joi, 1 ianuarie 2015

Dragă 2015, aş vrea să-mi aduci...

... o vacanţă la mare pentru că mi-e foarte, foarte dor să stau pe o plajă pustie, liniştită, să privesc şi să ascult marea...

şi ca să-mi îndeplineşti dorinţa asta, mai întâi trebuie să-mi aduci "un dulce" cu care să merg la mare... şi pe care să-l păstrez multă, multă vreme...

Ce zici? Ştiu că e greu de îndeplinit condiţia de bază, dar poate tu, An Nou, ai o baghetă magică şi faci ca dorinţele să devină realitate....




vineri, 19 decembrie 2014

Magia Crăciunului

Magia Crăciunului ... şi în acest an, cu un frumos ornament de brad şi cu o figurină luminoasă pe care am pus-o pe geam, dar nu aşa cum se obişnuieşte, astfel ca luminiţele să se vadă de afară, ci orientată spre cameră, ca să ne bucurăm în fiecare seară de beculeţele colorate care pâlpâie atât de frumos în forma Bradului de Crăciun.

Dar mult mai frumos decât aceste ornamente, este ceea ce nu se vede aici, este căldura familiei care îşi are originea în dragoste, pace sufletească şi armonie între cei din casă! Şi pentru asta, vreau să spun: MULŢUMESC !




marți, 7 octombrie 2014

Răbdare pentru mama mea

“O las pe mama să-mi spună despre toate dezastrele de care aude la televizor. O ascult vorbindu-mi despre toate problemele cu care se confruntă omenirea. Nu mă deranjează să mă pună la curent cu toate bolile rudelor noastre şi cu cine a mai murit în familia mai apropiată sau mai îndepărtată. Nu mă deranjează că nu face lucrurile aşa cum îmi place mie, iubesc mâncarea pe care o face ea chiar dacă nu foloseşte cele mai sănătoase ingrediente, îmi plac hainele ei chiar dacă nu sunt din material de cea mai bună calitate, înţeleg că închide caloriferele în camerele în care nu stă pentru că vrea să facă puţină economie, o ascult cu drag povestindu-mi despre tot ce vrea, ba chiar îi pun întrebări, ca să simtă că mă interesează detalii”.
Aşa mi-a spus, cu lacrimi în ochi, prietena mea Monica, unul dintre cei mai frumoşi oameni de pe planetă. Monica mea locuieşte în Scoţia, dar pentru câteva zile a venit în vacanţă la mine şi-a m-a surprins “certându-mi“ mama pentru că face economii la sacii de gunoi şi foloseşte pungile de la cumpărături. Mi s-a părut că eram oarecum îndreptăţită să o cert. Curăţase nişte vinete, vinetele au lăsat apă, apa s-a scurs în găleată, eu am vrut să duc punga la gunoi, am lăsat o dâră de apă de-a lungul bucătăriei, ocazie cu care mi-am amintit încă o dată cum ne zgârcim noi, românii, la tărâţe şi plătim mai mult pe făină. În maşină mă plângeam Monicăi despre cât de greu este să schimbăm obiceiurile părinţilor noştri. M-a ascultat cu răbdare, după care mi-a servit dintr-o suflare toată pledoaria de mai sus.
“Eşti fix ca soră-mea. Nici ea nu are răbdare cu ei. Eu nu o supăr pe mama cu nimic niciodată pentru că nu ştiu câte zile mai are de trăit şi vreau să mă bucur de fiecare întâlnire pe care o mai am cu ea. Crezi că-i mai schimbăm noi după 70 de ani în care au făcut lucrurile într-un fel? Şi-apoi, de ce am încerca să-i schimbăm?”
Sigur că nu i-am dat imediat dreptate, dar gândindu-mă mai târziu la ce mi-a spus, n-aveam cum să nu recunosc faptul că cele mai mari aşteptări le am de la oamenii cei mai apropiaţi mie: de la mama şi de la fiică-mea.
“- Cum sunteți? l-am întrebat într-o zi pe prietenul meu care se confrunta cu aceeași problemă legat de tatăl lui.
- E un drăguț. Are cele mai bune intenții. Nu vrea decât să mă ajute. Dar după o zi în care vorbesc cu o mie de nebuni, când ajung acasă și începe și el să-mi spună diverse probleme îmi pierd răbdarea”.
Dacă mai căutăm răbdare pentru copii şi mai găsim câte un pic, pentru părinţi ne rămâne din ce în ce mai puţină. Ei sunt cei care plătesc de regulă stresul nostru, nemulţumirile cotidiene, eşecurile, alegerile greşite, deciziile mai puţin inspirate. Monica mea are dreptate. O să încerc să fac abstracţie de toate obiceiurile mamei care nu se potrivesc cu obiceiurile mele şi o să încerc să mă bucur şi să o răsplătesc pentru toată grija pe care a avut-o şi pe care o are în continuare cu noi, pentru toată răbdarea şi toată dăruirea ei. Mi-e greu să-mi imaginez cum aş vrea să fiu eu tratată de copilul meu peste câţiva ani, dar voi face acest exerciţiu de imaginaţie şi voi acţiona în consecinţă. Ceea ce vă doresc şi vouă.

preluat de pe: www.catchy.ro, un articol de Mirela Retegan

miercuri, 1 octombrie 2014

Răi, buni, și mai buni

M-a impresionat foarte mult o fetiță de 12 ani care s-a născut fără mâini și care, cu ajutorul picioarelor, cântă la pian, scrie, picteaza. Modul ei de a privi optimist viața se reflectă în autograful dat lui Mihai Morar, la emisiunea Răi da Buni: "Pentru cei răi care vor deveni buni și pentru cei buni care vor deveni și mai buni!"