Noaptea de Decemvrie

Pustie și albă e camera moartă...
Și focul sub vatră se stinge scrumit…

Poetul, alături, trăsnit stă de soartă
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit…

Iar geniu-i mare e-aproape un mit…

Și nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie şi albă e-ntinsa câmpie…

Sub viscolu-albastru ea geme cumplit…

Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,

Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit…

E-n negura nopţii un alb monolit…

Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.

Nămeţii de umbră în juru-i s-adună…

Făptura de humă de mult a pierit

Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună

Chiar alba odaie în noapte-a murit… –

Făptura de humă de mult a pierit.

E moartă odaia, și mort e poetul...
În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit,
Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul,
Un tremol sinistru de vânt-năbușit...
Iar crivățul țipă... - dar el, ce-a greșit?

Un haos, urgia se face cu-ncetul.

Urgia e mare şi-n gându-i ş-afară,

Şi luna e rece în el, şi pe cer…

Şi bezna lungeşte o straşnică gheară,

Şi lumile umbrei chiar fruntea i-o cer…

Şi luna e rece în el, şi pe cer.

Dar scrumul sub vatră, deodată, clipeşte…

Pe ziduri, aleargă albastre năluci…

O flacără vie pe coş izbucneşte,

Se urcă, palpită, trosneşte, vorbeşte…

“Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?”

Şi flacăra spune: “Aduc inspirarea…

Ascultă, şi cântă, şi tânăr refii…

În slava-nvierii îneacă oftarea…

Avut şi puternic emir, voi să fii.”

Şi flacăra spune: “Aduc inspirarea

Şi-n alba odaie aleargă vibrarea.

Răstriştea zăpezii de-afară, dispare…

Deasupră-i e aur, şi aur e-n zare,

Şi iată-l emirul oraşului rar…

Palatele sale sunt albe fantasme,

S-ascund printre frunze cu poame din basme,

Privindu-se-n luciul pârâului clar.

Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul…

Prin aer, petale de roze plutesc…

Mătasea-nflorită mărită cu firul

Nuanţe, ce-n umbră, încet, veştejesc… –

Havuzele cântă… – voci limpezi şoptesc…

Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul.

Şi el e emirul, şi are-n tezaur,

Movile înalte de-argint şi de aur,

Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori;

Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite

În grajduri, cai repezi cu foc în copite,

Şi-ochi împrejuru-i – ori spuză, ori flori.

Bagdadul! cer galben şi roz ce palpită,

Rai de-aripi de vise, şi rai de grădini,

Argint de izvoare, şi zare-aurită

Bagdadul, poiana de roze şi crini

Djamii – minarete – şi cer ce palpită.

Şi el e emirul, şi toate le are…

E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,

Dar zilnic se simte furat de-o visare…

Spre Meka se duce cu gândul mereu,

Şi-n faţa dorinţei – ce este – dispare

Iar el e emirul, şi toate le are.

Spre Meka-l răpeşte credinţa – voinţa,

Cetatea preasfântă îl cheamă în ea,

Îi cere simţirea, îi cere fiinţa,

Îi vrea frumuseţea – tot sufletu-i vrea

Din tălpi până-n creştet îi cere fiinţa.

Dar Meka e-n zarea de flacări – departe

De ea o pustie imensă-l desparte,

Şi pradă pustiei câţi oameni nu cad?

Pustia e-o mare aprinsă de soare,

Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare

Şi dulce e viaţa în rozul Bagdad.

Şi dulce e viaţa în săli de-alabastru,

Sub bolţi lucitoare de-argint şi de-azur,

În vie lumină tronând ca un astru,

Cu albele forme de silfi împrejur,

În ochi cu lumina din lotusu-albastru.

Dar iată şi ziua când robii şi-armează…

Cămile găteşte, şi negri-armăsari,

Convoiul se-nşiră – în zori scânteiază,

Porneşte cu zgomot, – mulţimea-l urmează,

Spre porţi năpustită cu mici şi cu mari.

Şi el ce e-n frunte pe-o albă cămilă,

Jar viu de lumină sub roşu-oranisc,

S-opreşte, o clipă, pe verdele pisc,

Privindu-şi oraşul în roza idilă…

S-opreşte, o clipă, pe verdele pisc…

Din ochiul său mare o lacrimă pică,

Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc

În gloria-i de-aur încet se ridică…

Şi lacrima, clară, luceşte, şi pică…

Din apa fântânii pe care o ştie

În urmă, mai cere, o dată, să bea…

Curmalii-o-nfăşoară c-o umbră-albăstrie…

Aceeaşi e apa spre care venea

Copil, să-şi alinte blondeţea în ea

Şi-ntreagă, fântâna, e tot cum o ştie.

E tot cum o ştie, – dar, searbăd la faţă,

Sub magica-i umbră, un om se răsfaţă…

Mai slut e ca iadul, zdrenţos, şi pocit,

Hoit jalnic de bube, – de drum prăfuit,

Viclean la privire, şi searbăd la faţă.

De nume-l întreabă emirul, deodată,

Ş-acesta-i răspunde cu vocea ciudată

– La Meka, plecat-am a merge şi eu.

– La Meka? La Meka?… – şi vocea ciudată

– La Meka! La Meka! răsună mereu.

Şi pleacă drumeţul pe-un drum ce coteşte…

Pocit, şchiop şi searbăd, abia se târeşte…

Şi drumu-ocoleşte mai mult, tot mai mult,

Dar mica potecă sub pomi şerpuieşte,

O tânără umbră de soare-l fereşte,

Auzu-i se umple de-un vesel tumult,

Şi drumu-ocoleşte mai mult – tot mai mult.

Iar el, el emirul, de-asemenea pleacă

Pustia l-aşteaptă în largu-i s-o treacă…

Prin prafu-i se-nşiră cămile şi cai,

Se mistuie-n soare Bagdadul, şi piere,

Mai şters decât rozul de flori efemere,

Mai stins decât visul pierdutului rai.

În largu-i pustia, să treacă-l aşteaptă

E dreaptă – tot dreaptă – dar zilele curg,

Şi foc e în aer, în zori, şi-n amurg

Şi el naintează, dar zilele curg.

Nici urmă de ierburi, nici pomi, nici izvoare…

Şi el naintează sub flăcări de soare…

În ochi o nălucă de sânge – în gât

Un chin fără margini de sete-arzătoare…

Nisip, şi deasupra, cer roşu – ş-atât

Şi toţi naintează sub flăcări de soare.

Şi tot fără margini pustia se-ntinde,

Şi tot nu s-arată oraşul preasfânt

Nimic n-o sfârşeşte în zori când s-aprinde,

Şi n-o-nviorează suflare de vânt

Luceşte, vibrează, şi-ntruna se-ntinde.

Abia, ici şi colo, găsesc, câteodată,

Verdeaţa de oază cu dor aşteptată…

Săgeată, aleargă cal alb şi cal murg,

Cămilele-aleargă săgeată şi ele,

La cântecul apei se fac uşurele…

Izvor sau citernă în clipă le scurg

Dar chinul reîncepe, şi zilele curg.

Şi tot nu s-arată năluca sublimă…

Şi apa, în foale, descreşte mereu…

Când calul, când omul, s-abate victimă,

Iar mersul se face din greu şi mai greu…

Cu trei şi cu patru, mor toţi plini de zile,

Dragi tineri, cai ageri, şi mândre cămile.

Şi tot nu s-arată cetatea de vise…

Merindele, zilnic, în trăişti se sfârşesc…

Prădalnice zboruri de paseri, sosesc…

S-aruncă pe leşuri cu ciocuri deschise,

Cămile, cai, oameni, cad, pier, se răresc…

Doar negrele paseri mereu se-nmulţesc

Şi tot nu s-arată cetatea din vise.

Cetatea din vise departe e încă,

Şi vine şi ziua cumplită când el,

Rămas din toţi singur, sub cer de oţel,

Pe minte îşi simte o noapte adâncă…

Când setea, când foamea, – grozave la fel,

Pe piept, ori pe pântec, îi pun câte-o stâncă,

Prin aeru-n flăcări, sub cerul de-oţel.

Pierduţi sunt toţi robii, cu cai, cu cămile…

Sub aeru-n flăcări, zac roşii movile…

Nainte – în lături – napoi – peste tot,

Oribil palpită aceeaşi culoare…

E-aprins chiar pământul hrănit cu dogoare,

Iar ochii se uită zadarnic, cât pot

Tot roşu de sânge zăresc peste tot

Sub aeru-n flăcări al lungilor zile.

Şi foamea se face mai mare – mai mare,

Şi, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare…

Bat tâmplele… – ochii sunt demoni cumpliţi…

Cutremur e setea, ş-a foamei simţire

E şarpe, ducându-şi a ei zvârcolire

În pântec, în sânge, în nervii-ndârjiţi…

Bat tâmplele… – ochii sunt demoni cumpliţi.

Abia mai păşeşte cămila ce-l poartă…

Speranţa, chiar dânsa, e-n sufletu-i moartă…

Dar iată… – părere să fie, sau, ea?…

În zarea de flăcări, în zarea de sânge,

Luceşte… Emirul puterea şi-o strânge…

Chiar porţile albe le poate vedea…

E Meka! E Meka! ş-aleargă spre ea.

Spre albele ziduri, aleargă – aleargă,

Şi albele ziduri, lucesc – strălucesc,

Dar Meka începe şi dânsa să meargă

Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc,

Şi albele ziduri, lucesc, – strălucesc!

Ca gândul aleargă spre alba nălucă,

Spre poamele de-aur din visu-i ceresc…

Cămila, cât poate, grăbeşte să-l ducă…

Dar visu-i, nu este un vis omenesc

Şi poamele de-aur lucesc – strălucesc

Iar alba cetate rămâne nălucă.

Rămâne nălucă, dar tot o zăreşte

Cu porţi de topaze, cu turnuri de-argint,

Şi tot către ele s-ajungă zoreşte,

Cu toate că ştie prea bine că-l mint

Şi porţi de topaze, şi turnuri de-argint.

Rămâne nălucă în zarea pustiei

Regina trufaşă, regina magiei,

Frumoasa lui Meka – tot visul ţintit,

Şi vede pe-o iasmă că-i trece sub poartă…

Pe când şovăieşte cămila ce-l poartă…

Şi-n Meka străbate drumeţul pocit,

Plecat şchiop şi searbăd pe drumul cotit

Pe când şovăieşte cămila ce-l poartă…

Şi moare emirul sub jarul pustiei

Şi focu-n odaie se stinge şi el,

Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei,

Şi frigul se face un brici de oţel…

Dar luna cea rece, ş-acea duşmănie

De lupi care urlă, – ş-acea sărăcie

Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă,

Sunt toate pustia din calea cea dreaptă,

Ş-acea izolare, ş-acea dezolare,

Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare…

Murit-a emirul sub jarul pustiei.

Autor: Alexandru Macedonski

Show aviatic ... a la Luna

Despre exerciții aviatice în zonă știam mai de mult pentru că se întâmplă ca avioanele și elicopterele să ajungă și deasupra orașului Ocna Mureș în zborul lor demonstrativ. Încă de anul trecut mi-am propus ca în acest an să particip la evenimentul care de câțiva ani se desfășoară la Baza 71 Aeriană de la Luna, cu ocazia Zilei Aviației, sărbătorită aici printr-un show aviatic în prima zi de Sâmbătă după Sf. Ilie, protectorul aviatorilor.

Am ajuns devreme însă din locul unde ne-am așezat nu am putut face fotografii foarte frumoase, așa că le-am luat pe acestea de pe Facebook pentru că sunt muuult mai relevante. Foto: Liviu Dnistran

Ce pot să spun este că am avut parte de 4 ore în care piloții ne-au încântat cu talentul și precizia lor în ceea ce înseamnă pilotajul. Au fost și simulări de luptă aeriene dar și terestre ceea ce a fost un adevărat deliciu pentru public iar ceva la fel de spectaculos a fost o întrecere între un MIG si un BMW de 1000cp care a rulat pe pistă cu o viteză năucitoare în mai putin de 30 de secunde, lăsând în urmă un miros puternic de cauciuc ars și inducându-ne o senzație foarte ciudată, pe care eu personal nu mi-as dori să o gust, poate doar un zbor cu MIG-ul ...

Luna 2018, revenim! Până atunci, precizie maximă și zboruri cu cer senin!

În Turnul cu ceas din Tg. Mureș

Spre marea mea rușine, abia acum am ajuns să urc în Turnul cu ceas al Prefecturii din Tg. Mureș. Gândul ăsta nu mi-a dat pace multă vreme, așa că am ajuns să îl pun în practică, am vizitat în sfârșit obiectivul turistic.

Ca să poți urca în turn, trebuie să-ți cumperi bilet de la Casieria Palatului Culturii, nu de la Prefectură! Apoi un ghid ar trebui să îți povestească despre obiectiv. În cazul nostru, nu s-a întâmplat așa, deci am rămas cu povestea de pe placa comemorativă prinsă pe zidul de lângă urcarea în turn, povestea românilor care au fost întemnițați aici sub turn pentru că nu s-au dezis de limba română și de credința strămoșească în perioada Primului Război Mondial.

Scările de urcare în turn sunt foarte frumoase, o parte din piatră, o altă secțiune din urcuș făcându-se pe scări din fier forjat, și chiar sus de tot urci pe scări din lemn. Ajungi în final într-un balcon orientat în cele patru zări, unde poți admira panorama Tg. Mureș-ului, în față deschizându-ți-se priveliști foarte frumoase ale orașului văzut acum de sus. Mai mult, în turn se află clopote de fier inscripționate în limba maghiară și care bat scurt la oră fixă. Tot acolo se află, dar mai ascuns vederii, mecanismul ceasului de pe fațada turnului.

Localnici fiind, am avut plăcerea să fim noi "ghizi" pentru o familie de bucovineni, cărora le-am arătat de acolo de sus din turn și alte obiective de vizitat în Tg. Mureș și pe care sperăm că le-au identificat de jos din oraș și vizitat, astfel ca să rămână cu o amintire frumoasă despre Tg. Mureș, după ce și-au exprimat nemulțumirea că au plătit vizita la acest obiectiv și ghidul nu le-a povestit nimic despre Turnul Cu ceas din Tg. Mureș. Eu sper doar că acest mic inconvenient a fost unul izolat, posibilul motiv fiind acela că la vizita grupului anterior, cineva spărsese un geam de la turn și ghidul trebuia să adune cioburile după turiștii necivilizați iar noi eram ultimul grup care vizita turnul în ziua respectivă.

Flori de Mai

Uneori îți vine să te iei să te duci... hai-hui... Așa am pornit într-o Duminică de Mai, cu gândul de a ajunge într-un loc superb, Coasta Cisteiului, un loc unde poți culege frăguțe de pădure cu o aromă absolut încântătoare. La un moment dat am oprit mașina lângă un câmp cu maci înfloriți și am făcut fotografia asta.

Nu am "vânat" imaginea, pur și simplu am făcut poza. Ulterior am văzut ce apare în oglindă: Orașul Ocna Mureș. Se spune că unele lucruri se întâmplă pur și simplu pentru că ești la un anumit moment într-un anume loc! Așa mi s-a părut momentul acesta în care am facut fotografia, aș numi-o "Ocna Mureș văzută în oglindă de pe Dealurile Ciungii". Nu este efortul meu, este doar o întâmplare să fi ieșit ceva atât de frumos!

Maci roșii înfloriți în câmpuri de grâu, cum altcumva ai putea vedea natura mai frumoasă în luna Mai? Și dacă "mai" asculți și melodia Flori de Mai - Alternosfera...

Lacătă prinsă-n lemn
Ascunde-mă neatins
Păzeşte-mă de ger
Ast-noapte iar a nins
Când tu visai
Albastre flori de mai. 

Ce flori în toiul iernii
"Opreşte-te"-ţi şopteam
Acum doar gerul sticlă
Pictează flori la geam. 
Tu n-ascultai
Visai doar flori de mai. 

Refren:

Mai stai şi nu pleca de n-ai
Să-mi dai [nu ţi-am cerut să-mi dai]
Albastre flori de mai. 

De ochi străini mă tem 
Ce-n stradă ard nestins
Privind la ei, te chem
Ţin minte tot ce-ai zis
Atunci spuneai:
"Plec după flori de mai! "

Vibrează paşii mei
De parcă merg pe clape
Cu mine însumi cânt
Refren-n singurătate
De cand plecai
Dupa flori de mai. 

Refren:

Mai stai şi nu pleca de n-ai
Să-mi dai [nu ţi-am cerut să-mi dai]
Albastre flori de mai. [x3]

O oază de frumusețe

Legat de postarea anterioară, aș lua trei cuvinte și le-aș schimba un pic ordinea. Aș spune așa: oprește-te, nu fă nimic, continuă! Unii vor râde, zicând: frumos exemplu, continuă să nu faci nimic! Alții ca mine, vor continua ce au început cândva, mă refer aici la a scrie pe blogul acesta... deși mi-ar place și mie să stau cu capul la umbră (e și ăsta tot un fel de a sta cu burta la soare, de a nu face nimic) și să citesc, de aceea mă pregătesc pentru asta și deci, continui!

M-am oprit la un moment dat, după ce scrisesem pe acest fel de suport de scris, deși mai mare plăcere ar fi să scriu de mână, însă pe un suport de hârtie nu pot să pun imaginile pe care le-am adăugat aici și să și iasă ceva frumos. Odată, cândva, când mă voi hotărî să nu mai fac nimic ... cu acest blog, pentru că orice începe se și termină la un moment dat, (și nu, nu o să mă apuc de vlogg-ing pentru că nu mă reprezintă) o să pun o ultimă postare pe care probabil o voi numi „Totul are un început și ... un sfârșit..., orice sfârșit este de fapt un nou început...”, și pentru că știu un Fotograf Vagabond, o să-l rog să-mi facă din acest blog cel mai frumos album foto, asta la un preț mult prea mare pe care oricum nu o să i-l pot plăti, așa că o sa-mi facă o bucurie mare pentru când o să fiu bunicuță și o să răsfoiesc chiar cartea scrisă de mine, stând în fotoliu pe prispa casei de la țară, acolo unde este cel mai frumos frumos!

A, să nu uit să precizez ceva: dacă tot n-am făcut nimic pe aici o vreme, totuși am făcut ceva, m-am gândit ... să schimb motto-ul blogului..., l-am boteza(n)t acum „an oasis of beauty”. El, blogul, era asta încă din 2010 când “l-am lansat în on-line” ca să vorbim în termeni la modă acum ... și atunci. Ideea să fac blogul mi-a venit de la un amic Sorin care deja avea unul dar pe o altă temă, apoi un prieten bun căruia i-am povestit de ce m-am apucat, la a doua mea postare pe blog, când eram prea puțin știutoare ce o să fac cu blogul ăsta, mi-a scris așa la comentariile de acolo: “Ține și de inteligență să descoperi fericirea, dar nu numai. Și un om mai puțin inteligent, poate fi fericit. Diferența este, că dacă ești inteligent poți face asta conștient, adică să te oprești puțin să vezi acele pietricele de pe marginea drumului, începem să străbatem drumul mai încet, tocmai pentru a vedea frumuseţea pietricelelor de pe margine”. Gino să știi că discuția aceasta a noastră a fost déclic-ul meu în viață și nu pot exprima prin cuvinte mulțumirea pentru asta! Și pentru că declicurile nu sunt chestii unice, ele au și ele momentele lor de boom și decădere, cu asta mi s-au schimbat un pic raporturile privind percepția frumuseții și a inteligenței (cu fericirea o lămurisem atunci), așa că, “nu există sex-appeal mai puternic  decât inteligența” (vechiul motto al blogului, un citat, personal sau poate preluat și el de undeva de către un ziarist pe care la un moment dat l-am apreciat) s-a transformat în “an oasis of beauty” o expresie în care m-am străduit să traduc cât mai corect românescul colțișor de frumos.

Eu continui să lucrez la visul meu, la a construi oaza mea de frumusețe și dacă voi reuși să aduc cu fiecare postare viitoare un strop de frumos în viețile celor care vor citi, înseamnă că deja lumea a devenit mai frumoasă, pentru simplul fapt că cineva a zâmbit azi!

Dacă nu știi ce să faci, nu face nimic!

"Dacă funcționează, continuă.
Dacă nu funcționează, oprește-te.
Dacă nu știi ce să faci, nu face nimic!" - Dr. Melvin Konner

Santa Secret ... dar mai bine spus, Daruri de Crăciun

Despre Santa Secret am aflat în liceu... Îmi amintesc foarte bine cadoul primit atunci, era un Moș Crăciun care se atârna în brad și era foarte simpatic. Știu prea bine de la cine l-am primit, colegul care mi l-a dăruit a fost suficient de "inspirat" încât și-a scris numele pe brâul moșului. 

Cu mult timp înainte de acest Santa, am învățat că un cadou se face din toată inima, că ar trebui să dăruim ceva care ne place nouă în mod deosebit, că trebuie să desfacem cadoul de față cu persoana care ni l-a dăruit și să-i mulțumim și, mai ales, să nu ne descotorosim de un cadou primit dăruindu-l mai departe!

Un alt Santa foarte special a fost o cutie rotundă primită pentru a ține adunate într-un bol de sticlă toate nimicurile frumoase, câteva pietre mate pentru a-mi aduce aminte că există și obstacole peste care se poate trece, câteva pietre transparente pentru prietenii buni, un glob de sticlă pentru a-mi aduce aminte să împodobesc bradul cu familia, dulciuri pentru o persoană specială, lumânări pentru a apropia sufletele, gheață pentru a ne răcori când se încinge atmosfera, brăduți strălucitori pentru clipe cu magie și verzi - KAUSTIK tot anul!

Și cadoul de Santa Secret din acest an l-am simțit foarte special, potrivit mie, un glob pictat manual și lumânărele cu motive decorative în ton cu sărbătoarea Crăciunului la români și nu numai.

Însă Crăciunul nu este despre a aștepta să primim cadouri, Crăciunul este despre a dărui! 

Dar mai ales, Crăciunul este o stare de spirit! Bucurați-vă de nașterea Pruncului Sfânt pe paie între vite, în ieslea cea săracă, unde Sfânta Fecioară și-a găsit sălaș. Isus s-a născut în Seara de Crăciun iar magii mergând după steaua călăuzitoare, I-au dus daruri cu mare bucurie, care bucurie și la voi să fie, de la tinerețe pân' la bătrânețe!

M ... with Love

Nu numai ciocolata dă dependență ci și creația artistică! Bravo Milka! Pe mine m-ai cucerit definitiv!

Cu drag, M

Viața ca un ... copac, sau, doi copaci ca ... viața?!

De multe ori, natura ne dă lecții. Trebuie doar să avem ochi să vedem și urechi să auzim. Cum la partea cu sonorizarea suprapusă imaginii stau foarte prost d.p.d.v. al abilităților tehnice, tot fotografia este cea care mă ajută să "păstrez clipe". Aceste poze-clipe sunt de fapt mult mai grăitoare, pentru că, vorba cuiva, "O poză face cât 1000 de cuvinte!"

Este aceasta o fotografie pe care aș traduce-o într-un cuvânt așa: "Viața". Îmi place să cred că această "unire" nu a fost mâna omului până la "punctul de întâlnire" și că Dumnezeu ne-a arătat prin această  lucrare a naturii menirea noastră pe această lume. 

Aș spune așa: investește în tine, completează pe cineva și fă ca tot ce ai obținut în plus să nu păstrezi numai pentru tine. Împărtășește! Este tot ce poți face mai bun în lumea aceasta...

"Eh" de la Deh'culturalizare !!!

Este scris asta pe un zid dintr-o zonă cu trafic din Tg. Mureș și am considerat-o un protest-manifest foarte subtil față de ce se întâmplă în orașul nostru în zona culturii sau mai bine zis a inculturii. Dar, mai înainte de asta, este un slogan deosebit de creativ, este un îndemn să ne îngrijim și mai mult de spiritul nostru, de "a fi"-ul din noi comparativ cu "a avea"-ul care câștigă, din păcate, o parte tot mai mare din existența multora dintre noi...

Sunt câteva postări în urmă pe care le-am scris în semn de revoltă la felul în care autoritățile "promovează incultura" în Tg. Mureș, după ce, de nenumărate ori, am văzut săli de spectacole cu o prezență probabil la nici un sfert din capacitate... Vă dați seama ce sentiment au avut artiștii aceia? Nici nu vreau să mă gândesc! Și... mai mult ca sigur că în sală nu au fost nici unii dintre aleșii locali, pentru că, dacă ar fi fost, poate ar fi luat niște măsuri pentru a redresa cât de cât problema asta, sau nu!?, interesul fiind de fapt altul...

Au fost amplasate la un moment dat, în zone mai intens circulate din cartiere, niște panouri destinate acestui scop, de a comunica evenimentele din oraș. Prin faptul că taxele percepute pentru a afișa un poster pe acel panou sunt  absolut fabuloase, s-a ajuns ca incultura să fie la ea acasă în Tg. Mureș. Rușine mare pentru acest proiect abandonat înainte să apuce să se dezvolte!

Probabil acesta este și scopul: de a omorî publicitatea stradala ca să se ajute viețuirea ziarelor locale, distribuite gratuit în căsuțele poștale, mijloc de a atrage masele pentru manifestările în aer liber, acelea "de prostit proștii" și din care "deștepții orașului" câștigă enorm. Iar noi, cei care preferăm să plătim prețul unui spectacol de calitate, suntem din ce în ce mai puțini, asta și din motiv că nu este mediatizat evenimentul, și mai trist, trăim sentimentul de rușine, (amprentă pusă orașului Tg. Mureș), în fața artiștilor care vin din ce în ce mai rar să ne încânte...

Trist, foarte trist!

Declarație de (ne)dragoste

Copiii dau cele mai frumoase şi sincere răspunsuri la întrebarea: "Ce este dragostea?".

Astăzi am trăit un moment de viață din care, copilul din mine a găsit o definiție a ceea ce NU este DRAGOSTE: atunci când ai un pumn de cireșe și le mănânci singur chiar dacă persoana cu care intenționezi să-ți împarți viața este la doi pași de tine... Ce tristă declarație de (ne)dragoste...

Ce înseamnă să ai haz

"61" zice Ceasornicul ... cel care ne măsură destrămarea...

"16" zice Omul ... în goana lui prin viață...

și totuși ...

La mulți ani, MAMA !

ArgEn TANGO

Din titlul postării ne dăm repede seama că este vorba de tango-ul argentinian. Tango-ul, muzica autentică argentiniană, este adus în atenția românilor într-un concert - turneu "PIAZZOLLA - o poveste autentică".

Într-adevăr concertul este o poveste a tangoului de pe străzile din Buenos Aires, poveste spusă și cântată de cine alta decât Analia Selis, frumoasa și talentata argentiniancă ce și-a părăsit țara natală îndrăgostindu-se de un român și de România. Împreună cu patru instrumentiști, un violonist, un violoncelist, un pianist și un bandoneonist (bandoneonul fiind un fel de acordeon) interpretează muzica lui Piazzolla într-un stil autentic. Piazzolla însuși a fost un bandoneonist care a interpretat tangoul clasic într-un mod ieșit din tipare, dând un sens nou tangoului, așa numitul "Tango Nuevo".

A fost o seară extraordinară aici la Tg. Mureș, dar în același timp o pată neagră pentru cei care promovează cultura aici în oraș. Este inadmisibil ca acești oameni, în special bandoneonistul Omar Massa, să vină din Argentina pentru acest proiect și... Sala Palatului Culturii să fie mai mult de jumătate goală. M-am simțit penibil. Unde mai punem că .... Orașul Florilor nu a avut "buget" pentru un coș cu flori pentru acești artiști desăvârșiți. Păcat...

 

Culorile iubirii

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Întreabă primii fulgi de nea!
E albă, e imaculată,
Dar pe pământ ea nu rămâne-așa…

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Oranj, ca razele de soare;
Dar nu durează mult, se risipesc
Și răsăritul se pierde în uitare…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Verde, precum iarba primăverii,
Însă se pierde în arșița verii
Și nu mai e același verde crud.

Ce culoare are iubirea suflet drag?
Albastru precum cerul,
Dar nu durează mult,
Se schimbă cu un nor, se schimbă cu un gând…

Ce culoare are iubirea dragul meu?
Iubirea are culoarea sufletului tău!

preluat de pe webcultura.ro; autor Monica Berglund

Între cer și pământ

Poate cel mai frumos simț artistic din multitudinea de proiecte de izolare a blocurilor din Tg. Mureș. Am aflat întâmplător că are un frate geamăn în Cluj Napoca... și posibil că în Tg. Mureș este singurul de acest fel.

Modul de a îmbina culorile mi se pare desprins dintr-o poveste... 

"Între cer și pământ" aș denumi armonia dintre cele două culori. 

Poate trebuie să fi un pic altfel ca să îți placă asta, și mă bucur că s-a nimerit să fie tocmai blocul meu cel care a fost astfel însuflețit prin culori. Verdele ierbii se urcă încet către cer iar cerul cu albastrul său infinit coboară pe pământ. Sau, de ce nu, te poți duce cu gândul la niște ochi frumoși..., când albaștri când verzi, în care e o încântare să te pierzi... Așa am intuit eu gândurile proiectantului și cred că nu am greșit mult...

Spun doar atât: Îmi place! Mă regăsesc aici și chiar mă duce cu gândul acasă... Acasă acesta este astfel mai aproape de primul acasă!