Mărțișorul Napolact

Am tot scris pe blog despre ideile frumoase de marketing ale celor de la Milka, cum ei au lansat pe piață ediții limitate de ciocolată cu ocazia Valentine’s Day...

A venit acum rândul să îmi exprim admirația pentru o idee absolut fantastică a colegilor mei din echipa de marketing, care s-au gândit să atașeze un mărțișor-șnur pe sticlele de Lapte Napolact, tocmai pentru a sărbători prima zi de Martie împreună cu gospodinele fidele acestui produs.  Gândurile noastre ca și companie au fost transmise simbolic femeilor care cumpără azi din magazine, eu cred că gestul acesta simplu și pur s-ar traduce în cuvinte cam așa: Mărțișorul Napolact să vă aducă o Primăvară Frumoasă!

Happy MILKA Valentine's

Pentru că "I love Milka" nu pot să nu-i urmăresc în acțiunile lor pe piață, atât zi de zi, cât mai mult, la momente speciale în care pot să ajungă mult mai repede la inimile noastre.

Anul trecut de Valentine's Day, Milka ne-a surprins plăcut cu o ediție de colecție despre care am scris atunci pe blog. Erau ciocolatele HUG, KISS, LOVE atât de sugestive pentru sărbătoarea iubirii.

Nici anul acesta nu s-au lăsat și iată că de Valentine's dragostea plutește iar în lumea Milka cu inimioare și aripi de îngerași (sau mai degrabă de fluturași? de la îndrăgosteală... luați-o cum vreți).

Și pentru că I love (și) marketing, nu pot să nu admir ingeniozitatea celor din echipa Milka, au niște idei foarte inspirate și cred cu mare succes pe piață, chiar dacă sunt ediții limitate. Nu neapărat ca volume de vânzări cât mai mult, ca răsplată a consumatorilor pentru fidelitatea lor, ca un motiv de bucurie și răsfăț.  

Aș combina un pic Milka cu un slogan vechi și foarte reușit pentru un iaurt de mult ieșit de pe piață, și aș spune acum așa:

MILKA - Păstrează gustul dragostei !

Încă o aniversare, 38 de ani...

Cum mă simt la 38 de ani? În primul rând foarte împăcată cu mine, cu tot ce a însemnat viața mea până acum. Statutul meu de femeie singură, liberă, îl recomand femeilor care se ambiționează să facă parte din cupluri nefericite. Când ești singur ai suficient de mult timp ca să te poți descoperi și înțelege. Să te cunoști bine e foarte important și pentru momentul în care vei fi cu cineva. Anumite lucruri despre tine le afli doar când ești doar tu cu tine. Trebuie să contezi pentru tine și să te respecți. Îmi place să cred că sunt o persoană rațională, care știe foarte bine să discearnă ce face în viață pentru că așa simte sau pentru a bifa un rol de dragul societății. Am primit reproșuri legat de subiectul "Nu-ți faci și tu un copil?". Nu cred că prezența unui copil este prioritară în viața mea, are foarte mare legătură cu ce pot oferi unui copil și nu doar de dragul de a-l avea. Dacă voi ajunge la un moment în care aș simți că viața mea nu mai are sens fară un copil, voi înfia unul dacă voi avea un bărbat alături. Din păcate bărbații pe care i-am cunoscut până acum au fost mai mult decât ok, dar au fost într-o perioadă în care nu ne-am sincronizat, fie din cauza unuia, fie a altuia, fie a ambilor. Chiar dacă am încetat demult să îl caut pe ăla înalt, frumos, deștept, amuzant, loial și bogat, tot am un ideal care îmi încețoșează mintea. Idealul relației. Din acest motiv încerc să încadrez diferite persoane într-un șablon în care nu se potrivește decât fantezia mea. Și atunci, da, e greu să găsesc pe cineva. Am învățat că nimic nu trebuie și că nu pot să intru într-o oarecare relație doar ca să fiu în rândul lumii.... În concluzie, atâta timp cât în interiorul meu e pace, e în regulă, nu mă interesează prejudecățile societății...

 

Deci la 38 de ani: echilibru, pace, liniște, mulțumire, împăcare și dorința de a întâlni pe cineva interesant care să mă completeze pe ici, pe colo ...

 



„Pentru că sunt un bărbat!”

https://www.youtube.com/watch?v=b2OcKQ_mbiQ

Dragă 2015, aş vrea să-mi aduci...

... o vacanţă la mare pentru că mi-e foarte, foarte dor să stau pe o plajă pustie, liniştită, să privesc şi să ascult marea...

şi ca să-mi îndeplineşti dorinţa asta, mai întâi trebuie să-mi aduci "un dulce" cu care să merg la mare... şi pe care să-l păstrez multă, multă vreme...

Ce zici? Ştiu că e greu de îndeplinit condiţia de bază, dar poate tu, An Nou, ai o baghetă magică şi faci ca dorinţele să devină realitate....

Magia Crăciunului

Magia Crăciunului ... şi în acest an, cu un frumos ornament de brad şi cu o figurină luminoasă pe care am pus-o pe geam, dar nu aşa cum se obişnuieşte, astfel ca luminiţele să se vadă de afară, ci orientată spre cameră, ca să ne bucurăm în fiecare seară de beculeţele colorate care pâlpâie atât de frumos în forma Bradului de Crăciun.

Dar mult mai frumos decât aceste ornamente, este ceea ce nu se vede aici, este căldura familiei care îşi are originea în dragoste, pace sufletească şi armonie între cei din casă! Şi pentru asta, vreau să spun: MULŢUMESC !

Sainsbury's OFFICIAL Christmas 2014 Ad

https://www.youtube.com/watch?v=NWF2JBb1bvM

Viaţa e un dans în ploaie

Răbdare pentru mama mea

“O las pe mama să-mi spună despre toate dezastrele de care aude la televizor. O ascult vorbindu-mi despre toate problemele cu care se confruntă omenirea. Nu mă deranjează să mă pună la curent cu toate bolile rudelor noastre şi cu cine a mai murit în familia mai apropiată sau mai îndepărtată. Nu mă deranjează că nu face lucrurile aşa cum îmi place mie, iubesc mâncarea pe care o face ea chiar dacă nu foloseşte cele mai sănătoase ingrediente, îmi plac hainele ei chiar dacă nu sunt din material de cea mai bună calitate, înţeleg că închide caloriferele în camerele în care nu stă pentru că vrea să facă puţină economie, o ascult cu drag povestindu-mi despre tot ce vrea, ba chiar îi pun întrebări, ca să simtă că mă interesează detalii”.
Aşa mi-a spus, cu lacrimi în ochi, prietena mea Monica, unul dintre cei mai frumoşi oameni de pe planetă. Monica mea locuieşte în Scoţia, dar pentru câteva zile a venit în vacanţă la mine şi-a m-a surprins “certându-mi“ mama pentru că face economii la sacii de gunoi şi foloseşte pungile de la cumpărături. Mi s-a părut că eram oarecum îndreptăţită să o cert. Curăţase nişte vinete, vinetele au lăsat apă, apa s-a scurs în găleată, eu am vrut să duc punga la gunoi, am lăsat o dâră de apă de-a lungul bucătăriei, ocazie cu care mi-am amintit încă o dată cum ne zgârcim noi, românii, la tărâţe şi plătim mai mult pe făină. În maşină mă plângeam Monicăi despre cât de greu este să schimbăm obiceiurile părinţilor noştri. M-a ascultat cu răbdare, după care mi-a servit dintr-o suflare toată pledoaria de mai sus.
“Eşti fix ca soră-mea. Nici ea nu are răbdare cu ei. Eu nu o supăr pe mama cu nimic niciodată pentru că nu ştiu câte zile mai are de trăit şi vreau să mă bucur de fiecare întâlnire pe care o mai am cu ea. Crezi că-i mai schimbăm noi după 70 de ani în care au făcut lucrurile într-un fel? Şi-apoi, de ce am încerca să-i schimbăm?”
Sigur că nu i-am dat imediat dreptate, dar gândindu-mă mai târziu la ce mi-a spus, n-aveam cum să nu recunosc faptul că cele mai mari aşteptări le am de la oamenii cei mai apropiaţi mie: de la mama şi de la fiică-mea.
“- Cum sunteți? l-am întrebat într-o zi pe prietenul meu care se confrunta cu aceeași problemă legat de tatăl lui.
- E un drăguț. Are cele mai bune intenții. Nu vrea decât să mă ajute. Dar după o zi în care vorbesc cu o mie de nebuni, când ajung acasă și începe și el să-mi spună diverse probleme îmi pierd răbdarea”.
Dacă mai căutăm răbdare pentru copii şi mai găsim câte un pic, pentru părinţi ne rămâne din ce în ce mai puţină. Ei sunt cei care plătesc de regulă stresul nostru, nemulţumirile cotidiene, eşecurile, alegerile greşite, deciziile mai puţin inspirate. Monica mea are dreptate. O să încerc să fac abstracţie de toate obiceiurile mamei care nu se potrivesc cu obiceiurile mele şi o să încerc să mă bucur şi să o răsplătesc pentru toată grija pe care a avut-o şi pe care o are în continuare cu noi, pentru toată răbdarea şi toată dăruirea ei. Mi-e greu să-mi imaginez cum aş vrea să fiu eu tratată de copilul meu peste câţiva ani, dar voi face acest exerciţiu de imaginaţie şi voi acţiona în consecinţă. Ceea ce vă doresc şi vouă.

preluat de pe: www.catchy.ro, un articol de Mirela Retegan

Răi, buni, și mai buni

M-a impresionat foarte mult o fetiță de 12 ani care s-a născut fără mâini și care, cu ajutorul picioarelor, cântă la pian, scrie, picteaza. Modul ei de a privi optimist viața se reflectă în autograful dat lui Mihai Morar, la emisiunea Răi da Buni: "Pentru cei răi care vor deveni buni și pentru cei buni care vor deveni și mai buni!"

O casă, ce casă! Casa "See you!"

Am pornit din casă cu gândul să fac o plimbare până la Platoul Corneşti. De pe geam nu am văzut ce nori negri şi deşi erau azi pe cerul oraşului. Totuşi nu m-am descurajat pentru că bătea un vânticel care, mi-am zis eu, o să ducă norii. Nu a fost aşa. Urcând pe strada Bradului, m-a prins ploaia fix în dreptul casei din imagine. Nu am observat-o niciodată în graba maşinii. Acum însă mi-a atras atenţia şi am aruncat o privire. Arhitectură modernă, altceva decât se obişnuieşte la noi. Şi îmi place. Pentru că ploaia cădea tot mai deasă, m-am adăpostit sub copacul din gard, un mesteacăn ale cărui frunze destul de dese mă protejau oarecum, dar nu era îndeajuns. Am ochit pe partea opusă un garaj care avea o boltă la intrare şi m-am mutat acolo. Cred că am stat o jumătate de oră până a trecut ploaia, timp în care nu m-am mai săturat să privesc casa. Nu cu jind, pentru că nu râvnesc. Doar cu gândul la cât de frumoase trebuie să fie dimineţile de vară pe terasa acestei case, sau în spatele acestor ferestre imense prin care pătrunde o mare de lumină, unde cu siguranţă cafeaua este povestită de doi oameni frumoşi, poate încă tineri şi care au un gust al frumosului mai aparte. Sau cine ştie...

https://www.bnab.ro/2012/proiecte/1/362/

http://www.igloo.ro/articole/casa-see-you/

Un om pe nişte scări

BRAVO elevilor de la Liceul de Artă din Tg. Mureş pentru măiestria artistică de care au dat dovadă, pictând cele două bine-cunoscute scări din Tg. Mureş: Scările Rakoczi şi Scările de la Furnica.

Ideile sunt total diferite, una cu motive geometrice într-o împletire de roşu şi negru, cealaltă o armonie de culori care dezvăluie un chip de om, citeam undeva că sugerează diversitatea ca naţii, culturi, religii, limbi vorbite etc. dar că înainte de toate astea suntem OAMENI. Mi-a plăcut mult ce au vrut să transmită cu aceast proiect.

O notă optimistă adusă peisajului urban, un motiv în plus pentru care, spun cu dragă inimă că îmi iubesc oraşul.

"Taina" de la cununie

Andreea, colega mea de serviciu cu care ne ştim de 13 ani, s-a recăsătorit azi. Mi-a spus de ceva vreme că urmează să aibă nunta la sfârşit de August şi mi-am dorit să îi ofer un buchet de flori în această zi specială pentru ea.

Am ales un buchet drăguţ din frezii şi irişi şi m-am dus la biserică. Mi-a plăcut foarte mult Andreea - mireasă, simplă, elegantă şi foarte naturală! La fel şi slujba religioasă de la Catedrala Mare din Tg. Mureş. Preotul Negruţiu a fost deosebit, a început ceremonia cu un imn dedicat mirilor, a continuat cu cele preoţeşti în astfel de cazuri şi a încheiat cu o lecţie: îndemnul pentru miri de la final l-a făcut foarte în taină, astfel că a fost auzit doar de miri şi naşi. Probabil că intenţionat a fost rostit în taină, tocmai pentru a-i face să se concentreze şi mai mult pe cele spuse, ca să realizeze că spune ceva doar pentru sufletul lor şi să-şi însuşească ca pe o pildă, pentru tot restul vieţii.

Foarte frumos! Andreea, îţi doresc această căsătorie până la adânci-bătrâneţi.

Din groapă în groapă

Scriu acestea în speranţa că scrisul meu va schimba ceva, că mă voi face auzită şi că cei care trebuie să acţioneze o vor face!

Desigur multă lume cunoaşte, pe traseul Braşov-Sighişoara-Tg. Mureş-Alba Iulia-Sibiu, scurtătura care ocoleşte oraşul Turda, scurtătură pe care se intră la Hanul Pescarilor şi se iese la Unirea-jud. Alba, pe sensul de mers deja menţionat. Înainte să se dea în folosinţă partea de autostradă care ocoleşte Turda, scurtătura de care scriu era mai intens circulată. Acum însă şoferii aleg varianta cu autostrada ca să ajungă la Alba Iulia, scurtătura nu mai are aşa mare importanţă. Pentru că până acum o porţiune din această scurtătură, aproximativ 1,5-2 km, la limita dintre judeţele Cluj şi Alba dar aparţinând de judeţul Cluj, era petecită periodic, fără a se face un lucru responsabil, de calitate, care să fie şi durabil, porţiunea asta este mai tot timpul plină de gropi.

Şi ce gropi! Cratere! Am surprins câteva în pozele de mai jos, cred că unele au adâncimea de 25-30 cm. Ideea este că, dacă treci pe acolo, trebuie să faci slalom printre ele şi e aproape imposibil să nu iei una. Mai grav este când plouă şi gropile sunt pline de apă, am prins şi asta şi nu te simţi chiar confortabil la gândul că poţi să-ţi strici maşina pe un astfel de drum.

Şi tot aştept să se-ntâmple ceva... Până atunci, admir apusuri de soare splendide, la ora când de regulă trec pe acolo

Fabulă

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite. 

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toţi voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată, 

Cu avere şi trusou, 

Îi respinge îngâmfată : 

„Cum să mă mărit c-un bou ?”

”E un cal prin curţi vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur-sânge !” 

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul, 

După tratative scurte, 

S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !” 

Comenta în pom o cioară, 

„El - aristocrat de rasă.

Ea - o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie ! 

Vaca se certă cu calul,

Pân'departe-n deal la vie, 

S-auzea întreg scandalul. 

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa, 

Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,

Ca jucând pe îndrăgostita,

Calul, furios, îi trase, 

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are, 

Trei amante, toate iepe. 

Asta-i prea de tot, îşi zise, 

Îl dau dracului de cal. 

Şi-ntr-o seară părăsise,

Domiciliul conjugal. 

Slabă, galbenă, uscată,

De necazuri şi nevoi, 

Vaca noastră, resemnată, 

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale, 

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat. 

Nunta lor a fost vestită, 

Că s-a dus prin văi ecoul,

„Ce pereche potrivită ! 

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.

El cu munca , ea tapaj.

Este, fără vorbă multă, 

Tipul clasic de menaj. 

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,

un măgar) ,c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte, 

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie, 

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e că-n căsnicie,

Treaba merge de minune. 

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne ! 

Şi aşa, trec ani şi ani, 

Şi precum am prins de ştire, 

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă ,

Nu e nici un lucru nou, 

Pentru orişicare vacă, 

Soţul ideal e-un BOU ...

Artă din nisip

Floarea pasiunii

Am văzut-o întâmplător pe terasa vecinilor mei de la ţară.
Am fotografiat-o pentru că era superbă şi am afişat-o pe Facebook să o vadă şi prietenii mei.
Aşa am aflat că se numeşte "Floarea pasiunii" - o denumire foarte exotică la fel ca şi inflorescenţa de o frumuseţe incredibilă. Popular i se mai spune şi "Coroana lui Iisus" şi legat de asta este o legendă privind petalele, staminele şi pistilul care sunt asociate cu apostolii (zece doar, mai puţin Iuda şi Petru), coroana de spini şi cuiele bătute pe cruce în corpul Mântuitorului. Am mai căutat informatii pe net şi am găsit cum că seara degajă un miros plăcut, eu am fotografiat-o la amiaza şi atunci nu mirosea. Când mai merg acasă o să o miros seara pentru a mă putea bucura pe deplin de armonia de culori şi miresme.
Am adăugat-o şi aici pe blog, colţisorul meu de frumos.

Umbră ... de la umbrele

fotografie preluată de pe Facebook

Două sentimente

"Există două stări care pe mine nu m-au deranjat niciodată: invidia şi gelozia. N-am o problemă cu asta. Dacă unui om i se întâmplă un lucru bun, cu atât mai bine, nu îl invidiez, ci mă bucur pentru el. Cu gelozia nu mi-am pierdut timpul. Dacă e vorba să nu am încredere în cineva, nu încep o relaţie."

Raluca Zamfirescu, în Revista Tango - Marea Dragoste

La mulţi ani, MS 77 ALZ !!!

MS 77 ALZ : astăzi este ziua mea. Am împlinit 7 ani, am parcurs în acest timp 57.481 km şi am văzut multe locuri frumoase din România! 

Pentru că merit să-mi fie sărbătorită aniversarea, stăpâna mea mi-a comandat un tort mai special. Se bucură că a terminat de plătit toate ratele cu care "am necăjit-o" în fiecare lună! 

Cofetăria Egreta din Tg. Mureş m-a reprodus sub formă de tort, dintr-un amestec fin de ciocolata, frişcă şi vanilie, combinaţie care se numeşte "Zori de zi" şi este super, super delicioasă. Deşi am vrut să vedeţi că m-am născut în 4 Iulie 2007, cei de la cofetărie au greşit puţin şi au scris doar anul 2014 pe emblema aniversară. Poate pentru că acest an este mai important, doar acum sunt cu adevărat liberă şi pot sa-i dau şi stăpânei mele mai multă libertate, ceea ce desigur îşi doreşte de multă vreme. Pentru că are mare grijă de mine, îi doresc să mă păstreze cât mai mult, pentru că a văzut cu câtă trudă poţi să te bucuri de o maşină nouă şi îi promit că îi voi fi alături încă mult timp. 

Mulţumesc Mari pentru surpriza făcută, ştiu bine că "fac toţi banii!"

Lupta inimii cu mintea

"Mereu am considerat că există căi ale minţii şi căi ale inimii; acestea au nevoie să se sprijine unele pe celelalte. Şi dacă se întâmplă ca mintea să nu fie în acord cu inima, atunci mintea este cea care greşeşte. Acordul sau dezacordul său nu contează. Ceea ce contează este ca inima ta să se simtă în largul ei, în pace, în tăcere, în armonie, la ea acasă.
Suntem educaţi pentru minte, deci mintea noastră ştie să se exprime. Dar nimeni nu observă inima. De fapt, este împinsă deoparte de toată lumea pentru că nu-şi găseşte utilitatea în piaţă, nu-şi are locul în lumea ambiţiilor, a politicii, a afacerilor.
Dar, pentru mine, situaţia este exact invers: mintea nu foloseşte la nimic. Inima ştie cel mai bine.
Toate se întâmplă, doar că inima ta trebuie să fie pregătită să le primească. Toate vin, dar dacă inima ta este închisă... legile secrete ale vieţii sunt construite în aşa fel încât nici măcar nu se va bate la poarta inimii tale.
Existenţa ştie cum să aştepte; poate aştepta o eternitate. Totul depinde de tine. Totul este pregătit să se întâmple în orice moment. Deschide doar toate uşile, toate ferestrele, pentru ca existenţa să se reverse în tine din toate părţile. Nu există alt Dumnezeu în afară de existenţă, nu există alt paradis decât propria ta fiinţă. Când existenţa se revarsă în fiinţa ta, atunci a pătruns în tine paradisul - sau tu ai intrat în paradis, sunt doar două moduri diferite de a exprima acelaşi lucru. Dar nu uita: nu se aşteaptă nimic de la tine."

Destin, libertate şi suflet, Care este semnificaţia vieţii? - OSHO

Lumină şi foc

"Revista Tango: De ce avem nevoie de dragoste? N-ar fi mai simplu să trăim liniştiţi fără? De ce o fi omul creat să iubească?
Dr. Cristian Andrei: E o diferenţă mare între iubire şi dragoste. Foarte mare! Iubirea este cum este căldura soarelui. Se infiltrează printre oameni, face să înflorească florile dintre ei, să zâmbească unii către alţii. Este exact cum e lumina. O comparaţie mai bună decât între iubire şi lumină nu există. În timp ce dragostea este ca focul. Focul este altceva decât lumina. Acesta face incendii de pădure, lasă scrum în urma lui şi, câtă vreme activează, are şi lumină - adică poate să aibă şi acea iubire frumoasă dintre oameni, dar consumă ceva. Există tot mai mulţi oameni în ziua de astăzi care au dragoste fără iubire. De ce? Pentru că dragostea a început să fie o frustrare. E ca bulimia, e ca şi consumul de marijuana. E ceva artificial, e o ambiţie, este un orgoliu, este frustrarea că nu poţi să faci sex cu celălalt şi îi spui că-l iubeşti numai pentru că nu ai ajuns la părţile lui esenţiale.

R.T.: Există şi oameni care nu pot iubi?
C.A.: Există din ce în ce mai mulţi oameni care nu mai pot iubi. Sunt mulţi oameni tineri care nu văd de ce să iubească. Se gândesc la bani, la carieră, la chestiile secundare. Sunt şi oameni în vârstă, cărora li se stinge iubirea, deşi ar putea foarte bine să iubească şi la vârste înaintate, dar devin atât de zgârciţi cu iubirea! Şi de reci... sunt mulţi.

R.T.: Care ar fi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste?
C.A.: Depinde de impactul pe care-l simţi tu. Pentru că, dacă ţie îţi spune cineva "ai gene lungi" s-ar putea să fi foarte emoţionată pentru că e vorba de un anume om. Dacă îţi spune un tip gras, de care nu-ţi place, nu e declaraţie de dragoste.

R.T.: Nu cumva simplul "te iubesc" rămâne cea mai frumoasă declaraţie de dragoste?
C.A.: Cuvintele astea au în ele un tezaur de interpretări, dar dragostea nu se poate pune în cuvinte. De aceea se şi fac tot felul de poezii care sunt aproximări. Se tot pictează şi se tot cântă. Şi, din toate astea, uneori simţi emoţia. Dar o poezie întreagă e egală cu un clipit al persoanei care te interesează. Şi, uneori, e suficient să clipeşti ca să faci o declaraţie de dragoste."

Preluat dintr-un interviu cu Dr. Cristian Andrei din Revista Tango

Preţuieşte Viaţa

Nu am urmărit la TV nici o emisiune a Andreei Marin cu acest nume: Preţuieşte Viaţa. Habar nu am ce teme se dezbat acolo însă trebuie să recunosc că, văzând pe Facebook o postare care te invita la Tg. Mureş la un eveniment în caravană prin mai multe oraşe din ţară Preţuieşte Viaţa mi s-a părut atractivă denumirea şi am vrut să merg.

Deşi nu o simpatizez pe Andreea Marin, nu-mi pare rău că am mers. S-au discutat acolo tot felul de lucruri, de la tendinţa spre o alimentaţie sănătoasă, reîntoarcerea la natură în zilele acestea când totul este tehnologie, la violenţa domestică sau actele caritabile ale unei clinici din Turcia, care în parteneriat cu fundaţia Andreei Preţuieşte Viaţa, readuc bucuria unei vieţi normale unor oameni greu încercaţi de soartă.

Însă ceea ce-mi va rămâne multă vreme în minte de acum înainte este un exerciţiu de introspecţie pe care Andreea l-a propus celor din sală: "întindeţi-vă mâinile înainte, cu palmele orientate spre voi, mâinile apropiate. Priviţi-vă ca într-o oglindă în palme. Ce vedeţi? Este frumos sau urât ceea ce vedeţi acolo? Acum închideţi ochii şi căutaţi mai adânc, până în sufletul vostru. Ce vedeţi? Vă place ceea ce vedeţi sau nu? Acum închideţi palmele şi duceţi-le în dreptul inimii!...."

şi incă ceva: îndemnul Andreei ca în fiecare dimineaţă când ne trezim şi ne uităm în oglindă să ne privim în ochi şi să ne spunem: Preţuiesc Viaţa!

fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a Andreei Marin

French open in the rain with Novak Djokovic

Bach într-o formă avangardistă

4 oameni talentaţi au dat naştere în seara asta la Palatul Culturii din Tg. Mureş unui spectacol absolut încântător: Johann Sebastian Bach reinventat prin muzica lui Zoli Toth (de la Sistem). O împletire de instrumente precum marimbă, vibrafon, vioară, violoncel, mânuite de artişti desăvârşiţi care au pus pe note muzica marelui compozitor clasic, într-un stil cu totul aparte, amplificate prin imagini 3D proiectate pe nişte panouri cu simetrie perfectă, au făcut acest spectacol un adevărat show.

Combinaţia între diferite stiluri, clasic, jazz, pop, rock au făcut acest spectacol foarte divers şi dinamic, plin de energie şi culoare, un proiect foarte îndrăzneţ care a adus aplauze îndelungate artiştilor.

Însă, pe cât de încântător a fost spectacolul, pe atât de mare a fost dezamăgirea în ceea ce priveşte prezenţa publicului la eveniment. Deşi acest spectacol face parte dintr-un turneu naţional Zoli Toth Project care se întinde pe mai bine de o lună în 12 oraşe din ţară şi are o mulţime de parteneri media, totuşi la Tg. Mureş în seara asta am fost doar o mână de oameni în sală. Păcat că un astfel de spectacol nu a fost suficient mediatizat încât să se bucure cât mai multă lume de această încântare, în condiţiile în care preţul biletului (20 lei) a fost mult sub calitatea spectacolului.

Felicitări Zoli Toth Project pentru această seară în care ne-aţi cântat şi încântat deopotrivă!

Magia

Magia, de Rhonda Byrne.

O carte extrem de ușor de citit dar cu o invățătură profundă.

Are la bază principiul biblic al mulțumirii, (celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are). Am invățat din cartea asta că trebuie să fim recunoscători. Pentru tot. Pentru sănătatea pe care o avem, pentru bunurile pe care le avem, pentru banii nostri, pentru prieteni, pentru apă, aer, pentru hrana noastră etc. Nu pot să spun că nu practicam și inainte recunoștința dar cartea asta m-a mai invățat ceva în plus: să mulțumesc pentru ceea ce vreau să devină realitate în viața mea chiar înainte ca lucrul acela să se întâmple. Gândind pozitiv asupra acelui fapt și mulțumind pentru realizarea lui, îl atragem în viața noastră.

Ce este de fapt magia? Magia este o stare de bine pe care o resimți atunci când ești mulțumit, împăcat cu tine și cu lumea din jur. Când ai ajuns să aplici recunoștința la un nivel cât mai sincer și cât mai profund cu putință, vei simți cum Universul lucrează în favoarea ta.

Fiți recunoscători! Nu contează cui aduceți această recunoștință: lui Dumnezeu, Universului, celor din jurul vostru, chiar nu contează, contează doar să simțiti asta!

Spicuiri ... din Mîndruţă

" Ai divorţat. Ce ai înţeles din prima căsnicie?
Lucian Mîndruţă.: Am înţeles că cel mai frumos lucru într-o căsnicie poate să fie, până la urmă, divorţul. La final, la divorţ, când m-am dus la tribunal avocata a întârziat. Şi eu eram cu soţia de care urma să divorţez, discutam lejer lângă o fereastră, râdeam şi fumam. Avocata a venit, m-a luat de-o parte şi mi-a spus: "n-ar fi trebuit să veniţi chiar aşa la tribunal, cu amanta, pentru că nu e frumos". Şi i-am spus că e soţia... de ea mă despart. Nu doar părea că ne înţelegem, chiar ne înţelegeam foarte bine doar că, pur şi simplu, fiecare avea drumul lui.

Cum ai cunoscut-o pe actuala soţie? Să zicem ultima, soţia definitivă? E iubirea definitivă?
L.M.: N-aş vrea să creadă că e ultima, că după aceea şi-o ia în cap. Deci rămânem la formula "actuala soţie". Şi sper că şi ea crede acelaşi lucru despre mine, sunt doar "actualul", da?

Care este sensul vieţii?
L.M.: Nu există un sens al vieţii. Viaţa este ce-şi face fiecare din ea. Nu are un sens, nu are o logică...

Tu ai trecut de jumătate...
L.M.: Am trecut, nu mai am mult.

Şi cum te consolezi cu gândul ăsta?
L.M.: Nu mă consolez.

Înseamnă că eşti într-o depresie continuă.
L.M.: Da. În general, oamenii care înţeleg viaţa nu pot să aibă ca alternativă decât depresia. Nu există altceva. Pentru că este limpede. Munceşti, tragi tare, încerci să perpetuezi specia, încerci să te îmbunătăţeşti pe tine ca individ, încerci să nu faci prea mult rău în jur, după aia mori şi nu se mai întâmplă nimic.

Ce contează cel mai mult în viaţă?
L.M.: Absolut nimic. Nu contează absolut nimic. Orice ai face, viaţa se încheie. Şi dacă eşti Napoleon, şi dacă eşti cerşetor. Nu are nici un sens. Nu are nici un rost să te gândeşti că are un sens. Ceea ce e minunat dacă poţi să faci este să laşi câteva cuvinte bine scrise. Asta e tot. Pe care, la un moment dat, să le păstreze unii sau alţii."

preluat din revista Tango - Marea Dragoste

Întregul meu, nu jumătatea mea!

Credeți că fiecare om are o jumătate a lui?

"Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Soţul şi soţia sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar."

Parintele Arsenie Papacioc

Lacrimi în Noaptea Bucuriei

Scenă: Pe scările Catedralei, în Noaptea de Înviere, o femeie firavă, mărunţică, cu doi copii în jurul ei şi cu trei lumânări aprinse în mână. La un moment dat, din spatele ei, prin mulţime se avântă nervos un bărbat cu o fetiţă mai mică decât ceilalţi doi copii pe care o îmbrânceşte pe scări la picioarele mamei şi strigă "ţine-o tu, că pe mine mă enervează". Fetiţa căzută jos începe să plângă iar mama stinge lumânările şi o ia pe micuţă în braţe. I-am văzut ochişorii înecaţi în lacrimi după care, mama cu cei trei copii intră în catedrală să se roage în Noaptea de Înviere probabil şi pentru o viaţă mai liniştită...

De Paşti... fără paşti

Pentru prima dată în viaţă merg să iau Lumină în Noaptea de Paşti  în altă parte decât la biserica din Ciunga, locul unde m-am născut şi unde, o viaţă, am trăit an de an bucuria Învierii lui Iisus Christos.

Acum am trăit emoţia acestei mari sărbători la Catedrala Mică din Tg. Mureş, biserica de care aparţinem. Nu pot să spun că a fost acelaşi lucru cu ce am trăit în alţi ani pentru simplul motiv că Sărbătoarea Slujbei de Înviere a fost stricată de "oamenii bisericii". Mai precis, pentru că nu am stat la slujbă până la final, normal, am vrut să luăm paştile înainte de a pleca spre casă. Mare a fost dezamăgirea noastră când am văzut că paştile nu se împart în curtea bisericii cum eram obişnuită de la Ciunga, astfel ca omul să poată lua când doreşte să plece către casă, ci paştile sunt în biserică şi "păzite" ca omul să nu ia pentru că "nu sunt sfinţite, se sfinţesc numai după slujbă!"

Aţi mai pomenit undeva ca paştile să fie sfinţite altcândva decât în Joia Mare la Cina Cea de Taină? Ruşine Catedrala Mică din Tg. Mureş.

În final am mers la Bisericuţa de Lemn şi am luat paşti de acolo, unde organizarea a fost exemplară deşi a fost enorm de multă lume.

Sper din toată înima să ajung alte Paşti cu sănătate şi să merg la Înviere în sătucul meu drag, sau de ce nu, undeva la o mănăstire unde se simte sărbătoarea mai frumos decât în oraşele mari.

Christos a înviat! Lumina Învierii să vă pătrundă în inimi şi în casele voastre! Bucuraţi-vă la ceas de Mare Sărbătoare!