joi, 9 decembrie 2010
miercuri, 8 decembrie 2010
duminică, 5 decembrie 2010
Cântecul greierelui
Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.
Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.
- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.
Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.
Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.
- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.
Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.
Etichete:
fericire,
gânduri,
înţelepciune,
Marinela Botezan,
natură,
viaţă
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Grădina Raiului
"Se uita în jos, la mare, încercând să-şi dea seama clar care-i situaţia şi nu-i ieşea. Cel mai rău lucru era ceea ce i se întâmplase lui Catherine. Apoi venea faptul că el începuse să ţină la cealaltă fată. Nu era nevoie să-şi facă cine ştie ce examen de conştiinţă ca să ştie că o iubea pe Catherine şi că nu-i bine să iubeşti două femei, că nimic bun nu poate ieşi din asta. Ce nu ştia încă era cât de groaznic se poate sfârşi totul. Ştia doar că a început. "Sunteţi deja înlănţuiţi toţi trei ca trei mecanisme care întorc împreună o roată", îşi spuse, şi-şi mai spuse că e vorba de o roată dezafectată sau în cel mai bun caz distrusă rău. Se aruncă în apa rece şi limpede, acolo unde nu-i era dor de nimeni, după care ieşi la suprafaţă, îşi scutură capul şi înotă şi mai departe ca data trecută, după care se întoarse şi înotă înapoi, spre plajă."
Grădina Raiului, Ernest Hemingway
Grădina Raiului, Ernest Hemingway
Etichete:
citate,
Grădina Raiului,
Hemingway,
Marinela Botezan
joi, 2 decembrie 2010
Curcubeul
Legământul lui Dumnezeu cu Noe
"Iată, Eu fac un legământ cu voi... că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiiască pământul."
"Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi. Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească o făptură.
Curcubeul va fi în nor; şi eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ."
Acesta este semnul legământului.
Etichete:
Biblie,
curcubeu,
Dumnezeu,
Marinela Botezan,
poze
miercuri, 1 decembrie 2010
România în imagini
crucea de la marginea satului - Şomartin
magnoliile din Tîrgu Mureş în fiecare primăvară
Învierea în fiecare an în Biserica de la Ciunga
cozonacii bunicii făcuţi în fiecare an de Paşti
tradiţia de a avea de Anul Nou vâsc deasupra uşii
apa cristalină de la un izvoraş din Cheile Râmeţiului
curtea interioară a Castelului Bran
Castelul Bran
balansoarul din grădina de la Ciunga
Transfăgărăşanul
Monumentul întregirii neamului (Poarta Sărutului)- Tg. Jiu - Brâncuşi
Masa apostolilor neamului (Masa Tăcerii)- Tg. Jiu - Brâncuşi
Coloana sacrificiului infinit (Coloana infinitului)- Tg. Jiu - Brâncuşi
icoană Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului
icoană Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului
dantelă în piatră - Mănăstirea Curtea de Argeş
Barajul de la Vidraru
Ţara Lăpuşului - Maramureş
Rohia - Mănăstirea unde mirosul de tămâie răzbate din ziduri
joi, 25 noiembrie 2010
Vis vegetal
Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădini o zână bună
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.
de Magda Isanos
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădini o zână bună
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.
de Magda Isanos
Etichete:
anotimpuri,
copaci,
Marinela Botezan,
poezie,
vise
Abonați-vă la:
Postări (Atom)