duminică, 5 decembrie 2010

Cântecul greierelui

Un indian american era împreună cu prietenul său în centrul New York-ului. Era ora amiezii iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atenţie un moment după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultând zi de zi la televizor gâlceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este urât, rău. Ni se induce FRICA! Devnim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi, de sentimentele noastre) ŞI NU ŞTIM DE UNDE, CÂND ŞI CUM.
UITE AŞA: ascultând aşa zisele informaţii, care de fapt sunt praf în urechile fraierilor! După care spunem: e greu, oamenii sunt răi, tărim într-o lume nesigură, urâtă, nu mai am încredere în nimeni, etc.

Între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi nu le auzim.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Grădina Raiului

"Se uita în jos, la mare, încercând să-şi dea seama clar care-i situaţia şi nu-i ieşea. Cel mai rău lucru era ceea ce i se întâmplase lui Catherine. Apoi venea faptul că el începuse să ţină la cealaltă fată. Nu era nevoie să-şi facă cine ştie ce examen de conştiinţă ca să ştie că o iubea pe Catherine şi că nu-i bine să iubeşti două femei, că nimic bun nu poate ieşi din asta. Ce nu ştia încă era cât de groaznic se poate sfârşi totul. Ştia doar că a început. "Sunteţi deja înlănţuiţi toţi trei ca trei mecanisme care întorc împreună o roată", îşi spuse, şi-şi mai spuse că e vorba de o roată dezafectată sau în cel mai bun caz distrusă rău. Se aruncă în apa rece şi limpede, acolo unde nu-i era dor de nimeni, după care ieşi la suprafaţă, îşi scutură capul şi înotă şi mai departe ca data trecută, după care se întoarse şi înotă înapoi, spre plajă."

Grădina Raiului, Ernest Hemingway

joi, 2 decembrie 2010

Curcubeul

Legământul lui Dumnezeu cu Noe

"Iată, Eu fac un legământ cu voi... că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiiască pământul."

"Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi. Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească o făptură.
Curcubeul va fi în nor; şi eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ."

Acesta este semnul legământului.

miercuri, 1 decembrie 2010

România în imagini

crucea de la marginea satului - Şomartin

iarba verde de acasă

magnoliile din Tîrgu Mureş în fiecare primăvară

Învierea în fiecare an în Biserica de la Ciunga

cozonacii bunicii făcuţi în fiecare an de Paşti

tradiţia de a avea de Anul Nou vâsc deasupra uşii

apa cristalină de la un izvoraş din Cheile Râmeţiului

curtea interioară a Castelului Bran

Castelul Bran

balansoarul din grădina de la Ciunga

Transfăgărăşanul

Monumentul întregirii neamului (Poarta Sărutului)- Tg. Jiu - Brâncuşi

Masa apostolilor neamului (Masa Tăcerii)- Tg. Jiu - Brâncuşi

Coloana sacrificiului infinit (Coloana infinitului)- Tg. Jiu - Brâncuşi

icoană Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului

icoană Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului

dantelă în piatră - Mănăstirea Curtea de Argeş

Barajul de la Vidraru
Bâlea Lac

Ţara Lăpuşului - Maramureş

Rohia - Mănăstirea unde mirosul de tămâie răzbate din ziduri

miros de fân proaspăt cosit

biserică din lemn de la 1600-1700 din Maramureş

copacii de pe aleea de la Platoul Corneşti - Tg. Mureş

culoarul Rucăr - Bran

ouăle vopsite în foi de ceapă, Paşti la Ciunga

curtea casei de la Ciunga

lanurile de floarea soarelui

cireşul din grădina de la Ciunga

muzica medievală pe străduţele din Sighişoara

costumele populare româneşti şi arta populară

vestitul Turn cu ceas din Cetatea Sighişoarei

familia

prieteni foarte vechi

prieteni buni

prieteni mai noi

Ciobănescul Mioritic

ieşirile în natură la sfârşit de săptămână

joi, 25 noiembrie 2010

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădini o zână bună
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

de Magda Isanos

luni, 22 noiembrie 2010

Adaptare

Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă. Ci să înveţi să dansezi în ploaie.

marți, 16 noiembrie 2010

Viaţa între raţiune şi simţire

"Înţelepţii se bucură de viaţă şi proştii încearcă s-o înţeleagă raţional." - Andreea Papp