http://www.youtube.com/watch?v=1DUYlHZsZfc#t=420
vineri, 14 martie 2014
Cât știm să oferim
Etichete:
bani,
copii,
dar,
emoție,
lecție de viață,
Marinela Botezan,
părinţi,
sentimente
sâmbătă, 8 martie 2014
Cu şi despre bărbaţi, de 8 Martie
Întotdeauna m-am simţit bine în lumea şi în compania bărbaţilor! Oare de ce? Pentru simplul motiv că ei sunt altfel decât noi, femeile! De la ei trebuie să învăţăm multe lucruri pe care ei le au în genă şi cu care noi nu am fost înzestrate, sau poate ni le-am denaturat de-a lungul anilor. Să învăţăm să îndepărtăm din viaţa noastră sentimente cum ar fi invidia, răutatea, ura, egoismul şi să punem mai mare accent pe bunătate, apropiere, iubire.
Nu vreau să blamez femeia în ziua asta specială, dar pe motiv că am în jurul meu femei pe care le analizez cu ochi nu neapărat critic, ci doar ca să mă autoeduc cu "aşa nu!", m-am gândit cum ar fi să fie lumea mai bună dacă femeia şi-ar schimba un pic atitudinea faţă de lume în general, faţă de bărbaţi şi mai cu seamă faţă de semene.
De ce bărbaţii nu vor să pară altfel decât sunt, iar noi, femeile, apelăm la tot felul de trucuri ca sa-i impresionăm şi să-i seducem? De ce nu vrem să ne vedem frumoase aşa cum ne văd ei când uităm să ne machiem? Mi-au plăcut întotdeauna bărbaţii care caută să vadă dincolo de imagine, care pun accentul pe naturaleţe, care preferă dimineţile alături de femeia iubită, fără tencuiala care înfrumuseţează chipul asemeni măştilor care ascund frumuseţea autentică.
Nu ştiu dacă sunt o femeie mai specială decât altele, dar îmi place să cred că da! Am învăţat de la bărbaţi că este foarte important la o femeie să fie aşa cum vrea un bărbat, adică simplă şi în acelaşi timp complexă ca sa-l stârnească tot timpul, înţelegătoare ca să-l asculte când are ceva de spus şi mai ales atunci când nu are şi nu în ultimul rând sinceră, neprefăcută, devotată şi iubitoare.
De 8 Martie le doresc femeilor apropiate din viaţa mea, prietenelor mele, să rămână la fel de frumoase ca şi până acum, mă refer la frumuseţea interioară pentru că cea fizică se mai duce odată cu trecerea primăverilor iar bărbaţilor din jurul nostru înţelepciune să ne accepte cu defectele noastre mai mari sau mai mici şi putere să ne ajute să vedem lumea prin ochii lor, pentru că este o lume mult mai bună, mai curată şi mai lipsită de falsitate!
Etichete:
8 Martie,
atitudine,
bărbaţi,
bunătate,
femei,
iubire,
Marinela Botezan,
prieteni,
simplitate,
Ziua Femeii
miercuri, 5 martie 2014
Take me away
5 Martie 2014 ... clepsidra... firele de nisip... un alt timp... o altă lume...
În fond, orice plecare înseamnă un nou drum deschis spre cunoaştere. Ea poate fi o îndepărtare în spaţiu şi/sau în timp, dublată de o apropiere în suflet.
A ta... Îmbrățișez... Zâmbesc... Visez... Mi-e dor... Sper... Te aștept.... De fapt, nu ești plecat...
Etichete:
amintiri,
apropiere,
dragoste,
fericire,
îndepărtare,
Marinela Botezan,
poveste,
sentimente,
suflet,
timp
sâmbătă, 1 martie 2014
Gând la început de primăvară
Azi a fost prima zi din Martie 2014 şi mi-am petrecut-o în natură la casa noastră de la ţară. A fost o zi superbă în care deşi am muncit în curte şi în grădină, a fost o relaxare totală să fim acolo. M-am gândit ce mult face să ai unde să evadezi din cotidianul oraşului la sfârşit de săptămână şi ce mult înseamnă o căsuţă la ţară. Ca în fiecare an, de primăvara până toamna, o să mergem des acolo şi chiar daca este de lucru, importantă este desprinderea de activitatea de zi cu zi şi traiul, chiar şi pentru câteva ore, în mijlocul naturii.
Deja sunt 12 ani de când fac drumul până acolo cu maşina, pot spune că ştiu şi pietricelele de pe marginea drumului chiar. Mă întristează faptul că văd din ce în ce mai multe case de vânzare prin satele pe unde trecem, semn că bătrânii s-au prăpădit iar tinerii nu mai au chemare pentru locurile acestea minunate numite sate. Pentru mintea mea este de ne conceput să faci greşeala de a-ţi vinde casa părintească, de a-ţi uita originile sau uneori de a le nega.
Dacă tinerii de la oraşe s-ar gândi să facă investiţii în casele bunicilor, la fel cum şi eu am făcut şi fac încă, cu siguranţă ar avea de câştigat mult. Nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă liniştea pe care ţi-o dă orice clipă petrecută acolo la ţară, departe de agitaţia din oraş. De multe ori mă gândesc ca datorită ritmului de viaţă de la oraşe oamenii sunt mult mai agitaţi şi mai stresaţi. La ţară viaţa curge altfel, oamenii sunt mai senini şi mai calmi. Şi mult mai buni.
O mică grădină pe care să o cultivi din pasiune şi pentru relaxare face mult. Rondouri cu flori în curte şi în grădină înfrumuseţează şi ridică aspectul casei, deci strădania de a îngriji casa, curtea şi grădina nu face decât să ne mulţumească sufletul, chiar dacă uneori nu este foarte uşoară această muncă. Dar rezultatele care se văd în urma noastră sunt extraordinare.
Am scris postarea asta ca să dau de gândit celor ce o vor citi. Din toată inima vă spun că nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu investiţi în voi. Nu vă mai lăsaţi furaţi de viaţa în mijlocul betoanelor. Contează foarte mult să vă relaxaţi după o săptămână de muncă. Şi pentru că văd că marea majoritate trăiesc modest şi nu au bani tot timpul de pensiuni şi vile de week-end, atunci unde dacă nu la casa de la ţară? Puteţi să o amenajaţi cochet şi să vă simţiţi bine acolo în orice anotimp, în week-end-uri şi poate chiar în vacanţe. Şi mai puteţi face ceva, vă puteţi bucura bunicii, acei care încă ii mai aveţi.
O primăvară frumoasă tuturor!

joi, 13 februarie 2014
HUG me, KISS me, LOVE me
Că tot postam anterior despre creativitate în marketing, cred că MILKA s-a pregătit cu ediţia aceasta limitată pentru Valentine's Day.
Şi chiar le-a ieşit mişto ideea.
So: HUG me, KISS me, LOVE me - I LOVE MILKA
Etichete:
ciocolată,
creativitate,
idei,
iubire,
îmbrăţişare,
Marinela Botezan,
marketing,
Milka,
poze,
sărut,
slogan
marți, 11 februarie 2014
sâmbătă, 1 februarie 2014
Dacă e februarie, miros freziile...
Ce pot să spun despre mine, cea care peste trei zile împlineşte 37 de ani?
Că iubesc marea, pescăruşii, cerul, norii, depărtările, muzica formaţiei Direcţia 5...
Că citesc cu regularitate o singură revistă, Tango, care mă încântă şi din care iau idei frumoase despre lume, oameni şi viaţă...
Că m-au marcat 3 cărţi citite şi anume: Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt, Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway şi Alchimistul, de Paulo Coelho...
Că am un motto în viaţă: "lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oamenilor complicaţi este o lume simplă..."
Că sunt sensibilă, mă emoţionează gesturile mărunte, dintre flori prefer frezia, mirosul ei îmi induce puritate, dacă aş putea, aş inventa un parfum numai pentru mine cu acest miros :)
Că iubesc viaţa şi chiar dacă am realizat moartea, mă încăpăţânez să trăiesc în prezent şi să mă bucur de toate nimicurile mărunte de zi cu zi...
Că sunt brand-uri, mă ataşez de ele până dispar de pe piaţă, îmi place să spun că trăiesc şi respir prin ele, dar că nu îmi este luată în considerare atitudinea faţă de ele tocmai pentru că am lucrat în marketing...
Că am cam tot ce şi-ar dori un om la vârsta mea, că sunt mândră că am realizat toate în mare parte prin efortul propriu, că am o familie care mă iubeşte şi care înseamnă totul pentru mine şi câţiva prieteni dragi pe care nu aş vrea să-i pierd...
Că sunt mulţumită de ce-mi oferă viaţa în prezent, că îmi mai doresc doar să fiu sănătoasă şi să pot să-mi mai îndeplinesc un vis: acela de a colinda prin lume...
Atât ... şi încă muuulte, multe...
Mari. Mari Botezan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)