

Am pornit din casă cu gândul să fac o plimbare până la Platoul Corneşti. De pe geam nu am văzut ce nori negri şi deşi erau azi pe cerul oraşului. Totuşi nu m-am descurajat pentru că bătea un vânticel care, mi-am zis eu, o să ducă norii. Nu a fost aşa. Urcând pe strada Bradului, m-a prins ploaia fix în dreptul casei din imagine. Nu am observat-o niciodată în graba maşinii. Acum însă mi-a atras atenţia şi am aruncat o privire. Arhitectură modernă, altceva decât se obişnuieşte la noi. Şi îmi place. Pentru că ploaia cădea tot mai deasă, m-am adăpostit sub copacul din gard, un mesteacăn ale cărui frunze destul de dese mă protejau oarecum, dar nu era îndeajuns. Am ochit pe partea opusă un garaj care avea o boltă la intrare şi m-am mutat acolo. Cred că am stat o jumătate de oră până a trecut ploaia, timp în care nu m-am mai săturat să privesc casa. Nu cu jind, pentru că nu râvnesc. Doar cu gândul la cât de frumoase trebuie să fie dimineţile de vară pe terasa acestei case, sau în spatele acestor ferestre imense prin care pătrunde o mare de lumină, unde cu siguranţă cafeaua este povestită de doi oameni frumoşi, poate încă tineri şi care au un gust al frumosului mai aparte. Sau cine ştie...

https://www.bnab.ro/2012/proiecte/1/362/

http://www.igloo.ro/articole/casa-see-you/

Un om pe nişte scări

BRAVO elevilor de la Liceul de Artă din Tg. Mureş pentru măiestria artistică de care au dat dovadă, pictând cele două bine-cunoscute scări din Tg. Mureş: Scările Rakoczi şi Scările de la Furnica.

Ideile sunt total diferite, una cu motive geometrice într-o împletire de roşu şi negru, cealaltă o armonie de culori care dezvăluie un chip de om, citeam undeva că sugerează diversitatea ca naţii, culturi, religii, limbi vorbite etc. dar că înainte de toate astea suntem OAMENI. Mi-a plăcut mult ce au vrut să transmită cu aceast proiect.

O notă optimistă adusă peisajului urban, un motiv în plus pentru care, spun cu dragă inimă că îmi iubesc oraşul.

"Taina" de la cununie

Andreea, colega mea de serviciu cu care ne ştim de 13 ani, s-a recăsătorit azi. Mi-a spus de ceva vreme că urmează să aibă nunta la sfârşit de August şi mi-am dorit să îi ofer un buchet de flori în această zi specială pentru ea.

Am ales un buchet drăguţ din frezii şi irişi şi m-am dus la biserică. Mi-a plăcut foarte mult Andreea - mireasă, simplă, elegantă şi foarte naturală! La fel şi slujba religioasă de la Catedrala Mare din Tg. Mureş. Preotul Negruţiu a fost deosebit, a început ceremonia cu un imn dedicat mirilor, a continuat cu cele preoţeşti în astfel de cazuri şi a încheiat cu o lecţie: îndemnul pentru miri de la final l-a făcut foarte în taină, astfel că a fost auzit doar de miri şi naşi. Probabil că intenţionat a fost rostit în taină, tocmai pentru a-i face să se concentreze şi mai mult pe cele spuse, ca să realizeze că spune ceva doar pentru sufletul lor şi să-şi însuşească ca pe o pildă, pentru tot restul vieţii.

Foarte frumos! Andreea, îţi doresc această căsătorie până la adânci-bătrâneţi.

Din groapă în groapă

Scriu acestea în speranţa că scrisul meu va schimba ceva, că mă voi face auzită şi că cei care trebuie să acţioneze o vor face!

Desigur multă lume cunoaşte, pe traseul Braşov-Sighişoara-Tg. Mureş-Alba Iulia-Sibiu, scurtătura care ocoleşte oraşul Turda, scurtătură pe care se intră la Hanul Pescarilor şi se iese la Unirea-jud. Alba, pe sensul de mers deja menţionat. Înainte să se dea în folosinţă partea de autostradă care ocoleşte Turda, scurtătura de care scriu era mai intens circulată. Acum însă şoferii aleg varianta cu autostrada ca să ajungă la Alba Iulia, scurtătura nu mai are aşa mare importanţă. Pentru că până acum o porţiune din această scurtătură, aproximativ 1,5-2 km, la limita dintre judeţele Cluj şi Alba dar aparţinând de judeţul Cluj, era petecită periodic, fără a se face un lucru responsabil, de calitate, care să fie şi durabil, porţiunea asta este mai tot timpul plină de gropi.

Şi ce gropi! Cratere! Am surprins câteva în pozele de mai jos, cred că unele au adâncimea de 25-30 cm. Ideea este că, dacă treci pe acolo, trebuie să faci slalom printre ele şi e aproape imposibil să nu iei una. Mai grav este când plouă şi gropile sunt pline de apă, am prins şi asta şi nu te simţi chiar confortabil la gândul că poţi să-ţi strici maşina pe un astfel de drum.

Şi tot aştept să se-ntâmple ceva... Până atunci, admir apusuri de soare splendide, la ora când de regulă trec pe acolo

Fabulă

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite. 

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toţi voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată, 

Cu avere şi trusou, 

Îi respinge îngâmfată : 

„Cum să mă mărit c-un bou ?”

”E un cal prin curţi vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur-sânge !” 

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul, 

După tratative scurte, 

S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !” 

Comenta în pom o cioară, 

„El - aristocrat de rasă.

Ea - o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie ! 

Vaca se certă cu calul,

Pân'departe-n deal la vie, 

S-auzea întreg scandalul. 

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa, 

Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,

Ca jucând pe îndrăgostita,

Calul, furios, îi trase, 

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are, 

Trei amante, toate iepe. 

Asta-i prea de tot, îşi zise, 

Îl dau dracului de cal. 

Şi-ntr-o seară părăsise,

Domiciliul conjugal. 

Slabă, galbenă, uscată,

De necazuri şi nevoi, 

Vaca noastră, resemnată, 

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale, 

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat. 

Nunta lor a fost vestită, 

Că s-a dus prin văi ecoul,

„Ce pereche potrivită ! 

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.

El cu munca , ea tapaj.

Este, fără vorbă multă, 

Tipul clasic de menaj. 

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,

un măgar) ,c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte, 

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie, 

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e că-n căsnicie,

Treaba merge de minune. 

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne ! 

Şi aşa, trec ani şi ani, 

Şi precum am prins de ştire, 

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă ,

Nu e nici un lucru nou, 

Pentru orişicare vacă, 

Soţul ideal e-un BOU ...