Răbdare pentru mama mea

“O las pe mama să-mi spună despre toate dezastrele de care aude la televizor. O ascult vorbindu-mi despre toate problemele cu care se confruntă omenirea. Nu mă deranjează să mă pună la curent cu toate bolile rudelor noastre şi cu cine a mai murit în familia mai apropiată sau mai îndepărtată. Nu mă deranjează că nu face lucrurile aşa cum îmi place mie, iubesc mâncarea pe care o face ea chiar dacă nu foloseşte cele mai sănătoase ingrediente, îmi plac hainele ei chiar dacă nu sunt din material de cea mai bună calitate, înţeleg că închide caloriferele în camerele în care nu stă pentru că vrea să facă puţină economie, o ascult cu drag povestindu-mi despre tot ce vrea, ba chiar îi pun întrebări, ca să simtă că mă interesează detalii”.
Aşa mi-a spus, cu lacrimi în ochi, prietena mea Monica, unul dintre cei mai frumoşi oameni de pe planetă. Monica mea locuieşte în Scoţia, dar pentru câteva zile a venit în vacanţă la mine şi-a m-a surprins “certându-mi“ mama pentru că face economii la sacii de gunoi şi foloseşte pungile de la cumpărături. Mi s-a părut că eram oarecum îndreptăţită să o cert. Curăţase nişte vinete, vinetele au lăsat apă, apa s-a scurs în găleată, eu am vrut să duc punga la gunoi, am lăsat o dâră de apă de-a lungul bucătăriei, ocazie cu care mi-am amintit încă o dată cum ne zgârcim noi, românii, la tărâţe şi plătim mai mult pe făină. În maşină mă plângeam Monicăi despre cât de greu este să schimbăm obiceiurile părinţilor noştri. M-a ascultat cu răbdare, după care mi-a servit dintr-o suflare toată pledoaria de mai sus.
“Eşti fix ca soră-mea. Nici ea nu are răbdare cu ei. Eu nu o supăr pe mama cu nimic niciodată pentru că nu ştiu câte zile mai are de trăit şi vreau să mă bucur de fiecare întâlnire pe care o mai am cu ea. Crezi că-i mai schimbăm noi după 70 de ani în care au făcut lucrurile într-un fel? Şi-apoi, de ce am încerca să-i schimbăm?”
Sigur că nu i-am dat imediat dreptate, dar gândindu-mă mai târziu la ce mi-a spus, n-aveam cum să nu recunosc faptul că cele mai mari aşteptări le am de la oamenii cei mai apropiaţi mie: de la mama şi de la fiică-mea.
“- Cum sunteți? l-am întrebat într-o zi pe prietenul meu care se confrunta cu aceeași problemă legat de tatăl lui.
- E un drăguț. Are cele mai bune intenții. Nu vrea decât să mă ajute. Dar după o zi în care vorbesc cu o mie de nebuni, când ajung acasă și începe și el să-mi spună diverse probleme îmi pierd răbdarea”.
Dacă mai căutăm răbdare pentru copii şi mai găsim câte un pic, pentru părinţi ne rămâne din ce în ce mai puţină. Ei sunt cei care plătesc de regulă stresul nostru, nemulţumirile cotidiene, eşecurile, alegerile greşite, deciziile mai puţin inspirate. Monica mea are dreptate. O să încerc să fac abstracţie de toate obiceiurile mamei care nu se potrivesc cu obiceiurile mele şi o să încerc să mă bucur şi să o răsplătesc pentru toată grija pe care a avut-o şi pe care o are în continuare cu noi, pentru toată răbdarea şi toată dăruirea ei. Mi-e greu să-mi imaginez cum aş vrea să fiu eu tratată de copilul meu peste câţiva ani, dar voi face acest exerciţiu de imaginaţie şi voi acţiona în consecinţă. Ceea ce vă doresc şi vouă.

preluat de pe: www.catchy.ro, un articol de Mirela Retegan

Gând la început de primăvară

Azi a fost prima zi din Martie 2014 şi mi-am petrecut-o în natură la casa noastră de la ţară. A fost o zi superbă în care deşi am muncit în curte şi în grădină, a fost o relaxare totală să fim acolo. M-am gândit ce mult face să ai unde să evadezi din cotidianul oraşului la sfârşit de săptămână şi ce mult înseamnă o căsuţă la ţară. Ca în fiecare an, de primăvara până toamna, o să mergem des acolo şi chiar daca este de lucru, importantă este desprinderea de activitatea de zi cu zi şi traiul, chiar şi pentru câteva ore, în mijlocul naturii.

Deja sunt 12 ani de când fac drumul până acolo cu maşina, pot spune că ştiu şi pietricelele de pe marginea drumului chiar. Mă întristează faptul că văd din ce în ce mai multe case de vânzare prin satele pe unde trecem, semn că bătrânii s-au prăpădit iar tinerii nu mai au chemare pentru locurile acestea minunate numite sate. Pentru mintea mea este de ne conceput să faci greşeala de a-ţi vinde casa părintească, de a-ţi uita originile sau uneori de a le nega.

Dacă tinerii de la oraşe s-ar gândi să facă investiţii în casele bunicilor, la fel cum şi eu am făcut şi fac încă, cu siguranţă ar avea de câştigat mult. Nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă liniştea pe care ţi-o dă orice clipă petrecută acolo la ţară, departe de agitaţia din oraş. De multe ori mă gândesc ca datorită ritmului de viaţă de la oraşe oamenii sunt mult mai agitaţi şi mai stresaţi. La ţară viaţa curge altfel, oamenii sunt mai senini şi mai calmi.  Şi mult mai buni.

O mică grădină pe care să o cultivi din pasiune şi pentru relaxare face mult. Rondouri cu flori în curte şi în grădină înfrumuseţează şi ridică aspectul casei, deci strădania de a îngriji casa, curtea şi grădina nu face decât să ne mulţumească sufletul, chiar dacă uneori nu este foarte uşoară această muncă. Dar rezultatele care se văd în urma noastră sunt extraordinare.

Am scris postarea asta ca să dau de gândit celor ce o vor citi. Din toată inima vă spun că nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu investiţi în voi. Nu vă mai lăsaţi furaţi de viaţa în mijlocul betoanelor. Contează foarte mult să vă relaxaţi după o săptămână de muncă. Şi pentru că văd că marea majoritate trăiesc modest şi nu au bani tot timpul de pensiuni şi vile de week-end, atunci unde dacă nu la casa de la ţară? Puteţi să o amenajaţi cochet şi să vă simţiţi bine acolo în orice anotimp, în week-end-uri şi poate chiar în vacanţe. Şi mai puteţi face ceva, vă puteţi bucura bunicii, acei care încă ii mai aveţi.

O primăvară frumoasă tuturor!