Am fost aseară să fac nişte cumpărături în supermarket. De obicei mă înarmez cu o fiţuică unde am notate cele de care am nevoie şi mă strecor printre rafturi destul de repede, pentru că nu-mi place să pierd prea multă vreme prin magazine. Nu le înţeleg pe femeile care colindă magazinele, că trebuie, că nu, spre exasperarea domnilor care le însoţesc fără să le facă plăcere această îndeletnicire.
În perindarea mea printre rafturi, am observat un cuplu, undeva în jurul vârstei de 30-35 de ani, care, după ţinută, părea destul de sus poziţionat în ierarhia socială. Ce mi s-a părut jignitor în atitudinea tipului era faptul că mergea în faţa doamnei (cum e vorba aia, ca ţiganu' cu piranda), cu ambele mâini în buzunare, iar ea, în urma lui, venea împingând căruciorul cu cumpărături.
Mi-am continuat incursiunea printre rafturi şi am dat din nou nas în nas cu cei doi. Rolurile nu se schimbaseră vis-a-vis de cine împinge căruciorul. Să nu credeţi că am fost pe post de client misterios, astfel încât să urmăresc vreun comportament de achizitie în magazin, însă, pur şi simplu întâmplător, la casele de marcat, i-am zărit din nou pe cei doi, ea punând cumpărăturile în plase iar el, cu aceeaşi atitudine arogantă şi tot cu mâinile în buzunare, aşteptând să plătească.
Mi-am pus o grămadă de întrebări referitoare la rolul bărbatului în cuplu şi am ajuns la concluzia că multe femei acceptă aceste mitocănii pentru simplul fapt că, la casa de marcat, bărbatul plăteşte...
marți, 16 februarie 2010
duminică, 14 februarie 2010
Ziua îndrăgostiţilor
Oare de ce suntem atât de lipsiţi de personalitate încât să împrumutăm sărbătorile altor naţii? Şi, mai ales, să facem din ele atâta tam-tam? După ce se sărbătoreşte cu atâta vervă Valentine's Day, Dragobetele nostru românesc nu mai are atâta strălucire.
Nu cred că declaraţiile de dragoste făcute în această zi sunt mai încărcate de sentiment, ba chiar pot spune că mi se par fabricate. Nu că n-aş fi adepta declaraţiilor de dragoste, însă pentru mine este mult mai important felul în care cineva se comportă cu mine. Dragostea nu se strigă pe străzi ci se dovedeşte prin fapte, zi de zi.
Aşa că, Valentine's Day este pentru mine o zi ca oricare alta, nu-i voi atribui niciodată o semnificaţie aparte. Când sunt îndrăgostită, fac din fiecare zi un poem închinat iubirii.
Nu cred că declaraţiile de dragoste făcute în această zi sunt mai încărcate de sentiment, ba chiar pot spune că mi se par fabricate. Nu că n-aş fi adepta declaraţiilor de dragoste, însă pentru mine este mult mai important felul în care cineva se comportă cu mine. Dragostea nu se strigă pe străzi ci se dovedeşte prin fapte, zi de zi.
Aşa că, Valentine's Day este pentru mine o zi ca oricare alta, nu-i voi atribui niciodată o semnificaţie aparte. Când sunt îndrăgostită, fac din fiecare zi un poem închinat iubirii.
joi, 11 februarie 2010
Şofez, nu mă las condusă!
Îmi amintesc prima zi la volanul unei maşini, acum 10 ani. Nu ştiam absolut nimic din ceea ce înseamnă a conduce o maşină, dar, la indicaţiile instructorului, am reuşit să pornesc maşina de pe loc şi chiar am condus vreo 15 km pe un drum în afara oraşului.
Ce nu o să uit nicicând din acea primă oră de conducere este semnificaţia ce am atribuit-o unui indicator de pe marginea drumului
şi anume: "atenţie, trec avioane!".
După câtiva ani, am invăţat de la un prieten nişte reguli de conducere nescrise şi astfel pot spune că acum conduc, "ca bărbaţii", doar am deja 150.000 km conduşi. Doar parcarea laterală cu faţa nu-mi iese aproape niciodată şi atunci fac laterala spate, care întotdeauna îmi reuşeşte din prima.
Îmi plac drumurile lungi, nu mă obosesc, condusul este una dintre pasiunile mele şi în acelaşi timp este o modalitate de relaxare. Dacă m-aş fi născut într-un alt secol, cred că aş fi condus o trăsură :) dar pentru că în zilele noastre nu se mai poartă, conduc un Logan roşu deşi maşina visurilor mele este Volvo S80.
Nu-mi place pe locul din dreapta decât atunci când vreau sa-l cunosc cu adevărat pe bărbatul de la volan. Trebuie neapărat să conducă mai bine decât mine!
duminică, 7 februarie 2010
Ai câţi ani vrei tu să ai
Nu mă influenţează deloc reclamele, în sensul de a mă îndemna să cumpăr. Iau decizia de cumpărare în faţa raftului, în funcţie de varii criterii şi atunci cumpăr de regulă lovemark-uri, produse de care m-am îndrăgostit pentru că nu m-au dezamăgit niciodată. Deci sunt unul dintre cumpărătorii care întotdeauna vor plăti marca.
În schimb, mă emoţionează reclamele. Cele care au un mesaj care-ţi ating coarda sensibilă. "Ai câţi ani vrei tu să ai" zice o reclamă mişto
şi mă gândeam zilele trecute că este cel mai frumos răspuns care poate fi dat de către femeile mândre de anii lor, care ştiu să-şi trăiască toate vârstele într-una singură.
În schimb, mă emoţionează reclamele. Cele care au un mesaj care-ţi ating coarda sensibilă. "Ai câţi ani vrei tu să ai" zice o reclamă mişto
şi mă gândeam zilele trecute că este cel mai frumos răspuns care poate fi dat de către femeile mândre de anii lor, care ştiu să-şi trăiască toate vârstele într-una singură.
joi, 4 februarie 2010
Mirosul florilor de frezia
... dintre flori prefer frezia, iubesc cerul, pescăruşii şi marea, norii, departările, zorii zilelor de vară, îmi place la nebunie muzica celor de la Direcţia 5 ...
... se face că iarna, în fiecare an de ziua mea, primesc flori foarte frumoase, însă doar unele au acel miros special care mă farmecă, este mirosul florilor de frezia ...
... se face că iarna, în fiecare an de ziua mea, primesc flori foarte frumoase, însă doar unele au acel miros special care mă farmecă, este mirosul florilor de frezia ...
miercuri, 3 februarie 2010
Prostiile din reviste
Săptămâna aceasta am fost tentată să cumpăr o revistă pentru bărbaţi, mai exact FHM-ul.
Recunosc, nu am citit niciodată o revistă pentru bărbaţi, nu mă interesează. Îmi place să descopăr bărbaţii comunicând cu ei şi nu după ceea ce scriu revistele, texte în care ar trebui să se regăsească. Dar pentru că am fost într-un supermarket şi nu sosise încă revista mea, mi-au picat ochii pe FHM. De cumpărat, nu am cumpărat-o pentru că vreau să mă informez puţin, să nu arunc banii pe vreo tâmpenie.
Aşa că, aştept să primesc sfaturi de la cititorii de presă pentru sex-ul tare, poate aşa voi face şi eu o achiziţie inteligentă, nu de alta, dar sunt curioasă să văd ce este "the best" în materie de reviste pentru bărbaţi.
Cât despre revistele pentru femei, poate că o să ziceţi că sunt ţăcănită, dar nu citesc decât una, care după părerea mea, le bate pe toate, Tango-ul. Am descoperit-o la numărul 4 şi de atunci nu m-am mai despărţit de ea. Iniţial avea un slogan mişto, "Tango, revista femeilor care ştiu să se mişte". Ulterior au facut un rebrand-ing şi au schimbat sloganul într-unul care nu-mi mai place aşa mult, "Tango, revistă de citit şi iubit", însă conţinutul este la fel de inteligent.
Mă plictisesc revistele glossy care ne învaţă tot felul de trucuri gen "dacă vrei să atragi privirile pe stradă, în orice anotimp, tratează-ţi părul cu respect", "înobilează o cină romantică cu (mama ei de gramatică!) şampania Dom Perignon" de parcă toţi am avea salarii de patru cifre, în euro, bine-înteles sau "parfumul se aşază pe piele asemenea unui tatuaj olfactiv" sau mai ştiu eu ce tâmpenii le mai debitează mintea unora.
Aşa că, atenţie mare la ce citim. Din multitudinea de reviste de pe piaţă, fiecare ia ce i se potriveşte, marea majoritate încearcă să fie în trend cu ce apare în reviste în timp ce ceilalţi, puţini ce-i drept, se strică de râs.
Recunosc, nu am citit niciodată o revistă pentru bărbaţi, nu mă interesează. Îmi place să descopăr bărbaţii comunicând cu ei şi nu după ceea ce scriu revistele, texte în care ar trebui să se regăsească. Dar pentru că am fost într-un supermarket şi nu sosise încă revista mea, mi-au picat ochii pe FHM. De cumpărat, nu am cumpărat-o pentru că vreau să mă informez puţin, să nu arunc banii pe vreo tâmpenie.
Aşa că, aştept să primesc sfaturi de la cititorii de presă pentru sex-ul tare, poate aşa voi face şi eu o achiziţie inteligentă, nu de alta, dar sunt curioasă să văd ce este "the best" în materie de reviste pentru bărbaţi.
Cât despre revistele pentru femei, poate că o să ziceţi că sunt ţăcănită, dar nu citesc decât una, care după părerea mea, le bate pe toate, Tango-ul. Am descoperit-o la numărul 4 şi de atunci nu m-am mai despărţit de ea. Iniţial avea un slogan mişto, "Tango, revista femeilor care ştiu să se mişte". Ulterior au facut un rebrand-ing şi au schimbat sloganul într-unul care nu-mi mai place aşa mult, "Tango, revistă de citit şi iubit", însă conţinutul este la fel de inteligent.
Mă plictisesc revistele glossy care ne învaţă tot felul de trucuri gen "dacă vrei să atragi privirile pe stradă, în orice anotimp, tratează-ţi părul cu respect", "înobilează o cină romantică cu (mama ei de gramatică!) şampania Dom Perignon" de parcă toţi am avea salarii de patru cifre, în euro, bine-înteles sau "parfumul se aşază pe piele asemenea unui tatuaj olfactiv" sau mai ştiu eu ce tâmpenii le mai debitează mintea unora.
Aşa că, atenţie mare la ce citim. Din multitudinea de reviste de pe piaţă, fiecare ia ce i se potriveşte, marea majoritate încearcă să fie în trend cu ce apare în reviste în timp ce ceilalţi, puţini ce-i drept, se strică de râs.
luni, 1 februarie 2010
Wonder woman
Nu cred în conceptul de "wonder woman" care le face perfect pe toate, e clar că nu poţi şi că trebuie să-ţi stabileşti priorităţi. Cred că cel mai mult contează să ştii bine ce vrei, ce-ţi aduce recompensele cele mai importante pentru tine, astfel încât să-ţi faci viaţa frumoasă.
Întotdeauna mi-a plăcut să citesc (dacă ar fi să caut un hobby în viaţa mea, aş spune că cititul este acesta). A fost o perioadă în care citeam mult şi îmi foloseşte şi acum. Am făcut câteva şcoli în comparaţie cu trendul de astăzi: şcoala generală, liceul, facultatea de marketing şi un master în managementul afacerilor, câteva cursuri de comunicare şi leadership şi cel mai important lucru, nu am lipsit la cursurile predate de bunicii şi mama mea în "cei 7 ani de acasa". Toate astea îşi spun cuvântul în ceea ce sunt eu astăzi.
Dincolo de astea, sunt o persoană care se întreabă şi caută răspunsuri, care învaţă şi se adaptează la ea însăşi şi la lume.
Nu mă văd în ipostaza de femeie perfectă, în stare să le facă pe toate în acelaşi timp. Nu cred nici în îmbinarea simplă şi desăvârşită între dragoste şi carieră. Sunt două ipostaze în care nu am fost până acum, cea de soţie şi cea de mama. Dar pentru că îmi doresc din tot sufletul acest lucru, am redus motoarele jobului şi acord mai mult timp vieţii personale.
Dragostea e însemnată când există în viaţa mea. Când nu există, n-am nici o problemă. Nu resimt lipsa iubirii. Nu mă simt singură când nu am un partener, am o viaţă plină, am familie, am câţiva prieteni buni, am revistele şi cărţile mele. Nu caut dragostea cu orice preţ. Nici nu cred că se poate, dragostea vine pur şi simplu peste tine şi nu te întreabă dacă este momentul potrivit, dacă eşti pregătit, nici măcar dacă persoana cu pricina este aproape de vreun profil ideal pe care l-ai fi putut avea în minte. Iubirea vine şi pleacă atunci când vrea ea, eu nu-mi pot propune nici să iubesc, nici să nu mai iubesc, indiferent care este situaţia relaţiei în acel moment. Am înţeles că nu poţi comanda inimii, dar am învăţat să mă adaptez. Şi dacă inima o ia complet razna, am învăţat să iau ce este bun din relaţia respectivă, atât timp cât ea durează.
Întotdeauna mi-a plăcut să citesc (dacă ar fi să caut un hobby în viaţa mea, aş spune că cititul este acesta). A fost o perioadă în care citeam mult şi îmi foloseşte şi acum. Am făcut câteva şcoli în comparaţie cu trendul de astăzi: şcoala generală, liceul, facultatea de marketing şi un master în managementul afacerilor, câteva cursuri de comunicare şi leadership şi cel mai important lucru, nu am lipsit la cursurile predate de bunicii şi mama mea în "cei 7 ani de acasa". Toate astea îşi spun cuvântul în ceea ce sunt eu astăzi.
Dincolo de astea, sunt o persoană care se întreabă şi caută răspunsuri, care învaţă şi se adaptează la ea însăşi şi la lume.
Nu mă văd în ipostaza de femeie perfectă, în stare să le facă pe toate în acelaşi timp. Nu cred nici în îmbinarea simplă şi desăvârşită între dragoste şi carieră. Sunt două ipostaze în care nu am fost până acum, cea de soţie şi cea de mama. Dar pentru că îmi doresc din tot sufletul acest lucru, am redus motoarele jobului şi acord mai mult timp vieţii personale.
Dragostea e însemnată când există în viaţa mea. Când nu există, n-am nici o problemă. Nu resimt lipsa iubirii. Nu mă simt singură când nu am un partener, am o viaţă plină, am familie, am câţiva prieteni buni, am revistele şi cărţile mele. Nu caut dragostea cu orice preţ. Nici nu cred că se poate, dragostea vine pur şi simplu peste tine şi nu te întreabă dacă este momentul potrivit, dacă eşti pregătit, nici măcar dacă persoana cu pricina este aproape de vreun profil ideal pe care l-ai fi putut avea în minte. Iubirea vine şi pleacă atunci când vrea ea, eu nu-mi pot propune nici să iubesc, nici să nu mai iubesc, indiferent care este situaţia relaţiei în acel moment. Am înţeles că nu poţi comanda inimii, dar am învăţat să mă adaptez. Şi dacă inima o ia complet razna, am învăţat să iau ce este bun din relaţia respectivă, atât timp cât ea durează.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
