luni, 18 august 2014

Din groapă în groapă

Scriu acestea în speranţa că scrisul meu va schimba ceva, că mă voi face auzită şi că cei care trebuie să acţioneze o vor face!

Desigur multă lume cunoaşte, pe traseul Braşov-Sighişoara-Tg. Mureş-Alba Iulia-Sibiu, scurtătura care ocoleşte oraşul Turda, scurtătură pe care se intră la Hanul Pescarilor şi se iese la Unirea-jud. Alba, pe sensul de mers deja menţionat. Înainte să se dea în folosinţă partea de autostradă care ocoleşte Turda, scurtătura de care scriu era mai intens circulată. Acum însă şoferii aleg varianta cu autostrada ca să ajungă la Alba Iulia, scurtătura nu mai are aşa mare importanţă. Pentru că până acum o porţiune din această scurtătură, aproximativ 1,5-2 km, la limita dintre judeţele Cluj şi Alba dar aparţinând de judeţul Cluj, era petecită periodic, fără a se face un lucru responsabil, de calitate, care să fie şi durabil, porţiunea asta este mai tot timpul plină de gropi.
Şi ce gropi! Cratere! Am surprins câteva în pozele de mai jos, cred că unele au adâncimea de 25-30 cm. Ideea este că, dacă treci pe acolo, trebuie să faci slalom printre ele şi e aproape imposibil să nu iei una. Mai grav este când plouă şi gropile sunt pline de apă, am prins şi asta şi nu te simţi chiar confortabil la gândul că poţi să-ţi strici maşina pe un astfel de drum.

Şi tot aştept să se-ntâmple ceva... Până atunci, admir apusuri de soare splendide, la ora când de regulă trec pe acolo














sâmbătă, 9 august 2014

Fabulă


Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite. 
Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.
Vaca, însă, ca o fată, 
Cu avere şi trusou, 
Îi respinge îngâmfată : 
„Cum să mă mărit c-un bou ?”
”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sânge !” 
Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul, 
După tratative scurte, 
S-a căsătorit cu calul.
„Ah, ce şansă pe mireasă !” 
Comenta în pom o cioară, 
„El - aristocrat de rasă.
Ea - o biată pierde-vară.”
Dar curând, ce tragedie ! 
Vaca se certă cu calul,
Pân'departe-n deal la vie, 
S-auzea întreg scandalul. 
În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa, 
Cu ispitele-i de lapte.
Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase, 
Două palme cu copita !
Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are, 
Trei amante, toate iepe. 
Asta-i prea de tot, îşi zise, 
Îl dau dracului de cal. 
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal. 
Slabă, galbenă, uscată,
De necazuri şi nevoi, 
Vaca noastră, resemnată, 
Se întoarse printre boi.
Dup-atâta chin şi jale, 
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat. 
Nunta lor a fost vestită, 
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită ! 
Vaca noastră şi cu boul.”
Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă, 
Tipul clasic de menaj. 
Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) ,c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte, 
Uneori cu armăsarul.
Dar, eu cred că-i calomnie, 
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e că-n căsnicie,
Treaba merge de minune. 
Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne ! 
Şi aşa, trec ani şi ani, 
Şi precum am prins de ştire, 
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.
În povestea mea, de faţă ,
Nu e nici un lucru nou, 
Pentru orişicare vacă, 
Soţul ideal e-un BOU ...


marți, 29 iulie 2014

Floarea pasiunii



Am văzut-o întâmplător pe terasa vecinilor mei de la ţară.
Am fotografiat-o pentru că era superbă şi am afişat-o pe Facebook să o vadă şi prietenii mei.
Aşa am aflat că se numeşte "Floarea pasiunii" - o denumire foarte exotică la fel ca şi inflorescenţa de o frumuseţe incredibilă. Popular i se mai spune şi "Coroana lui Iisus" şi legat de asta este o legendă privind petalele, staminele şi pistilul care sunt asociate cu apostolii (zece doar, mai puţin Iuda şi Petru), coroana de spini şi cuiele bătute pe cruce în corpul Mântuitorului. Am mai căutat informatii pe net şi am găsit cum că seara degajă un miros plăcut, eu am fotografiat-o la amiaza şi atunci nu mirosea. Când mai merg acasă o să o miros seara pentru a mă putea bucura pe deplin de armonia de culori şi miresme.
Am adăugat-o şi aici pe blog, colţisorul meu de frumos.

marți, 15 iulie 2014

duminică, 13 iulie 2014

Două sentimente

"Există două stări care pe mine nu m-au deranjat niciodată: invidia şi gelozia. N-am o problemă cu asta. Dacă unui om i se întâmplă un lucru bun, cu atât mai bine, nu îl invidiez, ci mă bucur pentru el. Cu gelozia nu mi-am pierdut timpul. Dacă e vorba să nu am încredere în cineva, nu încep o relaţie."

Raluca Zamfirescu, în Revista Tango - Marea Dragoste

vineri, 4 iulie 2014

La mulţi ani, MS 77 ALZ !!!

MS 77 ALZ : astăzi este ziua mea. Am împlinit 7 ani, am parcurs în acest timp 57.481 km şi am văzut multe locuri frumoase din România! 
Pentru că merit să-mi fie sărbătorită aniversarea, stăpâna mea mi-a comandat un tort mai special. Se bucură că a terminat de plătit toate ratele cu care "am necăjit-o" în fiecare lună! 
Cofetăria Egreta din Tg. Mureş m-a reprodus sub formă de tort, dintr-un amestec fin de ciocolata, frişcă şi vanilie, combinaţie care se numeşte "Zori de zi" şi este super, super delicioasă. Deşi am vrut să vedeţi că m-am născut în 4 Iulie 2007, cei de la cofetărie au greşit puţin şi au scris doar anul 2014 pe emblema aniversară. Poate pentru că acest an este mai important, doar acum sunt cu adevărat liberă şi pot sa-i dau şi stăpânei mele mai multă libertate, ceea ce desigur îşi doreşte de multă vreme. Pentru că are mare grijă de mine, îi doresc să mă păstreze cât mai mult, pentru că a văzut cu câtă trudă poţi să te bucuri de o maşină nouă şi îi promit că îi voi fi alături încă mult timp. 
Mulţumesc Mari pentru surpriza făcută, ştiu bine că "fac toţi banii!"


miercuri, 18 iunie 2014

Lupta inimii cu mintea

"Mereu am considerat că există căi ale minţii şi căi ale inimii; acestea au nevoie să se sprijine unele pe celelalte. Şi dacă se întâmplă ca mintea să nu fie în acord cu inima, atunci mintea este cea care greşeşte. Acordul sau dezacordul său nu contează. Ceea ce contează este ca inima ta să se simtă în largul ei, în pace, în tăcere, în armonie, la ea acasă.
Suntem educaţi pentru minte, deci mintea noastră ştie să se exprime. Dar nimeni nu observă inima. De fapt, este împinsă deoparte de toată lumea pentru că nu-şi găseşte utilitatea în piaţă, nu-şi are locul în lumea ambiţiilor, a politicii, a afacerilor.
Dar, pentru mine, situaţia este exact invers: mintea nu foloseşte la nimic. Inima ştie cel mai bine.
Toate se întâmplă, doar că inima ta trebuie să fie pregătită să le primească. Toate vin, dar dacă inima ta este închisă... legile secrete ale vieţii sunt construite în aşa fel încât nici măcar nu se va bate la poarta inimii tale.
Existenţa ştie cum să aştepte; poate aştepta o eternitate. Totul depinde de tine. Totul este pregătit să se întâmple în orice moment. Deschide doar toate uşile, toate ferestrele, pentru ca existenţa să se reverse în tine din toate părţile. Nu există alt Dumnezeu în afară de existenţă, nu există alt paradis decât propria ta fiinţă. Când existenţa se revarsă în fiinţa ta, atunci a pătruns în tine paradisul - sau tu ai intrat în paradis, sunt doar două moduri diferite de a exprima acelaşi lucru. Dar nu uita: nu se aşteaptă nimic de la tine."

Destin, libertate şi suflet, Care este semnificaţia vieţii? - OSHO

sâmbătă, 31 mai 2014

Lumină şi foc

"Revista Tango: De ce avem nevoie de dragoste? N-ar fi mai simplu să trăim liniştiţi fără? De ce o fi omul creat să iubească?
Dr. Cristian Andrei: E o diferenţă mare între iubire şi dragoste. Foarte mare! Iubirea este cum este căldura soarelui. Se infiltrează printre oameni, face să înflorească florile dintre ei, să zâmbească unii către alţii. Este exact cum e lumina. O comparaţie mai bună decât între iubire şi lumină nu există. În timp ce dragostea este ca focul. Focul este altceva decât lumina. Acesta face incendii de pădure, lasă scrum în urma lui şi, câtă vreme activează, are şi lumină - adică poate să aibă şi acea iubire frumoasă dintre oameni, dar consumă ceva. Există tot mai mulţi oameni în ziua de astăzi care au dragoste fără iubire. De ce? Pentru că dragostea a început să fie o frustrare. E ca bulimia, e ca şi consumul de marijuana. E ceva artificial, e o ambiţie, este un orgoliu, este frustrarea că nu poţi să faci sex cu celălalt şi îi spui că-l iubeşti numai pentru că nu ai ajuns la părţile lui esenţiale.

R.T.: Există şi oameni care nu pot iubi?
C.A.: Există din ce în ce mai mulţi oameni care nu mai pot iubi. Sunt mulţi oameni tineri care nu văd de ce să iubească. Se gândesc la bani, la carieră, la chestiile secundare. Sunt şi oameni în vârstă, cărora li se stinge iubirea, deşi ar putea foarte bine să iubească şi la vârste înaintate, dar devin atât de zgârciţi cu iubirea! Şi de reci... sunt mulţi.

R.T.: Care ar fi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste?
C.A.: Depinde de impactul pe care-l simţi tu. Pentru că, dacă ţie îţi spune cineva "ai gene lungi" s-ar putea să fi foarte emoţionată pentru că e vorba de un anume om. Dacă îţi spune un tip gras, de care nu-ţi place, nu e declaraţie de dragoste.

R.T.: Nu cumva simplul "te iubesc" rămâne cea mai frumoasă declaraţie de dragoste?
C.A.: Cuvintele astea au în ele un tezaur de interpretări, dar dragostea nu se poate pune în cuvinte. De aceea se şi fac tot felul de poezii care sunt aproximări. Se tot pictează şi se tot cântă. Şi, din toate astea, uneori simţi emoţia. Dar o poezie întreagă e egală cu un clipit al persoanei care te interesează. Şi, uneori, e suficient să clipeşti ca să faci o declaraţie de dragoste."

Preluat dintr-un interviu cu Dr. Cristian Andrei din Revista Tango

vineri, 30 mai 2014

Preţuieşte Viaţa

Nu am urmărit la TV nici o emisiune a Andreei Marin cu acest nume: Preţuieşte Viaţa. Habar nu am ce teme se dezbat acolo însă trebuie să recunosc că, văzând pe Facebook o postare care te invita la Tg. Mureş la un eveniment în caravană prin mai multe oraşe din ţară Preţuieşte Viaţa mi s-a părut atractivă denumirea şi am vrut să merg.

Deşi nu o simpatizez pe Andreea Marin, nu-mi pare rău că am mers. S-au discutat acolo tot felul de lucruri, de la tendinţa spre o alimentaţie sănătoasă, reîntoarcerea la natură în zilele acestea când totul este tehnologie, la violenţa domestică sau actele caritabile ale unei clinici din Turcia, care în parteneriat cu fundaţia Andreei Preţuieşte Viaţa, readuc bucuria unei vieţi normale unor oameni greu încercaţi de soartă.

Însă ceea ce-mi va rămâne multă vreme în minte de acum înainte este un exerciţiu de introspecţie pe care Andreea l-a propus celor din sală: "întindeţi-vă mâinile înainte, cu palmele orientate spre voi, mâinile apropiate. Priviţi-vă ca într-o oglindă în palme. Ce vedeţi? Este frumos sau urât ceea ce vedeţi acolo? Acum închideţi ochii şi căutaţi mai adânc, până în sufletul vostru. Ce vedeţi? Vă place ceea ce vedeţi sau nu? Acum închideţi palmele şi duceţi-le în dreptul inimii!...."

şi incă ceva: îndemnul Andreei ca în fiecare dimineaţă când ne trezim şi ne uităm în oglindă să ne privim în ochi şi să ne spunem: Preţuiesc Viaţa!








fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Andreei Marin

sâmbătă, 24 mai 2014

Bach într-o formă avangardistă

4 oameni talentaţi au dat naştere în seara asta la Palatul Culturii din Tg. Mureş unui spectacol absolut încântător: Johann Sebastian Bach reinventat prin muzica lui Zoli Toth (de la Sistem). O împletire de instrumente precum marimbă, vibrafon, vioară, violoncel, mânuite de artişti desăvârşiţi care au pus pe note muzica marelui compozitor clasic, într-un stil cu totul aparte, amplificate prin imagini 3D proiectate pe nişte panouri cu simetrie perfectă, au făcut acest spectacol un adevărat show.

Combinaţia între diferite stiluri, clasic, jazz, pop, rock au făcut acest spectacol foarte divers şi dinamic, plin de energie şi culoare, un proiect foarte îndrăzneţ care a adus aplauze îndelungate artiştilor.

Însă, pe cât de încântător a fost spectacolul, pe atât de mare a fost dezamăgirea în ceea ce priveşte prezenţa publicului la eveniment. Deşi acest spectacol face parte dintr-un turneu naţional Zoli Toth Project care se întinde pe mai bine de o lună în 12 oraşe din ţară şi are o mulţime de parteneri media, totuşi la Tg. Mureş în seara asta am fost doar o mână de oameni în sală. Păcat că un astfel de spectacol nu a fost suficient mediatizat încât să se bucure cât mai multă lume de această încântare, în condiţiile în care preţul biletului (20 lei) a fost mult sub calitatea spectacolului.

Felicitări Zoli Toth Project pentru această seară în care ne-aţi cântat şi încântat deopotrivă!

miercuri, 21 mai 2014

Magia

Magia, de Rhonda Byrne.

O carte extrem de ușor de citit dar cu o invățătură profundă.

Are la bază principiul biblic al mulțumirii, (celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are). Am invățat din cartea asta că trebuie să fim recunoscători. Pentru tot. Pentru sănătatea pe care o avem, pentru bunurile pe care le avem, pentru banii nostri, pentru prieteni, pentru apă, aer, pentru hrana noastră etc. Nu pot să spun că nu practicam și inainte recunoștința dar cartea asta m-a mai invățat ceva în plus: să mulțumesc pentru ceea ce vreau să devină realitate în viața mea chiar înainte ca lucrul acela să se întâmple. Gândind pozitiv asupra acelui fapt și mulțumind pentru realizarea lui, îl atragem în viața noastră.

Ce este de fapt magia? Magia este o stare de bine pe care o resimți atunci când ești mulțumit, împăcat cu tine și cu lumea din jur. Când ai ajuns să aplici recunoștința la un nivel cât mai sincer și cât mai profund cu putință, vei simți cum Universul lucrează în favoarea ta.

Fiți recunoscători! Nu contează cui aduceți această recunoștință: lui Dumnezeu, Universului, celor din jurul vostru, chiar nu contează, contează doar să simțiti asta!

joi, 1 mai 2014

Spicuiri ... din Mîndruţă

" Ai divorţat. Ce ai înţeles din prima căsnicie?
Lucian Mîndruţă.: Am înţeles că cel mai frumos lucru într-o căsnicie poate să fie, până la urmă, divorţul. La final, la divorţ, când m-am dus la tribunal avocata a întârziat. Şi eu eram cu soţia de care urma să divorţez, discutam lejer lângă o fereastră, râdeam şi fumam. Avocata a venit, m-a luat de-o parte şi mi-a spus: "n-ar fi trebuit să veniţi chiar aşa la tribunal, cu amanta, pentru că nu e frumos". Şi i-am spus că e soţia... de ea mă despart. Nu doar părea că ne înţelegem, chiar ne înţelegeam foarte bine doar că, pur şi simplu, fiecare avea drumul lui.

Cum ai cunoscut-o pe actuala soţie? Să zicem ultima, soţia definitivă? E iubirea definitivă?
L.M.: N-aş vrea să creadă că e ultima, că după aceea şi-o ia în cap. Deci rămânem la formula "actuala soţie". Şi sper că şi ea crede acelaşi lucru despre mine, sunt doar "actualul", da?

Care este sensul vieţii?
L.M.: Nu există un sens al vieţii. Viaţa este ce-şi face fiecare din ea. Nu are un sens, nu are o logică...

Tu ai trecut de jumătate...
L.M.: Am trecut, nu mai am mult.

Şi cum te consolezi cu gândul ăsta?
L.M.: Nu mă consolez.

Înseamnă că eşti într-o depresie continuă.
L.M.: Da. În general, oamenii care înţeleg viaţa nu pot să aibă ca alternativă decât depresia. Nu există altceva. Pentru că este limpede. Munceşti, tragi tare, încerci să perpetuezi specia, încerci să te îmbunătăţeşti pe tine ca individ, încerci să nu faci prea mult rău în jur, după aia mori şi nu se mai întâmplă nimic.

Ce contează cel mai mult în viaţă?
L.M.: Absolut nimic. Nu contează absolut nimic. Orice ai face, viaţa se încheie. Şi dacă eşti Napoleon, şi dacă eşti cerşetor. Nu are nici un sens. Nu are nici un rost să te gândeşti că are un sens. Ceea ce e minunat dacă poţi să faci este să laşi câteva cuvinte bine scrise. Asta e tot. Pe care, la un moment dat, să le păstreze unii sau alţii."

preluat din revista Tango - Marea Dragoste

marți, 29 aprilie 2014

Întregul meu, nu jumătatea mea!

Credeți că fiecare om are o jumătate a lui?

"Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Soţul şi soţia sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar."

Parintele Arsenie Papacioc

luni, 21 aprilie 2014

Lacrimi în Noaptea Bucuriei

Scenă: Pe scările Catedralei, în Noaptea de Înviere, o femeie firavă, mărunţică, cu doi copii în jurul ei şi cu trei lumânări aprinse în mână. La un moment dat, din spatele ei, prin mulţime se avântă nervos un bărbat cu o fetiţă mai mică decât ceilalţi doi copii pe care o îmbrânceşte pe scări la picioarele mamei şi strigă "ţine-o tu, că pe mine mă enervează". Fetiţa căzută jos începe să plângă iar mama stinge lumânările şi o ia pe micuţă în braţe. I-am văzut ochişorii înecaţi în lacrimi după care, mama cu cei trei copii intră în catedrală să se roage în Noaptea de Înviere probabil şi pentru o viaţă mai liniştită...

duminică, 20 aprilie 2014

De Paşti... fără paşti

Pentru prima dată în viaţă merg să iau Lumină în Noaptea de Paşti  în altă parte decât la biserica din Ciunga, locul unde m-am născut şi unde, o viaţă, am trăit an de an bucuria Învierii lui Iisus Christos.

Acum am trăit emoţia acestei mari sărbători la Catedrala Mică din Tg. Mureş, biserica de care aparţinem. Nu pot să spun că a fost acelaşi lucru cu ce am trăit în alţi ani pentru simplul motiv că Sărbătoarea Slujbei de Înviere a fost stricată de "oamenii bisericii". Mai precis, pentru că nu am stat la slujbă până la final, normal, am vrut să luăm paştile înainte de a pleca spre casă. Mare a fost dezamăgirea noastră când am văzut că paştile nu se împart în curtea bisericii cum eram obişnuită de la Ciunga, astfel ca omul să poată lua când doreşte să plece către casă, ci paştile sunt în biserică şi "păzite" ca omul să nu ia pentru că "nu sunt sfinţite, se sfinţesc numai după slujbă!"

Aţi mai pomenit undeva ca paştile să fie sfinţite altcândva decât în Joia Mare la Cina Cea de Taină? Ruşine Catedrala Mică din Tg. Mureş.

În final am mers la Bisericuţa de Lemn şi am luat paşti de acolo, unde organizarea a fost exemplară deşi a fost enorm de multă lume.

Sper din toată înima să ajung alte Paşti cu sănătate şi să merg la Înviere în sătucul meu drag, sau de ce nu, undeva la o mănăstire unde se simte sărbătoarea mai frumos decât în oraşele mari.

Christos a înviat! Lumina Învierii să vă pătrundă în inimi şi în casele voastre! Bucuraţi-vă la ceas de Mare Sărbătoare!



joi, 27 martie 2014

O frumoasă declarație de dragoste

Scriitorii iubesc cu multă pasiune. Și scriu despre asta pagini întregi, fără să le fie teamă că își dezvăluie slăbiciunile lumești.
Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Nichita Stănescu și Liviu Rebreanu sunt doar câțiva dintre autorii care au închinat capitole și poezii întregi iubirii și persoanei iubite.

Liviu Rebreanu a lăsat, poate, cea mai frumoasă declarație de dragoste din istoria literaturii române. Acesta s-a îndrăgostit nebunește de Fanny Rădulescu, iar în 1912 i-a declarat iubirea în volumul „Mărturisire”, înainte să îi devină soție:

„Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâie o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe care le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!… Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuinţă de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârşit, că şi în iubire succesul e tot. Dorinţele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulţumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Astăzi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea.

Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”

sâmbătă, 8 martie 2014

Cu şi despre bărbaţi, de 8 Martie


Întotdeauna m-am simţit bine în lumea şi în compania bărbaţilor! Oare de ce? Pentru simplul motiv că ei sunt altfel decât noi, femeile! De la ei trebuie să învăţăm multe lucruri pe care ei le au în genă şi cu care noi nu am fost înzestrate, sau poate ni le-am denaturat de-a lungul anilor. Să învăţăm să îndepărtăm din viaţa noastră sentimente cum ar fi invidia, răutatea, ura, egoismul şi să punem mai mare accent pe bunătate, apropiere, iubire.

Nu vreau să blamez femeia în ziua asta specială, dar pe motiv că am în jurul meu femei pe care le analizez cu ochi nu neapărat critic, ci doar ca să mă autoeduc cu "aşa nu!", m-am gândit cum ar fi să fie lumea mai bună dacă femeia şi-ar schimba un pic atitudinea faţă de lume în general, faţă de bărbaţi şi mai cu seamă faţă de semene.

De ce bărbaţii nu vor să pară altfel decât sunt, iar noi, femeile, apelăm la tot felul de trucuri ca sa-i impresionăm şi să-i seducem? De ce nu vrem să ne vedem frumoase aşa cum ne văd ei când uităm să ne machiem? Mi-au plăcut întotdeauna bărbaţii care caută să vadă dincolo de imagine, care pun accentul pe naturaleţe, care preferă dimineţile alături de femeia iubită, fără tencuiala care înfrumuseţează chipul asemeni măştilor care ascund frumuseţea autentică.

Nu ştiu dacă sunt o femeie mai specială decât altele, dar îmi place să cred că da! Am învăţat de la bărbaţi că este foarte important la o femeie să fie aşa cum vrea un bărbat, adică simplă şi în acelaşi timp complexă ca sa-l stârnească tot timpul, înţelegătoare ca să-l asculte când are ceva de spus şi mai ales atunci când nu are şi nu în ultimul rând sinceră, neprefăcută, devotată şi iubitoare.

De 8 Martie le doresc femeilor apropiate din viaţa mea, prietenelor mele, să rămână la fel de frumoase ca şi până acum, mă refer la frumuseţea interioară pentru că cea fizică se mai duce odată cu trecerea primăverilor iar bărbaţilor din jurul nostru înţelepciune să ne accepte cu defectele noastre mai mari sau mai mici şi putere să ne ajute să vedem lumea prin ochii lor, pentru că este o lume mult mai bună, mai curată şi mai lipsită de falsitate!

miercuri, 5 martie 2014

Take me away


5 Martie 2014 ... clepsidra... firele de nisip... un alt timp... o altă lume...

În fond, orice plecare înseamnă un nou drum deschis spre cunoaştere. Ea poate fi o îndepărtare în spaţiu şi/sau în timp, dublată de o apropiere în suflet.

A ta... Îmbrățișez... Zâmbesc... Visez... Mi-e dor... Sper... Te aștept.... De fapt, nu ești plecat...
 

sâmbătă, 1 martie 2014

Gând la început de primăvară

Azi a fost prima zi din Martie 2014 şi mi-am petrecut-o în natură la casa noastră de la ţară. A fost o zi superbă în care deşi am muncit în curte şi în grădină, a fost o relaxare totală să fim acolo. M-am gândit ce mult face să ai unde să evadezi din cotidianul oraşului la sfârşit de săptămână şi ce mult înseamnă o căsuţă la ţară. Ca în fiecare an, de primăvara până toamna, o să mergem des acolo şi chiar daca este de lucru, importantă este desprinderea de activitatea de zi cu zi şi traiul, chiar şi pentru câteva ore, în mijlocul naturii.

Deja sunt 12 ani de când fac drumul până acolo cu maşina, pot spune că ştiu şi pietricelele de pe marginea drumului chiar. Mă întristează faptul că văd din ce în ce mai multe case de vânzare prin satele pe unde trecem, semn că bătrânii s-au prăpădit iar tinerii nu mai au chemare pentru locurile acestea minunate numite sate. Pentru mintea mea este de ne conceput să faci greşeala de a-ţi vinde casa părintească, de a-ţi uita originile sau uneori de a le nega.

Dacă tinerii de la oraşe s-ar gândi să facă investiţii în casele bunicilor, la fel cum şi eu am făcut şi fac încă, cu siguranţă ar avea de câştigat mult. Nu pot să descriu în cuvinte ce înseamnă liniştea pe care ţi-o dă orice clipă petrecută acolo la ţară, departe de agitaţia din oraş. De multe ori mă gândesc ca datorită ritmului de viaţă de la oraşe oamenii sunt mult mai agitaţi şi mai stresaţi. La ţară viaţa curge altfel, oamenii sunt mai senini şi mai calmi.  Şi mult mai buni.

O mică grădină pe care să o cultivi din pasiune şi pentru relaxare face mult. Rondouri cu flori în curte şi în grădină înfrumuseţează şi ridică aspectul casei, deci strădania de a îngriji casa, curtea şi grădina nu face decât să ne mulţumească sufletul, chiar dacă uneori nu este foarte uşoară această muncă. Dar rezultatele care se văd în urma noastră sunt extraordinare.

Am scris postarea asta ca să dau de gândit celor ce o vor citi. Din toată inima vă spun că nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu investiţi în voi. Nu vă mai lăsaţi furaţi de viaţa în mijlocul betoanelor. Contează foarte mult să vă relaxaţi după o săptămână de muncă. Şi pentru că văd că marea majoritate trăiesc modest şi nu au bani tot timpul de pensiuni şi vile de week-end, atunci unde dacă nu la casa de la ţară? Puteţi să o amenajaţi cochet şi să vă simţiţi bine acolo în orice anotimp, în week-end-uri şi poate chiar în vacanţe. Şi mai puteţi face ceva, vă puteţi bucura bunicii, acei care încă ii mai aveţi.

O primăvară frumoasă tuturor!

joi, 13 februarie 2014

HUG me, KISS me, LOVE me





Că tot postam anterior despre creativitate în marketing, cred că MILKA s-a pregătit cu ediţia aceasta limitată pentru Valentine's Day.

Şi chiar le-a ieşit mişto ideea.

So: HUG me, KISS me, LOVE me - I LOVE MILKA

sâmbătă, 1 februarie 2014

Dacă e februarie, miros freziile...



Ce pot să spun despre mine, cea care peste trei zile împlineşte 37 de ani?

Că iubesc marea, pescăruşii, cerul, norii, depărtările, muzica formaţiei Direcţia 5...
Că citesc cu regularitate o singură revistă, Tango, care mă încântă şi din care iau idei frumoase despre lume, oameni şi viaţă...
Că m-au marcat 3 cărţi citite şi anume: Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt, Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway şi Alchimistul, de Paulo Coelho...
Că am un motto în viaţă: "lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oamenilor complicaţi este o lume simplă..."
Că sunt sensibilă, mă emoţionează gesturile mărunte, dintre flori prefer frezia, mirosul ei îmi induce puritate, dacă aş putea, aş inventa un parfum numai pentru mine cu acest miros :)
Că iubesc viaţa şi chiar dacă am realizat moartea, mă încăpăţânez să trăiesc în prezent şi să mă bucur de toate nimicurile mărunte de zi cu zi...
Că sunt brand-uri, mă ataşez de ele până dispar de pe piaţă, îmi place să spun că trăiesc şi respir prin ele, dar că nu îmi este luată în considerare atitudinea faţă de ele tocmai pentru că am lucrat în marketing...
Că am cam tot ce şi-ar dori un om la vârsta mea, că sunt mândră că am realizat toate în mare parte prin efortul propriu, că am o familie care mă iubeşte şi care înseamnă totul pentru mine şi câţiva prieteni dragi pe care nu aş vrea să-i pierd...
Că sunt mulţumită de ce-mi oferă viaţa în prezent, că îmi mai doresc doar să fiu sănătoasă şi să pot să-mi mai îndeplinesc un vis: acela de a colinda prin lume...

Atât ... şi încă muuulte, multe...

Mari. Mari Botezan

luni, 6 ianuarie 2014

Oo, Doamne!... Iadul...

Răspunsul plin de umor al unui elev la o întrebare propusă de un profesor excentric a ajuns să aibă milioane de vizualizări pe internet. Chiar şi profesorul a răspuns la glumă: i-a dat elevului nota A+ şi a publicat întreaga explicaţie pe internet.
La un examen la chimie, un profesor al Universităţii din Arizona a pus următoarea întrebare. "Este Iadul exotermic (cedează căldură) sau endotermic (absoarbe căldură)?". Întrebarea inedită a fost dublată de un răspuns de-a dreptul genial. Îl redăm mai jos, în traducere în română:

"Mai întâi, trebuie să ştim cum se modifică masa Iadului de-a lungul timpului. Pentru aceasta, trebuie să ştim rata de mutare a sufletelor în Iad şi rata de plecare a sufletelor din Iad, ceea ce este destul de greu de stabilit. Cred însă că putem estima că, odată ce un suflet ajunge în Iad, nu mai pleacă de acolo. Aşadar, niciun suflet ajuns în Iad nu mai pleacă de acolo. Iar, în privinţa numărului de suflete care intră în Iad, diferitele religii care există astăzi pe lume ne pot da o mână de ajutor.

Aproape fiecare religie din lume pretinde că, dacă nu eşti membru al acelei religii, vei ajunge în Iad. Având în vedere că există mai multe religii, iar fiecare individ aparţine cel mult unei singure religii, putem concluziona că toate sufletele merg în Iad. Având în vedere natalitatea şi mortalitatea de pe Terra, putem concluziona, de asemenea, că numărul de suflete din Iad creşte exponenţial. Acum, putem analiza rata de schimbare a volumului Iadului, întrucât Legea lui Boyle prevede că, pentru ca temperatura şi presiunea din Iad să rămână la acelaşi nivel, volumul Iadului trebuie să se mărească proporţional cu numărul de noi suflete sosite în Iad.

Aşadar, avem două posibilităţi:

1. Dacă Iadul se extinde cu o rată inferioară celei de intrare a sufletelor în el, atunci temperatura şi presiunea din Iad vor creşte până când întreg Iadul se va dezlănţui.

2. Dacă Iadul se extinde cu o rată superioară celei de intrare a sufletelor în el, atunci temperatura şi presiunea vor scădea până când Iadul va îngheţa.

Aşadar, care este varianta corectă?

Dacă acceptăm postulatul oferit mie de Teresa, în primul meu an la universitate, "Voi face dragoste cu tine atunci când va îngheţa Iadul" şi dacă luăm în considerare şi amănuntul că am făcut dragoste cu ea azi-noapte, atunci varianta doi este cea corectă, astfel încât sunt sigur că Iadul este exotermic şi a îngheţat deja. Corolarul acestei teorii este că, având în vedere că Iadul a îngheţat, nu mai primeşte noi suflete şi, în aceste condiţii, cei dispăruţi nu pot ajunge decât în Rai, dovedind existenţa divinităţii. Ceea ce explică de ce, azi noapte, Teresa ţipa întruna "Oo, Doamne!".