De Paşti... fără paşti

Pentru prima dată în viaţă merg să iau Lumină în Noaptea de Paşti  în altă parte decât la biserica din Ciunga, locul unde m-am născut şi unde, o viaţă, am trăit an de an bucuria Învierii lui Iisus Christos.

Acum am trăit emoţia acestei mari sărbători la Catedrala Mică din Tg. Mureş, biserica de care aparţinem. Nu pot să spun că a fost acelaşi lucru cu ce am trăit în alţi ani pentru simplul motiv că Sărbătoarea Slujbei de Înviere a fost stricată de "oamenii bisericii". Mai precis, pentru că nu am stat la slujbă până la final, normal, am vrut să luăm paştile înainte de a pleca spre casă. Mare a fost dezamăgirea noastră când am văzut că paştile nu se împart în curtea bisericii cum eram obişnuită de la Ciunga, astfel ca omul să poată lua când doreşte să plece către casă, ci paştile sunt în biserică şi "păzite" ca omul să nu ia pentru că "nu sunt sfinţite, se sfinţesc numai după slujbă!"

Aţi mai pomenit undeva ca paştile să fie sfinţite altcândva decât în Joia Mare la Cina Cea de Taină? Ruşine Catedrala Mică din Tg. Mureş.

În final am mers la Bisericuţa de Lemn şi am luat paşti de acolo, unde organizarea a fost exemplară deşi a fost enorm de multă lume.

Sper din toată înima să ajung alte Paşti cu sănătate şi să merg la Înviere în sătucul meu drag, sau de ce nu, undeva la o mănăstire unde se simte sărbătoarea mai frumos decât în oraşele mari.

Christos a înviat! Lumina Învierii să vă pătrundă în inimi şi în casele voastre! Bucuraţi-vă la ceas de Mare Sărbătoare!

De neînlocuit - Elena Gheorghe

http://www.youtube.com/watch?v=gMuLIjjZ6JE

O frumoasă declarație de dragoste

Scriitorii iubesc cu multă pasiune. Și scriu despre asta pagini întregi, fără să le fie teamă că își dezvăluie slăbiciunile lumești.
Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Nichita Stănescu și Liviu Rebreanu sunt doar câțiva dintre autorii care au închinat capitole și poezii întregi iubirii și persoanei iubite.

Liviu Rebreanu a lăsat, poate, cea mai frumoasă declarație de dragoste din istoria literaturii române. Acesta s-a îndrăgostit nebunește de Fanny Rădulescu, iar în 1912 i-a declarat iubirea în volumul „Mărturisire”, înainte să îi devină soție:

„Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâie o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe care le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!… Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuinţă de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârşit, că şi în iubire succesul e tot. Dorinţele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulţumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Astăzi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea.

Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”

Cât știm să oferim

http://www.youtube.com/watch?v=1DUYlHZsZfc#t=420

Cu şi despre bărbaţi, de 8 Martie

Întotdeauna m-am simţit bine în lumea şi în compania bărbaţilor! Oare de ce? Pentru simplul motiv că ei sunt altfel decât noi, femeile! De la ei trebuie să învăţăm multe lucruri pe care ei le au în genă şi cu care noi nu am fost înzestrate, sau poate ni le-am denaturat de-a lungul anilor. Să învăţăm să îndepărtăm din viaţa noastră sentimente cum ar fi invidia, răutatea, ura, egoismul şi să punem mai mare accent pe bunătate, apropiere, iubire.

Nu vreau să blamez femeia în ziua asta specială, dar pe motiv că am în jurul meu femei pe care le analizez cu ochi nu neapărat critic, ci doar ca să mă autoeduc cu "aşa nu!", m-am gândit cum ar fi să fie lumea mai bună dacă femeia şi-ar schimba un pic atitudinea faţă de lume în general, faţă de bărbaţi şi mai cu seamă faţă de semene.

De ce bărbaţii nu vor să pară altfel decât sunt, iar noi, femeile, apelăm la tot felul de trucuri ca sa-i impresionăm şi să-i seducem? De ce nu vrem să ne vedem frumoase aşa cum ne văd ei când uităm să ne machiem? Mi-au plăcut întotdeauna bărbaţii care caută să vadă dincolo de imagine, care pun accentul pe naturaleţe, care preferă dimineţile alături de femeia iubită, fără tencuiala care înfrumuseţează chipul asemeni măştilor care ascund frumuseţea autentică.

Nu ştiu dacă sunt o femeie mai specială decât altele, dar îmi place să cred că da! Am învăţat de la bărbaţi că este foarte important la o femeie să fie aşa cum vrea un bărbat, adică simplă şi în acelaşi timp complexă ca sa-l stârnească tot timpul, înţelegătoare ca să-l asculte când are ceva de spus şi mai ales atunci când nu are şi nu în ultimul rând sinceră, neprefăcută, devotată şi iubitoare.

De 8 Martie le doresc femeilor apropiate din viaţa mea, prietenelor mele, să rămână la fel de frumoase ca şi până acum, mă refer la frumuseţea interioară pentru că cea fizică se mai duce odată cu trecerea primăverilor iar bărbaţilor din jurul nostru înţelepciune să ne accepte cu defectele noastre mai mari sau mai mici şi putere să ne ajute să vedem lumea prin ochii lor, pentru că este o lume mult mai bună, mai curată şi mai lipsită de falsitate!

Take me away

5 Martie 2014 ... clepsidra... firele de nisip... un alt timp... o altă lume...

În fond, orice plecare înseamnă un nou drum deschis spre cunoaştere. Ea poate fi o îndepărtare în spaţiu şi/sau în timp, dublată de o apropiere în suflet.

A ta... Îmbrățișez... Zâmbesc... Visez... Mi-e dor... Sper... Te aștept.... De fapt, nu ești plecat...

 

Gând la început de primăvară

Azi a fost prima zi din Martie 2014 şi mi-am petrecut-o în natură la casa noastră de la ţară. A fost o zi superbă în care deşi am muncit în curte şi în grădină, a fost o relaxare totală să fim acolo. M-am gândit ce mult face să ai unde să evadezi din cotidianul oraşului la sfârşit de săptămână şi ce mult înseamnă o căsuţă la ţară. Ca în fiecare an, de primăvara până toamna, o să mergem des acolo şi chiar daca este de lucru, importantă este desprinderea de activitatea de zi cu zi şi traiul, chiar şi pentru câteva ore, în mijlocul naturii.

Deja sunt 12 ani de când fac drumul până acolo cu maşina, pot spune că ştiu şi pietricelele de pe marginea drumului chiar. Mă întristează faptul că văd din ce în ce mai multe case de vânzare prin satele pe unde trecem, semn că bătrânii s-au prăpădit iar tinerii nu mai au chemare pentru locurile acestea minunate numite sate. Pentru mintea mea este de ne conceput să faci greşeala de a-ţi vinde casa părintească, de a-ţi uita originile sau uneori de a le nega.

Dacă tinerii de la oraşe s-ar gândi să facă investiţii în casele bunicilor, la fel cum şi eu am făcut şi fac încă, cu siguranţă ar avea de câştigat mult. Nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă liniştea pe care ţi-o dă orice clipă petrecută acolo la ţară, departe de agitaţia din oraş. De multe ori mă gândesc ca datorită ritmului de viaţă de la oraşe oamenii sunt mult mai agitaţi şi mai stresaţi. La ţară viaţa curge altfel, oamenii sunt mai senini şi mai calmi.  Şi mult mai buni.

O mică grădină pe care să o cultivi din pasiune şi pentru relaxare face mult. Rondouri cu flori în curte şi în grădină înfrumuseţează şi ridică aspectul casei, deci strădania de a îngriji casa, curtea şi grădina nu face decât să ne mulţumească sufletul, chiar dacă uneori nu este foarte uşoară această muncă. Dar rezultatele care se văd în urma noastră sunt extraordinare.

Am scris postarea asta ca să dau de gândit celor ce o vor citi. Din toată inima vă spun că nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu investiţi în voi. Nu vă mai lăsaţi furaţi de viaţa în mijlocul betoanelor. Contează foarte mult să vă relaxaţi după o săptămână de muncă. Şi pentru că văd că marea majoritate trăiesc modest şi nu au bani tot timpul de pensiuni şi vile de week-end, atunci unde dacă nu la casa de la ţară? Puteţi să o amenajaţi cochet şi să vă simţiţi bine acolo în orice anotimp, în week-end-uri şi poate chiar în vacanţe. Şi mai puteţi face ceva, vă puteţi bucura bunicii, acei care încă ii mai aveţi.

O primăvară frumoasă tuturor!