Se afișează postările cu eticheta natură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta natură. Afișați toate postările

duminică, 13 noiembrie 2016

Viața ca un ... copac, sau, doi copaci ca ... viața?!

De multe ori, natura ne dă lecții. Trebuie doar să avem ochi să vedem și urechi să auzim. Cum la partea cu sonorizarea suprapusă imaginii stau foarte prost d.p.d.v. al abilităților tehnice, tot fotografia este cea care mă ajută să "păstrez clipe". Aceste poze-clipe sunt de fapt mult mai grăitoare, pentru că, vorba cuiva, "O poză face cât 1000 de cuvinte!"

Este aceasta o fotografie pe care aș traduce-o într-un cuvânt așa: "Viața". Îmi place să cred că această "unire" nu a fost mâna omului până la "punctul de întâlnire" și că Dumnezeu ne-a arătat prin această  lucrare a naturii menirea noastră pe această lume. 

Aș spune așa: investește în tine, completează pe cineva și fă ca tot ce ai obținut în plus să nu păstrezi numai pentru tine. Împărtășește! Este tot ce poți face mai bun în lumea aceasta...


duminică, 25 octombrie 2015

Bunica mea, frumoasă ca și Octombrie

Mă gândeam astăzi că o să treacă Octombrie fără să postez nimic aici. 

În luna aceasta au fost două evenimente importante pentru mine: bunica a împlinit frumoasa vârstă de 82 de ani și după douăzeci de ani, m-am revăzut cu colegii de liceu. 

Chiar dacă cele două zile au fost foarte frumoase, astăzi bunica mea mi-a facut cea mai frumoasă declarație de dragoste: "Doar pentru tine mai trăiesc!"










vineri, 30 mai 2014

Preţuieşte Viaţa

Nu am urmărit la TV nici o emisiune a Andreei Marin cu acest nume: Preţuieşte Viaţa. Habar nu am ce teme se dezbat acolo însă trebuie să recunosc că, văzând pe Facebook o postare care te invita la Tg. Mureş la un eveniment în caravană prin mai multe oraşe din ţară Preţuieşte Viaţa mi s-a părut atractivă denumirea şi am vrut să merg.

Deşi nu o simpatizez pe Andreea Marin, nu-mi pare rău că am mers. S-au discutat acolo tot felul de lucruri, de la tendinţa spre o alimentaţie sănătoasă, reîntoarcerea la natură în zilele acestea când totul este tehnologie, la violenţa domestică sau actele caritabile ale unei clinici din Turcia, care în parteneriat cu fundaţia Andreei Preţuieşte Viaţa, readuc bucuria unei vieţi normale unor oameni greu încercaţi de soartă.

Însă ceea ce-mi va rămâne multă vreme în minte de acum înainte este un exerciţiu de introspecţie pe care Andreea l-a propus celor din sală: "întindeţi-vă mâinile înainte, cu palmele orientate spre voi, mâinile apropiate. Priviţi-vă ca într-o oglindă în palme. Ce vedeţi? Este frumos sau urât ceea ce vedeţi acolo? Acum închideţi ochii şi căutaţi mai adânc, până în sufletul vostru. Ce vedeţi? Vă place ceea ce vedeţi sau nu? Acum închideţi palmele şi duceţi-le în dreptul inimii!...."

şi incă ceva: îndemnul Andreei ca în fiecare dimineaţă când ne trezim şi ne uităm în oglindă să ne privim în ochi şi să ne spunem: Preţuiesc Viaţa!








fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Andreei Marin

sâmbătă, 1 martie 2014

Gând la început de primăvară

Azi a fost prima zi din Martie 2014 şi mi-am petrecut-o în natură la casa noastră de la ţară. A fost o zi superbă în care deşi am muncit în curte şi în grădină, a fost o relaxare totală să fim acolo. M-am gândit ce mult face să ai unde să evadezi din cotidianul oraşului la sfârşit de săptămână şi ce mult înseamnă o căsuţă la ţară. Ca în fiecare an, de primăvara până toamna, o să mergem des acolo şi chiar daca este de lucru, importantă este desprinderea de activitatea de zi cu zi şi traiul, chiar şi pentru câteva ore, în mijlocul naturii.

Deja sunt 12 ani de când fac drumul până acolo cu maşina, pot spune că ştiu şi pietricelele de pe marginea drumului chiar. Mă întristează faptul că văd din ce în ce mai multe case de vânzare prin satele pe unde trecem, semn că bătrânii s-au prăpădit iar tinerii nu mai au chemare pentru locurile acestea minunate numite sate. Pentru mintea mea este de ne conceput să faci greşeala de a-ţi vinde casa părintească, de a-ţi uita originile sau uneori de a le nega.

Dacă tinerii de la oraşe s-ar gândi să facă investiţii în casele bunicilor, la fel cum şi eu am făcut şi fac încă, cu siguranţă ar avea de câştigat mult. Nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă liniştea pe care ţi-o dă orice clipă petrecută acolo la ţară, departe de agitaţia din oraş. De multe ori mă gândesc ca datorită ritmului de viaţă de la oraşe oamenii sunt mult mai agitaţi şi mai stresaţi. La ţară viaţa curge altfel, oamenii sunt mai senini şi mai calmi.  Şi mult mai buni.

O mică grădină pe care să o cultivi din pasiune şi pentru relaxare face mult. Rondouri cu flori în curte şi în grădină înfrumuseţează şi ridică aspectul casei, deci strădania de a îngriji casa, curtea şi grădina nu face decât să ne mulţumească sufletul, chiar dacă uneori nu este foarte uşoară această muncă. Dar rezultatele care se văd în urma noastră sunt extraordinare.

Am scris postarea asta ca să dau de gândit celor ce o vor citi. Din toată inima vă spun că nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu investiţi în voi. Nu vă mai lăsaţi furaţi de viaţa în mijlocul betoanelor. Contează foarte mult să vă relaxaţi după o săptămână de muncă. Şi pentru că văd că marea majoritate trăiesc modest şi nu au bani tot timpul de pensiuni şi vile de week-end, atunci unde dacă nu la casa de la ţară? Puteţi să o amenajaţi cochet şi să vă simţiţi bine acolo în orice anotimp, în week-end-uri şi poate chiar în vacanţe. Şi mai puteţi face ceva, vă puteţi bucura bunicii, acei care încă ii mai aveţi.

O primăvară frumoasă tuturor!

duminică, 15 mai 2011

Festivalul Luminii

Festivalul Luminii - spectacol de lumină şi întuneric, de imagine şi muzică şi mai ales de trăire emoţională a bucuriilor mărunte.

Aseară la Platoul Corneşti din Tg. Mureş, Organizaţia de Cercetaşi din oraş ne-au învăţat, pe cei care nu ştiam încă, să ne bucurăm de simplitate.

Ce au făcut ei, am interpretat ca fiind un efort de echipă, efort depus pe parcursul mai multor luni de muncă în atelierele de creaţie şi mai ales, finalizarea proiectului prin amplasarea şi aprinderea pe aleile de la Platou, a mai mult de 11.000 de "gulguţe", aşa au numit ei ornamentele confectionate cu multă migală din hârtie refolosibilă şi lumânărele introduse în aceste candele improvizate.

O seară feerică pe care cei mici ne-au oferit-o nouă celor mari, tocmai ca să ne amintim că viaţa este frumoasă, să învăţăm să ne îngrijim de sufletul nostru şi să-i oferim din când în când mici bucurii pe care noi, în vâltoarea vieţii, nu prea le mai acordăm multă atenţie.

Felicitări Cercetaşilor!





























duminică, 5 decembrie 2010

Cântecul greierelui

Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.

Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.

marți, 9 martie 2010

Ciudăţenii ale naturii

Undeva pe drumul între Sibiu şi Mediaş e, aşa cum îmi place mie să o numesc, "stânca din pământ".




De multe ori am trecut pe lângă această formaţiune, însă niciodată nu m-am oprit. Am facut-o ieri, să fac o poză, pentru că pare impresionant modul cum s-a format acolo acest munte de pământ cu aspectul unei stânci.


Nu cred că este vorba de mâna omului doar atunci când ne uităm la ce au scrijelit cei care s-au oprit acolo şi au ţinut să marcheze acest lucru pe "stânca din pământ".