... Eu nu ştiu nimic. Ştiu doar ce-i scris în Coran.
Zâmbetul e ceva pentru bogaţi. Eu nu-mi permit să zâmbesc. Când spun că zâmbetul e o chestie pentru bogaţi vreau să spun că e o chestie pentru oamenii fericiţi. Zâmbetul te face fericit.
- Momo, este foarte bine să mergi la profesioniste. Întotdeauna trebuie să începi cu profesioniste, care ştiu bine meserie. Când lucrurile o să se complice şi o să fie vorba de sentimente o să te mulţumeşti cu amatoare.
- Priveşte, Momo, Sena adoră podurile, e ca o femeie căreia îi plac la nebunie brăţările.
- Momo, frumuseţea este peste tot. Oriunde îţi roteşti privirea. Asta scrie în Coranul meu. Apoi ne-am plimbat pe ţărmul mării.
- Ştii, Momo, dacă Dumnezeu nu i-a dezvăluit cuiva viaţa în mod nemijlocit, o carte nu i-o va dezvălui nici atât.
După ce Miriam m-a admis în rândul pretendenţilor ei, începea să mă respingă ca pe un candidat nepotrivit.
- Nu-i nimic spunea domnul Ibrahim. Iubirea ta pentru ea este numai a ta. Îţi aparţine. Chiar dacă ea o refuză, nu poate schimba nimic. Doar că nu profită. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu, ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna!
Coranul este folositor pentru ceea ce ţine de suflet.
- Ah, nu o lua pe autostradă Momo, nu pe autostradă. Când mergi pe autostradă eşti îndemnat să mergi dar să nu vezi nimic. Autostrada este pentru tâmpiţii care vor să ajungă foarte repede de la un punct la celălalt. Noi nu facem geometrie, noi călătorim. Găseşte-mi drumeaguri care să ne arate tot ceea ce este de văzut.
- Se vede că nu tu conduci, domnu' Ibrahim.
- Ascultă Momo, dacă vrei să nu vezi nimic, atunci ia avionul ca toată lumea.
- Opreşte maşina. Simţi? Miroase a fericire, e Grecia. Oamenii par nemişcaţi, se opresc să se uite după noi, respiră. Vezi tu, Momo, toată viaţa mea am muncit, dar am muncit încet, fără să mă grăbesc, nu voiam să fac profit, sau să văd cum defilează clienţii în prăvălie, nu. Lentoarea aceasta e secretul fericirii.
Cum ne-am apropiat de Istambul, domnul Ibrahim a devenit mai tăcut. Era emoţionat.
- În curând vom ajunge la marea mea de baştină.
În fiecare zi voia să mergem tot mai încet. Voia să savureze peisajul. Îi era şi teamă.
Ne-am oprit într-un sat de munte.
- Sunt fericit, Momo. Eşti cu mine şi ştiu ce scrie în Coranul meu. Acum vreau să te duc să dansezi. Trebuie. Neapărat. "Inima omului este ca o pasăre închisă în colivia trupului." Când dansezi, inima cântă asemenea păsării care doreşte să se confunde cu Dumnezeu. Vino, mergem la tekke. Tekke este o mănăstire. Momo, descalţă-te. Şi acolo, pentru prima oară, am văzut nişte bărbaţi învârtindu-se. Dervişii erau îmbrăcaţi cu nişte rochii de culoare deschisă, grele, suple. Se auzea o tobă. Şi atunci călugării se transformau în titirez.
- Vezi, Momo! Se învârtesc în jurul inimi lor, care este locul prezenţei lui Dumnezeu, e ca o rugăciune. Pierd toate reperele terestre, această greutate pe care o numim echilibru, se transformă în torţe, care ard într-o vâlvătaie.
- Te mişti prea mult, Momo. Dacă vrei să ai prieteni trebuie să nu te mişti.
- Domnule Ibrahim, ţi se pare că sunt frumos?
- Eşti foarte frumos, Momo.
- Nu asta vreau să spun. Crezi că voi fi suficient de frumos să plac fetelor... fără să plătesc?
- Peste câţiva ani o să vrea ele să plătească pentru tine!
... Pentru un bărbat normal, vreau să spun un bărbat ca tine şi ca mine - nu ca Alain Delon sau Marlon Brando, nu -, frumuseţea este cea pe care o descoperi într-o femeie.
- Momo, ne-a fost dată o scară ca să evadăm. Omul a fost mai întâi mineral, apoi vegetal, apoi animal - nu poate uita că este animal, adesea este ispitit ca să devină animal -, apoi a fost om înzestrat cu o conştiinţă, raţiune, credinţă. Îţi imaginezi drumul de la stadiul de pulbere până azi? Iar mai târziu, când îţi vei depăşi condiţia de om, vei deveni un înger. S-a terminat cu legătura ta cu pământul. Când dansezi, ai intuiţia acestei stări.
Apoi a sosit ziua de neuitat în care domnul Ibrahim m-a anunţat că urma să ajungem la marea lui de baştină. Era emoţionat ca un puşti. A vrut să meargă singur înainte şi, ca să mă poată repera, mi-a cerut să îl aştept sub un măslin.
... Maşina se izbise de un zid. Era foarte slăbit. M-am aruncat la pieptul lui. A deschis ochii şi a zâmbit.
- Momo, călătoria se încheie aici.
- Nu, nu am ajuns încă la marea de unde vii.
- Ba da, eu am ajuns. Toate braţele fluviului se varsă în aceeaşi mare. Marea unică.
Şi atunci s-a întâmplat fără voia mea: am început să plâng...
-Momo, tu te plângi pe tine, nu pe mine. Eu am trăit bine. Am îmbătrânit. Am avut o soţie care a murit de mult, dar pe care o iubesc la fel ca-n tinereţe. Am avut un prieten, Abdullah, pe care să-l saluţi în locul meu. Mica mea băcănie mergea bine. Rue Bleue este o stradă drăguţă, chiar dacă este albastră doar cu numele. Şi apoi ai apărut tu.
A închis încet ochii.
- Domnu' Ibrahim!
- Şşşş... Nu te îngrijora. Nu mor, Momo, merg să întâlnesc necuprinsul.
Asta a fost tot.
Domnul Abdullah era un domn Ibrahim, plin de vorbe alese, de poeme ştiute pe dinafară, un domn Ibrahim care ar fi petrecut mai multă vreme să citească decât să stea în faţa casei de marcat. În orele în care ne învârteam în mănăstiri, el numea asta dansul alchimiei, dansul care transformă arama în aur. Cita deseori din Rumi. Spunea:
Aurul nu are nevoie de piatra filozofală, însă arama da.
Fii mai bun.
Omoară ceea ce este viu: trupul tău.
Adu la viaţă ceea ce este mort: inima ta.
Ascunde ceea ce este prezent: lumea de aici.
Cheamă ceea ce este absent: lumea vieţii viitoare.
Distruge ceea ce există: pasiunea.
Crează ceea ce nu există: intenţia.
fragmente din cartea Domnul Ibrahim şi florile din Coran - Eric-Emmanuel Schmitt
