sâmbătă, 21 iulie 2012

Care Sighişoară medievală?

Sighişoara medievală nu mai e medievală!

Am vrut să merg astăzi la festival şi am făcut-o, dar a fost o mare dezamăgire pentru mine. Poate pentru că am rămas cu amintirea festivalului de acum 15 ani, când tot ce se întâmpla în Sighişoara în zilele de festival avea un aer boem, greu de descris în cuvinte. Acum nu mai sunt rock-eri care vin să asculte muzică în pieţele cetăţii, pentru ca nu mai este muzică! Nu se mai doarme pe jos, pe iarbă sau pe bănci, aşa cum se întâmpla odată, nu mai vezi tineri cu rucsacii în spate, căutând cazare pentru zilele de festival. Nu mai este nimic din ce a fost frumos cu ani în urmă! Doar câte o domniţă rătăcită şi un trubadur care m-a oprit să-mi recite Shakespeare. In rest, nişte hand-made-uri mai mult sau mai putin reuşite, pe care le-am surprins în câteva fotografii.

Cred că, pe bună dreptate strig către toţi cei care sunt implicaţi în organizarea acestui festival: "De ce ne-aţi furat medievalul şi atmosfera boemă din aceste zile la Sighişoara? De ce aţi omorât folk-ul împletit cu rock, şi care aducea atâţia oameni faini la Sighişoara?" Daţi timpul înapoi şi vedeţi cât de frumos era atunci, chiar dacă se lăsa cu o băută! Atât de puţină lume faţă de cum era cu ani în urmă! Păcat! Tinerii s-au îndepărtat de cetatea aceasta atât de frumoasă şi care duce cu ea în timp distracţii vechi, ştiute de noi cei săriţi de 30 de ani.































luni, 9 iulie 2012

Spice de grâu copt

În drumurile mele din astă vară am tot întâlnit lanuri de floarea soarelui pe care în trecut le-am mai fotografiat pentru că îmi plac la nebunie dar de mulţi, mulţi ani nu am intrat într-un lan de grâu copt. Acum m-am oprit pentru câteva minute şi în răcoarea serii am stat şi am mirosit grâul. Oare câţi dintre voi vă amintiţi acest miros? Pentru că, da, grâul copt are un miros extraordinar care-mi aminteşte de copilărie.



vineri, 1 iunie 2012

Regele Lear

În seara aceasta am văzut pentru prima dată în viaţă un spectacol de teatru titrat.
Un teatru din Taiwan a interpretat la Teatrul Naţional Tg. Mureş, în mandarină, Regele Lear ... subtitrat în româneşte. Impresionant!

duminică, 27 mai 2012

The fairies (Zânele)

Ieri, Teatrul Naţional Tg. Mureş în colaborare cu Teatrul Naţional Sibiu ne-a adus la Tg. Mureş o poveste spusă de o trupă din Franţa. O poveste cu cele 4 zâne anotimpuri, urcate pe picioroange, sau cum li se mai spune pe la noi, catalige, simbol al mesagerilor magici din alte lumi, au evocat în spectacolul lor feeric, visele şi imaginaţia omului. Ce a fost foarte interesant în acest spectacol este că au dansat la început pe melodia Ederlezi a lui Goran Bregovic, care parcă a invocat ploaia, apoi spectacolul a continuat şi ploaia s-a inteţit iar zânelor le-a trebuit şi lor umbrele. Toate cele 3 zâne anotimpuri aveau umbrele asortate iar iernii i s-a oferit o umbrelă neagră. Când am văzut acest lucru am preferat să rămân în ploaie şi i-am oferit umbrela mea pentru a fi si ea în ton cu celelalte. A fost un spectacol absolut magic, la final fetele au intrat în Teatrul Naţional care ne-a adăpostit de ploaie pentru următorul spectacol, acela de dansuri braziliene.

















Şi totuşi, Aglaonema Maria înfloreşte

Tot o minunăţie a naturii, zic eu, pentru că de când am această plantă nu a înflorit şi ba mai mult pe net scrie că nu înfloreşte. Floarea durează foarte puţin, se deschide şi apoi iar se închide într-o frunză, se vede foarte bine în poză floarea nouă şi cea care deja s-a închis şi care este în dreptul orei 7.


duminică, 20 mai 2012

(În)Depărtare

"Când un bărbat iubeşte o femeie, simte periodic nevoia de a se depărta puţin înainte de a se apropia încă puţin." John Gray

luni, 7 mai 2012

Regula de doi, simplă


"Al tău, a mea. Îmbrăţişez, oftezi. Sărut, gemi. Plâng, mângâi. Ţip, taci. Nu vorbesc, ţipi. Ascult, cânţi. Îngân, murmuri. Clipesc, tremuri. Doresc, te oferi. Aprind, explodezi.

Indiferent, clocotitoare. Zâmbesc, sclipire în irişi. Râd, sari neastâmpărată. Dorm, priveşti. Visez, păzeşti. Miros, pluteşti. Sorb, curgi. Păşesc, admiri. Cad în adoraţie, te preumbli. Gol în stomac, te insinuezi. Plec, ţi-e teama. Zbor, mă aştepţi.

Mi-e dor, te răscoleşti. Revin, mă bănuieşti. Te vreau, mă primeşti. Pătrund, te înalţi. Fumez, m-ai iertat. Încep, termini. Alerg, mă potoleşti. Stau, mă porneşti. Mi-e lene, îmi faci poftă. Uit, îmi aduci aminte.

Ignor, mă trezeşti. Urăsc, mă plezneşti. Trăiesc, speri. Te vezi prin mine, mă înmulţesc prin tine. Simplific, complici. Stric, repari. Distrug, rabzi. Mă frămânţi, n-ai chef.

Mă îngrijorezi, nu exişti. Mă dori, ai fost. Mă omori încet, n-ai fost nicicând plecată. Sunt complet, eşti jumătate până la întreg. Te iubesc, străluceşti. Suspin, treci. Mă liniştesc, apui. Număr orele, vezi infinitul. Toată viaţa, dincolo de moarte.

Sunt tânar, îmbătrânesc. Te ţin de mână, vrei toată inima. Regret, zâmbeşti. Aştept, trăieşti. Închid ochii, mă iubeşti. Am trăit o viaţă, abia acum începe. Am fost două păreri, acum trăim."

-Mihai Morar -

sâmbătă, 5 mai 2012

Bujorii de la Zau de Câmpie

Pentru prima dată în viaţă, deşi ştiam de multă vreme de Rezervaţia de bujori de la Zau de Câmpie, am ajuns să o văd, dar din păcate... am ajuns prea târziu.
Am dat crezare unei ştiri TV care spunea că au înflorit bujorii la Zau şi că spectacolul naturii durează 10-12 zile şi am mers azi acolo. În mod normal ar fi trebuit să vedem un câmp plin de bujori roşii dar florile au fost deja scuturate.
Această rezervaţie are şi o legendă care spune că în partea locului trăia un împărat care avea doi fii, cel mare rău, invidios iar cel mic frumos şi bun. Cel mic cutreierând padurile din jur a întâlnit o fată frumoasă, fata pădurarului, de care s-a îndrăgostit. Fratele cel mare îl invidiază pentru dragostea lui şi într-o zi, întorcându-se ei de la vânătoare şi fiind cu barca pe unul din lacuri, îl arunca pe cel mic în lac unde acesta se îneacă. Aflând despre moartea iubitului, fata pădurarului s-a aşezat pe o pajişte lângă lac şi a început să plângă cu atâta durere încât lacrimile ei deveneau sânge şi unde cădeau pe pământ, se prefăceau în flori de bujor de culoare sângerie.
Chiar dacă nu am văzut "rezervaţia miraj" în toată splendoarea ei, drumul până acolo pe marginea lacurilor de la Zau de Câmpie a fost foarte frumos, am realizat cât de frumoasă poate fi viaţa în natură, departe de betoanele oraşelor noastre şi de tot ritmul nebun în care viaţa noastră se desfăşoară.
Este păcat că lumea nu ştie la timp despre fenomenul înfloririi bujorilor de stepă care trăiesc din 1932 pe dealurile Zau-lui şi nu evadează pentru câteva ore în natură pentru a se bucura de frumuseţea naturii.
Cu siguranţă voi căuta să merg în anii următori acolo, în timpul inflorescenţei bujorilor, pentru peisajul în sine şi pentru liniştea de acolo, pentru faptul că te umple de viaţă şi energie.