Ambasador pentru o zi

Zilele trecute am primit titlul de "Ambasador BIO pentru brandul Napolact" din partea echipei de marketing din companie. Împreună cu alte câteva colege, am avut sarcina de a influența cât mai mulți colegi să se îmbrace o zi în verde. Și am reușit. Am făcut multe poze pe care le-am înscris într-un concurs și m-am gândit să particip și eu cu pozele de mai jos.

Dacă e să legăm pozele într-o scurtă povestioară aș spune cam așa: starea de BIO nu începe acum ci cu mulți ani în urmă, când s-a format în companie o echipa de marketing din care am avut șansa să fac parte. De-a lungul anilor am avut diverse proiecte frumoase dintre care cel mai drag mi-a fost proiectul cu panglică și simbolul siluetei umane. De atunci păstrez în suflet proiectul ăsta materializat printre altele și în medalioane de aur.

Între timp, cariera profesională a luat o altă direcție: folosesc des "telefonul bio" și mă bucur că pot savura în tihnă în fiecare dimineață o cafea bio peste care adaug din belșug lapte BIO de la Napolact.

Vă invit și pe voi să vă creați propriile stări BIO și să le trăiți din plin.

Prima cafea cu mama mea

Într-o reclamă TV la berea Timișoreana e o idee care te îndeamnă să-ți amintești prima bere cu tatăl tău (asta în cazul în care ești bărbat, sau nu?). 

Pornind de la asta, am încercat să-mi amintesc prima cafea cu mama mea. Nu am reușit! Nu am reușit nici măcar să-mi amintesc de prima mea cafea, posibil că a fost cândva în timpul facultății și nu a fost ceva memorabil. Însă îmi amintesc perfect prima țigară cu mama mea! A fost pe când aveam vreo 4-5 ani și „lucram” cu mami la vie în grădina noastră de la Ciunga. Mami făcuse o pauză de țigară și am vrut să fumez și eu așa cum fumează oamenii mari. Mami mi-a dat o țigară și m-a învățat cum se face: “o ții așa și tragi din ea cât poți tu de tare”. Vă închipuiți ce a ieșit: m-am înecat cu fum, ochii s-au înroșit și au început să-mi curgă lacrimile și așa m-am lecuit de țigări pentru totdeauna.

În schimb, cafelele cu mama mea le savurăm de obicei în week-end-uri. Preferabil în curtea casei noastre de la țară sau în Tg. Mureș, în ultima vreme de preferință la Atelierul de Cafea, o cafenea relativ nouă și aproape de noi, vis-a-vis de Mureș Mall. Ce ne atrage aici este atmosfera de vechi dată în special de muzica ce se revarsă în surdină, atât în interiorul cafenelei cât și pe terasa de afară, împletită cu decorul și el în concordanță cu specificul localului. 

Am citit în materialele lor informative că produsul “locomotivă” al acestei afaceri este cafeaua Miscela Michela, un amestec de cafele (miscela) creat după gustrile capricioase și rafinate ale unei femei Mihaela, care împreuna cu soțul/iubitul/prietenul ei Costi, au dat viață acestei cafenele.

Câteva lucruri de originalitate raportat la alte cafenele din oraș: mașini de cusut Singer țin loc de mese, în loc de lustre, din tavan atârnă borcane în interiorul cărora sunt becuri, pe pereți sunt tablouri vechi cu poze de familie sau portrete din secolul 20, în interior sunt tot felul de obiecte vechi, telefoane cu disc, patefoane, fiare de călcat și altele.

Ce oferă cafeneaua ca mod de a atrage clienții sunt ingenioasele espressii ale zilei care te îndeamnă să te oprești și să savurezi o cafea, serile de jazz sau seri mult mai speciale cum a fost cea de Tango Argentinian, seară în care o veche prietenă a mea din Cluj, Ioana Lascu împreună cu partenerul ei de dans au încântat publicul mureșean.

Pe lângă toate astea, cafeneaua, prin specificul ei, servește drept cadru pentru diverse ședințe foto în cazul unor evenimente speciale. Și asta, poate pentru că, Atelierul de Cafea este locul unde mirosul și aroma cafelei învălie simțurile și dau sens unor povești de dragoste... de demult...

„Toarnă-mi te rog câteva cuvinte frumoase în cafea ca să simt că e dimineață”. Anonim

Fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook/Atelierul de Cafea

https://www.facebook.com/AtelieruldeCafea?fref=ts

Un alt început

Am scris la postarea trecută de pe blog că are numărul 300.

Au trecut mai mult de 6 ani de când țin cu pasiune și perseverență acest blog pe care, așa cum am mai scris aici, îl numesc „colțișorul meu de frumos”. Am adunat pe acest blog tot felul de lucruri ce m-au fascinat și pe care am ales să le păstrez în lumea virtualului pentru că mă reprezintă într-un fel sau altul. Găsiți aici de la povești de călătorie, la poze, muzică, reclame, citate și alte chestii frumoase...

Pentru că prima postare de pe blog se numea Începuturi... („Pluteşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va inventa într-adins ca să-ţi răsplătească ţie îndrăzneala. – Regina Isabela către Cristofor Columb”), acum că am ajuns la 300 de postări, am senzația că s-a încheiat un ciclu numerologic, (și nu numai), și că urmează, cum ar zice Compact, “Un alt început”…

M-am gândit să asociez acest nou început cu un răsărit de soare, fotografie pe care am făcut-o demult, în urmă cu aproape 20 de ani, în ziua de 5 Septembrie 1998, dimineața foarte devreme, în Costinești... Calitatea imaginii nu este chiar una "the best", la vremea respectivă aveam un aparat Kodak cu film și nu aveam avantajele de astăzi în ceea ce privește tehnologia, dar am avut un ochi bun (pe atunci vedeam lumea fără ochelari și priveam prin orificiul acela mic al aparatului foto, nu pe un display) și am prins un peisaj din categoria: Păstrează clipa!

În tihnă, la Napolact

Mă tot gândeam ce o să scriu pe blog la postarea asta, este postarea cu numărul 300 și vroiam să fie ceva mai special. 

 

Îmi era în gând să fie ceva legat de trecut, Costinești în anul 1999... amintiri, motivat cumva de faptul că citisem pe internet că anul ăsta de 1 Mai a fost pustiu pe acolo și că ... au rămas doar amintirile...

 

Dar am primit zilele trecute o provocare de la colegii mei de la Marketing, și anume, să descriem un moment de TIHNĂ. După ce le-am arătat doar lor, colegilor din companie, ce înseamnă tihna cu adevărat pentru mine, în această postare poate să vadă toată lumea cum îi Tihna în Ardeal la Napolact (în Tg. Mureș).

 

Și pentru că "Mama mea e cea mai bună", ne-a făcut niște plăcinte cu iaurt, cu brânză și cu ceapă și iaca azi am luat micul dejun cu câțiva colegi.

 

Cei care îmi citiți blogul, luați-vă momente de tihnă atunci când simtiți nevoia! Adevăratele momente de tihnă sunt în natură, cu familia, cu prietenii, cu colegii...

 

Lăpușna - în sălbăticie

Astăzi Mami a pus degetul pe hartă și a nimerit: Lăpușna. Undeva de la Reghin în sus, pe Valea Gurghiului. 

La drum, cu Europa FM, tocmai aflăm că berzele s-au întors la noi și că sunt monitorizate atent. Într-adevăr sunt montate niște camere video către cuiburi. Nu numai la Dumbrăvioara s-au întors berzele ci și prin alte sate din zonă.

După ce facem dreapta, înainte de a intra în Reghin, la un moment dat se face o pajiște cu mulți arbori seculari. Îmi amintesc de o poveste-pildă de la terminarea liceului: "Nu fiți o trestie la o margine de lac, fiți un stejar falnic pe coama unui deal! Dacă vine o furtună și pleacă trestia la pământ nimeni nu observă. Dacă vine o furtună și doboară stejarul, toată lumea va zice: ce stejar falnic, sigur a fost doborât de o furtună foarte puternică."

.

Ne gândim la destinația finală Lăpușna, crezând că e o stațiune. Ajungem la capăt de drum. E o mănăstire. Mănăstirea Lăpușna. Tipic maramureșean. Înăuntru o slujbă de botez la finalul căreia călugărul ne povestește că biserica a fost strămutată din satul Comori, comuna Gurghiu. Biserica datează la fel ca și cele maramureșene de la anii 1600-1700 și până la 1937 a fost biserica satului Comori. Regele Carol al II-lea a cumpărat biserica de lemn și a demontat-o bucată cu bucată și a adus-o la Lăpușna cu ajutorul carelor trase de boi, așezând-o în apropierea Castelului Regal de vânătoare de pe malul pârâului Secuieu, aproape de vărsarea acestuia în râul Gurghiu. Este pictată înăuntru pe lemn de către Toader Popovici (Toader Zugravul). Înăuntru lumina este dată doar de candelabrele cu lumânari de ceară și candele cu ulei. Mi-a mers la suflet această micuță și liniștitoare mănăstire. Sper să revin acolo la un moment dat.

La întoarcere, cu mai multă liniște în noi, vedem unele lucruri pe care la dus nu le-am observat: o cădere de apă ca o cascadă în miniatură, multe punți peste râul Gurghiu, bodega din satul de odinioară, cu masă și scaune din bușteni.

Pe tot cursul râului doar o pensiune de 3 margarete, Ovidiu & Paula, www.ovidiu-paula.ro cu gazde foarte primitoare și cu niște trofee frumoase imediat la intrare. Sus de tot, la Castelul Regal am înțeles că se poate beneficia de cazare și masă dar nu am fost. Poate într-o altă incursiune.

Vis-a-vis de pensiune o căbănuță faină, să-i zicem Cabana Vulturul. 

Frumoasă ieșirea de azi, chiar dacă a fost vremea cam rece, o bună parte din drum am mers chiar prin ninsoare, s-au împletit 3 anotimpuri: toamnă, iarnă și primăvară.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Vinerea din Săptămâna Luminată - Izvorul Tămăduirii

În fiecare an, în prima săptămână după Paști, mai numită și Săptămâna Luminată, în ziua de Vineri, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Se spune că sărbătoarea este închinată Maicii Domnului, dorind să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. 

Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: "Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău".

preluat de pe www.crestinortodox.ro

Este pentru prima dată când am participat la slujba asta la Mănăstirea Recea de lângă Tg, Mureș.